Starea sufletului după moarte

[cristiboss56]

Pentru aceasta sfinții îngeri, îmbrățișându-l, ca niște prieteni, mângâie cu mângâiere mare un asemenea suflet curat care iese și îl încurajează să fie fără frică. Iar asupra sufletului care a trăit în fapte rele se aduce din timp în timp ca un vuiet.

Din Omiliile duhovnicești ale Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, în curs de apariție la Editura „Doxologia”,

traducere Laura Enache

Cuvântul 22

Despre ieșirea sufletului din trup și despre puterile inteligibile ale răutății și despre laudele îngerilor către Dumnezeu și despre cei ce se află în păcate

1. Este de ajuns mărturia Sfântului Pavel ca să înfățișeze cât de dureroasă este ieșirea sufletului din trup, pe care obișnuia să o numească ziua cea rea. Dar fiindcă dragostea ne îndeamnă în chip foarte necesar și pentru tot folosul și siguranța, ridicându-vă pe voi de la cuvinte la război, vă vom încredința cununa biruinței celei nemuritoare. Căci zice astfel: „Întăriți-vă în Domnul și întru puterea tăriei Lui, îmbrăcați-vă cu toate armele lui Dumnezeu ca să puteți sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în văzduhuri. Pentru aceea luați toate armele lui Dumnezeu ca să puteți sta împotrivă în ziua cea rea”[1]. Căci strâmtorarea ieșirii din trup este arătată ca fiind ziua cea rea. Sufletul este prins și tras afară din trup, așa cum ai scoate cărbunii din vatră. Atunci se înspăimântă sufletul ieșind împreună cu îngerii care sunt împreună cu el în văzduh, cu diavolul și cu demonii care sunt împreună cu el, ca un amarnic vameș care împiedică sufletele păcătoșilor să fie trecute fără vătămare de îngerii luminii spre măreția cerurilor.
2. Iată taină mare vă spun vouă. Știu eu un om în neamul acesta[2] care este convins că acum puțini sunt cei care își încredințează sufletele lor în mâinile îngerilor, căci s-a înmulțit fărădelegea și nedreptatea din pricina răcirii iubirii, și demonii sunt cei care le iau pe acestea. Pentru aceea se și folosesc de chinuri fără milă împotriva lor cu o cumplită judecată, la desprinderea de corturile a nenumărați oameni. Și acest om virtuos vedea cum demonii scoteau afară sufletele din trupuri, până ce urcau până la pleoapele ochilor și, atunci vorbind aspru cu ei (cu demonii), în puterea Duhului Sfânt, întinzând mâna peste sufletul strâmtorat de mare nevoie, îndată aceia înfricoșându-se îl lăsau și plecau. Și sufletul se întorcea la starea trupului. Acestea le vedea petrecându-se în fiecare zi din răutatea demonilor, și se ruga în sinea lui și suspinând și întristându-se, deplângea omeneasca deșertăciune. Și apoi strigând, precum Moise, din inimă către Dumnezeu, întrebând să afle ceva despre lucrul acesta. Și i s-a descoperit lui prin Duhul Sfânt că în vremurile prezente, dintre mii de suflete abia câte unul se găsește care ajunge în mâinile îngerilor, pe care îngerii cu laude, drept fiind și fără de pată, îl iau cu cinste și cu cântări, luptând împotriva puterilor vrăjmașe, precum este scris.
3. Luat fiind sufletul și urcând din puterea acestei vămuiri (adică rătăcire) îngerii, din bunătatea care le stă în fire, pătimesc împreună cu el și se întristează când demonii îl înconjoară, încercând să vadă ce va fi la sfârșit și sperând să vadă ceva dintr-ale lor strălucind în suflet. Căci diavolul cere socoteală și dă lămurire îngerilor izbăvitori despre păcatele sufletului, că de ce a ajuns în răspunderea lui. Și când încearcă astfel să-l smulgă din mâinile îngerilor, sufletul, biruit fiind prin vestirea faptelor lui rele, prădat, este dat în puterea stăpânitorilor întunericului care îl împiedică să urce spre cele mai de sus ale văzduhului, neavând nici un semn al virtuții ca merinde pentru mântuire. Că diavolul șade înălțat în văzduh ca un judecător o învață însuși dumnezeiescul Apostol, zicând: „potrivit stăpânitorului puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării”[3]. Căci însuși Apostolul o spune ca unul care a încercat aceasta prin experiență prin faptul că a fost răpit, fie în trup, fie în afara trupului, până la al treilea cer[4] și văzând în văzduh pe cel ce luptă sufletele a istorisit acestea.
4. Căci în fața ușilor stau diferitele puteri ale duhurilor răutății în raport cu poftele fiecăruia. Căci cercetează duhul curviei, dacă află pricină de stricăciune spre duhoare în suflet. Asemenea și duhul uitării cercetează, dacă vreodată, îngreunându-și inima datorită beției sau mâncării, a uitat ca să nu-și mai aducă aminte de legea și poruncile lui Dumnezeu. Cere socoteală și duhul uciderii prin trădare, dacă vreodată s-a spurcat cu sângiuri, iar duhul iubirii de argint îl cercetează pe el dacă a răpit vreodată ceva de la cineva sau nu a făcut milă, vine la judecată și duhul clevetirii, dacă vreodată s-a aprins să clevetească în mod mincinos pe cineva cu nedreptate, și toate celelalte mii de duhuri ale puterii întunericului cer socoteală înaintea ușilor intrării în ceruri. Acestea văzându-le cineva cu limpezime le-a istorisit și că nu erau stând în văzduhuri închipuiri ale duhurilor, ci însuși diavolul aștepta venirea sufletelor omenești. Și văzând ceva și auzind, așa se năpustea asupra lor, însoțindu-le, și înfricoșarea lui asupra lor, până ce se izbăveau, era mare, potrivit cu ceea ce s-a scris: „Domnul înalță pe cei blânzi și smerește pe cei păcătoși până la pământ, cântați Domnului în mărturisire, cântați Dumnezeului nostru în alăută”[5]. Alăută se socotește organul trupului. Și va da în ceasul acela trupul ca sfânt și cele dinlăuntru vor da slavă în binecuvântările mărturisirii lui Dumnezeu. Ca să fie amintită răbdarea care este în truda trupului, potrivit cuvântului Lui cel sfânt pe care El Însuși l-a spus: „Întru răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre”[6], căci Însuși Hristos este nădejdea învierii lor, Dumnezeul tuturor celor ce sunt vii întru El, binecuvântat în veci[7]. Căci vor fi împreună cu Însuși Domnul, rămânând pururea în trupuri nestricăcioase. Fiindcă cinstea și slava în veci este a Însuși Împăratului veacurilor, Celui nestricăcios, nevăzut, singurului Dumnezeu înțelept. Căci Îl vor vedea pe El atunci cei drepți după slava cea dată lor și nepovestita făgăduință.

[cristiboss56]

Din Omiliile duhovnicești ale Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, în curs de apariție la Editura „Doxologia”,

traducere Laura Enache

Cuvântul 22

Despre ieșirea sufletului din trup și despre puterile inteligibile ale răutății și despre laudele îngerilor către Dumnezeu și despre cei ce se află în păcate

5. Pentru aceasta sfinții îngeri, îmbrățișându-l, ca niște prieteni, mângâie cu mângâiere mare un asemenea suflet curat care iese și îl încurajează să fie fără frică. Iar asupra sufletului care a trăit în fapte rele se aduce din timp în timp ca un vuiet. Că și asupra lui Iov s-a întâmplat astfel. Căci diavolul întrebând, a răsunat un vuiet de sus[8] și cerând și luând putere a trimis înainte și a pierdut tot ce avea. Iar la sfârșit el însuși a venit să ispitească sufletul lui, neavând putere să îl piardă pe el. Iar când văd un suflet vinovat de răutățile lor se bucură, când acesta este condamnat, de pierzania lui. Iar în cazul sufletelor sfinților și drepților sunt în amărăciune și plânsete, văzând împreună cu ele corul puterilor cerești care se bucură de faptele bune de Dumnezeu cinstite, când are loc ieșirea din trup. Căci se pot auzi mii de zeci de mii, ca dintr-un singur trup, într-un glas, răsunând către el: Nu te teme, suflete, slujitorii tăi suntem, căci îngerii înșiși se bucură slujind sfinților ca lui Dumnezeu. Ceea ce sfântul Apostol spune limpede: „că sunt duhuri slujitoare, trimise ca să slujească celor ce vor fi moștenitorii mântuirii”[9].
6. Iar în ziua ieșirii, dacă sufletul este desăvârșit, va fi lui ceea ce este scris: „Duhul tău cel bun mă va povățui la pământul dreptății” adică la pășunile Raiului, arătându-i lui toate. Și acolo Domnul i se va arăta lui tainic. Cum i-a spus și tâlharului că astăzi vei fi cu Mine în rai. Căci strigă și sufletul: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta” și aude neprihănitul glas: „Împărăția cerurilor înlăuntrul vostru este”[10]. Aproape este cuvântul făgăduinței lui și dăruiește sufletului întreaga Împărăție, zicând cuvântul acela profetic: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine, nu te rătăci, că Eu sunt Dumnezeul tău și te întăresc”[11]. Acestea le aude până la a treia zi a Învierii Mântuitorului și atunci se înalță la ceruri. Iar acolo îl întâmpină vameși răi, piedicile demonilor în tot văzduhul, iar sufletul luptându-se cu ei, fulgerând ca o văpaie, așa trece cântând și zicând: „Domnul este luminarea mea și mântuitorul meu de cine mă voi teme, Domnul este apărătorul vieții mele de cine mă voi înfricoșa” și după ce îi biruiește pe ei și trece de toate puterile stăpânitorilor întunericului, având cununa din florile raiului, îl întâmpină pe el popoare și neamuri, mulțimea îngerilor și arhanghelilor.
7. Și așa până la patruzeci de zile este înălțat de-a lungul și de-a latul cerurilor potrivit Înălțării Domnului și se închină Tatălui și Fiului și Duhului Sfânt. Tatălui și Fiului Li se închină, dar Duhul Sfânt stă în fața lui mijlocind, fiindcă Se numește Mângâietor, și iarăși vede pe Duhul Sfânt șezând împreună cu Tatăl și pe Fiul șezând de-a dreapta Duhului, ca arhiereu, mijlocind și El pentru el. Și iarăși vede pe Fiul șezând și pe Duhul cel Sfânt în slavă. Și că Tatăl cel dintâi cuprinde grumazul sufletului și sărutându-l îi vestește lui neîntristarea, pentru că este și se numește Tată a toată mângâierea, și atunci îl slăvește pe el, dându-i lui arvunile cu mână tare și cu braț înalt, punându-i pe cap diadema cununii slavei celei neveștejite în Duhul vieții, fulgerând înaintea îngerilor că are această arvună a vieții veșnice și a Împărăției cerurilor și a desfătării raiului. Pe acestea toate le arată sfinților îngeri care saltă dănțuind împreună cu sufletul pentru judecata cuvântului și vor da laudă și închinăciune Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, slavoslovind în aliluia.
8. Acestea sunt spuse nemincinos de către mine, fiindcă și Însuși Domnul mărturisește mie despre acestea în Sfintele Lui Evanghelii, zicând: „multă bucurie se face în ceruri pentru mântuirea drepților, după cum arată și Fericirile Lui, zicând: „Fericiți cei săraci cu Duhul că a lor este Împărăția cerurilor”[12], iubiții mei să ne sârguim să înfățișăm Domnului trupurile noastre sfinte spre cinstea sufletului prin slavă și nestricăciune, ca iarăși să le luăm pe acestea de la Domnul. Și potrivit Sfântului Prooroc Daniel, la trâmbița venirii Domnului ridicându-ne din țărâna pământului, vom fi albiți și străluciți, ca strălucirea tăriei cerului, lepădând întinăciunea fărădelegilor și materialitatea stricăciunii. Așadar, să nu ni se pară a ne sfârși viața noastră în cugetul trupului, căci trup și sânge stricăcios nu moștenește Împărăția cerurilor. Cum stricăciunea stăpânește asupra nestricăciunii? Trupul stricăcios al păcătoșilor, iar trupul cel curat este plin de nestricăciune, este sfânt și locaș vieții. Multe sunt relele trupului pe care Domnul numindu-le poveri greu de purtat iarăși cheamă cu compătimire prin pocăință „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre”[13].
9. Este de ajuns ca o atât de mare mângâiere a lui Dumnezeu să cheme sufletele noastre și să ne îndrepte la jugul cel mai bun al Domnului, care este nevoința aspră și rugăciunea, prin care trebuie să avem asemănare cu El pentru a fi și noi neagonisitori, înfrânați, curați și mai presus de plăceri. Și nici să nu avem deloc cugetul trupului și să nu ne înălțăm pe noi înșine în ochii noștri, ci să ținem nemânierea și purtările blândeții, fără slavă deșartă, fără sminteală, fără furtișaguri, fără lăcomia pântecelui, și în libertate, cu toată cuvioșia și buna cuviință, ca unii care în fiecare zi murim, ca să trăim o viață asemenea îngerilor. Nu vă înrăiți, fraților în necazuri, nici nu socotiți mare intervalul de timp pentru nevoință până la plecarea de aici, ci gândiți-vă că vremelnică este lupta prin necazurile trupului, știind că mai mare este, din înălțime în înălțime, intervalul veșnic nesfârșit al veșnicei vieți. Ca unii care avem să rămânem cu Domnul pururea prin nădejde. Și să nu socotească fiecare că este departe sălașul lui, plecând într-un loc mai apropiat. La fel și Domnul ne îndeamnă să avem fără șovăire înaintea ochilor pe cele cerești, și întrebat fiind de noi să ne spună despre Tatăl, ca unor prieteni și concetățeni ai Lui, ne răspunde că Împărăția cerurilor înlăuntrul nostru este. Așadar Însuși Tatălui împreună cu Unul Născut Fiul și cu Duhul Sfânt se cuvine slava în vecii vecilor. [Amin].

[1] Efes. 6, 10-13.

[2] Neam aici este folosit și cu sensul de generație.

[3] Efes. 2, 2.

[4] II Cor. 12, 2.

[5] Ps. 146, 6-7.

[6] Lc. 21, 19.

[7] Rom. 9, 5.

[8] Iov, 1, 19.

[9] Evr. 1, 14.

[10] Lc. 17, 21.

[11] Is. 41. 10.

[12] Mt. 5, 3.

[13] Mt. 11, 28.

*PUBLICAT PE SITEUL DOXOLOGIA

[cristiboss56]

Textele care urmeaza sunt estrase din lucrarea Parintelui Mitrofan (calugar rus din secolul trecut), Viata repausatilor nostri si viata noastra dupa moarte (talmacita in romaneste de Mitropolitul Iosif Gheorghian). Parintele Dumitru Staniloae scria despre ea: "Cartea aceasta este socotita de mare folos credinciosilor si Bisericii intregi, pentru intretinerea legaturii dintre cei in viata si cei plecati dintre ei [...]. Intr-o epoca in care gandul la moarte, sub influienta mentalitatii occidentale, este constant reprimat in favoarea unei atentii acordate exclusiv vietii pamantesti, cartea de fata reprezinta o indrumare nepretuita pentru sustinerea in inimile crestinilor ortodocsi a perspectivei pe care ne-a daruit-o Revelatia." (din prefata volumului 1 al editiei integrale, aparut in 1993 la Editura "Anastasia").



CE SE INTAMPLA CU SUFLETUL DUPA MOARTE

TAINA MORTII.
MOARTEA DREPTULUI
SI MOARTEA PACATOSULUI

Biserica Ortodoxa invata ca moartea este "despartirea sufletului de trup"; odata aceasta despartire savarsita, trupul este dat pamantului si putrezeste. Asadar, ultima menire a omului pe pamant este moartea, despre care Sfanta Scriptura marturiseste astfel: "Si se va intoarce tarana in pamant, de unde s-a luat, si duhul se va intoarce la Dumnezeu, la Cel ce l-a dat pe el" (Eccl.12,7).
Moartea il rapeste pe om cand a ajuns la termenul predestinat de judecata lui Dumnezeu pentru indeplinirea rostului ce-i este impus. Acest termen acordat omului contine - prin prevederea dumnezeiasca - tot ce este folositor omului; deci moartea este de folos omului.
Sfantul Antonie cel Mare, vrand sa patrunda adancurile scopurilor providentei, adresa intr-o zi lui Dumnezeu urmatoarea rugaciune: "Doamne, pentru ce unii mor de tineri, pe cand altii ajung la cea mai adanca batranete?". Si Dumnezeu ii raspunse: "Antonie, vezi numai de tine! Aceasta este judecata lui Dumnezeu, ce nu ti se cade tie a cunoaste.".
Dumnezeu a harazit sufletul sa treaca prin trei stari diferite, care constituie viata sa vesnica: viata in pantecele mamei, viata pe pamant si viata de dincolo de mormant.
Sufletul, la iesirea sa din trup, trece in imparatia fiintelor asemenea lui, adica in imparatia spirituala a ingerilor. Dupa faptele sale bune sau rele, sufletul se uneste cu ingerii cei buni in rai sau cu ingerii cazuti in iad. Acest adevar ni se descopera noua de catre Iisus Hristos, in parabola bogatului si a lui Lazar, ne invata ca sufletele, dupa ce s-au despartit de trup, intra in aceeasi zi in rai sau in iad. "Adevar zic tie ca astazi vei fi cu Mine in rai." (Lc. 23, 43), a zis Hristos talharului celui bun.
Astfel fiecare suflet despartit de trupul sau va fi in rai sau in iad. Cand? Astazi, a zis Mantuitorul. Ce intelegem prin cuvantul astazi si cum impacam aceasta expresie cu invatatura Bisericii despre vami si despre a treia, a noua si a patruzecea zi dupa moarte?
Pe pamant sunt zile, nopti, si ani; dincolo de mormant nu este decat vesnicie, luminoasa sau intunecata. Deci, cuvantul astazi desemneaza timpul de dupa moarte, adica vesnicia. A treia, a noua si a patruzecea zi nu sunt decat pe pamant, caci dincolo de mormant imparatia timpului nu exista; acolo nu sunt alte zile decat cea de astazi. Misterul mortii este poarta prin care sufletul, despartindu-se de trup, intra in vesnicie.

[cristiboss56]

Noi stim si vedem ce devine trupul; cat despre suflet, noi nu-l putem vedea, dar stim cu desavarsire ce i se intampla prin marturisirea Sfintei Biserici - stalpul si confirmarea adevarului - care nu a cazut niciodata din invatatura sa si nici nu poate cadea, pentru ca este invatata de Duhul Sfant.
Astfel descriu Sfintii Parinti ce se intampla in momentul in care sufletul se desparte de trup: "Ingerii - buni si rai - se vor infatisa inaintea sufletului. Vederea acestora din urma va pricinui sufletului o nesfarsita tulburare, dar va gasi o mangaiere la vederea si protectia ingerilor celor buni. Faptele bune ale omului si constiinta curata sunt in acel moment de un mare ajutor si reprezinta o mare bucurie pentru dansul. Ascultarea, umilinta, faptele bune si rabdarea sunt sprijin sufletului, care urca spre Domnul intr-o mare bucurie si insotit de ingerii cei buni; in acest timp sufletul plin de pasiuni si pacate este condus de demoni in iad unde va suferi vesnic." (Sfantul Teodor Studitul).
Sfantul Grigorie, ucenicul Sfantului Vasile, o intreba intr-o vedenie pe Sfanta Teodora asupra imprejurarilor ce au insotit moartea sa si a ucenicilor sai. "Cum pot sa-ti spun, zise ea, despre suferinta fizica si simtamantul de apasare a celor ce mor? Starea sufletului in timpul despartirii sale de trup este asemenea senzatiei celui ce ar cadea gol in mijlocul flacarilor si s-ar fi facut cenusa. Cand veni ceasul mortii mele, duhurile cele rele ma inconjurara din toate partile. Unele mugeau ca niste fiare salbatice, altele latrau ca niste caini, insa altele urlau ca lupii. Ele erau furioase, ma amenintau, se pregateau a se arunca asupra mea si scrasneau din dinti, privindu-ma. Eram nimicita de groaza cand, deodata, am vazut doi ingeri stand la dreapta patului meu si vederea lor imi dadu indrazneala. Abia atunci demonii se indepartara putin de patul meu. Unul din ingeri intreba cu manie pe demoni: "Pentru ce ajungeti voi intotdeauna inaintea noastra langa patul muribunzilor, pentru a inspaimanta si tulbura pe tot sufletul ce se pregateste a se desparti de trupul sau? Voi n-aveti a va bucura aici: mila lui Dumnezeu a patruns acest suflet si voi n-aveti nici o parte din el.". Atunci demonii se tulburara si incepura a arata faptele mele cele rele, savarsite in tineretea mea, si strigau: "Ale cui sunt deci aceste pacate, n-a facut ea cutare lucru si cutare lucru?". In sfarsit veni moartea, grozava la vedere. Se aseamana omului, insa nu are carne si nu alcatuieste decat din oase omenesti. Ea aduse cu sine mai multe instrumente de tortura: sabii, sageti, lanci, seceri, furci, securi si altele. Umilitul meu suflet tremura de frica. Sfantii Ingeri au zis catre moarte: "Fa-ti treaba ta si scapa usor acest suflet de legaturile trupesti, caci el nu are mare povara de pacata.". Moartea se apropie de mine, lua o mica secure si-mi taie mai intai picioarele, apoi bratele; apoi, cu ajutorul altor instrumente, ea slabi toate madularele mele si le desparti din incheieturi. Perdui astfel bratele si picioarele mele, tot trupul meu era mort si nu puteam sa ma misc. Pe urma imi taie capul si n-am putut sa-l mai misc, ca si cum ar fi incetat sa fie al meu. Dupa aceasta, ea pregati o bautura intr-un vas pe care-l apropie de buzele mele si m-a facut sa o beau cu de-a sila. Aceasta bautura era atat de amara incat sufletul meu nu putu sa o suporte, se infiora intr-atat si se arunca afara din trup. Atunci ingerii l-au primit in bratele lor.
Cand m-am intors, am vazut trupul meu ce zacea neinsufletit, fara miscare si fara viata, si l-am privit ca unul care ar privi un vesmant de care s-a dezbracat; si m-am mirat. Ingerii ma tineau si demonii s-au apropiat de noi, aratand pacatele mele. Ingerii incepura a cauta faptele mele cele bune si, din mila lui Dumnezeu, le-au gasit. Ingerii adunau faptele mele cele bune, facute in viata mea cu ajutorul lui Dumnezeu, si se pregateau a le pune in cumpana in fata faptelor mele cele rele, cand deodata se arata Sfantul nostru Parintele Vasile, care zise catre Sfintii Ingeri: "Acest suflet a facut mult bine batranetilor mele, m-am rugat lui Dumnezeu pentru el si Dumnezeu mi l-a dat.". Zicand aceste cuvinte, a scos de la san o punga plina cu aur si a dat-o ingerilor, spunand: "Cand veti trece prin vamile vazduhului si duhurile rele vor incepe a chinui sufletul sau, rascumparati-l cu aceasta. Eu sunt bogat din mila lui Dumnezeu, am adunat mari visterii prin munca si sudoarea mea si dau aceasta punga sufletului care m-a slujit.". Dupa ce a ispravit de vorbit, s-a dus. Duhurile cele rele fura inmarmurite; incepura a scoate gemete tanguitoare si se indepartara. Apoi iarasi se arata Sfantul Vasile, purtand niste vase pline cu miruri curate si pretioase. Deschise vasele, unul dupa altul, si varsa acele miruri asupra mea; pe loc m-am simtit inundata de miresme duhovnicesti si m-am simtit schimbata si luminata. Sfantul zis catre ingeri: "Cand veti fi implinit pentru acest suflet tot ceea ce este trebuincios, il veti duce in locuinta pe care a pregatit-o Domnul pentru mine.". Apoi sfantul se facu nevazut. Ingerii m-au luat si ne-am indreptat spre Rasarit.".
Oamenilor luminati de Dumnezeu li se incredinteaza ca, la cea de pe urma suflare, faptele lor sunt puse in cumpana si:

[cristiboss56]

Daca partea dreapta e mai ridicata decat cea stanga, sufletul este este primit in rai, in mijlocul ingerilor;
daca cele doua parti ale cumpanei sunt deopotriva, atunci fireste ca mila lui Dumnezeu capata biruinta;
cand cumpana se apleaca spre partea stanga, dar nu cu mult, mila dumnezeiasca inlocuieste lipsa (astfel sunt cele trei judecati ale Domnului: judecata dreapta, judecata omeneasca, si judecata milostiva);
cand faptele cele rele apleaca cumpana prea mult in partea stanga, atunci judecata cea mai dreapta rosteste hotararea in functie de pacate.

Acestea sunt imprejurarile care insotesc moartea omului.

Mantuitorul, vorbind de moartea dreptului si de cea a pacatosului, a formulat cateva linii generale pentru aceeasi idee, spunand ca moartea pacatosului este cumplita, pe cand cea a dreptului este frumoasa. "Nebune, intru aceasta noapte ti se va cere sufletul tau." (Lc.12, 20), a zis El despre cel dintai, in timp ce al doilea va fi dus de ingeri in sanul lui Avraam. (Lc.16, 22). Asadar, de noi insine si cu ajutorul nemijlocit al lui Dumnezeu atarna felul mortii noastre, noi putand sa o facem frumoasa sau cumplita, dupa cum vom fi indeplinit poruncile lui Hristos: "Fiti gata in tot ceasul de moarte, pocaiti-va si credeti in Evanghelie.". Ca urmare, ocontinua cainta si o credinta vie in Domnul nostru Iisus Hristos ne va inlesni o moarte dulce si pasnica.
Nu numai cei saraci ca Lazar se fac vrednici de un sfarsit fericit, ci si cei bogati, dar smeriti cu duhul. Nu numai cei bogati, ca acel imbelsugat din Evanghelie, merg in iad si mor cumplit, dar si cei saraci, daca nu-si poarta crucea lor cu rabdare si marime de suflet.
Sufletul dreptului, dupa ce s-a despartit de trup, este primit de ingeri, care-l pazesc si-l poarta spre taramuri pline de lumina si fericire. Si este firesc sa fie asa, caci sufletele dreptilor se afla impreuna cu ingerii chiar de pe pamant. Iata ce scrie Sfantul Efrem Sirul despre moartea dreptului: "Dreptii si ascetii se bucura in clipa mortii, avand inaintea ochilor faptele nevointei lor, privegherile, posturile, rugaciunile, lacrimile; sufletele lor simt o mare bucurie cand sunt chemate sa iasa din trup si sa reintre in repausul lor vesnic.".
"Moartea pacatosului este cumplita." (Ps. 33, 21) - este insasi marturisirea Cuvantului lui Dumnezeu. Si pentru ce? Cugetati bine la ce vrea sa zica pacatos. Pacatosul este acela ce calca Legea lui Dumnezeu si dispretuieste poruncile Sale. Dupa cum virtutea, reflectandu-se in constiinta, produce in aceasta o bucurie cereasca, tot asa si pacatul face a naste in suflet frica raspunderii. Moartea sufletului pacatos este tragica, pentru ca, in chiar momentul iesirii sale din trup, este luat de ingerii raului, pe care i-a servit fiind pe pamant si cu care, impreuna cu ceilalti pacatosi, el va trebui, din acel moment, sa se uneasca in vesnicie. Iata ce spune Sfantul Macarie Alexandrinul despre moartea pacatosului: "Cand sufletul pacatosului paraseste trupul, se produce un mare mister. O haita de demoni si de puteri intunecate inconjoara sufletul si-l duc in teritoriul lor. Si nu trebuie sa ne miram de aceasta. Daca omul, fiind inca pe pamant, le-a dat ascultare si s-a facut sclavul lor, el cade cand paraseste aceasta lume.

[cristiboss56]

A TREIA ZI SI VAMILE
SEMNIFICATIA ZILELOR A NOUA SI A PATRUZECEA





Unde se afla sufletul imediat dupa despartirea sa de trup? Ce semnifica a treia zi, a noua zi si a patruzecea zi? In ce interval de timp trece sufletul vamile vazduhului si cand are loc judecata particulara?
Sfantul Macarie Alexandrinul ne comunica descoperirile ingeresti care i s-au facut despre starea sufletelor mortilor in timpul celor patruzeci de zile de dupa moarte. Cand s-a indeplinit misterul mortii, sufletul, despartit de trupul sau, locuieste pe pamant inca doua zile si viziteaza impreuna cu ingerii locurile pe unde a afacut binele; el umbla imprejurul casei unde s-a despartit de trupul sau si chiar ramane cateodata langa sicriul unde zace trupul sau. Apoi, dupa exemplul Mantuitorului, Care a inviat a treia zi dupa moarte, tot sufletul trebuie sa se urce la cer, pentru a slavi pe Creatorul universului. De aceea, Biserica se roaga in acea zi pentru cei morti.
Spatiul nesfarsit ce desparte pamantul si cerurile, spatiu ce desparte Biserica triumfatoare de Biserica luptatoare, se numeste - in limbaj comun, ca de altfel si in Sfintele Scripturi si in scrierile Sfintilor Parinti - aer. Astfel, prin cuvantul aer nu intelegem substanta eterica ce inconjoara pamantul, ci, pur si simplu, spatiul. Acest spatiu este plin de ingeri cazuti, al caror scop consta in a intoarce pe om de la mantuirea sa, facand din el instrumentul rautatii.
Sfantul Ioan, care s-a facut vrednic de a vedea marile taine dumnezeiesti in Apocalipsa, zice ca ingerii cazuti au fost izgoniti din locasul lor ceresc (Apoc. 12, 7-8). Unde au gasit ei refugiu? Dupa Cartea lui Iov, noi vedem limpede ca locuinta lor este in vazduhuri (aer), iar Apostolul Pavel ii numeste "duhurile rautatii raspandite in aer" si pe capetenia lor "domnul puterii vazduhului". Indata dupa caderea primilor oameni si izgonirea lor din rai, paza pomului vietii a fost incredintata unui heruvim; cu toate acestea, un alt inger cazut s-a pus la randul sau in calea spre rai, pentru a impiedica pe om sa intre in el. Portile cerului s-au ferecat si domnul intunericului acestui veac nu lasa sa mai intre in rai nici un suflet despartit de trupul lui; dreptii, afara de Ilie si Enoh, se scoborau in iad ca si pacatosii.
Primul care a strabatut trecerea neumblata a raiului a fost Iisus Hristos, biruitorul mortii, sfaramatorul iadului; din acel moment portile s-au redeschis. Dupa Domnul, talharul cel bun si toti dreptii Vechiului Testament, pe care El i-a scos din iad, au trecut acea cale fara piedici. Sfintii fac cu usurinta aceasta calatorie si, chiar daca duhurile rele se straduiesc a-i opri, virtutiile lor le acopera pacatele. Aceste duhuri vor avea cu atat mai mult dreptul de a opri sufletul nostru, dupa ce s-a despartit de trup si se va urca spre Dumnezeu, cu cat noi, deja fiind luminati prin lumina Mantuitorului si avand libertatea de a alege intre bine si rau, ne facem cu toate acestea sclavii si executantii pacatoaselor lor vointe.
Pe pamant sufletul poate, cu ajutorul harului dumnezeiesc, sa ajunga a se recunoaste si, printr-o sincera cainta, sa capete de la Dumnezeu iertarea pacatelor sale. In schimb, dincolo de mormant, sarcina de a descoperi sufletului starea sa de pacat o au ingerii cei cazuti. Demonii, ca stapani ai raului pe pamant, or sa-i infatiseze acum toate faptele sale cele rele, amintindu-i totodata imprejurarile care au insotit lucrarea raului. Sufletul va recunoaste atunci greselile sale si prin aceasta recunoastere va preveni judecata lui Dumnezeu. Astfel, judecata lui Dumnezeu nu este decat o confirmare a ceea ce sufletul deja a pronuntat asupra lui insusi. Pacatele urmate de cainta nu se mai socotesc si nu se mai amintesc, nici la vami, nici la judecata. La randul lor, ingerii cei buni infatiseaza la vami faptele bune ale sufletului.
Tot spatiul dintre pamant si ceruri este impartit in 20 de parti sau tribunale, iar sufletul, trecand pe acolo, este acuzat de catre demoni de pacatele sale. Fiecare vama, dupa cum le numesc Sfintii Parinti in scrierile lor (duhurile rele se numesc vamesi), corespunde unui anumit grup de pacate. Duhurile rele acuza sufletul nu numai de pacatele de care el e vinovat, ci inca si de acelea pe care nu le-a comis, dupa marturisirea Sfantului Ioan Letsvithnik.