|
|
#1
|
|||
|
|||
Romania, o tara pe cale de disparitie
ONU anunță: România o să dispară, ca țară, în jurul anului 3200.
Suntem în top 10 țări care vor dispărea cel mai repede. În fiecare lună, numărul locuitorilor scade cu 6-7.000 de persoane, echivalentul unui oraș mic precum Herculane, Azuga sau Sinaia. Se nasc prea puțini copii, numărul bătrânilor este prea mare, emigrarea este sport național. Probleme pe care deja le știm, dar nu sunt nici pe departe de natură să ne îngrijoreze. Naționalismul este un concept pe care îl regăsim mai degraba la cei mai în vârstă, care au trecut prin război. Aparent, nici măcar cei care au trecut prin Revoluție, conceptul de “țara noastră” nu pare să aibă valoare. Acum, „eliberarea” din ‘89 pare să se traducă strict prin dreptul de a munci și, dacă se poate, cel de a trăi în afara granițelor. Copiii români se nasc, dar nu în țară. Tinerii români își fac familii, dar nu în țară. Un fenomen atât de puternic de răspândire, în întreaga lume,a unei nații, mai rar. Adică italienii au invadat America, într-un moment similar. Polonezii, Germania. Noi însă, suntem peste tot! Am dus doctori în Italia, IT-iști în State, bucătari în Franța…hoți profesioniști peste tot în lume. Acum, se vorbește despre faptul că, în următorii câțiva ani, vom rămane doar 18 milioane de locuitori. Și totuși, la cât de ușor ne adaptam, chiar și oficialii ONU au calculat că vom rezista bine extincției. Multe dintre țările la care ne uităm cu respect, țări solide, lideri notorii ai tuturor timpurilor, precum Germania, Rusia, Japonia, Italia sau Spania, nu vor mai apuca să prindă următorul mileniu. Potrivit clasamentului, primele 10 țări care vor dispărea sunt Macao, Hong Kong, Bosnia, Rusia, Malta, Slovacia, Singapore, România, Ungaria si Macedonia. De cealaltă parte, Statele Unite, Insulele Virgine, Santa Lucia, Tunisia, Franța, Coreea de Sud, Azerbaidjan, Australia, insulele Antile și Norvegia vor dispărea ultimele. http://www.imopedia.ro/run/2011/10/r...spari%C8%9Bie/ M-a mirat acest articol, de a ceea as vrea sa aflu si parerea voastra. Este posibil ca natiile sa dispara? Ca Romania sa dispara? |
#2
|
||||
|
||||
Spune Sfantul Nicolae Velimirovici:
"...oricine poate fi prooroc. Spune celor rai ca rau vor ajunge si nu vei gresi catusi de putin." Am gasit si citatul exact (e mult mai frumos) "Spune-i celui ce lucrează răul că rău va petrece, iar celui ce lucrează binele că va fi răsplătit, și nu vei greși niciodată, deoarece aceasta este însăși legea cea veșnică a firii."
__________________
"În zadar se numește creștin acela, care nu are dovadă sensibilă că Harul lui Dumnezeu sălășluiește în el" - Sf. Simeon Noul Teolog Last edited by FiulRisipitor; 14.03.2013 at 22:24:48. |
#3
|
|||
|
|||
Ai disparut civilizatii intregi de- a lungul istoriei... de ce ne- ar mira sa dispara o tarisoara amarata a Romania? Asa ca lasati stirile astea "șoc", "senzational" "incredibil" gen otv si tabloide!
__________________
"Cand iti aduci aminte de Dumnezeu inmulteste rugaciunea, ca atunci cand Il vei uita, Domnul sa-si aduca aminte de tine." - Marcu Ascetul |
#4
|
||||
|
||||
In urma cu trei ani am auzit si eu o afirmatie care m-a socat. O distinsa doamna doctor la care mergeam, mi-a spus in cadrul unei discutii ca au un prieten de familie important mason. El i-a sfatuit sa plece din Romania cat mai repede, deoarece la nivel mondial s-au impartit tarile, iar Romania a fost lasata sa fie a tiganilor. Poate o sa para ciudat ce am scris, dar asta mi-a spus. Observam ca in ziua de astazi doar tiganii mai fac multi copii. In ritmul asta vor deveni majoritari iar noi minoritari, poate chiar pe cale de disparitie. Oare vom mai ajunge noi pana in anul 3200?
|
#5
|
||||
|
||||
Citat:
Din cauza masonilor pleaca romanii din tara? Din cauza masonilor fac tiganii mai multi copii decat romanii? Dar pana la urma este mai simplu sa dam vina pe altii decat sa ne asumam noi raspunderea. Noi suntem vinovati pentru ce se intampla in tara. Fiecare dintre noi. Si prin ceea ce facem si prin ceea ce nu facem si am putea face.
__________________
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi. |
#6
|
||||
|
||||
Citat:
Imparatsesc opinia ca suntem de vina, nu ne rugam suficient, nu traim cum trebuie, ne-am indepartat de Dumnezeu si in consecinta avem conducatorii pe care ii meritam. |
#7
|
|||
|
|||
Putem sa mai stam pana prin anul 3000 si daca vedem ca se strica treburile fugim.
|
#8
|
||||
|
||||
Citat:
Eu in schimb as sta aici si dupa 3200 poate o fi mai bine.
__________________
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi. |
#9
|
|||
|
|||
Citat:
Se pare ca si doctorii au mare nevoie de doctori. Sau poate e noua propaganda politica pe linie de Partid, s-a ajuns la concluzia ca trebuie cat mai multi romani motivati sa emigreze, ca sa poate duce in spate pe cei ramasi + hotiile clasei politice.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. Last edited by AlinB; 15.03.2013 at 13:07:50. |
#10
|
||||
|
||||
Citat:
Oare masonii ăia ce păzesc? :)
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele; Psalmul 140, 4 Ascultați Noul Testament ortodox online. |
|