Cugetul si vorba omului

[Ekaterina]

De multe ori fara sa constientizam, cuvantul ne tradeaza, arata ceea ce nu se vede cu ochiul si se tainuieste cat mai adanc in noi. O carte tare draga mie, pe care o gasesc actuala si folositoare pentru om: Cartea intelepciunii lui Isus fiul lui Sirah.

Cand se clatina ciurul, raman gunoaiele; tot asa si pleava omului in vorbele lui.
Vasele olarului le lamureste cuptorul; iar ispita omului cugetul lui.
Cum a fost lucrat pomul, arata rodul lui; asa si cuvantul arata gandul cel din inima omului.
Sa nu lauzi pe nimeni inainte de a vorbi cu el, caci cuvantul este piatra de incercare a omului.

Citind aceste cuvinte pline de intelepciune, am inteles de ce cuvintele Sfintilor au putere.

[Demetrius]

În prealabil postat de Ekaterina

De multe ori fara sa constientizam, cuvantul ne tradeaza, arata ceea ce nu se vede cu ochiul si se tainuieste cat mai adanc in noi. O carte tare draga mie, pe care o gasesc actuala si folositoare pentru om: Cartea intelepciunii lui Isus fiul lui Sirah.

Cand se clatina ciurul, raman gunoaiele; tot asa si pleava omului in vorbele lui.
Vasele olarului le lamureste cuptorul; iar ispita omului cugetul lui.
Cum a fost lucrat pomul, arata rodul lui; asa si cuvantul arata gandul cel din inima omului.
Sa nu lauzi pe nimeni inainte de a vorbi cu el, caci cuvantul este piatra de incercare a omului.

Citind aceste cuvinte pline de intelepciune, am inteles de ce cuvintele Sfintilor au putere.

Ca și cuvintele Sfinților Părinți, orice cuvânt reflectă Adevărul din suflet, iar combinația de cuvinte, care uneori sunt înlocuite cu sinonime, dau de gol starea de spirit a vorbitorului; unii oameni cu har reușesc să ”vadă” clar în suflet situații nebănuite cu cauze ascunse și să tragă concluzii folositoare.

[tabitha]

În prealabil postat de Ekaterina

De multe ori fara sa constientizam, cuvantul ne tradeaza, arata ceea ce nu se vede cu ochiul si se tainuieste cat mai adanc in noi.

Ai mare dreptate, cu adevărat atât cuvintele cele elaborate, cât și cele spuse în pripă, trădează starea noastră interioară.

Frumos și bine ales citatul din Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul).

Cât despre cuvintele sfinților... Da, bine ar fi să luam aminte la ele cu înțelepciune (e trist că unii o fac în batjocură).

[Marius22]

Cuvintele noastre arata duhul care ne stapaneste, Duhul Domnului sau "duhurile rautatii".

Drept este ca invatam cu adevarat a vorbi, nu dupa primii 2-3 ani din viata, nu dupa ce stapanim un vocabular bogat si regulile gramaticale, ci numai dupa ce avem experienta ascultarii lui Dumnezeu si mai apoi a vorbirii cu El. Asa graiesc Sfintii, nepatimas, ca unii ce sunt impreuna-graitori cu Dumnezeu. Cuvantul lor este ziditor, hraneste.

La fel de important este si modul in care ascultam. Putem sa tacem, dar sa ne asemanam fariseilor care, la tot pasul, "incercau sa-L prinda pe Hristos in cuvant".

Sa nu fim vicleni, porniti spre a gasi cu orice pret, in cuvintele semenilor, capete de acuzare.

[Ekaterina]

"Din ganduri izvorasc toate, si bine si rau. La fel se implinesc si gandurile noastre. Si astazi vedem, cum tot ceea ce este creat aici pe pamant si in cosmos, este gandul lui Dumnezeu infaptuit in timp si in spatiu. Si noi suntem creati dupa chipul lui Dumnezeu. Mare dar a primit neamul omenesc, iar noi nu intelegem aceasta. In noi este energie dumnezeiasca, viata dumnezeiasca si noi nu intelegem asta. Si nu intelegem ca prin gandurile noastre ii influentam pe ceilalti. Poate fi un bine mare sau un rau mare: totul depinde de gandurile si de dorintele noastre.

Prin gandurile noastre virtuoase, pasnice, linistite si desavarsit bune, ne influentam si pe noi insine, si raspandim aceasta pace pretutindeni in jur, si in familii, si in societate, si oriunde. Acestea lucreaza nu numai pe pamant, ci si in univers.

Asadar, aici suntem lucratori pe tarina Domnului, si infaptuim armonia cereasca, armonia dumnezeiasca, iar acolo pacea si linistea domnesc pretutindeni. Daca ne preocupa ganduri negative, acela ne este un mare rau. Cand in noi este salasluit raul, el se raspandeste si in jur, in familie, in mediul in care ne aflam. Iata, putem fi un bine mare sau un rau mare. Si cat e de bine sa fii om bun, pentru binele tau, omule!"

Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata; Staretul Tadei

[costel]

Un topic care ne ajuta sa vedem altfel si Taina Marturisirii. De regula noi marturisim doar faptele savarsite. Cred ca este potrivit sa luam aminte si la gandurile care ne stapanesc si sa le marturisim, ca nu cumva rautatea sa ramana ascunsa in noi si sa devina pentru multa vreme izvor de fapte rele.

Lupta cu gandurile este o lupta dura. Gandurile pot fi de trei feluri: 1)ganduri proprii, firesti, 2)ganduri inspirate de Dumnezeu si 3)ganduri semanate de diavol. Acestea din urma pot deveni seminte ale patimilor, daca nu luptam cu ele.

De aceea, cu prilejul Spovedaniei, gandurile trebuie marturisite. Despre unele ganduri inspirate de necuratul chiar credem ca sunt ale noastre. Sa le punem in situatia de a se rusina de duhovnic si, daca perseveram, atunci vor disparea.

,,A mai zis: nu ştie Satana ce patimă învinge sufletul. El seamănă, dar nu ştie dacă seceră. Gândurile curviei, ale ponegririi şi la fel celelalte patimi. Şi când vede sufletul înclinându-se spre o patimă, pe aceea o şi hrăneşte.''(Patericul egiptean)

,,A spus avva Theona: din pricina depărtării cugetului de la privirea lui Dumnezeu, suntem înrobiţi de patimile cele trupeşti.''
,,A spus avva Macarie: dacă ţi se face dispreţul ca lauda şi sărăcia ca averea, şi lipsa ca belşugul, nu vei muri. Că e cu neputinţă ca cel care crede bine şi care lucrează cu evlavie să cadă în necurăţia patimilor şi în rătăcirea demonilor.''
,,L-a întrebat avva Anub pe avva Pimen despre gândurile necurate pe care le naşte sufletul omului, şi despre poftele cele deşarte, iar avva Pimen îi spuse: se va slăvi oare securea fără de cel care taie cu ea? (Isaia 10, 15) Nici tu să nu faci loc, şi vor conteni.''

( Patericul Egiptean)

În prealabil postat de costel

Un topic care ne ajuta sa vedem altfel si Taina Marturisirii. De regula noi marturisim doar faptele savarsite. Cred ca este potrivit sa luam aminte si la gandurile care ne stapanesc si sa le marturisim, ca nu cumva rautatea sa ramana ascunsa in noi si sa devina pentru multa vreme izvor de fapte rele.

Cred ca lucrarea pocaintei se face punind accent tocmai pe marturisirea gandurilor, secundar a faptelor. Asa cred, din putina mea practica si din firava lectura din cartile Parintilor.
Cu vremea, incepe sa apara o atentie aparte la atmosfera sufleteasca din jurul faptei pacatoase. Omul incepe sa sesizeze ca un gand si un moment emotional aparte preced fapta, uneori o si urmeaza si o justifica, o indreptateste (sau dimpotriva).
Dezvoltam un anumit muschi analitic sau o vedere aparte a camerei intime, a laboratorului deciziilor noastre. Acolo cred ca e o statie importanta a germinarii pacatului si de aceea cred ca e bine si e musai sa fie spovedite gandurile. Chiar si simtirile, dispozitiile premergatoare gandurilor! Intrucat asa se descopera treptat inima, miezul germinativ al pacatului, focarul de infectie.
Ramane de gasit duhovnicul dispus sa intre in asa travaliu personal. Practica arata ca in general merge treaba bine cu listuta de pacate si pacatele. Asa si traim, crestinei si crestinele...
Dar cred ca nu ne impiedica nimeni, de voim, sa ne spovedim mai complex, ca sa zic asa, mai in adinc. In definitiv, cine ne poate impiedica sa fim, de fapt, sinceri pana la capat?
P.S. Si totusi, din ratiuni care tin de intelepciunea Bisericii, anumite limite se impun si aici. Duhovnicii stiu cel mai bine cum sa facem marturisirea. Cat de adinc se face spovedanie cred ca e, in cele din urma, treaba de intimitate intru Hristos cu duhovnicul. Aici am expus cel mult o opinie generala, o preferinta subiectiva, poate prea subiectiva... Ma iertati!

[Ekaterina]

În prealabil postat de costel

Un topic care ne ajuta sa vedem altfel si Taina Marturisirii. De regula noi marturisim doar faptele savarsite. Cred ca este potrivit sa luam aminte si la gandurile care ne stapanesc si sa le marturisim, ca nu cumva rautatea sa ramana ascunsa in noi si sa devina pentru multa vreme izvor de fapte rele.

In rugaciunile de seara (alcatuite de Sfinti), cerem iertare de la Dumnezeu pentru pacatele savarsite cu lucrul, cu cuvantul, si cu gandul. Am intalnit aceasta la Sfantul Macarie cel Mare in rugaciunea catre Dumnezeu Tatal: Dumnezeule cel vesnice si Imparate a toata faptura, Cela ce m-ai invrednicit a ajunge pana in acest ceas, iarta-mi pacatele ce am facut in aceasta zi: cu lucrul, cu cuvantul, si cu gandul, si curateste, Doamne, smeritul meu suflet, de toata intinaciunea trupului si a sufletului. Aceeasi cerere o regasim si in rugaciunea Sfantului Antioh: Doamne Dumnezeul nostru, orice am gresit in aceasta zi: cu cuvantul, cu gandul, si cu lucrul, ca un bun si iubitor de oameni, iarta-mi.

Daca in rugaciunea personala ne rugam pentru iertarea pacatelor cu lucrul, cu cuvantul, si cu gandul, cu atat mai mult trebuie sa le marturisim in aceeasi forma si in Taina Spovedaniei.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Marius22

Drept este ca invatam cu adevarat a vorbi, nu dupa primii 2-3 ani din viata, nu dupa ce stapanim un vocabular bogat si regulile gramaticale, ci numai dupa ce avem experienta ascultarii lui Dumnezeu si mai apoi a vorbirii cu El...

Eu cred ca de fapt, omul stie a vorbi numai in primii 3-4 ani. Pana atunci isi extrage seva intelepciunii direct de la Dumnezeu. Mai apoi se intampla ceva straniu; poate sunt pacate mostenite; poate intervin influentele lumii materiale, desenele animate, mediul social, parintii, etc.
La inceput toti copiii sunt la fel cu foarte rare exceptii. Toti am fost candva copii. De ce n-am ramas pe acea frecventa in care dialogul cu Dumnezeu se facea spontan? Prin ce metode perverse, vrajmasul diavol reuseste sa schimbe sufletul unui copil, putin cate putin in povara fara de inteles si de neiertat? La 5 ani o fetita de aceeasi varsta cu mine ma invata sa "fac prostii", iar la 8 ani eram patruns de pacat, fiindca mi se parea interesant sa incerc si cu alte fete... De ce a ingaduit Dumnezeu asa ceva unor copii atat de mici? Pe-atunci nici televizor nu aveam, eram total naivi, iar parintii erau cu frica de Dumnezeu, cel putin in cazul meu... Cum sa nu pierzi harul pe drum? Ce sanse ai sa te redresezi, cand vlastarul vietii tale, de mic a pornit stramb? Ce vina avea ea, care "m-a invatat", daca avea doar 5 ani? Putem vorbi de responsabilitate? De ce ingerul meu pazitor nu mi-a dat de-atunci putere sa spun: "NU, fiindca e pacat."
Pacatul este in firea noastra, de la Adam incoace. Pacatuim instinctiv, fara macar a constientiza si a face diferenta intre bine si rau, iar daca totusi in subconstient este o incredintare tacita ca savarsim ceva rau, ea nu se raporteaza, inca, la Dumnezeu, ci la parinti, care nu trebuie sa afle cu nici un chip...
Intr-un fel sau altul, cu totii suntem victimile urzelilor diavolesti. Totusi, Dumnezeu nu ne abandoneaza definitiv. Din cand in cand ne mai trimite cate o sansa, iar daca ne facem ca nu intelegem, ne trimite probleme si ghinioane. De cele mai multe ori nici nu ne punem problema "de ce asa si nu altfel?" si luam lucrurile ca atare. Iar daca nici atunci nu ne indreptam, ne trimite o nenorocire sau o boala care sa ne puna cugetul la o altfel de logica a gandirii.
Mai spre sfarsitul vietii, multi se inteleptesc si inteleg voia lui Dumnezeu, desi fratii din jur au deja parerile lor pe care nu le vor schimba peste noapte, doar fiindca ai inceput tu de la o vreme sa vii la biserica si sa te impartasesti cu Sfintele Taine... Ei te stiu cat esti tu de pacatos si sunt foarte multumiti de faptul ca... nu sunt ca tine...
Am vazut Harul lui Dumnezeu in toata natura inconjuratoare, dar si acolo unde altii sustin ca... nu ar fi; fie din gura unui forumist (odata betiv...), fie din gura unei desfranate care spunea ca ar vrea din tot sufletul sa intre in biserica si sa se inchine, dar cand stie ce necazuri ii da Dumnezeu dupa aceea, prefera sa stea departe. Fiecare om Il are pe Dumnezeu in el. Nu se poate sa nu fi spus niciodata lucruri pe care nu va puteti explica de ce le-ati spus, fiindca nu le-ati gandit si nu veneau din cugetul vostru...
Prin botez, Dumnezeu ne-a facut sfinti, iar spre deosebire de toate celelalte legi ireversibile, (iti pierzi o mana, un picior etc, el ramane pierdut pentru totdeauna) sfintenia o poti pierde, dar o poti si recastiga. Fie ca puterea rugaciunii din noi sa fie suficient de convingatoare si de smerita, astfel incat diavolul sa nu se mai poata apropia de sufletul nostru care a fost odata pacatos.