Intarirea Credintei

[MaryuS]

Buna ziua,
As dorii sa va intreb pe utilizatorii mai experimentati, mai credinciosi ca mine cum reusesc sa aibe o credinta foarte puternica in Dumnezeu?
Spun asta datorita faptului ca sunt un foarte slab credincios...si parca oricat m-as chinuii sa cred in El in imediata secunda imi vin in cap idei preconcepute precum daca Acesta nu exista, nu L-a vazut nimeni, te inchini degeaba...si in tot acest timp imi vine in minte imaginea diavolului si imediat mi se ridica un pic parul dupa mine de parca mi-ar 'sta' in ceafa sufland aer rece spre mine...nu stiu cum sa fac sa imi intaresc credinta pentru ca stiu ca acolo Sus exista El si vegheaza asupra mea...tin sa mentionez ca am reinceput sa citesc Sf Biblie cate un pic insa imi lipseste ambitia...
De mult timp nu am mai intrat in Biserica, de ceva ani circa...de spovedanie si impartasanie nici nu se pune discutia...am pacatuit si pacatuiesc intr-una deoarece sunt o persoana care se lasa foarte usor influentata...ma simt slab in credinta si imi este teama pentru viitorul ce va sa vina...
Vreau sa fiu din nou acel copil care mergea cu bunica la biserica in fiecare Duminica...offf tare m-as bucura daca m-ati putea sfatuii cu o vorba, cu vreun fapt, cu vreo rugaciune pe care o rostiti pentru a va apropia de Dumnezeu...simt ca El pe fiecare zi ce trece se indeparteaza de mine...mai ales noaptea...in timp ce necuratul e tot mai aproape.

Sper ca nu v-am deranjat cu 'interventia' mea...
Va doresc sa aveti parte de pace si bucurie in suflet alaturi de cei pe care-i iubiti.
Doamne ajuta! Amin

[CristianR]

Primul pas este acesta pe care l-ai și făcut: să recunoști că n-ai credință, și să te rogi Domnului să ți-o întărească, după cum a făcut și sutașul: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”.

Nici eu n-am credință puternică, dar lipsa mea o suplinește Dumnezeu, dacă Îl rog.

Deci trebuie să ne străduim să fim mereu în preajma Lui, adică să ne rugăm de mai multe ori în zi și să ne amintim de El în cât mai multe împrejurări, spunând un Doamne ajută!, un mulțumesc, Doamne, slavă Domnului, și zi, dar și noapte (când te trezești din vreun coșmar, sau chiar în timpul coșmarului: Doamne Iisuse!, Doamne scapă-mă!), rostindu-le nu ca pe niște formule, ci ca pe mici rugăciuni.

Pentru ca gândul să fie cât mai mult la Dumnezeu, trebuie să și citim despre El. Din Bibilie este bine mai întâi evangheliile, apoi epistolele (deci Noul Testament), din care Îl cunoaștem pe Hristos și Biserica primară.
O carte de catehism, iarăși, este important să ai, după cum și o carte de rugăciuni.

Apoi, în funcție de preocupările și întrebările pe care le ai, poți afla diverse scrieri, mai vechi sau mai noi.

Însă, credința se întărește cel mai mult prin comuniune cu alți credincioși, și, bineînțeles, cu cei care au aprofundat-o mai bine. Îi găsești în Biserică, iar cel mai important este să găsești un duhovnic ce te poate ajuta să sporești, cercetându-ți sufletul ca să înțeleagă de ce ai nevoie, recomandându-ți, apoi, o pravilă (lucrare duhovnicească), ce poate consta din rugăciuni făcute cu regularitate, citiri, postiri, fapte bune ș.a.m.d.

Trebuie să fii un mădular viu al Bisericii, adică un creștin în comuniune euharistică cu ceilalți, punând în practică învățăturile lui Hristos transmise de Biserică.

Așa se întărește credința cel mai mult: practicând-o. Iar când vin necazuri sau încercări, dacă alegem să facem ceea ce am învățat de la Hristos, mai mult se întărește.

[MaryuS]

Multumesc frumos pentru aceste cuvinte incurajatoare...
Parca de cum m-am relogat pe acest forum (dupa cativa ani) parca ma simt un pic mai usurat, mai in largul meu...mai in siguranta.
O sa ma apuc sa citesc Evangheliile, am si o carte de rugaciuni...iar Duminica sper sa ajung intr-un final la Biserica din apropiere sa vad poate pot avea o discutie cu Parintele...offf...tare mult mi se pare pana atunci.

[CristianR]

Aș mai adăuga ceva: După cum credința se întărește prin cele arătate, ea slăbește dacă preocupările pe care le avem sunt deșarte (fără rost) sau păcătoase, depărtându-ne de Dumnezeu.
Dacă pierd vremea, în loc să fac ceva bun, dacă îmi caut prieteni de distracție, necredincioși, în loc de prieteni cu care să pot merge la biserică, credința o să-mi slăbească.

[MaryuS]

Aici intervine mica/marea problema.
Sunt o persoana foarte influentabila iar din pacate in cunostintele/prietenii mei nu prea se poate regasii discutii religioase...dar apoi mersul la Biserica.
Din punctul asta de vedere as prefera sa merg singur duminica la Sf Biserica decat in compania lor...maxim ma voi indeparta un pic de ei deoarece daca as spune faptul ca vreau sa ma apropii de Dumnezeu probabil as fi luat in deradere.

[CristianR]

Sigur, e bine să mergi singur, atâta vreme cât nu mai cunoști pe cineva doritor. Însă nu trebuie să te ferești. Ca să fii credincios îți trebuie curaj. A fi luați în râs pentru credință este cea mai mică dintre suferințele pe care le putem îndura. Prietenii pot râde pentru că nu înțeleg. Nici ei nu trebuie judecați. Va fi totodată și un moment de selecție pe care nu tu o vei face, ci ei, sau chiar Dumnezeu, arătându-ți cine îți este prieten adevărat și cine nu. Pentru că un prieten adevărat, chiar dacă nu-ți împărtășește credința, gândurile, opiniile, căutările, îți respectă libertatea de a alege, de a gândi altfel.

Se râde, în general, de cei credincioși din cauza unor prejudecăți pe care le au cei care nu cunosc credința adevărată. Însă tu vei putea fi, cândva, un motiv pentru ca și ei să creadă, dacă vei deveni un credincios veritabil. Pentru că un astfel de credincios naște în ceilalți, de multe ori, respect.

[MaryuS]

Multumesc domnule Cristian pt aceste cuvinte.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!

[florin.oltean75]

În prealabil postat de MaryuS

Buna ziua,
As dorii sa va intreb pe utilizatorii mai experimentati, mai credinciosi ca mine cum reusesc sa aibe o credinta foarte puternica in Dumnezeu?
Spun asta datorita faptului ca sunt un foarte slab credincios...si parca oricat m-as chinuii sa cred in El in imediata secunda imi vin in cap idei preconcepute precum daca Acesta nu exista, nu L-a vazut nimeni, te inchini degeaba...si in tot acest timp imi vine in minte imaginea diavolului si imediat mi se ridica un pic parul dupa mine de parca mi-ar 'sta' in ceafa sufland aer rece spre mine...nu stiu cum sa fac sa imi intaresc credinta pentru ca stiu ca acolo Sus exista El si vegheaza asupra mea...tin sa mentionez ca am reinceput sa citesc Sf Biblie cate un pic insa imi lipseste ambitia...
De mult timp nu am mai intrat in Biserica, de ceva ani circa...de spovedanie si impartasanie nici nu se pune discutia...am pacatuit si pacatuiesc intr-una deoarece sunt o persoana care se lasa foarte usor influentata...ma simt slab in credinta si imi este teama pentru viitorul ce va sa vina...
Vreau sa fiu din nou acel copil care mergea cu bunica la biserica in fiecare Duminica...offf tare m-as bucura daca m-ati putea sfatuii cu o vorba, cu vreun fapt, cu vreo rugaciune pe care o rostiti pentru a va apropia de Dumnezeu...simt ca El pe fiecare zi ce trece se indeparteaza de mine...mai ales noaptea...in timp ce necuratul e tot mai aproape.

Sper ca nu v-am deranjat cu 'interventia' mea...
Va doresc sa aveti parte de pace si bucurie in suflet alaturi de cei pe care-i iubiti.
Doamne ajuta! Amin

Dupa ce ai facut o mica rugaciune, este suficient sa te comporti
ca si cum ai fi cineva cu o credinta de fier,
ca si cum ai fost curatit pe de-a-ntregul prin iertarea tuturor pacatelor,
ca si cum Domnul si-a facut salas pentru totdeauna inaluntrul inimii tale.

Cereti si vi se va da!
Credeti si veti primi!

Nu este atat de greu sa credem. Cand vei gusta hrana launtrica, credinta ta va creste ca un copac viguros in care isi vor gasi adapost toate gandurile inimii.

[dobrin7m]

"ca si cum" este curata inchipuire. imi inchipui ca sunt credincios, milos, intelegator, iubitor.


"6. Drept aceea, de voieşte cineva cu adevărat să cunoască pe Domnul, să se cunoască pe sine şi să se unească cu El prin iubire, acela trebuie mai întîi să cunoască toată făptura cea văzută şi presupusă pentru a avea chibzuinţa [pătrunderea] tuturor lucrurilor şi făpturilor: de la cine şi pentru ce sînt toate – aşa încît nici un lucru să nu rămînă ascuns pentru el şi să nu-i pricinuiască nedumerire; apoi să se cunoască pe sine şi toată taina sa; apoi să cunoască pe Dumnezeu şi toate binefacerile Lui cele negrăite. Întru acest chip ajunge omul la desăvîrşita cunoaştere a toate. Căci se cuvine mai întîi a pricepe toate cele de jos, după aceea cele înalte: nu de sus pogorîndu-ne către cele de jos, ci de la cele de jos înălţîndu-ne către cele de sus. De aceea şi Dumnezeu a pus înaintea ochilor noştri toată făptura şi toată alcătuirea lumii ca pe o şcoală oarecare sau oglindă, ca învăţînd [din ele] să ne ridicăm de la cele de jos la cele de sus. Căci dacă noi nu le cunoaştem pe cele de jos, cum oare le vom pricepe pe cele de sus?

7. De la cugetare şi cunoaştere se naşte credinţa, de la credinţă – păzirea poruncilor lui Dumnezeu, de la păzirea poruncilor – nădejdea în Dumnezeu, iar de la nădejdea în Dumnezeu – dumnezeiasca iubire care, înmulţindu-se treptat, duce la unirea treptată cu Dumnezeu şi la plinirea legii şi a prorocilor.

8. Pe cît înfloreşte judecata [raţiunea], pe atît creşte credinţa; pe cît creşte credinţa, pe atît se înmulţesc virtuţile şi sporeşte nădejdea în Dumnezeu; şi pe cît nădăjduieşte cineva, pe atîta iubeşte pe Dumnezeu; şi pe cît iubeşte cineva pe Dumnezeu, pe atîta se şi uneşte cu El, îndulcindu-se de slava Lui cea dumnezeiască." Alfavita duhovniceasca - SF. Dimitrie al Rostovului

[dobrin7m]

"9. De la neînţelepciune se naşte necredinţa, de la necredinţă – neascultarea, de la neascultare – tot păcatul şi fărădelegea. Cum poate cineva să creadă, nimic înţelegînd? Iar cel ce nu crede şi nu înţelege nimic, cum poate să păzească poruncile Domnului? Şi cel ce nu păzeşte poruncile Domnului cum poate să aibă nădejde în Dumnezeu şi dragoste către Dînsul? Nicicum.

10. Aşadar, mai întîi de toate se cuvine a deprinde nu numai osteneala cea dinafară, ci şi lucrarea minţii: adică contemplarea şi cunoaşterea. Cel ce a deprins contemplarea şi cunoaşterea tuturor lucrurilor lesne le crede pe toate [cele ce sînt de la Dumnezeu] – păzeşte poruncile Domnului, nădăjduieşte în Dumnezeu, Îl iubeşte cu toată inima sa şi se uneşte cu Dînsul întru una: cu totul petrece în Dumnezeu şi Dumnezeu întru dînsul. Unul ca acesta înainte de înviere primeşte învierea sufletului şi înainte de sfîrşitul vieţii moşteneşte viaţa cea veşnică, de vreme ce la unul ca acesta viaţa raţiunii şi a cunoaşterii a înghiţit moartea necuvîntării [iraţionalităţii]. Căci s-a zis: iată, aceasta este viaţa cea veşnică – a cunoaşte pe Domnul, iar a nu-L cunoaşte – este moarte." Alfavita duhovniceasca - Sf. Dimitrie al Rostovului