Relatia mea cu Dumnezeu

[The_Fallen]

M-am gandit sa incep un thread cu o tema...Sa spunem cum a fost experienta noastra cu Dumnezeu astazi.
Sa incep eu, ca exemplu: astazi m-am gandit la Dumnezeu rareori.Nu Il simt langa mine decat rareori, dar se poate sa fie o senzatie emotionala provocata de circumstante care tin de conditionare (gen in copilarie beam cacao si ma facea sa ma simt bine si cald, acum beau cacao si ma simt la fel).Pentru ca asa se sinte cand Dumnezeu este langa tine, ca o stare de bine?Nu stiu.Doar ca atunci cand ma simt bine ma gandesc la El.

[lareine]

Scuze pentru spamul in engleza de mai jos, dar mi se pare important continutul. Pe scurt, autorul (father Stephen, de care vorbeam pe alt topic) ne indeamna sa fim atenti la "sentimentele", "starea de bine" si eventuala exaltare pe care o simtim in relatia cu ceea ce am putea numi Dumnezeu - gresind.

And this is part of the disease of religion – for make no mistake – religion is frequently a disease.

Relgious feelings (the Pharisees were masters of them) are deceptive in the extreme. I think I feel like praying, I am in fact feeling “pious.” And it’s a deep tragedy. I am not ready to pray – I’m eaten up with myself as a pious man.

When you feel like a Publican, then you can pray like a Publican. Many times people will tell me, “Father, I can’t serve in the altar today, I don’t feel worthy.” No doubt. But you’re in much greater danger when you do feel worthy.

Those who speak a great deal about spiritual experiences are either in delusion or far worse. They should be avoided as guides for daily living. They can be the source of great confusion and sadness.

The experience of God is a sober thing and a sobering thing. It pushes us towards quiet and stillness and abhors the violation of intimacy. God is not a “high” (as in, “I am high on Jesus”), nor does God exist for the sake of our endorphins.

[The_Fallen]

În prealabil postat de lareine

Scuze pentru spamul in engleza de mai jos, dar mi se pare important continutul. Pe scurt, autorul (father Stephen, de care vorbeam pe alt topic) ne indeamna sa fim atenti la "sentimentele", "starea de bine" si eventuala exaltare pe care o simtim in relatia cu ceea ce am putea numi Dumnezeu - gresind.

Multumesc pentru raspuns, dar raspunsul ma face sa ma intreb: cum putem sti cand starea de bine vine de la Dumnezeu si cand nu?

[florinbrasov0]

În prealabil postat de The_Fallen

Multumesc pentru raspuns, dar raspunsul ma face sa ma intreb: cum putem sti cand starea de bine vine de la Dumnezeu si cand nu?

Depinde ce inseamna la tine starea de bine. Eu cred ca putem vorbi de starea de bine atunci cand ne referim la trup. In cazul sufletului, eu cred ca sunt bucurii sau trairi duhovnicesti. Cand vine Duhul Sfant la noi cred ca e o stare de bucurie, de fapt de iubire, nu stiu daca o putem cataloga ca si stare de bine(e prea putin spus).

[The_Fallen]

Poti sa te simti bine si emotional.Bucurie, stare de satisfactie, sau de a nu avea nevoie de nimic, pur si simplu de nimic.La asta ma refer.Cum putem sti daca nu sunt fenomene care tin de psihic sau senzatii care vin de la Dumnezeu, "duhovnicesti" in lipsa de alt termen?

[florinbrasov0]

În prealabil postat de The_Fallen

Poti sa te simti bine si emotional.Bucurie, stare de satisfactie, sau de a nu avea nevoie de nimic, pur si simplu de nimic.La asta ma refer.Cum putem sti daca nu sunt fenomene care tin de psihic sau senzatii care vin de la Dumnezeu, "duhovnicesti" in lipsa de alt termen?

Cand ai parte de prezenta lui Dumnezeu, El iti aduce pace si bucurie in suflet. S-ar putea sa ne 'simtim bine' si cand facem un pacat dar, dupa cum a mai zs cinea, e ca si cum am bea dintr-o cupa cu ceva bun in ea, iar la fund e un scorpion pe care il inghitim. Dupa un pacat constiinta, care este vocea lui Dumnezeu in om, ne mustra si nu me putem ascunde de ea. Cel rau ne aduce teama si frica in suflet.
Sa avem mare grija sa nu cadem robi ai placerilor trupesti.

P.S. Zi "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa". Chemandu-l pe Hristos cu siguranta cel rau se va departa de la noi.
Doamne ajuta!

[windorin]

În prealabil postat de The_Fallen

Multumesc pentru raspuns, dar raspunsul ma face sa ma intreb: cum putem sti cand starea de bine vine de la Dumnezeu si cand nu?

Cred ca inteleg bine ce anume cauti sa afli. Nu iti pot spune decat faptul ca mie imi este tare greu sa il simt pe Dumnezeu neincetat. Adesea uit de El ore intregi, iar cand imi aduc aminte, simt ca nu eu mi'am adus aminte de El, ci El mi'a venit in gand.
De ce simt asta, nu stiu. Pur si simplu simt ca nu eu imi aduc acel gand de aducere aminte, ci ca imi este dat.

Iti dau un sfat, primit de mine acum ceva vreme: "Nu mai gandi atat, da'ti drumul cu incredere si Dumnezeu te va tine."
Cred ca tocmai cautarea aceasta a ta si intrebarile neincetate spulbera mult din farmecul lucrarii lui Dumnezeu.

Cand ne straduim sa facem binele, avem chipul senin si inima linistita. Acea liniste nu poate fi decat de la Dumnezeu.

A-L simti pe Dumnezeu ca persoana vie si pururea prezenta este o nevointa de zi cu zi.
Cum putem oare simti lumina trecand prin noi, daca inca nu ne'am curatit "ferestrele".
Avem nevoie de multa nevointa spre a putea taia in noi mandria. Cand mandria va fi infranta, vom putea simti ce cautam.

Oare cum s-ar putea raspunde la o asemenea intrebare? Daca simti ceva si este un pic mai deosebit decat a altora, poti cadea in preamarirea de sine si nu-i bine. Daca ascunzi ceea ce simti cu adevarat, inseamna ca te rusinezi de Cuvantul si Dragostea Lui Dumnezeu. Oricum, daca nu veghem indeaproape, ispitele sunt multe si mari.
Eu nu mai stiu de cand am intrat pe nesimtite intr-o anumita relatie cu Dumnezeu. STIU ca e acolo si nu ma parareste decat cand... Il alung. Da, pot spune ca, uneori am savarsit pacatul cu buna stiinta si pentru un timp mi-a fost rusine sa mai privesc catre sfanta icoana! Mi se parea ca nu sunt demn sa-mi mai stea alaturi. Cu toate astea sunt sigur ca nu pleca, ci ramanea rabdator sa ma intorc din nou cu fata catre El si sa-mi cer iertare.
In plus, nu stiu, parca este ca o obsesie, (dar o obsesie placuta) sa raportez TOTUL la cum I-ar placea Lui. De o vreme ma lupt cu morile de vant si risc sa fiu considerat nebun (poate ca asa o fi, mai stii?) incercand cu disperare sa schimb ceva in firea lucrurilor. Uneori nu reusesc decat sa fac furtuna intr-un pahar cu apa, alteori dimpotriva, parca ceva se pune in miscare. Cert este ca nu e moment din zi sau din noapte in care sa fac abstractie de Dumnezeu. Ma surprind noaptea intre doua vise, vorbindu-I in gand, iar in ultimul timp si visele sunt mai usor de controlat, in sensul ca imi pot stapani slabiciunile subconstientului.
Ma rog mereu sa ma ajute sa-mi desavarsesc menirea pentru care-am fost trimis. Imi inchipui ca daca mi-a dat harul de a scrie cu usurinta proza sau poezie, bine-ar fi sa nu-l folosesc in scopuri efemere, ci sa sensibilizez pe ceilalti asemeni mie (comentariile versificate la poezie sunt in josul paginii, iar eu sunt C. Roman- incepand din 15 Dec.) Iar cu "menirea" asta, poate ca fiecare dintre noi ar trebui sa-si puna aceeasi intrebare: care-i rostul nostru pe lume? Ce stim noi mai bine sa facem? Nimeni nu este total nefolositor, fiecare dintre noi are acel ceva care sa fie de folos in Natura inconjuratoare. Este bine sa fim in locul potrivit si la momentul potrivit, decat in locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Eu asa cred!
Doamne-ajuta!

[andreicozia]

În prealabil postat de lareine

Scuze pentru spamul in engleza de mai jos, dar mi se pare important continutul. Pe scurt, autorul (father Stephen, de care vorbeam pe alt topic) ne indeamna sa fim atenti la "sentimentele", "starea de bine" si eventuala exaltare pe care o simtim in relatia cu ceea ce am putea numi Dumnezeu - gresind.

"Those who speak a great deal about spiritual experiences are either in delusion or far worse. They should be avoided as guides for daily living. They can be the source of great confusion and sadness.

The experience of God is a sober thing and a sobering thing. It pushes us towards quiet and stillness and abhors the violation of intimacy. God is not a “high” (as in, “I am high on Jesus”), nor does God exist for the sake of our endorphins. "

Foarte bun citatul mai ales ultimul paragraf unde se explica ceea ce simt ADEVARATII DUHOVNICI!
" Experienta apropierii de Dumnezeu nu este neaparat ceva ce te unge pe suflet un fel de dolce farniente, asta de fapt este boala, si de cele mai multe ori inselare draceasca, ci este o experienta de TREZIRE la realitate, TREZVIE si MAI ALES DE SOBRIETATE in a vedea LUMEA DIN JUR!... nu stari de beatitudine, caldurica, de high ca in cazul drogurilor si alte prostii si partea proasta este ca mai si diseminam aceste IMPRESII si altora trimitindu-i pe cai false

[MariS_]

N-am ajuns la masura ca Dumnezeu sa-mi vorbeasca direct. Totusi
azi mi-a facut o bucurie: mi-a vorbit prin voi si deja ma simt mai bine.
Pana acum Il simt pe Dumnezeu in altii, si asta ma bucura pentru ca
ma gandesc ca daca Il gasesc in aproapele atunci nu-I chiar asa
departe de mine, pacatosul.
Iertare.