Adevarul despre mineriade

[Florinvs]

Deschis acest topic, pentru a prezenta, pe baza de date si fapte concrete, acele evenimente dramatice de atunci din Romania.

-Prima mineriada

La începutul anului 1990, este numit in functia de ministrul de interne Mihai Chitac. Dincolo de orice posibile merite ale acestuia in functia de comandant al trupelor chimice a MAPn, era un om total nepotrivit pentru functia de ministru de interne, fiind un om slab, sovaelnic, care nu a stiut sa imprime fermitate in actiunea politiei.

Cred ca va amintiti de primele luni ale anului 1990, când politistii erau timorati, speriati, actionau cu ezitare, multi din ei fiind atunci jigniti sau chiar agresati de diversi indivizi certati cu legea.

Prin decret CFSN s-a permis reinfiintarea partidelor zise istorice- PNL, PNT si PSD, asadar acuzatia ca Ion Iliescu nu a vrut pluripardidism nu sta in picioare.

Apoi Ion Iliescu a facut o declaratie- pe care nu am inteles-o nici pana in ziua de azi- anume ca el si FSN-ul nu vor participa la alegeri, desi era evident (si avea tot dreptul- si legal si moral) sa o faca, ca atat el cat si FSN-ul vor participa in alegeri.

Iar despre prima mineriada- cea din ianuarie 1990- va prezint un articol scris in Jurnalul National, care cred ca reda cel mai bine ce s-a intamplat atunci.

În 28-29 ianuarie 1990, Bucureştiul a fost scena unor teribile întâmplări. Nebăgat în seamă până la 22 decembrie, televizorul devenise între timp un fel de membru cu drepturi depline în fiecare familie. Dar "poporul" nu s-a mai mulţumit să fie doar spectator la facerea deciziei politice prezentată ceasuri întregi pe micul ecran. Hotărârea liderilor FSN de a participa la alegeri şi reacţia Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Partidului Naţional Liberal şi Partidului Social Democrat a încins spiritele şi a coborât mulţimile în stradă.


La 23 ianuarie, Frontul Salvării Naţionale şi-a anunţat intenţia de a se transforma în partid politic şi de a participa la viitoarele alegeri. În cursul lunii ianuarie, deţinătorii puterii şi partidele apărute între timp se întâlniseră în câteva rânduri. S-a discutat cum ar fi mai bine să fie conduse afacerile curente ale statului până la desemnarea unei puteri legitimate de votul popular: să conducă în continuare Frontul sau să-şi trimită şi partidele nou-apărute reprezentanţi, şi dacă da, câţi, cum să se cheme structura de conducere, ce atribuţii să aibă şi altele asemenea. În cursul negocierilor, liderii partidelor numite istorice au înţeles că Ion Iliescu şi Frontul Salvării Naţionale nu intenţionează să participe la alegeri şi s-au declarat surprinşi de anunţul că Frontul va participa la alegeri. Anunţul a stârnit reacţia PNŢCD, PNL şi PSD. A doua zi, cele trei partide au emis un comunicat, criticând decizia. FSN reprezintă o formulă de tranziţie, menită să conducă ţara doar până la alegeri, au spus Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu şi Sergiu Cunescu. Nu poţi fi şi jucător, şi arbitru, adică şi să participi la alegeri, să le şi organizezi, s-a mai spus. Frontul trebuie să renunţe la monopolul puterii şi să accepte crearea unei structuri în care să intre toate partidele.


TRĂDARE, TRĂDARE, DE TREI ORI TRĂDARE!

A fost o confuzie, a declarat Ion Iliescu şi atunci, şi mai târziu. Joi, 25 ianuarie, Iliescu a mers la Televiziune şi s-a adresat poporului. "Niciodată, conducerea FSN nu a afirmat că nu va participa la alegeri, a spus Ion Iliescu în discursul televizat, reluat şi de presa scrisă. Am întârziat să dezbatem în Consiliu această problemă, întrucât nu problemele campaniei electorale ne-au preocupat în această perioadă, ci probleme mult mai presante ale vieţii noastre economice şi sociale." "Am aşteptat la 24, 25, 26 ianuarie, a povestit Corneliu Coposu în dialogul cu Vartan Arachelian, trei zile la rând, ca reprezentanţii puterii politice să apară la televizor şi să anunţe că, având în vedere schimbarea lor de atitudine şi dorinţa de a intra în competiţie cu partidele politice, ei renunţă la monopolul puterii politice, urmând să se găsească un sistem provizoriu de exercitare a acestor puteri. Nu s-a respectat acest angajament. Am urgentat prin repetate chemări telefonice. Cea din urmă, chiar din 26, cu avertismentul că, dacă nu se vor pune în practică şi nu se va executa angajamentul care trebuie luat, noi vom reclama, printr-o manifesaţie de stradă, îndeplinirea acestui angajament. Întrucât nu s-a respectat promisiunea, am anunţat într-un mod absolut regulamentar, prin Primărie şi prin organele de Poliţie, intenţia noastră de a face o manifestaţie în ziua de duminică, 28 ianuarie, lucru ce nu ne-a fost refuzat." Scopul mitingului PNŢCD, a mai spus Corneliu Coposu, era "să forţăm abandonul monopolului puterilor politice care era deţinut de guvernanţii provizorii."


DUMINICĂ, MITING DE DIMINEAŢĂ PÂNĂ ÎN CRUCEA NOPŢII

Discuţiile dintre liderii politici ai momentului s-au revărsat rapid în stradă. Televiziunea le transmitea în direct. Avid de informaţie, după o lungă perioadă în care nu fusese interesată câtuşi de puţin de politica făcută doar de Ceauşescu, "poporul" stătea de dimineaţa până seara cu ochii lipiţi de televizor. Brusc, apatia a fost înlocuită de patimi şi emoţie. Nu-l dărâmase ea, mulţimea, pe însuşi Ceauşescu? De ce n-ar participa şi pe mai departe la facerea şi desfacerea trebilor politice? În acele zile, tot românul se simţea chemat să participe, să spună, să ia atitudine, să se facă auzit şi să fie parte la marile decizii. Duminică, 28 ianuarie, şi a doua zi, un amestec pestriţ de muncitori, gospodine şi intelectuali, pensionari respectabili şi elevi de liceu fugiţi de-acasă s-a revărsat pe străzi. Duminică la prânz, susţinătorii ţărăniştilor s-au adunat la Universitate şi în faţa sediului Partidului din Bulevardul Republicii nr. 34. În Strada Banu Manta din apropiere de Piaţa Victoriei s-au adunat simpatizanţii Frontului, în frunte cu Dan Iosif. Cum, necum, prin zvonuri circulând de la om la om alimentând suspiciunile reciproce, cele două mulţimi s-au pus în mişcare şi s-au întâlnit în Piaţa Victoriei. După prânz, Ion Iliescu, Petre Roman, Cazimir Ionescu, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Liviu Petrina, Sergiu Cunescu, Călin Popescu Tăriceanu, Dinu Patriciu s-au întâlnit pentru noi discuţii. PNŢCD, PNL şi PSD solicitaseră o audienţă. În acest timp, mulţimea aştepta şi scanda, iar televiziunea transmitea evenimentele. În cursul după-amiezii au mai sosit şi alţii. Cineva a spart geamurile intrării dinspre stânga a Palatului Victoria. Către ora 18:00, liderii au ieşit să vorbească mulţimii. Corneliu Coposu a cerut simpatizanţilor PNŢ să se retragă în linişte.
"CINE E CU FRONTUL SĂ COBOARE LA «ŞTEFAN CEL MARE»!"
A doua zi, luni, 29 ianuarie, susţinătorilor bucureşteni ai Frontului li s-au adăugat oameni veniţi din Iaşi, Fălticeni, Constanţa, Medgidia, Năvodari, Călăraşi, Piteşti, Ploieşti, Giurgiu, Alba, Făgăraş, Braşov, Maramureş, Bacău. Cine-i chemase?!


"Părerea mea este că aceşti domni care până acum au trăit la Paris sau în alte locuri, fără să cunoască ce am îndurat noi, simplifică lucrurile, spunea Nicu Mladin, un muncitor din Brăila, ajuns la Bucureşti, reporterului trimis de ziarul Tineretul liber. Cred oare, dânşii, că dacă noi am urât ceauşismul şi l-am răsturnat, vrem acum imediat să privatizăm întreprinderile şi să rămânem la cheremul unor investitori străini? Nu vrem să ne vindem ţara, nu vrem să muncim la patroni. Pentru asta suntem alături de Frontul Salvării Naţionale!" "Aseară am văzut la televizor imagini din această piaţă, se confesa unui ziarist de la Adevărul şi Marian Gârziu, elev la Liceul Industrail nr. 9 * Constanţa. Împreună cu alţi peste 200 de colegi ne-am urcat în tren şi a venit aici. Nu vrem să se mai întâmple ce s-a întâmplat, cerându-i-se domnului Iliescu să demisioneze. Noi nu ne-am vândut ţara. Părinţii ne-au învăţat că EA nu are preţ, că nimeni n-are dreptul s-o scoată la mezat." Provincialii s-au amestecat rapid cu bucureştenii. S-au întâlnit în mai multe puncte din Bucureşti: la Televiziune, în faţa sediului PNŢ din Bulevardul Republicii şi al PNL de pe Magheru. "Cine e cu Frontul să coboare la Ştefan cel Mare", li s-a anunţat călătorilor cu metroul.

[Florinvs]

"CÂMPEANU LA AZIL, COPOSU LA CIMITIR!"

La ora prânzului, în Piaţa Victoriei erau câteva sute de mii de oameni, după aprecierile reporterilor de atunci. Câţiva au destănuit reporterilor de teren ai ziarului Adevărul ce i-a mânat afară din case. "Eu mi-am lăsat mâncarea pe foc, protesta o gospodină. Le-am adunat şi pe vecinele astea. Mergem să apărăm Frontul!" "Am ieşit la demonstraţie nu numai pentru că domnii istorici ne-au stricat duminica, spunea Stana Neacşu, muncitoare la Chimica Dudeşti. Asta mai treacă-meargă, am fi închis televizoarele şi gata, dacă ştiam. Dar după câte am văzut, ei vor să ne strice şi multe, multe alte zile. Să fim serioşi, domnilor. Lăsaţi Frontul să lucreze pentru refacerea ţării." "Mărturisesc că este pentru prima oară în viaţa mea când particip la o demonstraţie fără să ducă cineva «muncă de lămurire» cu mine, se confesa şi Ana Caleiu, pensionară. De ce am venit? Pentru că m-au scos şi pe mine din sărite pretenţiile acestor domni care spun, nici mai mult, nici mai puţin, că ei «sunt poporul». Care popor, mă rog?" Poporul indignat scanda "Iliescu nu ceda, ţara te va apăra! Iliescu nu ceda, noi suntem de partea ta!", "Ei au emigrat, noi am rezistat! Liberali şi ţărănişti, puneţi mâna şi munciţi!", "Nu vrem partide de fosile!", "Nu partide cu dolari, sunt doar nişte bişniţari!", "Afară cu vânzătorii de ţară!", "Frontul este poporul!", "În ziua de 22, Iliescu-a fost cu noi!", "Câmpeanu la azil, Coposu la cimitir!", "Ţărănişti în blugi şi geacă, care n-au văzut o vacă!"


VIN MINERII!

În mulţimea adunată pe străzile Capitalei au ajuns luni dimineaţă şi aproximativ cinci mii de mineri din Valea Jiului. Aflaseră tot de la televizor că ţara e în primejdie. Duminică seară s-au adunat în faţa Primăriei din Petroşani. Aveau de ce să apere Frontul. Cu câteva zile în urmă, la 19 ianuarie, reprezentanţii sindicali ai minerilor se întâlniseră cu Ion Iliescu, Petre Roman şi Nicolae Dicu, ministrul minelor. În urma discuţiilor, li s-au satisfăcut mai multe revendicări: săptămâna de lucru de cinci zile, posturi de câte şase ore, salariu dublu pentru cine lucra în zilele de sărbători legale, de la 30 până la 36 de zile de concediu pentru lucrătorii din subteran, creşterea sporului pentru munca de noapte de la 15% la 25%, plata integrală a salariului pentru zilele de spitalizare cauzate de accidente de muncă, pensie de urmaş pentru soţiile celor decedaţi în accidente de muncă.

Luni dimineaţă, minerii de la Vulcan, Livezeni, Aninoasa, Paroşeni, Lupeni şi ale întreprinderi miniere din Valea Jiului s-au îndreptat spre gara din Petroşani. La plecare au povestit ulterior unii dintre participanţi, li s-a spus să meargă liniştiţi, nu vor fi sancţionaţi pentru absenţa de la locul de muncă. Plecarea fusese organizată de sindicat. Cei cinci mii de oameni au încăput cu greu în cele 18 vagoane ale garniturii speciale puse la dispoziţie de CFR. Mulţi au rămas pe dinafară. Ca să facă faţă frigului, probabil, s-au aproviziont ceva licori, aveau să recunoască ulterior unii participanţi. Reporteri i-a însoţit în drumul de la Petroşani la Bucureşti, opiniile consemnate au apărând în Tineretul liber. "Părinţii şi bunicii noştri au cunoscut pe propria lor piele politica acestor partide", mărturisea atunci Horia Botar, de la Mina Paroşeni, "politică la care nu vom adera, ne sunt suficiente tristele lor amintiri. Am muncit şi am trăit atâţia ani sub dictatură. Ne-am săturat să mai fim slugi, vrem o viaţă liberă, condusă de oameni care au muncit aici în toţi anii grelelor noastre încercări, oameni care ne cunosc şi pe care îi dorim. Am văzut la televizor câţiva dintre membrii PNŢCD şi credem că îşi mai aduc aminte de Lupeni 29, când au îndreptat armele spre piepturile minerilor şi-au înăbuşit în sânge grevele minerilor. Ce caută printre noi? Vor să mai ordone foc?"


MINERII SUNT CU FRONTUL!
"Frontul a trăit cu noi, a suferit cu noi, s-a născut în bătaia gloanţelor", a consemnat reporterul şi opinia lui Mircea Comşa de la Mina Paroşeni. "Fugarii din perioada dictaturii vin astăzi şi se erijează în reprezentanţi ai întregului popor, ei nu merită să participe la alegeri în nici o calitate, ca alegători sau candidaţi. Unde au fost ei şi ce au făcut în ultimii ani? Să-şi prezinte biografiile! De ce nu şi-au asumat răspunderea preluării conducerii ţării, în momentul critic - 22 decembrie 1989 - şi în special răspunderea pentru soarta ţării? Nouă, minerilor, ne trebuia fapte şi nu promisiuni!" "Ceea ce ne-a dat frontul în aceste zile de libertate a simţit întregul popor", a spus şi Florea Viorel, miner, membru al Asociaţiei Tineretului Liber de la Vulcan. "Toată stima pentru membrii Frontului şi vom fi alături de el la alegeri." "Am înţeles că revoluţia înfăptuită de tineri a fost expresia voinţei întregului popor", spunea Ştefan Czako, electrician, membru al Sindicatului Liber al Minei Paroşeni. "Nu am fost pe baricade, pentru că în Valea Jiului nu a fost necesar dar am fost la locurile noastre de muncă pentru că noi, ţara are nevoie mai mult ca oricând de cărbune, de energie. Vom munci şi mai cu spor şi dorim ca Frontul să fie lăsat în pace, să lucreze în linişte şi eficient, pentru a redresa economia ţării." "Din sărăcia noastră vom face chetă şi vom cumpăra bilete de întors tuturor domnilor care au sosit zilele astea în ţară şi vor să pună mâna pe putere", se oferea Vasile Maramă, inginer la Mina Lupeni. "Îi rugăm să nu ne deranjeze, pentru că vrem să muncim, să dăm ţării cărbunele necesar. Dacă totuşi le vine greu să se despartă de noi, îi invităm să muncească împreună cu noi în mină, că doar, nu-i aşa, noi suntem poporul, zicea domnul Coposu sau un alt coleg de-al dumnealui duminică la televizor." De la Gara Băneasa, unii dintre mineri au fost transportaţi la sediul PNL, din Bulevardul Magheru, pe care ulterior l-au devastat. Alte grupuri s-au dus direct în Piaţa Victoriei. Au stat acolo câteva ore, apoi au făcut cale întoarsă spre gară, şi de acolo înapoi la Petroşani. Aveau să revină peste nici o lună. Între timp, sub presiunea străzii, Ion Iliescu şi liderii partidelor de opoziţie se întâlniseră pentru noi discuţii. De pe urma lor, peste câteva zile avea să se apară Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN).


ION ILIESCU, CAP DE LISTĂ LA ŢĂRĂNIŞTI

Mărul discordiei pe final de ianuarie a fost decizia FSN de a participa la alegeri. Peste ani, într-un volum de convorbiri, Ion Iliescu a susţinut că la mijloc a fost o confuzie. "Atunci, în discuţia cu delegaţia PNŢCD, Corneliu Coposu mi-a propus să accept să fiu cap de listă pe listele PNŢCD. Nici mai mult, nici mai puţin! Era o confirmare a faptului că se petrecea ceea ce spuneau cei din teritoriu, relativ la faptul că unii n-aveau altă treabă decât să se pregătească pentru alegeri - atât şi nimic altceva * , în timp ce noi eram sufocaţi de problemele curente. Şi am avut această reacţie: «Vedeţi, domnule Coposu, cum e viaţa? Noi suntem aici înglodaţi în probleme curente, probleme economice, cum să facem să se reaşeze societatea. Dumneavoastră, fiind decuplaţi de la asemenea preocupări, vă gândiţi deja la campania electorală. Noi nici nu am discutat până acum pe ce principii să se organizeze alegerile, iar dumneavoastră deja vorbiţi de liste (habar nu aveam că se vorbea de ideea votului pe liste în zilele acelea). Noi nici nu ştim, în momentul de faţă, cum şi în ce formă o să participăm la alegeri». După acea discuţie s-a lansat fabulaţia că Iliescu s-ar fi angajat că nu va participa la alegeri - speculându-se şi răstălmăcindu-se, probabil, faptul că nu acceptasem să fiu pe lista PNŢCD! - ceea ce era o aberaţie. Dar s-a folosit apoi ca argument politic: iată că Iliescu, cu ambiţii de putere, deşi a promis că nu o să participe la alegeri, şi-a făcut partid şi participă la alegeri."

[Florinvs]

-A doua mineriada

În 18 februarie 1990, în Piața Victoriei a avut loc o manifestație anticomunistă, urmată a doua zi, de o incursiune a minerilor la București. Evenimentele din acele zile au rămas cunoscute ca Mineriada din februarie 1990.

Acțiunea fusese anunțată în urmă cu câteva zile, prin numeroase manifeste lansate în Capitală. Piața din fața sediului Guvernului Provizoriu (Palatul Victoria) s-a umplut curând cu câteva mii de manifestanți care au început să scandeze lozinci împotriva Frontului Salvării Naționale și a președintelui din acea vreme, Ion Iliescu. Inițial, manifestația era îndreptată împotriva Securității și comunismului, ca apoi, în scurt timp, nemulțumirile să fie îndreptate împotriva celor care preluaseră puterea după căderea lui Nicolae Ceaușescu. Pe pancarte protestatarilor era scris: „Jos Securitatea, suntem cu armata!”, „Securiștii-n mină, să avem lumină!”, „Securiștii pe tarla, să crească producția!”, „Revoluția a fost doar o rotație de cadre?”, „F.S.N.=P.C.R.”, „F.S.N., du-te în U.R.S.S.!”, „Nu mai vrem comuniști, securiști, activiști!” etc.

Reprezentanții manifestanților au cerut să aibă un dialog cu cei din guvern. La un moment dat, și-a făcut apariția în zona pieții, lângă intrarea în sediul Guvernului dinspre Bulevardul Iancu de Hunedoara, Gelu Voican Voiculescu, vice prim-ministru. Acesta s-a afișat ostentativ cu o armă automată. Gesturile și atitudinea lui Gelu Voican Voiculescu aveau să declanșeze nemulțumiri în rândurile celor prezenți. Au loc o serie de evenimente încă neelucidate pe deplin. Unii manifestanți au reușit să intre în Guvern.

În după amiaza zilei, din zona balconului de la etajul 1 al palatului s-a auzit un foc de armă. O parte din manifestanți s-au îndepărtat de zona intrării în clădire, huiduind. În același timp, câteva persoane au încep să arunce cu diverse obiecte înspre fațadă. Un individ s-a cațărat până aproape de balcon, după care a renunțat și s-a întors în mulțime.

Armata care avea în pază dispozitivul s-a dat la o parte și a permis intrarea liberă a persoanelor în clădire. Primul grup care a pătruns în zona intrării principale au început să distrugă cărți și mobilier, steaguri cu stema PCR și RSR, apoi s-au instalat la balcon. Accesul fiind liber, deși militarii erau prezenți, în scurt timp mai pătrund în imobil și alte câteva sute de manifestanți din piață. Într-un birou este descoperit Gelu Voican Voiculescu care a refuzat să dialogheze cu cei prezenți motivând că manifestanții sunt violenți. Câteva persoane din grupul celor care au forțat primii intrarea în palat, l-au îmbrâncit pe Voican spre balcon amenințându-l că va fi azvârlit de la etaj.

Spre seara, reprezentanți ai Armatei le-au cerut ziariștilor și altor protestatari să părăseasca zona deoarece vor interveni în scurt timp pentru eliberarea sediului Guvernului. O parte din persoane au părăsit clădirea, alții au ales să rămână la interior. La ieșirea principală, un general de Armată tria persoanele: o parte erau lăsate să plece, altele au fost luate la bătaie și reținute. Aparatele de fotografiat ale unor ziariști au fost zdrobite de pământ, la ordinul unui general care coordona acțiunea.

S-au făcut 105 arestări din rândurile celor care au fost prezenți la manifestație sau au intrat în sediul Guvernului. Cei reținuți au fost filmați de echipele Televiziunii Române și prezentați pe postul național TVR ca fiind "contrarevoluționari", "anarhiști", "persoane de la periferia societății" și care "au fost plătiți de conducerile partidelor istorice" (PNL și PNȚ-CD) pentru a răsturna prin forță regimul Iliescu.

În urma demersurilor reprezentanților unor sindicate și a FSN-ului, în noaptea de 18-19 februarie 1990 au fost aduși 4000 de mineri, din Valea Jiului. Reprezentanții FSN-ului, dar și ai Guvernului au solicitat minerilor să restabilească ordinea în Capitală. La sosirea lor, minerii au găsit în Piața Victoriei numeroși soldați și cadre de la Ministerul Apărării și Ministerul de Interne, protestatarii fiind deja împrăștiați de forțele de ordine. Președintele Ion Iliescu a anunțat că se vor lua măsuri drastice împotriva celor care au produs „acte de violență”.

Si de data aceasta, politia a actionat foarte slab, nereusind sa-i opreasca pe manifestanti sa intre in sediul Guvernului si sa-l vandalizeze.

[Florinvs]

-A treia mineriada

Prima mare greseala a prim-ministrului de atunci, Petre Roman, a fost numirea lui Mihai Chitac in functia de ministrul de interne.
Indiferent de posibilele merite ale acestuia in calitate de comandant al trupelor chimice a MAPn, era un om sovaitor, nehotarat, care nu aveea nici o legatura si nici un fel de experienta in munca de politie, si care nu a stiut sa imprime hotarare si fermitate in actiunile politiei.

Cred ca va amintiti primele luni ale anului 1990, când politistii actionau intr-un mod haotic, dezorganizat, erau speriati, timorati, si de multe ori chiar injurati, jigniti sau agresati, de diverse elemente antisociale si huliganice.

In privinta vietii politice din primele luni ale anului 1990, dupa primele doua mineriade si dupa confruntari de strada, viata politica si sociala intra oarecum in normalitate, prin organizarea unui for politic provizoriu, unde sa se intalneasca si sa discute reprezentantii tuturor partidelor politice, organizatiilor obstesti, civile, sociale, etc.

Era vorba de CPUN, unde erau reprezentate absolut democratic toate partidele politice majore de atunci. In repetate rânduri, Ion Iliescu a purtat discutii cu reprezentantii PNL si PNT- Ion Ratiu, Radu Campeanu si Corneliu Coposu.

Anumite dorinte ale celor care au manifestat in piata Universitatii, începând din 22 aprilie 1990, erau poate intemeiate, dar altele erau cu totul aberante si nefondate.
In special aplicarea punctului 8 de la Timisoara era o pretentie cu totul aberanta, care ar fi avut consecinte negative pentru economia si societatea romaneasca. Zic asta, deoarece si inainte de 1989, au existat foarte multi oameni, cu o pregatire profesionala foarte buna (ingineri, maistri, directori de intreprinderi, ingineri agronomi, directori de IAS-uri, presedinti de CAP-uri, inclusiv toti lucratorii si cadrele de militie si securitate de dupa 1964, etc), care, indiferent de regimul politic existent inainte de 1989, au servit tara si poporul roman (si nu pe Ceausescu- de exemplul la 22 decembrie 1989, adjunctul sefului IGM-ului, colonelul Romeo Campeanu, a spus la TVR- Militia este a poporului, si apara poporul si statul roman, nu altceva).
Indepartarea acestor oameni din functie dupa 1990 ar fi fost o profunda nedreptate, si mai ales in economie ar fi dus la blocarea functionarii unor intregi ramuri economice si activitati sociale (de exemplul cine ar fi putut aveea macar un cuvant de repros fata de directorul Comtim Timisoara- Florentin Carpanu, sau de seful regionalei CFR Iasi- Alexandru Filioreanu, etc).

Apoi si cei care manifestau in piata Universitati dupa 22 aprilie, nu au inteles ca anumite revendicari nu puteau fi rezolvate prin proteste in strada, ci prin dialog cu puterea de atunci. Poate ar fi fost mai constructiv ca acei manifestanti sa-si desemneze cativa reprezentanti, care sa poarte un dialog cu Ion Iliescu si cu FSN-ul, inclusiv in cadrul CPUN-ului.

Pe de alta parte, poate si Ion Iliescu a gresit, si ar fi trebuit poate sa se deplaseze personal in piata Universitatii, sa discute cu manifestantii.
Mircea Dinescu a spus ca aproape reusisera aranjarea unei intalniri intre Ion Iliescu si reprezentantii celor din piata Universitatii.

Era o situatia ce putea fi dezamorsata, si nu trebuia sa se ajunga la violente. Dar ezitarile ambelor tabere (nu e normal sa judecam lucrurile numai in alb si negru, si sa-i consideram pe unii sfinti si pe altii draci. Omeneste vorbind, fiecare om (si Ion Iliescu nu putea face exceptie) are limitele sale, ezitarile sale, poate gresi uneori), au dus la deznodamantul cunoscut.

Au urmat alegerile din mai 1990, castigate detasat de Ion Iliescu si FSN. Au fost primele alegeri libere si democratice din Romania de dupa 1945, recunoscute ca atare si de observatorii internationali.
Victoria lui Ion Iliescu si a FSN-ului in acele alegeri a fost mai mult decat clara si evidenta, si de altfel si reprezentantii PNL si PNT de atunci (Ion Ratiu, Radu Campeanu si Corneliu Coposu) au recunoscut cinstit acest lucru.

Daca pana la alegerile din mai 1990, protestul celor din piata Universitatii putea aveea o anumita justificare, dupa alegeri, cei care ramasesera in piata Universitatii nu mai aveau nici o justificare.
Era timpul ca sa se termine perioada de incertitudini si proteste, toata lumea sa se reintoarca la munca, viata economica si sociala sa reintre in normal.

Sincer nu i-am inteles pe cei care ramasesera in piata Universitatii dupa alegerile din mai 1990. Populatia votasera intr-o majoritate covarsitoare pentru Ion Iliescu si FSN. De exemplul dintre cei care ramasesera in piata Universitatii dupa alegerile din mai 1990- daca era student, normal era sa se reintoarca la studii (nu sa stea in strada si sa creeze dezordine publica), daca era muncitor normal era sa se reintoarca in fabrica sau pe santier la locul de munca, daca era functionar sa se reintoarca in birou, etc.

Interventia politiei, din dimineata zilei de 13 iunie 1990, a fost o actiune perfect legala si normala, care viza eliberarea unui spatiu public ocupat ilegal si restabilirea ordinii si linistii publice.
Cei care ramasesera in piata Universitatii dupa alegerile din mai 1990 ocupau ilegal un spatiu public (neavând autorizatie de la primaria capitalei), blocau circulatia rutiera si a mijloacelor de transport in comun a RATB, si creau un focar de mizerie, promiscuitate si distrugeau spatiul verde.
Era cu totul anormal sa ai in centrul capitalei oameni care sa stea in corturi pe spatiul verde si sa creeze mizerie, galagie si un aspect neplacut.

[Florinvs]

Din pacate interventia politiei, din dimineata zilei de 13 iunie 1990, asa cum a recunoscut si Petre Roman, a fost neprofesionist organizata. Vina o poarta prim-ministru Petre Roman, ministrul de interne Mihai Chitac, comandantul politiei capitalei- generalul Batlan si comandantul dispozitivului de interventie- colonelul Corneliu Diamandescu (pentru ca nu a stiut sa-si organize dispozitivul de interventie si pentru ca a acceptat ca politistii din dispozitiv sa fie neinarmati).

Conform tuturor legilor valabile atunci in Romania si a tuturor regulamentelor militare (atunci politia era militarizata), trebuia ca politistii care au intervenit la 13 iunie 1990 in piata Universitatii, trebuiau sa aibă ordine precise si clare, sa fie inarmati cu munitie de razboi, iar daca sunt atacati (asa cum de altfel s-a si intamplat), sa execute intai foc de avertisment in plan vertical, iar apoi foc in plin sau la picioare.

Atunci când acei golani si infractori de drept comun au aruncat cu pietre si sticle incendiare in politisti si scutieri, conform tuturor regulamentelor militare, era perfect normal si politistii aveau tot dreptul sa deschida focul.

In momentul in care arunci cu pietre, sticle incendiare, etc in fortele de ordine, esti doar un infractor de drept comun, care meriti sa fii impuscat, fara discutie! Ma intreb daca in SUA cineva ar arunca cu pietre sau sticle incendiare in politistii americani, nu ar fi impuscat pe loc!

Au urmat evenimente dramatice, când, pe fondul reactiei foarte slabe a politiei, elemente huliganice si antisociale (multi din ei infractori de drept comun, hoti si tigani) incendiaza autobuzele politiei, sediile unor institutii importante ale statului- sediul politiei capitalei, a SRI.

În dimineața zilei de 13 iunie 1990, pe la ora 3-4 dimineața, forțele de ordine au distrus corturile celor aflați în Piață și au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanți. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piața Universității scandând lozincile: "IMGB face ordine!" și "Moarte intelectualilor!", "Noi muncim, nu gândim!". Cu toate astea s-au retras și au defluit spre o altă zonă necunoscută. Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieței cu autobuzele din dotarea Poliției. La îndemnul unor tineri atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au șarjat mulțimea. Aceasta a reacționat răsturnând o autoutilitară marca TV de culoare albastră, din rezervorul mașinii a fost furată benzina, cu care s-au confecționat cocteiluri Molotov. Aceleași persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele s-au aprins. În scurtă vreme, nori groși de fum negru au acoperit Piața.

Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanți și forțele de poliție; au fost incendiate autobuzele poliției, sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI.
La televiziune se citește un comunicat al președintelui Ion Iliescu, în care se afirmă „Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”.

S-a spus si s-a speculat ideea ca Ion Iliescu ar fi inscenat toate aceste actiuni violente, impotriva fortelor de ordine! Este insa o speculatie lipsita de orice fundament! Nu exista absolut nici o dovada pentru a sustine asa ceva, ori nu vad ce interes ar fi avut Ion Iliescu sa faca asa ceva ! Castigasera detasat alegerile din mai 1990, in tara era liniste (in judetul Vaslui peste 80% din populatie a votat cu Ion Iliescu si cu FSN-ul), si evident ca Ion Iliescu nu era prost, ca prin înscenarea unor astfel de evenimente sa-si creeze singur probleme sau mai pe romaneste sa-si taie singur craca de sub picioare.


Astfel, in contextul scaparii de sub control a situatiei de catre o politie prost condusa si organizata, speriata, timoarata si mai ales neinarmata, Ion Iliescu si Petre Roman decid sa cheme minierii in Bucuresti!

A fost o decizie evident gresita, insa luata sub o mare presiune, unde slabiciunile omenesti pot fi intelese, la fel si greselile. Probabil nici Ion Iliescu nu si-a dat seama ce efecte va produce venirea minierilor in Bucuresti si care va fi comportamentul acestora in Bucuresti.

In Bucuresti, intradevar minierii au batut multi oameni nevinovati, au produs distrugeri importante la obiective sociale, sedii de partide politice, institutii de invatamant.

Dupa cum se vede si pe imaginile filmate atunci, se ajunsesera in situatia absurda si ridicola ca minierii sa le spuna politistilor ce sa faca! Cred ca si politistilor le era frica de minieri.

Daca as fi fost in locul lui Ion Iliescu sau a lui Petre Roman atunci, nu as fi chemat minierii la Bucuresti, dar as fi dat ordine ferme si clare politiei (in deplina concordanta cu legile de atunci si cu regulamentele militare), sa actioneze ferm si hotarat (dar cu respectarea stricta a cadrului legal), iar daca sunt atacate fortele de ordine, sa se execute intai foc de avertisment in plan vertical si apoi foc la picioare.


In privinta implicarii caii ferate si a personalului operativ CFR in desfasurarea mineriadei din iunie 1990, trebuie spus ca deplasarea minierilor la Bucuresti cu trenul in iunie 1990 s-a facut in conditii complet regulamentare, legale si instructionale.
Astfel, prim-ministru Petre Roman a solicitat ministrului transporturilor de atunci- Corneliu Burada- de formare si punere in circulate a unor trenuri speciale pentru minieri.
Apoi ordinul a fost trasmis de Corneliu Burada catre seful Departamentului Cailor ferate, si directorului general al SNCFR.
Apoi acesta a trasmis dispozitia catre seful regionalei CFR Craiova, seful DMC (Directiei miscare-comercial), seful DTV (Directiei de tractiune si vagoane), catre seful reviziei de vagoane Petrosani, seful depoului Petrosani (pentru pregatirea si punerea la dispozitiei a mijloacelor de remorcare a trenurilor), operatorului regulatorului de circulatia Deva (pentru întocmirea traselor, livretelor de mers si a ordinelor de circulatie pentru trenurile cu minieri).
Apoi aceste dispozitii au fost executate pe teren de catre personalul de miscare din statia Petrosani (seful de statie , impiegatul de miscare si partida de manevra a statiei), si de catre personalul de locomotiva de la depoul Petrosani.

Implicarea lui Traian Basescu in mineriada din iunie 1990 este nula- pe atunci Traian Basescu era seful Departamentului Transporturilor Navale, fiind numit numit ca ministru al transporturilor in aprilie 1991 (tot de catre Petre Roman).

[Florinvs]

Insa evenimente mult mai dramatice s-au consumat in timpul celei de-a patra mineriade, din septembrie 1991. Atunci multi ceferistii (aflati in uniforma si in timpul serviciului) au fost agresati si batuti de minieri, si s-a pus grav in pericol siguranta circulatiei pe calea ferata.

Mineriada din septembrie 1991 a fost provocata de rezultatele dezastroase a conducerii Regiei Autonome a Huilei Petrosani, de inrautatirea conditiilor de viata si de munca a minierilor, dar si de reactia cu totul ezitanta a guvernului Petre Roman, dar si a fortelor de ordine din subordinea ministerului de interne.

Desi inca din luna august 1991, conducerea SRI (Virgil Magureanu) l-a informat pe Petre Roman despre starea de profunda nemultumire a minierilor de Valea Jiului, despre situatia tensionata si exploziva de acolo, totusi Petre Roman nu a dispus luarea vreunei masuri concrete si eficiente pentru dezamorsarea acestei situatii!

-In primul rand, cunoscând aceasta situatie, Petre Roman trebuia sa dea dispozitii ministrului de interne (Doru Viorel Ursu) de intarire si inarmare a fortelor de ordine din Valea Jiului (politia municipiului Petrosani si a oraselor din zona), si de protejare a statiilor CFR si a altor obiective economice si sociale din zona Vaii Jiului, cu cadre MI inarmate cu munitie de razboi, si care sa aibă ordine ferme si clare (daca minierii ataca fortele de ordine sau personalul CFR, sa se execute intai foc de avertisment in plan vertical, si daca nu se sta la somatie, sa se execute foc la picioare).
In 1977, când s-au primit informatii despre starea de nemultumire a minierilor din Valea Jiului, conducerea de atunci a Romaniei (prim-ministru Manea Manescu, ministru de interne Teodor Coman) a procedat mult mai bine si mai eficient sub acest aspect.

-Apoi Petre Roman trebuia sa demita conducerea Regiei Autonome a Huilei si sa se deplaseze personal in Valea Jiului (cum a facut Nicolae Ceausescu si Ilie Verdet in 1977), si sa discute fata in fata cu minierii, sa asculte revendicarile si nemultumirile sociale ale acestora.

În 24 septembrie 1991, minerii din Valea Jiului intră în grevă generală și cer primului ministru, Petre Roman, să vină la Petroșani pentru a le asculta problemele.
Liderul sindical, Miron Cozma, i-a amenințat pe reprezentanții Guvernului că dacă nu se rezolvă aceste nemulțumiri cît mai repede posibil, ei vin în număr mare la București.

Primele acțiuni violente au fost făcute la Petroșani unde au intrat în primărie și l-au agresat pe subprefectul Ionel Botoroaga și pe directorul Regiei Autonome a Huilei, Benone Costinaș.

Apoi minierii se deplaseaza la statia CFR Petrosani, unde agreseaza personalul CFR si produc importante pagube materiale, punând grav in pericol siguranta circulatiei feroviare.
Astfel, la 24 septembrie 1991, minerii condusi de Miron Cozma vin in gara Petrosani si solicita trenuri pentru deplasarea spre Bucuresti. Fiind refuzati, ei devasteaza gara, agreseaza personalul CFR, ocupa acceleratul 244 si deturneaza alte doua garnituri de trenuri.
Miron Cozma l-a „somat” pe seful de tura de la regulatorul de circulatie sa puna la dispozitie garnituri pentru minieri. Minierii l-au sechestrat pe adjunctul sefului de statie Petrosani Marin Pera. Personalul de manevra a incercat sa se opuna, dar a cedat dupa ce minierii l-au lovit in cap cu o coada de topor la Iulian Geamanu.
Minierii invadeaza apoi biroul de miscare a statiei Petrosani, obligandu-l pe impiegatul de miscare sa execute parcursul si sa expedieze trenurile spre Bucuresti.
In aceste conditii, s-au format doua garnituri cu trenuri pentru minieri, ce pleaca spre Bucuresti.
Impegatul de miscare din statia Livezeni primisera aviz negativ de circulatie a trenurilor cu minieri.

Mecanicul de locomotiva Mircea Marin a declarat ca in halta Cotofeni, unde trenul a stationat cateva minute din cauza unei pene de curent, minerii l-au amenintat „ca-i vor lua gatul” daca nu pune trenul in miscare.
Un alt mecanic de locomotiva declara ca a fost la un pas de comiterea unui accident feroviar la intrarea in gara Lainici, cand tensiunea de alimentare a liniei de contact a fost oprita. Mecanicul a reusit sa opreasca garnitura cu putin timp inainte de Lainici, iar atunci cand a consultat registrul de dispozitii al sefului garii, in el figura un ordin al conducerii S.N.C.F.R. ca trenurile cu mineri sa fie oprite si parasite de ceferisti, in apropierea anumitor statii.

Din ordinul primului ministru Petre Roman, a sefilor politiei si a conducerii S.N.C.F.R., garniturile cu mineri sunt oprite in gara Craiova.
Traian Basescu (pe atunci ministru al transporturilor) sustine ca ar fi solicitat interventia trupelor speciale a SRI, pentru eliberarea personalului de locomotiva. Din pacate, seful SRI de atunci nu a dat curs cererii!
A fost o decizie neinspirata, minerii devastand gara Craiova. Relevanta in acest sens este declaratia adjunctului sefului statiei Craiova, Marin Ghinea: „A fost o adevarata teroare, securi, topoare, bate, un vandalism cum n-am mai vazut in viata mea. Au intrat peste femeile de la casele de bilete, au spart geamurile si tot ce-au intalnit in cale.Era imposibil sa vorbesti cu ei, pentru ca multi erau beti. Nu stiu a cui mana este, pentru ca nu cred ca niste oameni obisnuiti pot face, din mintea lor, asa ceva.Traim sub teroare, mai rau ca pe vremea lui Ceausescu”.
Impegatul de miscare este doborat la pamant cu o lovitura de bata. Prabusit la pamant, este lovit in continuuare cu bate si furtunuri!
Petre Roman declara ca aprobat venirea trenurilor cu mineri la Bucuresti, dupa ce a primit informatii de la Ministerul Transporturilor ca mecanicii de locomotiva si ceilalti ceferisti erau amenintati cu cutitele de mineri, existand pericolul ca sa fie maltratati. Roman a spus ca a luat aceasta decizie cand trenurile cu mineri ajunsesera deja in gara Craiova.
La sosirea in Bucuresti, liderii minerilor i declara sefului statiei Bucuresti-Baneasa, Ilie Popa, ca „urmaresc schimbarea guvernului si a presedintelui tarii”.

La aflarea veștii că minerii se îndreaptă spre capitală, primul ministru și președintele au încercat mai multe manevre de împiedicare a acestora de a ajunge la destinație, însă toate au fost în zadar.
Conduși de liderul lor sindical, Miron Cozma, prima oprire au făcut-o în Piața Victoriei, unde au cerut o întâlnire cu premierul Petre Roman. Deoarece acesta nu a apărut, și-au schimbat motivul pentru care au venit și au cerut demisia acestuia din funcție. O delegație a minerilor a reușit să vorbească cu primul ministru.
Cornel Tomescu, șef sector în cadrul Secretariatului General al Guvernului a declarat că la sosirea în Piața Victoriei, minerii nu erau violenți ”Minerii erau calmi, nu strigau lozinci la adresa Guvernului sau a președintelui și stăteau așezați pe caldarîm.” Un militar, aflat la un etaj al Palatului a aruncat în mijlocul adunării de mineri o grenada lacrimogenă, fapt care a aprins spiritele deja încinse. Au început violențele și atacurile asupra clădirii Guvernului. În acel moment funcționarii care se aflau în clădire au fost evacuați. Spre seară minerii, conduși de Cozma, s-au îndreptat spre Televiziunea Română și Piața Universității. Au făcut o vizită la Palatul Cotroceni pentru a discuta cu președintele Ion Iliescu condițiile în care se vor retrage. Miron Cozma îi cere demiterea premierului în schimbul liniștii din capitală.

În ziua de 26 septembrie minerii atacă cu forțe noi clădirea Guvernului și cer în continuare demiterea Guvernului, crezând că astfel situația lor se va îmbunătăți. Au avut loc discuții cu ușile închise. Miron Cozma amenință că dacă până la ora 12.00 nu este anunțată demisia premierului, el cheamă 40.000 de sindicaliști din Pipera, acesta adăugând că probabil nimeni nu dorește un război civil. La ora 12.00, Alexandru Bârlădeanu, președintele Senatului, a anunțat la televiziunea publică demiterea Guvernului Roman. Liderul sindical al minerilor le cere acestora să plece acasă pentru ca le-au fost rezolvate revendicările. Cu toate acestea, lucrurile iau o întorsătură neașteptată. În după-amiaza acelei zile, minerii intră în Sala de ședințe a Adunării Deputaților și cer demisia Președintelui Ion Iliescu și rezolvarea tuturor revandicărilor pentru care au venit la București. În cele din urmă s-au potolit și s-au întors în Valea Jiului, cu promisiunea făcută că tot ceea ce au cerut se va rezolva. Două zile mai târziu Miron Cozma și președintele țării Ion Iliescu semnează un comunicat prin care încheie tragicul episod al celei de-a patra mineriadă.