Si Cuvantul s-a facut trup…Si apoi?

[iustin_dumitru]

Intruparea Cuvantului lui Dumnezeu constituie momentul culmninant,nu al omenirii , nu numai,ci si al vietii mele personale, si cred ca si a ta.
Toata viata mea se clasifica in doua ,inainte de auzirea Cuvantului, si apoi.Un apoi care nu se mai termina ,care tinde catre eternitate.
Caci nu se poate sa asculti Cuvantul lui Dumnezeu si sa mai fi la fel. Este ca in pilda cu negutatorul de perle care cunoscand domeniul,cand a intalinit perla cea desavarsita ,a vandut tot ce avea,toate celelalte perle ,pentru a o avea.
Regasirea lui Dumnezeu cel necunoscut, prin cuvintele Sale, prin minuni nu doar relatate ci insotite de pilde ,prin aratarea dragostei extreme in cuvantarea de pe munte , prin cunoasterea deodata a unui Tata care are un Fiu ,deci Fiu si Tata impreuna,prin cunoasterea raporturilor dintre ei ca si ale unui copil cu tatal sau,prin enuntarea vietii vesnice care te face sa iti dai seama ca te obisnuisei cu stapanirea mortii,prin intelepciunea dumnezeiasca a unor judecati de genul “cine e fara gresala sa arunce primul piatra” ,totul in NT respira dumnezeirea.Si nu doar atat, dar este cumva si vocea ta interioara , care simte dintr-o data sensul omului, ca lumea are in sfarsit sens,daca Insusi Dumnezeu are acesta idee nastrusnica de a se face pur si simplu om ca tine. Totul pare posibil , totul explodeaza, fericirea insasi pare matematic posibila,se revarsa ca un ocean de binecuvantrari peste tine, si nu stii ce ai facut sa le meriti.
Mintea ta pare ca se leaga de infinit ,ca nu mai are limite, ca nimic nu va mai fi la fel.Nu mai ai nevoie de tine , ci doar ca El sa fie cu tine,nu te mai supara ochiul tau orb ci doar dorul de lumina care strabate orice neputinta.
Dar inca excursia ta e rationala , inca e doar bucurie mentala , caci totul se termina brusc,in doar 2 zile ,chin si neputinta, “Sa coboare de pe cruce si vom crede in El!” si El nu coboara,nu se apara, nu riposteaza,ba inca si mai striga “De ce M-ai parasit?”
Aici mintea exaltata de bucuria primirii Cuvantului si contemplarii vietii pamantresti a lui Hristos,se pierde putin.
De aici se produce ruptura, esti singur!
Dumnezeu Cuvantul te-a lasat,caci zice “Va spun ca de acum incolo nu ma veti mai vedea pana ce nu veti zice:Binecuvantat este cel ce vine in numele Domnului!”
Si ideea aceea de eternitate de bucurie nesfarsita care o aveai auzind Cuvantul si vazand faptele Sale, se frange brusc ,in cateva pagini si te intrebi de ce.
Si deodata iti vine raspunsul “Mancati,acesta este trupul Meu, care se frange ,spre iertarea pacatelor !”
Nici macar bucuria invierii ,ultima minune vazuta (sau crezuta) , nu te poate rupe de socul ruperii de auzirea Cuvantului ,care parea etern.
Dar raspunsul a venit. Intentionat s-a intamplat moartea Lui,frangerea Trupului , dupa ce ai apucat sa Il vezi si sa Il recunosti ca Dumnezeu, pentru ca Tu sa il mananci, pentru ca pacatele tale sa fie iertate.
Si incepi sa te gandesti ,oare asa importante erau pacatele mele? Oare asta a fost sensul venirii Lui si sensul bucuriei mele,ca brusc sa relevez ca pacatul e de fapt ceea ce ma desparte de El. Deci nu bucuria mentala a auzirii Cuvantului, nu doar auzire vestii vietii vesnice si a milei Judecatorului , nu doar cunoasterea relatiei Fiului cu Tatal, nici macar vestea buna a dragostei , ci pacatul meu, acesta e scopul pentru care le am vazut pe toate acelea, am vazut cu ochii mei dumnezeirea, doar ca El sa moara ,in ultimele 3 pagini ale povestirii, si prin moartea Lui sa moara si exaltarea mea dobandita prin auzire cea minunata, si sa ramana doar fata hida a pacatului, care ma despartea de El, si care chiar si in aceasta ultima petrecere, mi-L rapeste , ma lasa fara auzire, fara eternitate ,doar cu acest mesaj :”Ai fost iertat!”
Si apoi?

[iustin_dumitru]

Intrebarea e ce facem singuri. Stramosii au avut sansa Bisericii, care era mult mai puternica si plina de har. Noi am debarcat in rationalismul acesta exacerbat ,si farmecul progresului cu orice pret, incat am ucis flacara plapanda a harului.
Stim care e calea, Biserica, dar o refuzam cu indaratnicie. Stim ca suntem asteptati la pocainta, la descatusarea sufletului si la fapte bune, si ne consumam viata in meschinatatea eului nostru. E bine sa iti pui probleme, e rau sa nu te mai poti opri din ele.

Pare incredibil ca Dumnezeu s-a aratat, ca toti nihilistii si scepticii au putut vedea lumina adevarului, si inca ratacim si ne purtam ca niste orbi din nastere. Ca nu profitam de acest mare dar al vederii lui Dumnezeu intrupat ,al citirii Cuvantului Sau , si care nu reusim sa il tinem in noi. Citim si ne pierdem, vorbim si ne ratacim, deschidem gura si nu mai stim ce sa zicem, ca sufletul ni se zbate in rautate,pana ne scarbim si noi de noi insine.
Dar El este cu noi, chiar daca nu L-am vazut cand era in trup, chiar daca Il citim azi si nu Il auzim.Acesta a fost sensul mortii sale , moartea Cuvantului ,ca sa duca unirea noastra cu El dincolo de copertile cartii, in viata si moarte, sa nu mai avem unde fugii de El.

[Andrew]

În prealabil postat de iustin_dumitru

Intrebarea e ce facem singuri. Stramosii au avut sansa Bisericii, care era mult mai puternica si plina de har. Noi am debarcat in rationalismul acesta exacerbat ,si farmecul progresului cu orice pret, incat am ucis flacara plapanda a harului.
Stim care e calea, Biserica, dar o refuzam cu indaratnicie. Stim ca suntem asteptati la pocainta, la descatusarea sufletului si la fapte bune, si ne consumam viata in meschinatatea eului nostru. E bine sa iti pui probleme, e rau sa nu te mai poti opri din ele.

Pare incredibil ca Dumnezeu s-a aratat, ca toti nihilistii si scepticii au putut vedea lumina adevarului, si inca ratacim si ne purtam ca niste orbi din nastere. Ca nu profitam de acest mare dar al vederii lui Dumnezeu intrupat ,al citirii Cuvantului Sau , si care nu reusim sa il tinem in noi. Citim si ne pierdem, vorbim si ne ratacim, deschidem gura si nu mai stim ce sa zicem, ca sufletul ni se zbate in rautate,pana ne scarbim si noi de noi insine.
Dar El este cu noi, chiar daca nu L-am vazut cand era in trup, chiar daca Il citim azi si nu Il auzim.Acesta a fost sensul mortii sale , moartea Cuvantului ,ca sa duca unirea noastra cu El dincolo de copertile cartii, in viata si moarte, sa nu mai avem unde fugii de El.

Sufletul nostru al tuturor se zbate uneori in răutate pana ne scârbim de noi, firește. Dar acela este cel mai grav grad la care se poate ajunge.

Important este ca omul sa conștientizeze cat mai mult posibil ca ce face este greșit si sa isi revină prin calea cea dreapta.

Pentru cei pierduți, spovedania ajuta la mărturisirea intinaciunii si, în funcție de caz iertarea imediata sau tinerea unui canon pentru curățire, iar dupa, împărtășirea cu Sfintele Taine ajuta la restabilirea legăturii cu Cuvântul si cu Adevărul, cu Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de Andrew

Sufletul nostru al tuturor se zbate uneori in răutate pana ne scârbim de noi, firește. Dar acela este cel mai grav grad la care se poate ajunge.

Important este ca omul sa conștientizeze cat mai mult posibil ca ce face este greșit si sa isi revină prin calea cea dreapta.

Pentru cei pierduți, spovedania ajuta la mărturisirea intinaciunii si, în funcție de caz iertarea imediata sau tinerea unui canon pentru curățire, iar dupa, împărtășirea cu Sfintele Taine ajuta la restabilirea legăturii cu Cuvântul si cu Adevărul, cu Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos

Postarea ta constituie o intarire a faptului ca lupta cu pacatul este de fapt si ramane ocupatia centrala inca de la cadere. De aceea si cred ca Hristos ne-a rezervat aceasta susrpriza in ultima noapte cand a stat cu ucenicii ,chiar inaintea declinului (dupa logica umana) activitatii Sale, adica chinurile,moartea si Invierea ....si apoi aparenta tacere.
El ne-a marturisit ultimul sau cadou catre noi,,de parca cele de pana atunci nu erau de ajuns, si anume iertarea pacatelor. Si nu oricum, ci prin suferinta si moarte,si inca moarte nedreapta. Deci dupa ce am vazut minunata intruparea a Cuvantului si toate minunile,descoperirile si mintea noastra s-a inaltat, la sfarsit vine si testamentul a ce avem de facut, si anume sa luptam cu pacatul.Adica ce a fost de la inceput in sufletul omului ,cunoasterea binelui si raului, ascultarea constiintei, tot cu aceea se si incheie. Dar nu prin puterile omului se biruieste in final pacatul ci prin osandirea lui Dumnezeu Fiul pe cruce. Dumnezeiasca dreptate. Daca ne ar fi zis de la inceput ca a venit doar pentru a ne scapa de pacat ni s-ar fi parut banal ,sau asupritor , caci cumva ni se tot repetase ca suntem pacatosi si devenisem insensibili la asta. Dar El nu ne-a zis, a mancat cu cei pacatosi, ne a atras atentia in alta parte,ne a vindecat,nu ne -a dojenit, ne -a aratat slava si dumnezeire, si doar intr-un final ne spune ,asa ca de desparitre, sa stiti ca va iert de pacate.

Si referirea la spovedanie si impartasire e bine venita, pentru ca modul in care se face iertarea pacatelor,pe cat de simplu pare, adica spui ce ai gresit si inghiti o bucata de paine, pe atat de mult ne arata ca iertarea nu e doar teoretica, o dogma, ci practica ,materiala,prin rostirea cu gura si mancarea trupului Prietenului omului.
Iertarea si lupta cu pacatul nu constau deci in cuvinte si in teorie, ci este forma concreta prin care,rupand cu pacatul , il descoperim in sfarsit pe Dumnezeu Omul.
Aceasta e intradevar urmarea intruparii : insotirea cu Fiul lui Dumnezeu deplina,prin moarte fata de pacat ,prin unire ca intr-o casnicie, prin fapte, prin deschiderea sufletului.
Astfel ca ,Cuvantul nu mai este o simpla vorba care trrebuie analizata de noi, si sa ne purtam conform ei, devine moarte si viata , dragoste si lupta, descatusare si iesirea din tine, cu masura aproapelui.