Cuvintele nu sunt ale noastre

[florin.oltean75]

Cuvintele nu ne apartin…sunt doar strafulgerari de intuitii pe un cer care care cauta sa se oglindeasca in el insusi. Ne miram de acest joc unduitor care ne modeleaza si deschide perspective himerice…Cuvintele nu sunt ale noastre. Se nasc de nicaieri, din abisul constiintei, le simtim adanc in carnea noastra cum se zbat sa se nasca din noi, in forme si intelesuri diafane. Este jocul ielelor, conceptelor care ne absorb si ne poarta pe valul revelatiei. Doar mladiati pana la fir si insubstantialitate putem sa strapungem valul fin al iluziei… Cine danseaza in acest ametitor vartej ? Cine are curajul sa rastoarne balanta elementelor, sa infrunte formele turnate in bronz ? Cei care sunt haituiti de paradoxuri, care se abandoneaza total nefirescului si trec usor, usor ca o boare peste pragul distinctiilor…Sa lasam conceptele sa curga in practica, caci un simplu clinchet poate desfereca cerurile….

(despre reflectarea conceptualitatii in conduita spirituala)

[florin.oltean75]

Nu mai vreau sa caut... Am vazut prea multe paradisuri. Am epuizat calea. Iluzia si-a descolacit prinsoarea letala din jurul inimii mele. Am ajuns la final. Nu mai plang, nu mai ratacesc…doar betia claritatii. Si cata patrundere…acum cad la nesfarsit in mine insumi…Nimeni si nimic nu mai poate opri aceasta pravalire de fulgere. Sunt foc in focul intunericului…Sunt chiar eu cel ce ma oglindesc in mine insumi ? Unde sunt vechile indoielile ? Unde sunt eu cel care am fost ? … Nu mai vreau sa caut… Nu.

[florin.oltean75]

Orice zi care trece, merita sa fie plansa…Este ca o descompunere a fiintei noastre. Lasam vise ravasite de timp sa se cearna pe caldaramul impermanentei, sa se piarda in fiecare secunda care se prelinge tragic prin inima noastra. Orice pas pe planeta se aude departe, departe in ungherele paradisului. Pasii mor tot asa de tacuti precum lacrimile copilariei in visele nenascute. Si eternitatea trece... Atat de incet.

[florin.oltean75]

Cand conceptele se decanteaza, cand atmosfera intelectului devine rarefiata, corpul devine usor. Si viata devine frumoasa. Esti fericit(a). Intelegerea este subtila si agera. Lumea este circumscrisa de intelegerea profunda. Fenomenele sunt interpretate facil si mintea se misca usor. Intelesurile rasar spontan. Asa apare poezia. Privesti admirativ cele mai marunte aspecte ale vietii. Da, admiratie!

Inima creste, se umfla de emotie. Existenta devine melodioasa...armoniile picura dulce in inima ascultatorului. Lucrurile se rearanjeaza, se reformeaza ca sa-si reia statutul paradisiac. Fiintele sunt minunate...asa de delicate, pline de emotii. Eul lor este eul tau. Simtirea este asa de intensa si calma in acelasi timp. Uimirea.

Esti coplesit de tacere si un sentiment ...care topeste corpul si mintea. Nu mai stii unde esti,... dar patrunzi totul.... Aceasta revarsare, aceasta volatilitate... inima, da inima...Aisbergul eului se topeste ca sa devina altceva. Este ca o imbratisare fara sfarsit, care doare atat de dulce... pana la suspin....Devotiunea....

[LapetiteMoc]

"Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii."

Florin, spune-mi te rog, cine e autorul textului pe care l-ai postat?
E un autor cunoscut, a carui carte as fi putut sa o citesc?
E un text compus de tine?
Te rog sa imi indici sursa, daca ai folosit o carte, ca sa citesc si eu. Ma intereseaza. Iti multumesc.