Parintii fara copiii se numesc ... pacatosi ... oare asa o fi? refuz sa cred

[paulici]

Nu stiu unde sa deschid acest subiect insa daca nu e bine pozitionat am sa rog moderatorii/administratorii sa il mute.

"Copiii fata parinti, se numesc orfani, parintii fara copiii se numesc.....pacatosi....pentru ca din cauza lor si a pacatelor lor le-au murit copiii.
Cel putin asa m-a consolat pe mine o cunostinta de-a mea. Habar n-am de ce. Nu sunt mai credincioasa si nici mai pacatoasa ca alte femei, nu am dorit nimanui sa fie pedepsit astfel si totusi.....s-a intamplat. Si atunci? Ce pot sa fac? Sa intorc timpul? Nu am cum."

Astea erau randuri scrise de o alta mamica de ingeras la pagina fetitei mele la 1 luna si 20 de zile de la decesul ei ... au fost randuri care m-au ranit adanc si au lasat o cicatrice atat de profunda incat nu o data am meditat la ea ... si oricat ma gandesc nu pot sa cred ca Dumnezeu ne pedepseste pentru pacatele noastre ... refuz sa cred ... cred mai degraba ca ne incearca ... daca ar fi asa cum acest citat spune atunci as fi una din cele mai mari pacatoase ... sunt pacatoasa ... dar nu intr-atat ... de ce a murit fetita mea ... pentru a imi arata o alta fata a vietii mele ... pentru a imi duce la bun sfarsit un scop ... o menire ...

Cu toate astea ma intreb de ce toata lumea arunca cu pietre cand e vorba de o astfel de sitatie? De ce toata lumea te catalogheaza drept un mare pacatos ... pacatosi suntem toti si totusi nu fiecare din noi pierdem un copil? De ce se crede asta? De ce pierderea unui copil e catalogata ca o pedeapsa? De ce in unele situatii, poate chiar in toate pierderea unui copil nu se considera o binecuvantare adusa chiar de Dumnezeu? si zic asta cu gandul ca de exemplu fetita mea putea avea sechele grave lasate de decizii gresite si de prematuritate ... ma gandesc nu o data ca Dumnezeu a ferit-o de suferinta de a trai o viata chinuita ... De ce? Atatea de ce?

Stiu ca scriind aceste randuri pe acest forum, am intrat in gura lupului, mi-am dat seama ca asta urmeaza ... dar va intreb pe voi ... de ce toate acestea?

[glykys]

Citeste povestea lui Iov, si el si-a pierdut intr-o singura zi toti copiii, nu unul... si era cel mai drept om de pe fata pamantului, si tot au venit la el niste prieteni sa ii spuna, printre altele, ca din cauza pacatelor lui i s-a intamplat ce i s-a intamplat.

[paulici]

În prealabil postat de glykys

Citeste povestea lui Iov, si el si-a pierdut intr-o singura zi toti copiii, nu unul... si era cel mai drept om de pe fata pamantului, si tot au venit la el niste prieteni sa ii spuna, printre altele, ca din cauza pacatelor lui i s-a intamplat ce i s-a intamplat.

Intrebarea mea e de ce? Nu mi se pare corect si sunt sigura ca nu a fost o pedeapsa ... insa chiar si aici pe acest forum crestin am intalnit aceasta explicatie ... cu atat mai mult nu mi se pare normal. Se considera crestini adevarati si arunca cu pietre ... si nici macar atat nu stiu ... ca Dumnezeu nu pedepseste.

[AlinB]

Asa e, pacatosi suntem toti, nu toti isi pierd copii, nu cred ca un oarecare poate si are dreptul sa adreseze o astfel de mustrare cuiva, pur si simplu, indiferent de valoarea ei de adevar.

Intr-adevar sa ne gandim la Iov si cum a fost mustrat de cei cunoscuti ai sai, insa intelesul celor petrecute era altul decat vedeau ochii miopi duhovniceste.

Fiecare trebuie sa-si cerceteze constiinta si daca gaseste ceva gresit, sa indrepte si sa nadajduiasca ca pana la urma totul va fi bine intr-un fel sau altul.

Chiar si in fata unui rau evident, trebuie sa incerci macar sa pui problema cu delicatete avand in vedere pierderea suferita.

[paulici]

În prealabil postat de AlinB

Asa e, pacatosi suntem toti, nu toti isi pierd copii, nu cred ca un oarecare poate si are dreptul sa adreseze o astfel de mustrare cuiva, indiferent de valoarea ei de adevar.

Intr-adevar sa ne gandim la Iov si cum a fost mustrat de cei cunoscuti ai sai, insa intelesul celor petrecute era altul decat vedeau ochii miopi duhovniceste.

Fiecare trebuie sa-si cerceteze constiinta si daca gaseste ceva gresit, sa indrepte si sa nadajduiasca ca pana la urma totul va fi bine intr-un fel sau altul.

În prealabil postat de AlinB

Nu cred ca era cazul sa fie ridicata problema asta aici, s-a mai discutat in alte parti si NU este dogma.

Alte lucruri mult mai grave s-au intamplat si nu pare nimeni sa observe.
Poate pentru multi pare una accident nefericit si de neinteles dar nu e chiar asa.
Mama are sentimente de vina si nu cred ca le are degeaba.

Constiinta nu i se va linisti pana nu va intelege ce s-a intamplat de fapt.
Constiinta se poate amagi cu cuvinte frumoase sau trecerea timpului, dar adevarata vindecare vine doar de la Dumnezeu.

am citat mesajul tau de pe topicul de unde a pornit ideea mea de a deschide acest topic ... simt ca sunt intr-o contradictie totala ... oare de ce?

[AlinB]

În prealabil postat de paulici

am citat mesajul tau de pe topicul de unde a pornit ideea mea de a deschide acest topic ... simt ca sunt intr-o contradictie totala ... oare de ce?

Da, ma gandeam ca asa o sa spui, uita-te mai sus, am facut niste precizari.

Daca vrei si o explicatie mai la obiect, mama respectiva a deschis topicul tocmai pentru a cere ajutor, ori nu cred ca ajutorul care l-a primit a fost tocmai inspirat.

Sunt pierderi care se intampla pur si simplu si daca la mijloc este un pacat doar parintii il stiu.

In cazul respectiv este vorba de cu totul altceva si mai mult de atat nu cred ca vreau sa detaliez pentru ca ai spune ca sunt brutal, dau verdicte, etc. si tocmai asta incerc sa evit.

Ce am scris este o tema de gandire pentru mamica respectiva, daca vrea sa mediteze la aspectele in cauza si sa raspunda ar fi bine, daca nu..problema ei, la un moment dat mai devreme sau mai tarziu va ajunge sa-si puna aceleasi intrebari.
Macar daca ar gasi atunci raspunsurile corecte.

[paulici]

În prealabil postat de AlinB

Da, ma gandeam ca asa o sa spui, uita-te mai sus, am facut niste precizari.

Daca vrei si o explicatie mai la obiect, mama respectiva a deschis topicul tocmai pentru a cere ajutor, ori nu cred ca ajutorul care l-a primit a fost tocmai inspirat.

Sunt pierderi care se intampla pur si simplu si daca la mijloc este un pacat doar parintii il stiu.

In cazul respectiv este vorba de cu totul altceva si mai mult de atat nu cred ca vreau sa detaliez pentru ca ai spune ca sunt brutal, dau verdicte, etc. si tocmai asta incerc sa evit.

Ce am scris este o tema de gandire pentru mamica respectiva, daca vrea sa mediteze la aspectele in cauza si sa raspunda ar fi bine, daca nu..problema ei, la un moment dat mai devreme sau mai tarziu va ajunge sa-si puna aceleasi intrebari.
Macar daca ar gasi atunci raspunsurile corecte.

Acea mama nu a cerut ajutor ... citeste tu mai atent ... Acea mama (cum o numesti tu) a cerut un raspuns ... plus ca tot tu ai zic ca indiferent de situatie. Fi sigur ca acele intrebari si le pune chiar daca tu nu i le-ai fi atentionat.

În prealabil postat de paulici

De ce in unele situatii, poate chiar in toate pierderea unui copil nu se considera o binecuvantare adusa chiar de Dumnezeu? si zic asta cu gandul ca de exemplu fetita mea putea avea sechele grave lasate de decizii gresite si de prematuritate ... ma gandesc nu o data ca Dumnezeu a ferit-o de suferinta de a trai o viata chinuita ... De ce? Atatea de ce?

Stiu ca scriind aceste randuri pe acest forum, am intrat in gura lupului, mi-am dat seama ca asta urmeaza ... dar va intreb pe voi ... de ce toate acestea?

Nu ati intrat in gura lupului! Exact ce ati spus dumneavoastra am postat si eu la acel topic. Ceva real care da de gandit.

Si ca veni vorba, TOTİ SUNTEM PACATOSİ fie ca avem copii fie ca nu !

[FiulRisipitor]

În prealabil postat de paulici

de ce toate acestea?

Luand spre exemplu vietile sfintilor vom vedea ca ei in toate rugaciunile lor si in orice convorbire, atunci cand vine vorba de persoana proprie ei sus: "...eu sunt CEL MAI pacatos om de pamant, nu este altul mai ticalos si mai urat inaintea lui Dumnezeu...". Daca cei care au ajuns sfinti credeau asta (pentru ca nu o spunea doar sa se afle intreaba ci chiar credeau asta) despre ei oare cum om fi noi comparativ cu dansii??
Eu cred ca suntem undeva mult mai jos... iar atunci cand cineva ne face "pacatos" sa luam aminte sa ne gandim cu mare grija si fara sa ne indreptatim, la cata dreptate are cel care ne spune asta. Iar daca dupa o "ancheta" asupra noastra inca ne pare ca nu suntem chiar asa de pacatosi, sa punem mana pe vietile sfintilor, sau un indreptar de spovedanie, sau pe pravila bisericeasca si sa cautam ce ne invata biserica despre pacate, si care sunt acestea, si atunci sigur le vom vedea si la noi.
Cat despre pedeapsa lui Dumnezeu... pentru mine este la limita imposibilului sa cred ca Dumnezeu pedepseste. Dumnezeul pe care eu l-am aflat nu este asa, ci este numai bunatate, numai iubire, numai iertare si numai mila. Dar sa intelegem ca opusul lui, diavolul, nu este asa ci exact extrema cealalta!
Asadar, Dumnezeu nu pedepseste dar nici nu poate locui cu cel pacatos. Ce treaba are adevarul cu miciunea, bunatatea cu rautatea? Si atunci cand noi nu implinim voia Lui, si nu vrem sa fim impreuna cu El, in iubirea Sa, El ne respecta chiar si aceasta dorinta - de afi singuri. dar ce ne facem cu Diavolul? El fiind opusul nu respecta nimic! Si atunci vine langa noi si ne supara cu rautatea ce ne-o pricinuieste. Unii ajung pana la deznadejde, altii inteleg unde sunt si se indreapta iarasi catre Dumnezeu.
Nu vad de ce ne-am supara cand altii ne numesc pacatosi - asta este adevarul! Nu ne ajuta cu nimic daca ne numesc sfinti. Pacatosi suntem dar nadajduim la mila si iubirea lui Dumnezeu. Cand suntem numiti pacatosi, e un semnal de alarma ca trebuie sa face, ceva. Noi trebuie sale multumim celor care ne aduc aminte ca trebuie sa ne indreptam catre Dumnezeu.

Parintii fara copii... probabil sunt pacatosi, pentru ca se spune ca nu este nici un om fara de pacat. Dar nu putem sticu certitudine ca copilul a murit din cauza lor. Desigur, cum orice necaz de pe pamant este urmarea unor drepturi pe care le-am dat vrasmasului, primul loc unde trebuie sa facem reparatii este sufletul nostru.
Cam asa vad eu situatia...