Sa vorbim despre prostie!

https://www.youtube.com/watch?v=9d6K_m3fDo0

O.K. Nu se inghesuie nimeni... Fireste, subiectul e incomod, desi dialogul dintre Plesu si Liiceanu ar avea, poate, darul sa ne dea ghes la o palavra... Mi-a placut discutia lor!

*
O sa incep eu, cu o precizare si cu o amintire.
Precizarea e ca subiectul asta m-a interesat, de-a lungul vietii, mai mult, poate, decat oricare altul. Mai intai pentru ca l-am auzit pomenit frecvent (oamenii au des in vedere prostia, indeosebi a celorlalti), apoi pentru ca l-am trait pe pielea mea mai mereu.

Prima carte despre prostie am citit-o in adolescenta, era discursul lui Erasmus spre lauda prostiei. Pe atunci ma interesa elogiul nebuniei si am fost surprins ca Erasmus a tratat-o la pachet cu prostia...
Dar nu asta e amintirea de care ziceam. Ci urmatoarea:
Spre deosebire de multe alte cuvinte, pe acesta tin minte cand l-am descoperit. Anume, intr-o discutie cu tata, la pescuit. Aveam 3-4 ani, era o duminica insorita si tata tocmai insirase unditele si o lanseta pretioasa pe iarba, la doi pasi de lac. Eu, atras brusc de un fluture frumos colorat care zbura pe deasupra noastra, am dat sa-l prind. Si nu doar ca nu l-am prins, dar am calcat si pe undite si apoi am alunecat in apa. Era destul de adinca sub malul acela. Nu stiam sa innot. Tata m-a prins, insa, de mana, cu un reflex uluitor (avea acest dar nemaivazut de mine la altii, de a reactiona corect si prompt in majoritatea situatiilor de viata - o spontaneitate a miscarilor, nu doar trupesti, care ma complexa mereu...) si ma trase din apa. Ajuns pe mal, cu totul buimac si aproape buind in plans, ma trezesc cu intrebarea tatei: "fiul meu, tu esti, oare, prost?"...
Ii vad si azi privirea scormonitoare, albastrul acela care devenise, din nesfarsit in bogatia lui, teribil de sfredelitor... Asa m-a mai privit tata doar pe patul de moarte.
Parca tata voia atunci sa imi ghiceasca viata intreaga si, cum deja simteam, avea o anumita incordare tematoare in privire, ca si cum ar fi detectat acolo un destin pe care nu si l-ar fi dorit niciodata pentru mine... Stia in ce lume m-am nascut, cunostea multime de nuante ale universului prostiei...
Imi amintesc foarte bine ca m-a surprins cuvantul acela. Nu-l mai auzisem sau, poate, nu-i mai dadusem importanta. Acum insa constientizam clar, simteam cu putere ca tata imi vorbise despre ceva rau, foarte periculos, cu totul de nedorit. Era, intr-un fel, ca si cum imi vorbea despre moarte. Despre care deja intelesesem cate ceva, cu o anumita anxietate si neincredere.
Aici insa intelegeam ca nu e de gluma. Parea ceva mai rau chiar decat moartea. Ingrijorarea tatei era atat de evidenta, atat de mare, cu mult mai mare decat atunci cand mi-a vorbit pentru prima oara despre moarte. Atunci fusese senin, imi vorbise cu impacare, ma linistise parca mai degraba decat sa ma tulbure...
Am ramas asadar cu un amestec de teama si repulsie fata de prostie. Cu vremea, aveam sa o cunosc mai bine. Din faptele mele, mai intai.
Dupa cum am descoperit si deliciul inexprimabil de a o invinge in mine, uneori. Sau impresia reconfortanta si amagitoare ca as face-o. Tot mai rar, insa, de-o vreme...

Sa fi fost, de fapt, blestemul fluturelui?

[AlinB]

Este un act curajos sa vorbesti despre propriile defecte.

Ca omul care nu recunoaste ca e prost, sigur e nebun :)

[Florin-Ionut]

A fost o idee bună de a începe ziua. Și mi-a dat curaj să redeschid într-o zi un topic vechi care, vorba cuiva, mi-a scăzut credibilitatea.

Iti multumesc, Ptero, ca ai deschis acest topic. Eu sunt constient ca sunt unul din prostii de baza ai forumului; reactiile mele sunt catalogabile sub varsta de 9 ani, sa fiu cinstit.
As dori sa dezvoltam chestiunea asta in termeni istorici si statali; sa vorbim/scriem, na! despre prostia conducatorilor vs prostia maselor. Evident, totul din punct de vedere al gandirii neotestamentare si patristice.

[DragosP]

În prealabil postat de Intrarea Vagonului

Iti multumesc, Ptero, ca ai deschis acest topic.

Măi, da' ce intimi sunteţi.

[Copacel]

În prealabil postat de Intrarea Vagonului

. Eu sunt constient ca sunt unul din prostii de baza ai forumului; reactiile mele sunt catalogabile sub varsta de 9 ani, sa fiu cinstit.
As dori sa dezvoltam chestiunea asta in termeni istorici si statali;

Spovedania la duhovnic nu pe forum

[RedRose]

În prealabil postat de Intrarea Vagonului

Eu sunt constient ca sunt unul din prostii de baza ai forumului; reactiile mele sunt catalogabile sub varsta de 9 ani, sa fiu cinstit.

Chiar nu cred asta..daca e sa catalogam pe cineva, ii catalogam pe aia care nu stiu cine a scris Biblia
https://www.youtube.com/watch?v=aKHLQEJskRg

În prealabil postat de AlinB

Este un act curajos sa vorbesti despre propriile defecte.

Ca omul care nu recunoaste ca e prost, sigur e nebun :)

Aaaa, da, poate.... Acuma nu stiu cat e de curajos actul (poate ar fi daca m-ar stapini vreo frica, niste frici, stiu eu?...), mai degraba e vorba despre o deprindere/ o obisnuinta. Defect profesional, printre altele.

Apropos, am remarcat de mai multe ori pe forum tendinta noastra de a expedia subiectele undeva in eter, in oriunde, in altul. Si totodata sesizez si practic si eu, prin invatare sociala, fir-ar sa fie, respingerea atitudinii de a vorbi despre defectele tale, despre ceea ce te necajeste la tine.
Exceptind situatia cand un om nu se mai satura sa se laude (sic!) cu defectele si pacatele lui, in rest cred ca exercitiul cunosaterii si dialogului pe teme privind conditia omului, tocmai pe aici cred ca trebuie sa se invarta: pe la mine/despre mine, in oarece masura.

Cred ca prostia omului consta, de la o varsta incolo, si in incapacitatea de a intelege rostul si de a practica martusirea, analiza de sine. Toata lumea vorbeste asa, la modul "obiectiv", despre lucruri, iar de nu face asta isi injura si spurca interlocutorul, lumea, pe Dumnezeu.
Cred ca e o prostie cu radacini adanci in frica. O frica, la noi, generalizata si mentinuta prin mecanisme sociale complexe si greu de controlat.

Poftim kultura!...:)

P.S. Mie mi se pare posibil sa vorbim despre prostie si in termeni de pacat. Sau de dispozitie pacatoasa. Poate ca prostia e o ipostaza a mandriei sau e un factor cheie al acesteia. Desi cred ca exista si prostia inocenta, sublima... Prostia ne-istetului, prostia ne-smecherului, prostia ingerului. Da, trebuie ca se manifesta o prostie a ingerului, a sfantului, fara de care lumea asta desteapta si curvita nici nu ar mai putea exista.

Puric, presedinte cu un parlament de plosnite (zice...:)), imi pare ca incearca sa dea o lovitura prostiei, macar prin preocuparea pentru intrebarea "cine suntem".

https://www.youtube.com/watch?v=oG-tYwVn7x8
Activistul de partid ia totul pe cont propriu - zice Puric.
Iar frumosul se identifica in adagio, nu in presto...