Sfantul Siluan Athonitul

[Daniel777]

Vineri, 24 septembrie 2010, Biserica Ortodoxă va face pomenirea Sfântului Cuvios Siluan Athonitul (1866 – 1938), un dascăl apostolic şi profetic al Bisericii din secolul XX.

„Sfântul Siluan s-a născut în anul 1866, în Rusia, la 27 de ani pleacă în Sf. Munte Athos, la M-rea rusească Sf. Pantelimon, unde devine monah şi unde vieţuieşte până la adormirea sa întru Domnul, la 24 septembrie 1938.
Privită din exterior viaţa sa nu este spectaculoasă. Dar însemnările sale publicate împreună cu o foarte consistentă introducere de către ucenicul său, arhim. Sofronie, ne descoperă profunzimea vieţii sale duhovniceşti ce l-a condus la acea cunoaştere a lui Dumnezeu prin experienţă, care este viaţa veşnică. Încă de la începutul vieţii sale duhovniceşti a primit un mare har de la Dumnezeu văzându-L pe Hristos viu. Vedere nu a durat decât o clipă dar, după cum scrie Părintele Sofronie, inima şi trupul său au fost năpădite cu totul de un foc atât de năpraznic încât dacă vederea ar fi durat mai mult n-ar mai fi putut să supravieţuiască. De atunci nu a mai putut uita privirea lui Hristos, o privire de o negrăită blândeţe, nesfârşit iubitoare, plină de pace şi bucurie. În toţi anii vieţii sale, care se vor scurge mai apoi, el a dat neobosit mărturie că Dumnezeu este iubire, iubire nesfârşită, nepătrunsă.

Actul de canonizare îl numeşte pe Sfântul Siluan: „dascăl profetic şi apostolic al Bisericii”, ceea ce înseamnă o recunoaştere a importanţei deosebite pe care acest sfânt, depăşind limitările naţionalităţii, o are pentru întreaga Biserică a lui Hristos”.

Scrierile Sfântului Siluan au cunoscut o răspândire foarte mare, fiind traduse în peste 15 limbi, din întreaga lume, inclusiv în limba română, marcând decisiv viaţa a numeroşi contemporani, care s-au convertit sau reconvertit la o dreaptă înţelegere a cunoaşterii şi trăirii în Hristos.

Mesajul învăţăturii Sfântului Siluan Athonitul ar putea fi rezumat astfel: „După ani îndelungaţi de nevoinţă pentru păstrarea harului dumnezeiesc Sf. Siluan a primit de la Hristos un cuvânt care este de fapt un mesaj adresat umanităţii contemporane: „Ţine mintea în iad şi nu deznădăjdui!” Împlinirea acestui cuvânt l-a ajutat pe Sfântul Siluan să lupte cu mândria dobândind smerenia lui Hristos.

Părintele Sofronie pune în paralel primirea acestui cuvânt de către Sf. Siluan şi descoperirea ecuaţiei lui Einstein: E = mc2 , formulă ce stă la baza ştiinţei şi tehnicii contemporane, eliberând surse colosale de energie pentru viaţă, dar şi marcând începutul pregătirii focului apocaliptic gata să înghită întreaga viaţă pe pământ. Într-o lume caracterizată printr-o deznădejde generală, cauzată de pierderea credinţei în Înviere – un adevărat iad -, cuvântul lui Hristos: „Ţine mintea în iad şi nu deznădăjdui!”, adresat nouă prin Sf. Siluan este un îndemn la realism duhovnicesc plin, însă, de nădejdea în iubirea lui Dumnezeu, care biruieşte iadul.
Într-un limbaj simplu şi accesibil, dar în acelaşi timp foarte profund, Sf. Siluan ne împărtăşeşte înscrierile sale experienţa sa duhovnicească insistând asupra faptului că cunoaşterea lui Dumnezeu este posibilă doar în Duhul Sfânt, atunci când ai smerenia lui Hristos iar iubirea ta îmbrăţişează întreaga lume, chiar şi pe vrăjmaşi. De altfel, Sf. Siluan ne învaţă că singurul criteriu al adevărului este tocmai iubirea faţă de vrăjmaşi, lucru posibil doar cu ajutorul harului lui Dumnezeu, dacă ţinându-ne mintea în iad nu deznădăjduim”

[Daniel777]

Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi cu lacrimi îl caut. Cum aş putea să nu Te caut? Tu m-ai găsit mai întâi şi mi-ai dat desfătarea Sfântului Tău Duh, şi sufletul meu Te-a iubit.

Tu vezi, Doamne, întristarea mea şi lacrimile… Dacă nu m-ai fi atras prin iubirea Ta, nu Te-aş căuta aşa cum Te caut. Dar Duhul Tău mi-a dat să Te cunosc şi sufletul meu se bucură că Tu eşti Dumnezeul şi Domnul meu şi până la lacrimi tânjesc după Tine.

Sufletul meu tânjeşte după Dumnezeu şi îl caută cu lacrimi.

Milostive Doamne, Tu vezi căderea şi întristarea mea, dar cu smerenie cer mila Ta: revarsă asupra mea, a păcătosului, harul Sfântului Tău Duh. Amintirea lui atrage mintea să găsească iarăşi milostivirea Ta.

Doamne, dă-mi duhul smereniei Tale, ca să nu pierd iarăşi harul Tău şi să nu plâng în hohote după el, cum plângea Adam după rai şi după Dumnezeu.

In primul an al vieţii mele în mănăstire sufletul meu a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt.

Mult ne iubeşte Domnul; ştiu aceasta de la Duhul Sfânt pe Care mi L-a dat Domnul prin singură milostivirea Lui.

Sunt un om bătrân şi mă pregătesc de moarte, şi scriu adevărul de dragul norodului.

Duhul lui Hristos, pe Care mi L-a dat Domnul, vrea mântuirea tuturor, ca toţi să cunoască pe Dumnezeu.

Domnul a dat tâlharului raiul; tot aşa va da raiul şi oricărui păcătos. Pentru păcatele mele sunt mai rău decât un câine râios, dar m-am rugat lui Dumnezeu să mi le ierte, și El mi-a dat nu numai iertarea, dar și Duhul Lui, și în Duhul Sfânt am cunoscut pe Dumnezeu.

Vezi iubirea lui Dumnezeu faţă de noi? Şi cine ar putea descrie milostivirea Sa?

O, fraţii mei, cad în genunchi şi vă rog: credeţi în Dumnezeu, credeţi că Duhul Sfânt e Cel ce dă mărturie despre El în toate bisericile şi în sufletul meu.

Duhul Sfânt este iubire; şi această iubire se revarsă în toate sufletele sfinte care sunt la Dumnezeu, şi acelaşi Duh Sfânt este pe pământ în sufletele care iubesc pe Dumnezeu.

În Duhul Sfânt, toate cerurile văd pământul şi aud rugăciunile noastre şi le duc la Dumnezeu.

Domnul este milostiv; sufletul meu ştie aceasta, dar nu poate să o descrie. El este foarte blând şi smerit, şi atunci când sufletul îl vede, se preschimbă în întregime în iubire de Dumnezeu şi aproapele şi se face el însuşi blând şi smerit. Dar dacă omul pierde harul, atunci va plânge ca Adam la izgonirea din rai. El hohotea şi întreaga pustie auzea suspinul său; lacrimile lui erau amare de întristare şi ani mulţi le-a vărsat el.

Tot aşa şi sufletul care a cunoscut harul lui Dumnezeu, atunci când îl pierde, tânjeşte după Dumnezeu şi spune: „Sufletul meu tânjeşte după Dumnezeu şi îl caut cu lacrimi”.

Sunt un mare păcătos, dar am văzut marea iubire şi milostivire a Domnului faţă de mine.
În anii când eram flăcău mă rugam pentru cei ce mă ocărau; spuneam: „Doamne, nu le socoti lor păcatele lor faţă de mine”. Dar, deşi iubeam să mă rog, totuşi n-am scăpat de păcat. Domnul însă nu şi-a adus aminte de păcatele mele şi mi-a dat să iubesc oamenii, şi sufletul meu doreşte ca lumea întreagă să se mântuiască şi să fie în împărăţia cerurilor, să vadă slava Domnului şi să se desfă-teze de iubirea lui Dumnezeu.

Judec după mine însumi: dacă Domnul m-a iubit atât, aceasta înseamnă că pe toţi păcătoşii El îi iubeşte ca şi pe mine.

[Daniel777]

O, iubire a Domnului! N-am putere să o descriu, căci e nemăsurat de mare şi minunată.
Harul lui Dumnezeu dă putere de a iubi pe Cel iubit; şi sufletul e neîncetat atras spre rugăciune şi nu poate uita pe Domnul nici măcar pentru o secundă.

Iubitorule de oameni, Doamne, cum n-ai uitat pe robul Tău păcătos, ci cu milostivire Te-ai uitat la mine din slava Ta şi în chip neînţeles mi Te-ai arătat mie?
Te-am supărat şi întristat totdeauna, dar Tu, Doamne, pentru o mică schimbare mi-ai dat să cunosc marea Ta milostivire şi nemăsurata Ta bunătate.

Privirea Ta liniştită şi blândă a atras sufletul meu.
Ce să-Ţi dau în schimb, Doamne, sau ce laudă să-Ţi cânt?
Tu dai harul Tău, ca sufletul să se aprindă neîncetat de iubire şi să nu cunoască odihnă nici ziua, nici noaptea de la iubirea lui Dumnezeu.

Amintirea Ta încălzeşte sufletul meu; nicăieri pe pă mânt el nu-şi găseşte odihnă afară de Tine. De aceea Te caut cu lacrimi şi iarăşi Te pierd, şi iarăşi mintea mea vrea să se desfete de Tine, dar Tu nu-Ţi arăţi Faţa Ta, pe Care sufletul meu o doreşte ziua şi noaptea.

Doamne, dă-mi să Te iubesc numai pe Tine.
Tu m-ai zidit, Tu m-ai luminat prin Sfântul Botez, Tu mi-ai iertat păcatele şi mi-ai dat împărtăşirea Preacuratului Tău Trup şi Sânge; dă-mi şi puterea de-a rămâne totdeauna întru Tine.

Doamne, dă-ne pocăinţa lui Adam şi sfânta Ta smerenie.
Tânjeşte sufletul meu pe pământ şi doreşte cerul.
Domnul a venit pe pământ ca să ne ridice acolo unde sade El, Preacurata Sa Maică, Care I-a slujit pe pământ spre mântuirea noastră, ucenicii Lui şi cei ce au urmat Domnului.
Acolo ne cheamă Domnul cu toate păcatele noastre.

Acolo vom vedea pe Sfinţii Apostoli care sunt întru slavă pentru că au vestit Evanghelia; acolo vom vedea pe sfinţii proroci, şi pe sfinţiţii ierarhi — învăţătorii Bisericii; acolo vom vedea pe cuvioşii care s-au nevoit în posturi să-şi smerească sufletul; acolo sunt proslăviţi nebunii pentru Hristos, căci ei au biruit lumea.

Acolo vor fi proslăviţi toţi câţi s-au biruit pe ei înşişi, câţi s-au rugat pentru întreaga lume şi câţi au purtat întristarea întregii lumi, căci au fost plini de iubirea lui Hristos, iar iubirea nu rabdă să piară nici măcar un singur suflet.

Acolo vrea să se veselească şi sufletul meu, dar nimic necurat nu intră aici unde se intră prin mari întristări, cu duh înfrânt şi cu multe lacrimi; numai copiii care au păzit harul Sfântului Botez intră aici fără întristări, şi acolo prin Sfântul Duh cunosc pe Domnul.

Sufletul meu tânjeşte totdeauna după Dumnezeu şi se roagă ziua şi noaptea, căci numele Domnului e dulce şi desfătător pentru sufletul care se roagă şi aprinde sufletul de iubire pentru Dumnezeu.

Mult am trăit pe pământ şi am văzut şi am auzit multe. Am auzit multă muzică, şi ea a desfătat sufletul meu. Şi m-am gândit: dacă această muzică e atât de desfătată, cum va desfăta sufletul cântarea cerească, unde prin Duhul Sfânt Domnul este slăvit pentru pătimirile Lui?

Sufletul trăieşte mult pe pământ şi iubeşte frumuseţea pământului; iubeşte cerul şi soarele, iubeşte grădinile frumoase, marea şi râurile, pădurile şi câmpiile; iubeşte sufletul şi muzica şi toate aceste lucruri pământeşti desfătează sufletul. Dar când cunoaşte pe Domnul nostru Iisus Hristos, atunci nu mai vrea să vadă nimic pământesc.

Am văzut împăraţi ai pământului în slava lor şi am preţuit acest lucru, dar când sufletul cunoaşte pe Domnul, atunci va socoti puţin lucru toată slava împăraţilor; sufletul tânjeşte atunci neîncetat după Domnul şi, nesăturat, ziua şi noaptea, doreşte să vadă pe Cel Nevăzut, să pipăie pe Cel Nepipăit.

Dacă sufletul tău îl cunoaşte, Duhul Sfânt îţi va da să înţelegi cum învaţă El sufletul să cunoască pe Domnul şi ce dulceaţă e în aceasta.

Milostive Doamne, luminează noroadele Tale ca să Te cunoască pe Tine, să cunoască cum ne iubeşti Tu pe noi.

Minunate sunt lucrurile Domnului: din pământ l-a alcătuit pe om şi acestei ţărâni i-a dat să-L cunoască prin Duhul Sfânt, aşa încât omul spune: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”; şi spune aceasta din plinătatea credinţei şi iubirii.
Ce lucru mai mare mai poate căuta sufletul pe pământ?

[Daniel777]

Mare minune: dintr-o dată sufletul cunoaşte pe Ziditorul Lui şi iubirea Lui.

Când sufletul vede pe Domnul, cât de blând şi smerit este, atunci se smereşte şi pe sine însuşi până la sfârşit şi nu mai doreşte nimic cum doreşte smerenia lui Hristos; şi cât timp va trăi sufletul pe pământ, nu va înceta să dorească şi să caute această smerenie neînţeleasă pe care n-o poate uita.

Doamne, cât de mult îl iubeşti Tu pe om!

Milostive Doamne, dă harul Tău tuturor noroadelor pă mântului, ca ele să Te cunoască pe Tine, căci fără Duhul Tău Cel Sfânt omul nu poate să Te cunoască şi să înţeleagă iubirea Ta.

Doamne, trimite peste noi pe Duhul Tău Cel Sfânt, căci Tu şi toate ale Tale se cunosc numai prin Sfântul Duh, pe Care L-ai dat la început lui Adam, apoi sfinţilor proroci şi pe urmă creştinilor.

Doamne, dă tuturor noroadelor Tale să înţeleagă iubirea Ta şi dulceaţa Duhului Sfânt, ca oamenii să uite durerea pământului şi să lase tot răul, să se alipească de Tine prin iubire şi să trăiască în pace, făcând voia Ta spre slava Ta.

Doamne, învredniceşte-ne de darurile Sfântului Duh, ca să cunoaştem slava Ta şi să trăim pe pământ în pace şi iubire, ca să nu mai fie nici ură, nici război, nici duşmani, ci să împărătească numai iubirea şi să nu mai fie nevoie nici de armate, nici de închisori şi să fie uşor de trăit pentru toţi pe pământ.

Mă rog Ţie, Milostive Doamne, dă tuturor noroadelor pământului să Te cunoască prin Duhul Sfânt.
Cum mi-ai dat mie, păcătosului, să Te cunosc prin Duhul Sfânt, aşa dă şi tuturor noroadelor pământului să Te cunoască şi să Te laude ziua şi noaptea.

Ştiu, Doamne, că Tu iubeşti oamenii Tăi, dar oamenii nu înţeleg iubirea Ta, şi pe pământ toate noroadele se vânzolesc iar gândurile lor sunt ca norii mânaţi de vânt în toate părţile.
Oamenii Te-au uitat pe Tine, Făcătorul lor, şi caută liber tatea lor neînţelegând că Tu eşti milostiv şi-i iubeşti pe păcătoşii care se pocăiesc şi le dai harul Sfântului Tău Duh.

Doamne, Doamne, dă puterea harului Tău tuturor noroadelor, ca să Te cunoască prin Sfântul Duh şi să Te la ude cu bucurie, aşa cum mie, necuratului şi ticălosului, mi-ai dat bucuria doririi Tale şi sufletul meu e atras spre iubirea Ta ziua şi noaptea, nesăturat.

O, nemăsurată e milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi!

Mulţi bogaţi şi puternici ar da mult să vadă pe Domnul sau pe Preacurata Lui Maică, dar nu bogăţiei i Se arată Dumnezeu, ci sufletului smerit.
Şi la ce bun banii? Spiridon cel Mare a prefăcut un şarpe în aur, şi noi n-avem nevoie de nimic afară de Domnul: în El este plinătatea vieţii.

Dacă Domnul nu ne-a dat să cunoaştem multe din în tocmirile acestei lumi, aceasta înseamnă că n-avem nevoie; nu putem cunoaşte cu mintea toată făptura.

Dar însuşi Făcătorul cerului şi al pământului şi a toată făptura ne-a dat să-L cunoaştem prin Duhul Sfânt. În Acelaşi Duh Sfânt cunoaştem pe Maica lui Dumnezeu, pe îngeri şi pe sfinţi, şi sufletul nostru arde de iubire pentru ei.

Dar cine nu iubeşte pe vrăjmaşi, acela nu poate cunoaşte pe Domnul, nici dulceaţa Duhului Sfânt.
Duhul Sfânt ne învaţă să iubim pe vrăjmaşi până într-atât încât sufletului să-i fie milă de ei ca de propriii copii.
Sunt oameni care doresc vrăjmaşilor lor sau duşmani lor Bisericii pierire şi chinuri în focul iadului. Ei gândesc aşa pentru că n-au învăţat de la Duhul Sfânt iubirea lui Dumnezeu, căci cel ce a învăţat aceasta va vărsa lacrimi pentru întreaga lume.

Tu zici: „Cutare e un criminal şi e bine să ardă în focul iadului”. Dar te întreb: „Dacă Dumnezeu ţi-ar da un loc bun în rai şi de acolo ai vedea arzând în foc pe cel căruia i-ai dorit chinurile iadului, nu-ţi va fi milă de el, oricine ar fi, chiar dacă e un duşman al Bisericii?”
Sau vei avea şi tu o inimă de fier? Dar în rai nu e nevoie de fier. Acolo e nevoie de smerenie şi de iubirea lui Hris-tos, care are milă de toţi.

Cine nu iubeşte pe vrăjmaşii n-are în el harul lui Dumnezeu.
Milostive Doamne, învaţă-ne prin Duhul Tău Cel Sfânt să-i iubim pe vrăjmaşi şi să ne rugăm pentru ei cu lacrimi.

Doamne, dă Duhul Sfânt pe pământ ca toate noroadele să Te cunoască şi să înveţe iubirea Ta.

Doamne, aşa cum Te-ai rugat pentru vrăjmaşi, aşa învaţă-ne şi pe noi prin Duhul Sfânt să-i iubim pe vrăjmaşi.

[Daniel777]

Doamne, toate noroadele sunt zidirea mâinilor Tale; întoarce-le de la ură şi rău spre pocăinţă, ca să cunoască toate iubirea Ta.
Doamne, Tu ai poruncit să-i iubim pe vrăjmaşi, dar aceasta este greu pentru noi păcătoşii, dacă nu e cu noi harul Tău.

Doamne, revarsă pe pământ harul Tău; dă tuturor noroadelor pământului să cunoască iubirea Ta, să cunoască că Tu ne iubeşti ca o mamă şi mai mult chiar decât o ma mă, fiindcă o mamă îşi poate uita copilul, dar Tu nu uiţi niciodată, căci Tu iubeşti nemăsurat zidirea Ta şi iubirea nu poate uita.

Milostive Doamne, întru bogăţia milei Tale, mântuieşte toate noroadele!

Bisericii noastre Ortodoxe i s-a dat prin Duhul Sfânt să înţeleagă tainele lui Dumnezeu, şi ea este tare prin cugetul ei sfânt şi răbdarea ei.

Sufletul ortodox e învăţat de har să se alipească cu tărie de Domnul şi de Preacurata Lui Maică, şi duhul nostru se veseleşte văzând pe Dumnezeu pe care-L cunoaşte.

Dar Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfânt, şi cel ce în mândria sa vrea să cunoască pe Făcătorul cu mintea sa, acela e orb şi nebun.

Cu mintea noastră nu putem cunoaşte nici măcar cum s-a făcut soarele; şi atunci când cerem lui Dumnezeu să ne spună cum s-a făcut soarele, primim în suflet acest răspuns limpede: „Smereşte-te şi vei cunoaşte nu numai soarele, ci şi pe Făcătorul lui”.

Dar când sufletul cunoaşte pe Domnul, el uită de bucu rie soarele şi întreaga zidire şi lasă grija pentru cunoaşterea pământească.

Dumnezeu îşi descoperă tainele Sale sufletului smerit.

Toată viaţa lor sfinţii s-au smerit şi au luptat cu mândria. Şi eu mă smeresc ziua şi noaptea şi, cu toate acestea, nu m-am smerit cum trebuie. Dar prin Duhul Sfânt sufletul meu a cunoscut smerenia lui Hristos, pe care ne-a poruncit să o învăţăm de la El, şi sufletul meu e atras spre El neîncetat.

O, smerenia lui Hristos! Ea dă sufletului o bucurie de nedescris în Dumnezeu şi din iubirea lui Dumnezeu sufletul uită şi pământ, şi cer, şi toată dorinţa lui se avântă spre Dumnezeu.

O, smerenia lui Hristos! Cât de dulce şi plăcută este ea. Dar se găseşte numai în îngeri şi în sufletele sfinţilor. Noi însă trebuie să ne socotim mai răi decât toţi, şi atunci Domnul ne va da şi nouă să cunoaştem smerenia lui Hristos prin Duhul Sfânt.

Domnul, slava Lui şi toate cele cereşti se cunosc numai prin Duhul Sfânt.

Domnul ne-a dat Duhul Sfânt şi noi am învăţat cântă rile Domnului, iar de dulceaţa iubirii lui Dumnezeu uităm pământul.

Iubirea lui Dumnezeu e arzătoare şi nu ne îngăduie să ne mai aducem aminte de pământ.
Cine a încercat-o o caută neobosit ziua şi noaptea şi este atras spre ea. Ea se pierde însă de noi pentru mândrie şi înfumurare, pentru duşmănirea şi osândirea fratelui, pentru pizmă; ne lasă şi pentru un gând desfrânat, ca şi pentru alipirea de cele pământeşti; pentru toate acestea harul pleacă şi atunci, pustiit şi abătut, sufletul tânjeşte după Dumnezeu cum tânjea părintele nostru Adam la izgonirea din rai.

Cu lacrimi Adam striga către Dumnezeu aşa: „Sufletul meu tânjeşte după Tine, Doamne, şi cu lacrimi Te caut. Vezi întristarea mea şi luminează întunericul meu, ca sufletul meu să se veselească din nou.”

„Nu Te pot uita. Cum Te-aş putea uita? Privirea Ta liniştită şi blândă a atras sufletul meu şi duhul meu se bucura în rai unde vedea faţa Ta. Cum aş putea uita raiul unde mă veselea iubirea Tatălui Ceresc?”

Dacă lumea ar cunoaşte puterea cuvântului lui Hristos: „învăţaţi de la Mine smerenia şi blândeţea”, atunci lumea întreagă ar lăsa toate celelalte ştiinţe şi învăţături şi ar învăţa numai această ştiinţă cerească.

Oamenii nu cunosc puterea smereniei lui Hristos şi de aceea sunt atraşi spre cele pământeşti. Dar omul nu poate cunoaşte puterea acestui cuvânt al lui Hristos fără Duhul Sfânt; dar cine a cunoscut-o, acela n-ar mai lăsa această ştiinţă, chiar dacă ar avea ca bogăţie toate împărăţiile pământului.

Doamne, dă-mi smerenia Ta, ca să se sălăşluiască întru mine iubirea Ta şi să fie vie întru mine sfântă frica Ta.

Grea este viaţa fără iubirea de Dumnezeu; sufletul este întunecat şi posomorât, dar când vine iubirea, bucuria sufletului e cu neputinţă de descris.

Sufletul meu însetează să câştige smerenia lui Hristos şi tânjeşte după ea ziua şi noaptea, şi uneori urlu strigând: „Sufletul meu tânjeşte după Tine şi cu lacrimi Te caut!”

Doamne, cum iubeşti Tu zidirea Ta! Sufletul vede în chip nevăzut harul Tău şi întru frică şi iubire îţi mulţumeşte cucernic.

[Daniel777]

Fraţii mei dragi, cu lacrimi scriu aceste rânduri.
Când sufletul cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt, în fiecare minut este cuprins de neîncetată uimire înaintea milostivirii lui Dumnezeu, a măreţiei şi atotputerniciei Lui. Dar dacă sufletul n-a câştigat încă smerenia, ci numai năzuieşte spre ea, vor fi în el schimbări: după o vreme va fi în luptă cu gândurile şi nu-va avea odihnă, dar uneori va primi slobozenie de gânduri şi va vedea pe Domnul şi va înţelege iubirea Lui. De aceea şi zice Domnul: „învăţaţi de la Mine blândeţea şi smerenia şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” [Mt n, 29].

Şi dacă omul nu învaţă smerenia, iubirea şi nerăutatea, Domnul nu-i va da să-L cunoască. Dar sufletul care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, acela e rănit de iubi rea Lui şi nu-L poate uita, ci, ca un bolnav care-şi aduce aminte mereu de boala lui, aşa şi sufletul care iubeşte pe Domnul îşi aduce întotdeauna aminte de El şi de iubirea Lui pentru întreg neamul omenesc.

Ce-ţi voi da în schimb, Doamne?
Tu, Cel Milostiv, ai înviat sufletul meu din păcate şi mi-ai dat să cunosc mila Ta faţă de mine, inima mea a fost fermecată de Tine şi neîncetat atrasă spre Tine, Lumina mea.

Ce-ţi voi da în schimb, Doamne?
Tu ai înviat sufletul meu ca să Te iubesc pe Tine şi pe aproapele meu şi mi-ai dat lacrimi ca să mă rog pentru întreaga lume.
Fericit sufletul care a cunoscut pe Făcătorul lui şi s-a îndrăgostit de El, căci s-a odihnit întru El cu odihnă desăvârşită.

Domnul e nemăsurat de milostiv.
Sufletul meu cunoaşte milostivirea Lui faţă de mine, şi eu scriu despre ea cu nădejdea că măcar un singur suflet se va îndrăgosti de Domnul şi se va aprinde pentru El cu jarul pocăinţei.
Dacă Domnul nu mi-ar fi dat să cunosc mila Sa prin Duhul Sfânt, aş fi deznădăjduit din pricina mulţimii păcatelor mele, dar acum El a fermecat sufletul meu, şi el s-a îndrăgostit de El şi uită tot ce-i pământesc.

Doamne, smereşte inima mea, ca să fie întotdeauna plăcută Ţie.
Înţelegeţi, voi, toate noroadele pământului, cât de mult vă iubeşte Domnul şi cu câtă milostivire vă cheamă la El:
„Veniţi la Mine şi vă voi odihni pe voi.”
„Vă voi odihni şi pe pământ şi în cer, şi veţi vedea slava Mea.”
„Acum nu puteţi înţelege aceasta, dar Duhul Sfânt vă va da să înţelegeţi iubirea Mea pentru voi.”
„Nu zăboviţi, veniţi la Mine. Cu dor vă aştept pe voi ca pe nişte copii dragi. Eu vă voi da pacea Mea şi voi vă veţi bucura şi bucuria voastră va fi veşnică.”

[mary20]

Paraclisul Sf.Siluan Athonitul cantat de grupul psaltic „Lumina Lina” al Facultatii de Teologie din Alba Iulia!
http://www.razbointrucuvant.net/para...uan-athonitul/

Slujba Sf.Sliuan Athonitul de la Schitul Romanesc Lacu, din Sf.Munte Athos!
http://www.razbointrucuvant.net/file...uan_Athonitul/

Slujba Sf.Sliuan Athonitul de la Manastirea Simonos Petras din Sf.Munte Athos (in greaca)
http://www.razbointrucuvant.net/sluj...uan_greceasca/

Parintele Rafail Noica vorbind despre Cuviosul Siluan
http://laurentiudumitru.ro/blog/2008...viosul-siluan/

[adam000]

Despre Sfantul Siluan Atonitul (biografie, scrieri, acatist, etc) puteti gasi aici:

http://www.cbrom.de/sf-siluan.htm

Mie mi-au placut scrierile sale:
http://www.cbrom.de/Sf-Siluan/Scrieri.htm

Din o sa citez cateva fragmente care mie mi-au placut mult:

Despre pace:
http://www.cbrom.de/Sf-Siluan/scrieri/despre_pace.htm

Toţi oamenii vor să aibă pacea, dar nu ştiu cum să ajungă la ea. Paisie cel Mare s-a mâniat şi l-a rugat pe Domnul să-l izbăvească de mânie. Domnul i S-a arătat şi I-a zis: „Paisie, dacă nu vrei să te mânii, nu dori nimic, nu judeca pe nimeni, nu urî pe nimeni, şi nu te vei mai mânia”.
Astfel, orice om, dacă-şi taie voia lui înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, va avea totdeauna pace în suflet, dar cel căruia îi place să-şi facă voia sa, nu va avea pace niciodată.
Sufletul care s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu îndură cu uşurinţă orice întristare şi orice boală, pentru că, atunci şi când e bolnav, el se roagă şi vede pe Dumnezeu: „Doamne, Tu vezi boala mea. Ştii că sunt păcătos şi neputincios. Ajută-mă să îndur totul şi să-Ţi mulţumesc bunătăţii Tale”. Şi Domnul alină boala şi sufletul simte ajutorul dumnezeiesc şi stă înaintea lui Dumnezeu vesel şi mulţumitor.
Dacă te loveşte orice fel de nenorocire, gândeşte-te: „Domnul vede inima mea şi dacă îi e pe plac, totul va merge bine atât pentru mine, cât şi pentru ceilalţi”, şi astfel sufletul tău va avea întotdeauna pace. Dar dacă omul va începe să murmure: „Aceasta n-ar trebui să fie aşa… aceasta nu e bine”, nu va avea niciodată pace în suflet, chiar dacă ar posti şi s-ar ruga mult.
Apostolii au avut o mare predare voii lui Dumnezeu; aşa se păstrează pacea. Tot aşa şi toţi marii sfinţi au îndurat toate întristările predându-se voii lui Dumnezeu.
Domnul ne iubeşte şi de aceea nu ne putem teme de nimic, afară de păcat, pentru că prin păcat se pierde harul şi fără harul lui Dumnezeu vrăjmaşul vânează sufletul, aşa cum vântul sau fumul mână o frunză uscată.
Trebuie să ne aducem aminte cu tărie că vrăjmaşii înşişi au căzut prin mândrie, că ei se străduiesc mereu să ne împingă pe aceeaşi cale şi că pe mulţi i-au înşelat. Dar Domnul a zis: „Învăţaţi de la Mine blândeţea şi smerenia şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” [Mt 11, 29}.
Milostive Doamne, dă-ne pacea Ta, cum ai dat pace sfinţilor Tăi Apostoli zicând: „Pacea Mea v-o dau vouă”[In 14, 27; 20, 21].
Doamne, dă-ne nouă să ne desfătăm de pacea Ta. Sfinţii Apostoli au primit pacea Ta şi au revărsat-o asupra întregii lumi şi, mântuind noroade, n-au pierdut pacea şi ea nu s-a împuţinat în ei.
Slavă Domnului şi milostivirii Lui, că mult ne iubeşte şi ne dă pacea Lui şi harul Sfântului Duh.
Pe fratele trebuie să-l dojenim cu blândeţe şi cu iubire. Pacea se pierde dacă sufletul e cuprins de slavă deşartă, dacă te ridici deasupra fratelui tău, dacă judeci pe cineva, dacă vei mustra pe fratele tău fără blândeţe şi iubire, dacă vei mânca mult sau te vei ruga cu moliciune – pentru toate acestea se pierde pacea.
Dacă ne facem obicei să ne rugăm din toată inima pentru vrăjmaşi şi sa-i iubim, pacea va rămâne întotdeauna în sufletele noastre. Dar dacă dispreţuim pe fratele nostru sau dacă-l judecăm, mintea noastră se întunecă şi pierdem pacea şi îndrăzneala la Dumnezeu.
Sufletul păcătos, robit patimilor, nu poate avea pace, nici să se bucure de Domnul, chiar dacă ar avea toate bogăţiile pământului şi chiar dacă ar împărăţi peste lumea întreagă. Dacă un împărat, veselindu-se împreună cu prinţii lui şi şezând pe tronul lui în toată slava sa, ar primi dintr-o dată vestea: „Împărate, într-un ceas vei muri”, sufletul lui s-ar tulbura şi ar tremura de frică, şi şi-ar vedea toată neputinţa sa. Dar câţi săraci sunt a căror bogăţie este numai iubirea de Dumnezeu şi care, dacă li s-ar spune: „Într-un ceas vei muri”, ar răspunde cu pace: „Fie voia Domnului. Slavă lui Dumnezeu că Şi-a adus aminte de mine şi vrea să mă ia acolo unde a intrat cel dintâi tâlharul cel bun”?
Sunt săraci care n-au frică de moarte, ci o întâmpină cu pace, asemenea dreptului Simeon, care a cântat: „Acum slobozeşte, Stăpâne, pe robul Tău după cuvântul Tău în pace”[Lc 2, 29]. Ce pace era în sufletul dreptului Simeon pot înţelege numai cei care poartă în sufletul lor pacea lui Dumnezeu sau au avut într-o oarecare măsură experienţa ei. Despre această pace a zis Domnul ucenicilor săi: „Pacea Mea dau vouă” [In 14, 27]. Cine o are, acela merge în pace spre viaţa veşnică şi spune: “Slavă Ţie Doamne, că vin acum la Tine şi voi vedea veşnic faţa Ta în pace şi iubire. Privirea Ta liniştită şi blândă a atras sufletul Meu şi el tânjeşte după Tine”.

Sfântul Siluan Athonitul

[adam000]

Despre pierderea si recastigarea harului:

http://www.cbrom.de/Sf-Siluan/scrieri/pierderea.htm

La început, când cineva începe să lucreze pentru Domnul, Domnul îi da harul Sau şi un zel aprins spre bine, şi totul îi apare atunci uşor şi plăcut. Iar când vede aceasta în el, în lipsa lui de experienţa îşi spune: ”Voi avea această râvnă toată viaţa mea.” Şi atunci începe să se înalţe mai presus de cei ce trăiesc în nepăsare şi începe să-i judece; şi astfel pierde harul care l-a ajutat să împlinească poruncile lui Dumnezeu. Sufletul nu înţelege cum s-a întâmplat aceasta: totul mergea atât de bine, dar acum este totul atât de greu şi nu mai are nici o plăcere să se roage. Dar nu trebuie să se înfricoşeze, e Domnul Care povăţuieşte cu bunătate sufletul. De îndată ce sufletul se înalţă mai presus de fratele său, chiar în acea clipa îi vine un gând rău care nu-i place lui Dumnezeu. Dacă sufletul se smereşte, harul nu-l părăseşte. Dar dacă el nu se smereşte, se iveşte o uşoara ispita ca el să se smerească. Dacă iar nu se smereşte, atunci începe atacul necurăţiei. Dacă tot nu se smereşte, atunci cade într-un păcat oarecare. Şi daca nici atunci nu se smereşte, se iveşte o mare ispită şi el va săvârşi un păcat mare. Şi aşa ispita va deveni tot mai puternică până ce sufletul se va smeri; atunci ispita va pieri şi, dacă se smereşte adânc, va cunoaşte şi simţământul smerit al inimii şi pacea şi tot răul va pieri.
Astfel, tot acest război nu are decât un singur scop: smerenia. Mândria a pricinuit căderea vrăjmaşilor, iar ei ne-au târât în adânc pe aceeaşi cale. Vrăjmaşii ne linguşesc şi dacă sufletul primeşte lauda lor, harul se retrage de la el pana ce se pocăieşte. Astfel, toata viata învaţă sufletul smerenia lui Hristos şi, până nu va ajunge cu adevărat smerit, va fi mereu chinuit de gânduri rele. Dar sufletul smerit găseşte odihna şi pacea de care vorbeşte Domnul (Ioan 14, 27).
Postul, înfrânarea, privegherea şi celelalte osteneli ascetice ne ajută, dar puterea cea mare se afla în smerenie. Sfânta Maria Egipteanca şi-a uscat trupul prin post într-un singur an, dar cu gândurile a trebuit să lupte timp de 17 ani.
Nu vei învăţa smerenia dintr-o dată. De aceea a zis Domnul: ”Învăţaţi de la Mine smerenia şi blândeţea” (Matei 11, 29). Ca să înveţi iţi trebuie timp. Unii au îmbătrânit în nevoinţe şi totuşi n-au învăţat smerenia; nu pot înţelege de ce nu le merge bine, de ce n-au pace şi sufletul lor e mâhnit şi abătut.

Sfântul Siluan Athonitul

[adam000]

Despre ganduri si inselare:

http://www.cbrom.de/Sf-Siluan/scrier...i_inselare.htm

Ia aminte la doua gânduri şi teme-te de ele. Unul îţi spune: "Eşti un sfânt!", altul "Nu te vei mântui!" Aceste două gânduri vin de la vrăjmaşul şi nu este adevăr în ele. Tu însă cugetă: "Sunt un mare păcătos, dar Domnul e milostiv, El îi iubeşte mult pe oameni şi-mi va ierta păcatele mele". Crede aceasta şi-ţi va fi aşa: Domnul te va ierta. Dar nu-ţi pune nădejdea în nevoinţele tale, chiar daca te-ai nevoi mult. Astfel, nu pentru nevoinţele noastre, ci în dar, pentru bunătatea Sa, se milostiveşte de noi Domnul. Domnul vrea ca sufletul să fie smerit şi să ierte tuturor cu iubire atunci şi Domnul îl va ierta cu bucurie. Domnul îi iubeşte pe toţi, şi noi trebuie să-L imităm şi să-i iubim şi noi pe toţi; şi dacă nu putem, să o cerem, şi Domnul nu va zăbovi să ne ajute cu harul său.
Încă fiind frate sub ascultare am cunoscut iubirea lui Dumnezeu; şi ea e de nedescris. Sufletul simte că este cu Dumnezeu şi în Dumnezeu, şi duhul se bucură de Domnul, chiar dacă trupul este istovit de harul lui Dumnezeu. Dar acest har poate fi pierdut chiar şi numai pentru un singur gând rău.
Împreună cu gândurile rele pătrunde în noi puterea vrăjmaşului, şi atunci sufletul se întunecă şi gândurile rele îl chinuie; omul simte atunci pierzania lui şi vede atunci că, fără harul lui Dumnezeu, el este pământ păcătos şi neputincios.

Sfântul Siluan Athonitul