De la cine vine raul ? Incercare de me-ontica !

[Radu32]

Fiinte limitate si dependente de lumea materiala,din care suntem facuti ( o lume a contingentei,a coruperii si decaderii ),noi oamenii suntem foarte vulnerabili in credinta atunci cand raul adevarat ne copleseste sub diverse forme !

Dincolo de credinta insuflata inca din primii ani ai prunciei de catre parinti sau rude, ulterior,si in functie de educatia si cultura noastra,ajungem sa ne punem in anumite momente ale vietii intrebari capitale in legatura cu credinta,si cu existenta lui Dumnezeu !
Aceste intrebari, sau momente de indoiala,sunt inextricabil legate si de evenimentele negative care ne-au lovit, si coplesit la un moment dat !
Deci exista pana la urma un fel de relatie a credintei cu raul !

Desigur, ca e usor sa crezi, cand tot iti merge bine, totul e ok...traind un fel de paradis imperfect la scara vietii terestre,si desfasurandu-te mecanicist-formal in actul credintei ,in pura inertie a credintei !
Dar, greul incepe cand,de-a lungul vietii constati ca intamplarile rele nu te-au ocolit,si...ca dimportiva, au fost momente cand dumnezeu si-a luat concediu,parca !
La fel constati si daca dincolo de eul tau, privesti traiectul istoriei umanitatii in diverse perioade,deci destinul impersonal al umanitatii in timp ,si vezi cat de traumatic a fost,desigur pentru timpuri si destine pe care tu nu le-ai trait,dar le-au trait altii...

Intrebarea de capatai care se pune, e : de unde vine raul,de fapt ?
1). raul vine de la diavol ?
2).raul vine de la dumnezeu ?

Si o a treia intrebare; care e sensul sau rostul raului in creatie ? sau in univers ?

[ap2010]

Raul nu vine nici de la diavol,nici de la Dumnezeu,vine de la oameni si de cele mai multe ori este urmarea directa a faptelor noastre,fapte care ne duc in situatii care ne fac sa suferim.

[Mihnea Dragomir]

Nu cred că răul vine de la Dumnezeu, nici de la diavol. Şi nici de la oameni nu vine. Este adevărat, diavolul şi unii oameni pot "ajuta" răul cu sugestiile şi intervenţiile lor. Dar nu ei sunt principiul (izvorul) răului. Aceasta, pentru că răul nu are principiu, el fiind absenţa lui Dumnezeu (sau "ruperea faţă de Dumnezeu", dacă se poate spune aşa). Vedem că lumina are o sursă. Aceasta este Soarele (sau becul electric). Când se face întuneric însă, mai putem spune că întunericul are o sursă ? Când mă îndepărtez de soare, ori când îl ecranez cu ceva din natură ori făcut de mine, spun că se face întuneric. Nu înseamnă că soarele nu (mai) există, ci înseamnă că am reuşit (contra)performanţa ca lumina lui să nu mai ajungă la mine.

"Încercare de me-ontică" sună titlul topicului. "On" este "existenţă" pe greceşte. Prin urmare, "ontică" înseamnă "despre existenţă". Dar "me" este prefix de negaţie (cum e "a" sau "ne" pe româneşte. Deci, "me-ontică" înseamnă "despre non-existenţă". Cu adevărat, răul este "me-on", numai Binele este "on".

[Radu32]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nu cred că răul vine de la Dumnezeu, nici de la diavol. Şi nici de la oameni nu vine. Este adevărat, diavolul şi unii oameni pot "ajuta" răul cu sugestiile şi intervenţiile lor. Dar nu ei sunt principiul (izvorul) răului. Aceasta, pentru că răul nu are principiu, el fiind absenţa lui Dumnezeu (sau "ruperea faţă de Dumnezeu", dacă se poate spune aşa). Vedem că lumina are o sursă. Aceasta este Soarele (sau becul electric). Când se face întuneric însă, mai putem spune că întunericul are o sursă ? Când mă îndepărtez de soare, ori când îl ecranez cu ceva din natură ori făcut de mine, spun că se face întuneric. Nu înseamnă că soarele nu (mai) există, ci înseamnă că am reuşit (contra)performanţa ca lumina lui să nu mai ajungă la mine.

"Încercare de me-ontică" sună titlul topicului. "On" este "existenţă" pe greceşte. Prin urmare, "ontică" înseamnă "despre existenţă". Dar "me" este prefix de negaţie (cum e "a" sau "ne" pe româneşte. Deci, "me-ontică" înseamnă "despre non-existenţă". Cu adevărat, răul este "me-on", numai Binele este "on".

Cum se face atunci,ca Dumnezeu despre care stim ca e perfect (omniscient,omnipotent,omniprezent ), e absent totalmente impotriva atributului sau de omniprezenta si perfectiune ,tocmai din spatiul pe care ar fi trebuit sa-l umple,adica inexistentul,neantul ?!
Dumnezeu ori s-a retras cu bunastiinta,ori nu are puterea necesara pentru a cuceri acest spatiu funciarmente viciat de rau !

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Radu32

Cum se face atunci,ca Dumnezeu despre care stim ca e perfect (omniscient,omnipotent,omniprezent ), e absent totalmente impotriva atributului sau de omniprezenta si perfectiune ,tocmai din spatiul pe care ar fi trebuit sa-l umple,adica inexistentul,neantul ?!
Dumnezeu ori s-a retras cu bunastiinta,ori nu are puterea necesara pentru a cuceri acest spatiu funciarmente viciat de rau !

1) Dumnezeu S-a retras cu bunăştiinţă.
2) Iadul nu este nici inexistent, nici neant. E la fel de existent cum e raiul sau purgatoriul.

Când spunem, citând din Catehism: "Dumnezeu se află în Cer, pe pământ şi în tot locul", nu subînţelegem aici că se află şi în Iad.

[adrian010155]

Dumnezeu nu este absent pe vreundeva. Nu exista nimic in afara lui Dumnezeu. Tot ce exista este facut de Dumnezeu. Intreaga existenta si ceea ce inca nu exista se afla in interiorul Dumnezeirii. Diavolul a fost un inger foarte mare pe care l-a facut Dumnezeu, dar care, vazandu-se atat de aproape de Dumnezeu, s-a considerat in masura sa preia din puterea lui Dumnezeu ignorand faptul ca puterea este numai la Dumnezeu, nicaieri in alta parte si ca ceea ce avea el putere, fiind la Dumnezeu, era putere de la Dumnezeu si nu era propria lui putere. Prin aceasta, singur s-a departat de la Dumnezeu si a pierdut harul stralucirii sale pentru ca a incalcat legile lui Dumnezeu. Dar el a ramas in interiorul Dumnezeirii pentru ca nu avea unde sa fie in alta parte, fiind ca nu exista o alta parte. Si, nu numai atat, dar el a pastrat darul de putere de la Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu isi respecta cuvantul, iar harul odata dat, nu il ia inapoi desi, cu siguranta, ar fi putut face acest lucru. In acest fel, diavolul a devenit asemnea unui preot caterisit. El ramane cu harul preotiei toata viata sa, dar nu mai are voie sa slujeasca. Ei bine, diavolul neavand cum sa nu respecte caterisirea, a continuat sa "slujeasca" in felul in care si-a imaginat el de asta data, nemaivand izvorul Duhului Sfant si invatand, pe cei care il asculta, falsele valori care duc la prabusirea multora in jurul lui. Rezultatul acestei "slujiri" este suma gandurilor viclene care se emit in univers. Iata raul si iata izvorul raului si iata unde este lupta noastra cea mai grea - lupta pe teritoriul gandurilor,find ca, daca ni se aud cuvintele, daca ni se vad faptele, gandurile nu se vad, sunt ascunse si nu sunt putini cei care cu ganduri ascunse murdare vorbesc totusi frumos si se comporta ireprosabil fiind laudati de lume. Acolo, in lumea gandurilor este, asadar lupata noastra cea mare. Acolo se decide victoria sau infrangerea noastra.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Radu32

Cum se face atunci,ca Dumnezeu despre care stim ca e perfect (omniscient,omnipotent,omniprezent ), e absent totalmente impotriva atributului sau de omniprezenta si perfectiune ,tocmai din spatiul pe care ar fi trebuit sa-l umple,adica inexistentul,neantul ?!
Dumnezeu ori s-a retras cu bunastiinta,ori nu are puterea necesara pentru a cuceri acest spatiu funciarmente viciat de rau !

Parintele Galeriu a raspuns (rapid) unui bilet venit din sala, la sfarsitul unei conferinte, raspuns pe care l-am transcris aici.

Dumnezeu este prezent chiar si in Iad, pentru ca existenta nu este posibila fara pronia Lui: "De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti." - Psalmul 138, 8. Acolo iubirea Lui ramane la fel de mare pentru fiintele care populeaza imparatia intunericului, insa perceperea acestei iubiri este un chin pentru ei toti.

Crearea celor doua lumi despre care stim este un act de JERTFA din partea Lui Dumnezeu. O data ce o fiinta este creata dupa modelul divin (eterna, existenta, rationala, libera si capabila de iubire), Dumnezeu Se limiteaza pe Sine oferintu-i darul libertatii. Ii da posibilitatea de a fi oricum vrea sa fie. Altfel, lumea ar fi un paradox si noi niste roboti compecsi.

In arhitectura lumii noastre in particular, Ratiunea Lui Dumnezeu care este Hristos a stiut dinainte ca exista posibilitatea coruperii omului de catre ingerii cei rai, asa ca a fost de acord sa gandeasca lumea chiar si cu aceste risc, a carui solutie a fost jertfa, moartea si invierea - totul din iubire suprema.

Deci, pe scurt, filosofia Lui este: mai bine ceva decat nimic. Mai bine chiar si o imparatie a raului, daca unele fiinte vor sa se impotriveasca modului bun de existenta propus de El.

[catalin2]

Se pare ca raul este o urmare a liberului arbitru daruit de Dumnezeu ingerilor si oamenilor. Avand liberul arbitru oamenii pot face alegeri, pot alege sa nu se apropie de Dumnezeu si astfel sa faca raul.
Liberul arbitru este cel mai important dar facut de Dumnezeu, adica dupa chipul lui Dumnezeu, ne-a facut asemanatori cu El. Fara liberul arbitru am fi niste animale sau roboti, care nu au constiinta si liberul arbitru.

Eu cred ca va veni un moment in viata fiecaruia dintre noi,cand vom cadea in genunchi,ca sa subscriu celor spuse de Culai,chiar daca pt. unii acest moment va fi in ultimele clipe de viata,tot vom cadea in genunchi,pt. ca iata risipim ani din viata inconstienti(traind in pacat si faradelege),iar cand se apropie moartea,cersim clipe(deoarece constiinta,Dumnezeul din noi e nepregatita pt. a se duce la Tatal)

[umilul]

Imi cer iertare dar cuvintele mele nu pot exprima si talcui asa bine ceea ce spune Parintele nostru duhovnicesc Sfantul Ioan Gura de Aur despre obarsia raului, asa ca am sa postez ceea ce am citit eu despre acest subiect :
"
Dar pentru ce a făcut Dumnezeu pe om aşa cum este (adică în stare de a fi rău)? Nu Dumnezeu l-a făcut aşa, departe de aceasta; căci altfel nu l-ar fi pedepsit. Ţinem oare de rău pe robii noştri când înşişi noi suntem în greşeală? Cu atât mai mult Dumnezeu, stăpânul lumii, nu ne-ar fi ţinut pe noi.
Cum a ajuns, aşadar, omul unde a ajuns? Prin propria lui greşeală, prin greşeala trândăviei lui. A creat Dumnezeu pe toţi oamenii? Pentru oricine, aceasta-i limpede. Cum se face atunci că nu toţi sunt asemenea, în ce priveşte virtutea şi stricăciunea?
De unde au ieşit cei răi, cei stricaţi? Dacă voia nu are aici nici un rost, dacă firea a făcut totul, atunci cum se face că unii să fie buni, şi alţii răi? Dacă toţi ar fi răi din fire, ar fi cu neputinţă cuiva să fie bun – dacă toţi ar fi buni din fire, cu neputinţă să fie cineva rău. Firea fiind aceeaşi pentru toţi oamenii, toţi ar trebui să fie, din partea aceasta, de un singur fel, buni sau răi.Vom zice că unii sunt buni din fire şi alţii răi (ceea ce ar fi neînţelept, după cum am arătat)? Atunci aceste feluri de a fi ar trebui să fie nestrămutate, căci ceea ce-i firesc este şi nestrămutat. De pildă, toţi suntem supuşi morţii şi suferinţei – şi orice ar face, nimeni nu poate fi nepăsător. Ci noi vedem mulţi ajungând din buni răi şi din răi buni. La cea dintâi întâmplare prin trândăvie, la cea de a doua prin băgare de seamă. Ceea ce ne arată cu prisosinţă că aceste două feluri de a fi nu sunt deloc fireşti, pentru că însuşirile fireşti nu se schimbă şi nu se câştigă prin băgare de seamă. După cum nu-i nevoie să facem nici un efort ca să vedem sau să auzim – cu atât mai mult n-ar trebui să ne trudim ca să practicăm virtutea, dacă firea ea însăşi ar fi aceea care ne-ar da-o în folosire. Şi de ce, oare. Dumnezeu ar face răi, când poate face buni pe toţi oamenii?Atunci, de unde izvorăşte răul? Întrebaţi-vă voi înşivă. Treaba mea este să arăt că nu vine nici din fire, nici de la Dumnezeu. Atunci e întâmplarea? Deloc. Atunci, vine din nimic?Tăceţi din gură; feriţi-vă de nebunia de a cinsti la fel şi încă în ce fel, răul şi pe Dumnezeu. Căci dacă răul vine din nimic, el ar fi atotputernic, şi n-ar putea fi nici scos, nici nimicit. Ceea ce, într-adevăr, se trage din nimic, n-are sfârşit, toată lumea îşi dă seama de aceasta.
Şi dacă răul ar avea atâta putere, cum se face că sunt şi atâţia oameni de bine? Cum fiinţele, care au un început, ar putea fi ele mai puternice decât răul, care nu are început? Dar Dumnezeu poate stârpi răul. Când? Şi cum ar putea El stârpi ceea ce se bucură de aceeaşi cinste ca El şi având aceeaşi putere? O, răutate diavolească, ce de rele ai scornit? Ce blasfemie a născocit împotriva lui Dumnezeu.
Cum a închipuit, sub cuvânt de pietate, o nouă impietate!… Voind a statornici că răul nu se trage de la Dumnezeu, a adus o altă învăţătură stricată, că adică el nu ar avea început.Dar, în cele din urmă, de unde se trage răul? Din aceea că vrem sau nu vrem. Şi că vrem sau nu vrem, la rândul lor, de unde vin?
Din noi înşine… Răul nu-i altceva decât neascultare faţă de Dumnezeu. Dar omul de unde a învăţat aceasta? Spuneţi-mi: era prea greu să înveţe aceasta? Nici eu nu zic că era prea greu, dar de unde i-a venit voia aceasta a neascultării. Din alegerea lui şi din ignoranţa lui. Stăpâni fiind de a alege, unii au ales răul.
Dacă după acest răspuns, vă aflaţi încă încurcaţi şi tulburaţi, eu am să vă pun o întrebare care nu-i nici atât de grea, nici amestecată, ci una simplă şi limpede. Aţi fost pe rând bun şi rău? Ceea ce înseamnă: Vi s-a întâmplat uneori să biruiţi patima, iar de alte ori să fiţi biruiţi de ea? De a fi biruiţi de beţie sau de a o birui voi pe ea? De a vă lăsa luaţi de mânie sau de a o goni? De a dispreţui un sărac sau a a-l lua în seamă? De a păcătui prin neruşinare sau de a fi caşti?
De unde vin, aşadar, toate aceste valuri? De unde? De nu-mi veţi spune, vă voi spune eu. De acolo că uneori aţi fost cu băgare de seamă şi v-aţi dat osteneală, iar alteori aţi fost nebăgători de seamă şi trândavi…"
Pace tuturor si iertati-ma daca v-am gresit.