Despre insingurare si comuniune

un cuvânt al părintelui Benedict Ghiuș foarte actual pt condiția ortodocșilor de astăzi.
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...une-68444.html

În prealabil postat de VladCat

un cuvânt al părintelui Benedict Ghiuș foarte actual pt condiția ortodocșilor de astăzi.
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...une-68444.html

Îmi place această temă, deşi articolul propus l-am citit mai mult pe sărite. Aşa că să nu vă supăraţi că intervin. Părerea mea este că ni se cer atât însingurarea, cât şi comuniunea, deşi par stări opuse: însingurarea faţă de iureşul lumii, cu dorinţele de îmbogăţire, succes, shopping, răzbunări, plângeri că viaţa ar fi nedreaptă..., dar şi comuniunea cu Dumnezeu care se află în fiecare dintre semenii noştri, care Îl iau în considerare mai mult sau mai puţin...
Mă tem că nu stau bine cu niciunul dintre cele două aspecte. Firea mea este mai mult singuratică, dar am avut destule cazuri în care mi-am căutat o bucurie imediată şi concretă în shopping... Iar referitor la comuniune, încerc să mă rog pentru semeni, să îi ajut când mi se cere (deşi uneori îmi pare rău după aceea!), dar deseori mă simt neconfortabil în prezenţa lor şi îi critic în gândul meu pentru vreo aplecare care nu îmi place mie... Chiar mi-a atras atenţia o colegă de serviciu că stau cam încruntată, gândindu-mă la ale mele, şi nu e chiar ok...

Voi cum vedeţi acest subiect, aplicat la viaţa noastră de zi cu zi?

În prealabil postat de Annyta

Firea mea este mai mult singuratică, dar am avut destule cazuri în care mi-am căutat o bucurie imediată şi concretă în shopping...

Și eu am aceeași problemă...deși sunt o persoană singuratică, în cazul meu solitudinea nu prea rodește fie pt că îmi lipesc inima de diverse chestii (forum spre exemplu) fie pt. că nu mă aplec cu bucurie spre cele ale lui Hristos
Deci în cazul meu trebuie să lucrez concomitent pe două planuri care se îngemănează:
1.să mă înstrăinez de Lumea din mine fiindcă cu cea de afară nu prea am tangențe
2.să învăț cum să mă aplec cu bucurie și entuziasm spre apropierea de Hristos

[Tomita]

Ce este trist este ca este asociata singuratatea cu lipsa de valoare.
Si mai trist este ca o astfel de asociere o fac si unii psihologi.
Ieri am dat testul psihologic la servici si una dintre intrebari era:
Va simtiti des singur si fara valoare? cu 3 optiuni de raspuns "da", "nu" "uneori".
Am atras atentia dnei psiholog ca a te simti singur si a nu avea valoare sunt stari diferite. Si am dat ca exemplu: te poti simti singur cand mergi in strinatate si oamneii au o alta cultura. Nu am mai precizat altceva ..pot fi mult mai multe exemple (te-ai despartit de prieten/ai divortat, predai la o scoala speciala, etc.).
Ideea este ca dupa un astfel de test psihologic multi poate vor gandi ca daca sunt singuri inseamna ca nu au valoare...cu asa psihologi devii depresiv.

[heaven]

În prealabil postat de Tomita

Ce este trist este ca este asociata singuratatea cu lipsa de valoare.
Si mai trist este ca o astfel de asociere o fac si unii psihologi.
Ieri am dat testul psihologic la servici si una dintre intrebari era:
Va simtiti des singur si fara valoare? cu 3 optiuni de raspuns "da", "nu" "uneori".
Am atras atentia dnei psiholog ca a te simti singur si a nu avea valoare sunt stari diferite. Si am dat ca exemplu: te poti simti singur cand mergi in strinatate si oamneii au o alta cultura. Nu am mai precizat altceva ..pot fi mult mai multe exemple (te-ai despartit de prieten/ai divortat, predai la o scoala speciala, etc.).
Ideea este ca dupa un astfel de test psihologic multi poate vor gandi ca daca sunt singuri inseamna ca nu au valoare...cu asa psihologi devii depresiv.

Si,totusi,daca un om este cu Dumnezeu,pentru ce el se simte singur? :)
Pentru ca,atentie: e o diferenta intre "a fi" singur si "a te simti" singur...
In acelasi timp valorizarea de sine si echilibrul meu interior (faptul ca ma simt sau nu ma simt singur) tin de mine insumi sau mereu am nevoie permanent de confirmari din exterior pentru a mi le mentine?Cum ar fi, doar daca partenerul de viata imi este alaturi sau daca ma aflu doar in acea zona de comfort cu oameni cunoscuti si situatii familiare?Si atunci unde este gradul meu de adaptabilitate la diversitatea vietii sociale?Spre exemplu,in cadrul unui loc de munca vom intalni oameni si oameni,in ce masura vom reusi sa ne integram in colectiv si sa lucram ca echipa?
Sigur ca in viata cu totii putem experimenta sentimentul de singuratate in anumite momente,acum insa depinde si de caz la caz,daca este un sentiment pasager sau este ceva cu care traim de foarte mult timp si aproape ca a ajuns sa caracterizeze existenta noastra.Despre asta discutam aici...
Intrebarile nu v-au fost puse intamplator,la persoanele cu tendinte depresive si nu numai,apar frecvent sentimentul de singuratate,retragerea sociala si devalorizarea de sine.Deasemenea,aceste persoane se pot integra mai greu intr-un colectiv si pot functiona mai bine cand li se cere sa munceasca singuri decat intr-o munca de echipa.Iar pentru un angajator este important sa cunoasca aceste amanunte.
Totodata,un astfel de test nu este relevant pentru a face profilul psihologic al unei persoane,este nevoie si de alte instrumente de evaluare,precum si simpla observatie care are loc in timpul interviului.
"Ideea este ca dupa un astfel de test psihologic multi poate vor gandi ca daca sunt singuri inseamna ca nu au valoare...cu asa psihologi devii depresiv."...ce pot sa va spun este ca cei care vor ajunge sa isi puna astfel de probleme nu si le vor pune intamplator.Deoarece nu un psiholog sau un test te pot face sa devii depresiv sau sa te percepi pe sine ca fiind fara valoare...In schimb,ce se poate intampla este ca acel psiholog sau test sa oglindeasca in persoana care isi pune problema exact un aspect al vietii sale pe care,poate inca nu il constientizeaza sau este mult prea dureros pentru a-l accepta.Si chiar sentimentul de revolta arata un mecanism de aparare care se activeaza pentru a se proteja in fata constientizarii acestui aspect,deoarece acceptam sau respingem doar acele trasaturi care au legatura cu fiinta noastra.
Revenind,cred ca este bine totusi sa facem o departajare intre retragerea sociala pe care o practica pustnicii sau calugarii,spre exemplu,pentru a trai o viata cat mai aproape de Dumnezeu,prin urmare asta insemnand ca desi vietuind singuri intr-o pestera,padure,chilie ei sunt permanent in comuniune cu Tatal si nu se simt singuri si intre persoanele care aleg retragerea de lume pentru simplul motiv ca nu isi pot gasi locul niciunde,nu se pot adapta la viata sociala ori au trecut prin diferite evenimente de viata care au fost percepute ca esec s.a.m.d.
Oare cineva isi aminteste sa fi citit pe undeva in scrierile despre diferiti sfinti parinti ca vreunul dintre ei se plangea ca se simte singur? Eu personal nu imi amintesc... :)
De aceea,poate dupa asta putem inca sa cunoastem faptul ca nu ne aflam intr-o reala comuniune cu Dumnezeu,prin faptul ca echilibrul nostru interior si sentimentul de implinire inca mai depind de o multime de alti factori externi.Daca am fi cu adevarat cu Dumnezeu permanent,atunci am fi fericiti si nu ne-am mai simti nicicand insingurati,fie daca am fi fizic singuri,fie impreuna cu ceilalti....

[calinit]

Să citim cu atenție textul autorului! Nu există contradicția însingurare – comuniune în cazul de față. Să nu deviem de la text.

Motto (preluat din text): "Toată rugăciunea în care nu se ostenește trupul și nu se necăjește inima, drept lepădare se socotește."

Despre sihaștrii era vorba Dar am mai putea învăța câte ceva de la ei, dar și de la Benedict Ghius.

Atâta vreme cât va fi ascuns în lume, omul nu poate vedea cursele ei. Din toate cursele acesteia, ale lumii din jur („adică cugetarea la lume, slava deșartă, mândria, lenea, osândirea, disprețuirea”), sihaștrii „s-au deprins prin depărtarea în pustie, sărăcie, castitate, post și înfrânare”.

Despre însingurare

Ce trebuie să înțelegem prin însingurare? Oare, prezentul continuu de „a fi prezent în lume fără a fi din lume”? Spune Benedict Ghiuș: este „desigur o paradoxală formă de însingurare.” Există oameni ai lui Dumnezeu care se însingurează din resemnare și tristețe, un „rău necesar” (B. G.) „Ei nu sunt din lume așa cum nici Eu nu sunt din lume” (Ev. după Ioan 17, 16).

Însingurarea sihaștrilor nu înseamnă ură față de oameni (ei au o „milă gingașă față de făptură”), deși, paradoxal și neclar pentru cei care citesc la repezeală textul propus, sihaștrii refuză lumea, „de a iubi și de a primi lumea, după felul ei de-a fi, lumesc și păcătos” (B. G.) Ei îmbrățișează însingurarea din iubire ca „feed-back” față de iubirea lui Dumnezeu dată nouă. „Nu-i vorba aici de iubirea-sentiment, ci de iubirea-putere dumnezeiască, mai tare ca moartea, singura în care sunt cu putință jertfele și dăruirile cele mai întregi.” (B.G.)

În continuare, autorul spune <<De ce acest refuz de a primi lumea, "după chipul lumii"? - se va zice. Fiindcă lumea a învățat să se iubească pe sine numai întrucât e trecătoare, întâmplătoare, realitate a morții și a păcatului.>>

Dar, „Nici ura lor față de păcătoșenia lumii și nici dragostea lor de făptură n-ar fi căpătat atâta avânt și putere, dacă n-ar fi avut înaintea ochilor dumnezeiasca pildă a Domnului.”(B. G.)

Însingurarea, deci, este mijlocul și calea de a-L sluji pe Dumnezeu și nu nevoile omului căzut și ale lumii născute din păcat, nevoi și dorințe perisabile, în raport cu scopul suprem al vieții noastre, Viața de după Nașterea-din-Nou.

Despre comuniune

Comuniunea, în schimb, este în duh și adevăr cu Dumnezeu. Slujirea Lui permanentă prin căile și mijloacele date de El. (vezi Scriptura și toate ale Sfinților).

P.S. Eu cred că textul e cât se poate de clar dacă avem răbdare să-l citim, iubire să-l înțelegem și nădejde că Dumnezeu veghează asupra noastră.

[calinit]

Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii. (Ev. după Matei, 7, 12)

Spune părintele:
"...atâta vreme cât va fi ascuns în lume, omul nu poate vedea cursele ei."
"Pe toate fronturile vieții, ne trebuie astăzi oameni cu rezerve de singurătate."

[leonte]

În prealabil postat de VladCat

un cuvânt al părintelui Benedict Ghiuș foarte actual pt condiția ortodocșilor de astăzi.
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...une-68444.html

Minunat cuvant! O varietate colosala de unghiure de abordare.

Ai deschis o dezbatere care va depasi 100 de pagini de lamuriri necesare noua tuturor, in primul rand pentru a nu intelege gresit termenii. Si voi incepe ce ceea ce eu insumi, multa vreme am confundat, datorita incapacitatii literelor de a transmite esenta adevarului, dar si datorita ancorarii mele in carnal.

A ura lumea si a-i ura pe oameni sunt doua chestiuni radical diferite.
Eu consider ca "Lumea" pe care Hristos ne indeamna sa o lepadam este aceeasi cu cea din ispita a doua pe care a avut-o in pustie. Aceasta lume este intemeiata pe niste non-valori, pe niste pseudo-valori, ale caror consecinte imediate sunt necazurile si bolile trupesti, completate de nedreptate, tradari si abuzuri. Aceasta lume este, de mii de ani, o lume intemeiata pe ierarhii piramidale si care se propaga si se dezvolta piramidal si al carei indemn suprem, dar nedeclarat, este ca omul sa caute sa ajunga in varful piramidei adica a sistemului social la care adera.
Ca aceasta lume chiar este una a rautatii, o dovedeste faptul ca nimeni nu reuseste sa depaseasca anumite praguri critice pe verticala piramidei, fara sa incalce chiar si deontologia acelui sistem (compromisul). Ce sa mai vorbim despre legea morala din mine (iubirea de aproapele)?

Non-valorile, pe care suntem indoctrinati sa le pretuim, sunt cele care ne tin in robia necunoasterii lui Dumnezeu, a Adevarului care ne va face liberi, iar principalul calup de non-valori de la vremea aceea, il reprezenta folclorul (datinilie si traditia): "Si zadarnic Ma cinstesc ei predicand porunci ce sunt ale oamenilor. (Matei 15:9)" In zilele noastre, folclorul (si superstitiile mostenite din idolatrie) concureaza cu ultra-rationalismul stiintific, care, intelegand nasterea si derularea unui fenomen, cauta sa afirme [sau macar sa sugereze] ideea ca fenomenele explicabile se desfasoara fara ceva care sa tradeze participarea lui Dumnezeu, deci s-ar putea ca Dumnezeu nici sa nu existe. Cu alte cuvinte, in zilele noastre, cei care cauta sa evadeze din robia superstitiilor (in care Dumnezeu este perceput ca un magician Atotputernic) au toate sansele sa sfarseasca in mrejele sterilitatii intelectului.

Necesitatea insingurarii ne-o arata insusi Hristos, care nu s-a apucat sa-si implineasca lucrarea, inainte de a se asigura ca trupul este doar unealta si nu stapanul mintii si al fiintei Sale. Mecanismul trupului uman functioneaza dupa legile biologice si nu poate iesi de sub influenta lor. Creierul, care asigura comuniunea dintre trup si suflet, este tributar sistemului biologic prin fenomenele descrise in neurologie. O deprindere urata, care a devenit patima, nu poate fi abandonata decat prin fuga de sursa/instrumentul ispitei (sticla betivilor, argitul avarilor, etc).

Insingurarea pustnicilor este o concluzie imanenta si necesara ce rezulta din cunoasterea de sine, iar nu o pornire spasmica a patosului pentru superstitii, paranormal si credinta oarba. Fenomenele neuro-fiziologice ce se petrec in trupul pusnicului, palesc in fata rezultatului si a finalitatii spreme : indumnezeirea respectivului.
Din acest motiv pustnicia nu va deveni niciodata o stiinta exacta, ci a fost din todeauna o "stiinta" subiectiva, chiar personala, in care invatatura, in intelesul ei cel mai corect, a putut fi transmisa doar de la "Doctor" la "pacient".

În prealabil postat de leonte

Ai deschis o dezbatere care va depasi 100 de pagini de lamuriri necesare noua tuturor

Sunt de acord cu ce ai spus mai puțin cu pasajul citat. Eu cred că am deschis un topic care nu va face mulți purici pe aici, iar asta din următoarea pricină: Unii greu realizează că sunt singuri, iar cei care realizăm încercăm să ne lepădăm de singurătate în fel și chip numai prin transformarea ei în însingurare nu. Să reformulez: cei care știm că suntem singuri, căutăm surogate pe orizontală nu sobornicitatea ce se dobândește în înstrăinare...suntem singuri dar nu înstrăinați. De aceea pe cât de prezent este fenomenul singurătății printre noi pe atât de irelevant e topicul...un topic antinomic cum ar veni :)

[leonte]

În prealabil postat de VladCat

Sunt de acord cu ce ai spus mai puțin cu pasajul citat. Eu cred că am deschis un topic care nu va face mulți purici pe aici, iar asta din următoarea pricină: Unii greu realizează că sunt singuri, iar cei care realizăm încercăm să ne lepădăm de singurătate în fel și chip numai prin transformarea ei în însingurare nu. Să reformulez: cei care știm că suntem singuri, căutăm surogate pe orizontală nu sobornicitatea ce se dobândește în înstrăinare...suntem singuri dar nu înstrăinați. De aceea pe cât de prezent este fenomenul singurătății printre noi pe atât de irelevant e topicul...un topic antinomic cum ar veni :)

Desi sunt de acord cu tine, sper sa nu ai dreptate; macar de data asta.