Anatemizarea ereticilor si schismaticilor, unul dintre cele mai infricosatoare pacate

NU TREBUIE SĂ ANATEMATIZAM
NICI PE VII, NICI PE MORŢI
de
SF. IOAN GURĂ DE AUR
Traducere de Pr. Prof. DUMITRU FECIORU

1. V-am vorbit, nu de mult, de neputinţa cunoaşterii lui Dumnezeu; v-am vorbit pe larg, demonstrîndu-vă, cu texte din Scriptură şi cu argumente din raţiune, că înţelegerea firii dumnezeieşti este complet inaccesibilă chiar puterilor celor nevăzute, a acelor puteri, care duc o viaţă imaterială şi fericită. Vă mai spuneam, că noi, deşi ducem o viaţă uşuratică … şi săvârşim tot felul de păcate, căutăm totuşi să cunoaştem ceea ce este complet necunoscut chiar fiinţelor celor nevăzute. Avînd ca temei al unei astfel de purtări, atît părerea bună ce o avem despre puterea noastră de judecată cît şi dorinţa de a dobîndi slavă deşartă de la ascultătorii noştri, nu ne mai gîndim că firea noastră este mărginită, nici nu mai urmăm dumnezeieştilor Scripturi şi Părinţilor, că tîrîţi, ca de un şivoi de apă, de nebunia părerii bune ce o avem despre noi, am căzut într-un păcat atît de mare.
Haide dar să vă vorbesc acum şi de cele ce se cuvin despre anatemă, să vă arăt puterea acestui păcat, pe care nimeni nu-l socoate păcat, ca să astup cu asta gurile cele neînfrînate şi să descopăr boala acelora care întrebuinţează la întîmplare acest cuvînt.
Viaţa noastră de păcătoşenie a ajuns într-o stare atît de tristă, că deşi sîntem căzuţi atît de jos, nu ne mai dăm seama că am depăşit cele mai mari păcate. S-au împlinit cu noi cuvintele profetice: «Nu se mai poate pune nici plasture, nici untdelemn, nici legătură».
De unde să încep dar a vorbi de acest păcat? De la hotărîrile poruncilor Stăpînului sau de la neştiinţa şi nepăsarea voastră? N-am să fiu oare luat în rîs de unii, cînd grăiesc aşa? N-am să par că mi-am ieşit din minţi? N-am să fiu oare acoperit de ocări, că am de gînd să vorbesc de aceste lucruri triste şi vrednice de lacrimi? Dar ce să fac?
Sufăr, mi se sfîşie sufletul, mi se rupe inima de durere, cînd văd atîta nepăsare, cînd văd că viaţa noastră a întrecut în călcarea legii pe iudei şi în necredinţă pe păgîni.
Cînd ies în lume, văd oameni, care n-au nici mintea luminată de dumnezeiasca Scriptură şi nici nu ştiu ceva din Scriptură — pe cele mai multe le trec sub tăcere, că mă ruşinez să le spun — nişte nebuni şi nişte flecari, «care nu ştiu nici ce vorbesc, nici cele pentru care dau adeverire» , că îndrăznesc să dogmatizeze cu nepricepere şi să anatematizeze ce nu ştiu, încît cei străini de credinţa noastră rîd de noi, că nici nu ne îngrijim de o bună vieţuire şi nici nu sîntem învăţaţi să facem fapte bune.
2. Vai, ce nenorocire! Vai! Cîţi drepţi şi profeţi au dorit să vadă cele ce vedem şi n-au văzut şi să audă cele ce auzim şi n-au auzit. Şi noi ne batem joc de ele! Luaţi aminte, vă rog, la cele ce aţi auzit, ca nu cumva să pierim! Dacă porunca rostită de înger a fost puternică, iar călcarea şi neascultarea ei a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa de pedeapsă noi, care nesocotim o astfel de mîntuire?
Spune-mi, care-i scopul Evangheliei harului? Pentru ce a venit Fiul lui Dumnezeu în trup? A venit oare ca să ne muşcăm şi să ne mîncăm unii pe alţii? Învăţătura lui Hristos, întru totul mai desăvîrşită decît legea veche, cere de la noi mai multă dragoste de oameni.
În legea veche se spune: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi»; în legea nouă, însă, se spune să mori pentru aproapele tău. Ascultă-L chiar pe Hristos grăind: «Un om oarecare se pogorî din Ierusalim în Ierihon şi a căzut între tîlhari, care desbrăcîndu-l şi lovindu-l s-au dus lâsîndu-l abia viu. Şi din întîmplare un preot se pogora pe calea aceea şi văzîndu-l a trecut pe alăturea. Asemenea şi un levit, ajungînd la acel loc şi văzîndu-l, a trecut pe alăturea. Iar un samarinean, venind la locul acela şi văzându-l, i s-a făcut milă de el şi apropiindu-se i-a legat rănile, turnînd undelemn şi vin; şi punîndu-l pe dobitocul lui, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Şi a doua zi, scoţînd doi dinari i-a dat gazdei zicând şi orice vei mai cheltui, cînd mă voi întoarce, îţi voi da ţie». Deci care dintre acei trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tîlhari? Iar el a zis: «Cel ce a făcut milă cu el». Iar Iisus i-a zis lui: «Mergi şi fă şi tu asemenea».
Vai ce lucru de mirare! N-a numit «aproape» nici pe preot, nici pe levit, ci pe cel dispreţuit de iudei, după învăţătura lor, adică pe samarinean, pe cel străin, pe cel mult hulit; pe acela numai l-a numit «aproape», pentru că la el s-a găsit milă.
Cuvintele acestea sînt ale Fiului lui Dumnezeu, iar pe acestea le-a împlinit cu fapta, cînd a venit pe pămînt; că n-a murit numai pentru prieteni şi pentru ai Lui, ci pentru duşmani, pentru tirani, pentru înşelători, pentru cei ce L-au urît, pentru cei ce L-au răstignit, pe care-i ştia mai înainte de întemeierea lumii, că vor fi aşa; i-a ştiut mai dinainte şi totuşi i-a creat, biruind preştiinţa cu bunătatea.
Pentru aceştia Şi-a vărsat sîngele Lui, pentru aceştia a primit junghiere.
Că spune Domnul: «Pîinea este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii».
Şi Pavel spune aceasta în epistola sa: «Că dacă vrăjmaşi fiind, ne-am împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Lui»; şi iarăşi, în epistola către Evrei spune că a gustat moartea pentru toţi oamenii.
Aşadar dacă Hristos a săvîrşit acestea, iar Biserica împlineşte tipurile acestor fapte, făcînd în fiecare zi rugăciuni pentru toţi oamenii, cum îndrăzneşti tu să anatematizezi?
Spune-mi: Ce înseamnă cuvîntul acesta, pe care-l spui: «Să fie anatema!»
Îţi dai seama ce grăieşti? Ştii ce spui? Cunoşti puterea acestui cuvînt?
Vei găsi într-adevăr în Scriptura cea de Dumnezeu insuflată spunîndu-se acest cuvînt despre Ierihon: «Şi vei anatematiza Domnului Dumnezeului tău toată cetatea». Şi pînă în ziua de azi este printre noi acest obicei, că se spune: «Cutare, făcînd aceasta, a făcut o «anatemă» în acest loc». Oare aceasta să fie «anatema», pe care o rosteşti tu? Nu! Că prin această «anatemă» se înţelege o faptă bună, un dar făcut lui Dumnezeu.
Tu, însă, ce vrei să spui cînd rosteşti: «Anatema!»? Iată ce spui: «Să fie dat acesta diavolului, să nu mai aibă parte de mîntuire, să fie străin de Hristos!».
3. Cine eşti tu de ţi-ai luat această stăpînire şi această mare putere? Atunci, la ziua judecăţii, Fiul lui Dumnezeu va sta pe scaunul de judecată şi va pune oile de-a dreapta şi caprele de-a stînga.
Pentru ce ţi-ai luat o vrednicie atît de mare, cu care a fost învrednicită numai ceata apostolilor şi cei care au fost cu adevărat, după toată rînduiala, urmaşii lor, plini de har şi de putere?
Aceia, păzind cu toată luarea aminte porunca lui Hristos, ca şi cum şi-ar fi scos ochiul cel drept, aşa alungau pe eretici din Biserică.
Aceasta arată marea lor milă şi durere; că se tăia un mădular de seamă. Pentru asta l-a şi numit Hristos: «ochiul drept», pentru a arăta ce simţeau cei care-l alungau. De aceea apostolii şi urmaşii lor au fost, şi în această privinţă ca şi în toate faptele lor, cu multă luare aminte: combăteau şi alungau ereziile, dar nu dădeau pe nici unul dintre eretici anatemei. Se pare că apostolul Pavel a fost silit numai în două rînduri să dea anatemei; dar n-a dat anatemei o persoană anumită; odată, în Epistola către Corinteni, spunînd: «Dacă cineva nu iubeşte pe Domnul nostru lisus Hristos, să fie anatema»; şi a doua oară, în Epistola către Galateni: «Dacă cineva vă va binevesti altceva decît ceea ce aţi primit, anatema să fie».
Ce? Îndrăzneşti să faci tu ceea ce nimeni din cei ce au primit această putere n-a făcut şi nici n-a îndrăznit să facă?
O iei înaintea judecăţii Împăratului, lucrînd împotriva scopului pentru care a murit Stăpînul?
Vreţi să aflaţi ce a grăit un sfînt, unul dinainte de noi, un urmaş al apostolilor, care a fost învrednicit de mucenicie?
Acesta, ca să arate cît de greu este cuvîntul: "anatema", s-a folosit de o pildă, spunînd: "După cum un om de rînd, care se îmbracă cu purpura împărătească, este ucis ca uzurpator şi el şi cei ce l-au ajutat, tot aşa şi cei care se slujesc de sentinţele Stăpînului şi dau anatemei Bisericii pe un om, aduc asupra lui desăvîrşită pierzanie, pentru că răpesc dreptul de judecător al Fiului".

[continuarea in postul urmator]

[continuarea postului precedent]

[quote]
Socoţi oare că este o faptă fără însemnătate să osîndeşti pe cineva cu o astfel de sentinţă, înainte de vremea judecăţii şi înainte de Judecător? Cuvîntul «anatema» desparte desăvîrşit de Hristos.
Dar ce spun oamenii, care sînt în stare de orice păcat: «Acela-i eretic, spun ei, are în el pe diavolul; grăieşte cu nedreptate împotriva lui Dumnezeu, iar prin cuvintele lui ademenitoare şi prin înşelăciunea lui deşartă a dus pe mulţi în prăpastia pierzării. Pentru aceasta a fost izgonit de părinţi dascălul lui, care a tăiat o mare parte din Biserică», înţelegînd fie pe Paulin, fie pe Apolinarie (Apolinarie, episcop al Laodiceei Siriei - circa 390, eretic. Cu el încep luptele hristologice. A fost condamnat de sinodul II ecumenic de la Constantinopol din 381).
Cuvîntul acesta «anatema» face ca marea mulţime a credincioşilor să nu mai cunoască bine deosebirea dintre eretici şi arată şi rătăcirea, care stăpîneşte adîncul sufletului lor, datorită acestei foarte rele prejudecăţi.
Că spune Apostolul: «învaţă, certînd cu blîndeţe pe cei ce stau împotrivă, că poate le va da lor Dumnezeu pocăinţă spre cunoaşterea adevărului şi vor scăpa din cursa diavolului, prinşi fiind de el, pentru a-i face voia».
Întinde mreaja dragostei ca să nu cadă cel şchiop, ci ca să se vindece! Arată că din toată inima ta vrei să faci ca binele tău să fie binele tuturora! Aruncă undiţa cea dulce a dragostei şi aşa, cercetînd cu ea cele ascunse, scoate din prăpastia pierzării pe cel pe care îl îneacă gîndurile sale!
Păruta lui învăţătură bună vine sau din prejudecată sau din neştiinţă. Învaţă-l că învăţătura lui e străină tradiţiei apostolice! Iar dacă omul, care primise rătăcirea, va voi să primească sfatul tău, el, după cuvîntul profetului, cu viaţă va vieţui, iar tu îţi vei izbăvi sufletul tău. Dar dacă nu vrea, ci stăruie în încăpăţînarea lui, ca să nu fii vinovat, mărturiseşte-ţi credinţa ta numai cu îndelungă răbdare şi bunătate, ca să nu-ţi ceară Judecătorul din mîna ta sufletul lui.
Nu-l urî!
Nu-i întoarce spatele !
Nu-l prigoni, ci arată-i dragoste sinceră şi adevărată! Cîştigă-i dragostea! De n-ai-avea alt folos, acesta-i marele folos, acesta-i marele cîştig, că vă iubiţi şi aţi învăţat să fiţi ucenicii lui Hristos.
Că spune Hristos: «Întru aceasta vor cunoaşte că sînteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste între voi».
Apostolul a arătat că dacă nu-i dragoste, nu-i de nici un folos nici cunoaşterea tainelor lui Dumnezeu, nici credinţa, nici profeţia, nici sărăcia de bună voie, nici mucenicia pentru Hristos.
Că spune Apostolul: «De aş avea toate tainele şi toată cunoştinţa şi credinţa, încît să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte; şi de aş grăi în limbi îngereşti şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu să-l ardă, iar dragoste nu am, nimic nu sînt. Dragostea se milostiveşle, nu se semeţeşte, nu caută ale sale ; toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă».
4. Nimeni dintre voi, iubiţilor, n-a avut atîta dragoste pentru Hristos, cîtă a avut sfîntul suflet al lui Pavel! Nimeni dintre oameni, în afară de el, n-a îndrăznit să rostească nişte cuvinte ca acelea. Şi ardea sufletul lui cînd spunea : «Împlinesc lipsurile necazurilor lui Hristos în trupul meu»; şi: «Aş fi dorii să fiu anatema de la Hristos pentru fraţii mei»; şi: «Cine este slab şi eu să nu fiu slab?».
A avut atîta dragoste pentru Hristos, încît n-a ocărit pe nimeni, n-a silit pe nimeni, n-a dat anatemei pe nimeni. Dacă ar fi făcut asta, n-ar fi adus Iui Dumnezeu atîtea neamuri şi atîtea cetăţi întregi!
A făcut aceasta vorbind frumos, îndemnînd, rugînd, deşi era umilit, lovit, pălmuit şi luat în rîs de toţi.
Astfel, cînd s-a dus la atenieni şi i-a găsit pe toţi înebuniţi de închinarea la idoli, nu i-a ocărit, spunîndu-le : «Sînteţi nişte atei şi cu totul necredincioşi!». Nu le-a spus : «Pe toate lucrurile le socotiţi dumnezei şi numai de singurul Dum¬nezeu vă lepădaţi, de Stăpînul şi Creatorul universului!».
— Dar ce le-a spus ?
— Le-a spus: «Trecînd şi privind locurile voastre de închinare, am găsit şi un altar, pe care era scris : «Necunoscutului Dumnezeu». Pe Acela pe Care voi, necunoscîndu-L, Îl cinstiţi, pe Acesta vi-L vestesc eu vouă». Ce lucru minunat! Ce inimă de părinte! A spus că elinii erau evlavioşi, deşi se închi¬nau la idoli, deşi erau necredincioşi!
— Pentru ce?
— Pentru că îndeplineau toate îndatoririle religiei lor ca nişte oameni evlavioşi; socoteau că cinstesc pe Dumnezeu, erau convinşi de aceasta.
Vă rog dar pe toţi, să-l imitaţi pe Pavel şi eu împreună cu voi. Dacă Domnul, Care cunoaşte mai dinainte gîndul şi voinţa fiecăruia, Care ştie ce va ajunge fiecare din noi, a făcut asta, pentru ca să se reverse asupra noastră darurile şi dărnicia Sa — că nu spre rele ne-a zidit Dumnezeu — şi ne-a învrednicit de bunătăţile cele de obşte, pentru că vrea ca toţi să fim imitatorii Lui, pentru ce faci cele potrivnice Lui, tu, care te duci la Biserică, unde se săvîrşeşte jertfa Fiului lui Dumnezeu?
Nu ştiţi oare că Hristos n-a zdrobit trestia frîntă şi n-a stins feştila ce fumegă?
— Ce înţeles au aceste cuvinte?
— Ascultă! Hristos n-a alungat pe Iuda şi pe cei ce au căzut la fel cu el, pînă ce fiecare din aceştia nu s-a răsleţit singur şi nu s-a dat cu totul rătăcirii.
Nu facem noi oare rugăciuni pentru neştiinţele poporului? Nu ni s-a poruncit oare să ne rugăm pentru duşmani, pentru cei ce ne urăsc şi pentru cei ce ne prigonesc?
Iată, eu îmi împlinesc slujba mea!
Iată, vă rog! Hirotonia nu dă puteri de stăpîni, nu înalţă, nu duce la despotism. Toţi am luat acelaşi Duh, toţi am fost chemaţi la înfiere; iar pe cei pe care Tatăl i-a cercat, pe aceia i-a învrednicit să slujească fraţilor lor, după stăpînirea dată lor. Împlinindu-mi dar slujba, vă rog şi mă cuceresc vouă, să vă depărtaţi de un păcat aşa de mare. Cel pe care vrei să-l anatematizezi, este sau viu şi în viaţa aceasta nemuritoare de aici sau mort. Dacă este încă în viaţa aceasta de aici, păcătuieşti, pentru că desparţi de Hristos pe un om, care se poate întoarce, care se poate schimba de la rău la bine; iar dacă a murit, cu mult mai mult păcătuieşti.
— Pentru ce?
— Pentru că «Domnului său stă sau cade», pentru că nu mai este sub stăpînirea omenească. Şi e primejdios să pronunţi sentinţa asupra ceea ce este ascuns şi păstrat Judecătorului veacurilor, singurul Care ştie şi măsura conştiinţei şi mărimea credinţei.
Spune-mi, te rog, de unde ştim cu ce cuvinte se va învinovăţi sau se va apăra acela în ziua cînd Dumnezeu va judeca cele ascunse ale oamenilor?
Într-adevăr «nepătrunse sînt judecăţile Lui şi de negăsit urma căilor Lui», «că cine a cunoscut gîndul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui»?
Poate că nimeni dintre noi, iubiţilor, nu se mai gîndeşte că şi acela a fost învrednicit de sfîntul botez! Poate că nimeni nu vrea să mai ştie că are să fie o judecată viitoare! Dar pentru ce vorbesc eu de judecata viitoare? Nu vrem să mai ştim nici că vom muri şi că vom ieşi din trup, din pricina nebuniei, oare ne stăpîneşte după lucrurile din lumea aceasta.
Depărtaţi-vă, vă rog, de un păcat atît de mare! Iată spun şi mărturisesc înaintea lui Dumnezeu şi înaintea aleşilor lui îngeri, că păcatul acesta are să ne fie nouă, în ziua judecăţii, pricină de mare chin şi de foc nestins. Dacă în pilda fecioarelor, au fost izgonite din cămara cea de nuntă, din pricina împietririi inimii lor, fecioarele care duseseră o viaţă strălucită şi plină de credinţă, pentru că Stăpînul tuturor văzuse faptele lor, cum vom putea fi învredniciţi de mîntuire noi, care trăim fără nici o grijă şi ne purtăm fără milă cu semenii noştri?
De aceea, vă rog, să nu ascultaţi cu nepăsare nişte cuvinte ca acestea. Da, trebuie să anatematizăm învăţăturile eretice, cele potrivnice învăţăturilor primite de noi, să combatem dogmele greşite, dar să cruţăm cu toată grija pe oameni şi să ne rugăm pentru mîntuirea lor.
Facă Dumnezeu, ca noi toţi să fim stăpîniţi de dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, să împlinim poruncile Stăpînului, ca în ziua Învierii să întîmpinăm pe Mirele ceresc cu fapte de milă şi cu candelele aprinse, aducându-I întru slavă pe cei care s-au folosit de pe urma inimii noastre bune, cu harul şi cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiul lui Dumnezeu, cu Care Tatălui slavă împreună cu Sfîntul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Sursa: [COLOR=#800080]http://www.ioanguradeaur.ro/765/nu-trebuie-sa-anatematizam-nici-pe-vii-nici-pe-morti/[/COLOR]

Asadar, Sfantul Ioan Gura de Aur ne sfatuieste pe toti sa evitam a anatemiza pe cineva, viu sau mort, eretic/schismatic sau nu, caci aceasta inseamna sa-I luam Fiului lui Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos dreptul de a mai judeca acea persoana, trimitand-o inca din viata ei [daca este vie] in flacarile gheenei si in mainile slujitorilor lui Lucifer.

A anatemiza pe cineva inseamna a crede ca suntem mai drepti decat Insusi Bunul Dumnezeu!

Amin!


razvan_m

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma, pe mine, pacatosul!

Socoţi oare că este o faptă fără însemnătate să osîndeşti pe cineva cu o astfel de sentinţă, înainte de vremea judecăţii şi înainte de Judecător? Cuvîntul «anatema» desparte desăvîrşit de Hristos.
Dar ce spun oamenii, care sînt în stare de orice păcat: «Acela-i eretic, spun ei, are în el pe diavolul; grăieşte cu nedreptate împotriva lui Dumnezeu, iar prin cuvintele lui ademenitoare şi prin înşelăciunea lui deşartă a dus pe mulţi în prăpastia pierzării. Pentru aceasta a fost izgonit de părinţi dascălul lui, care a tăiat o mare parte din Biserică», înţelegînd fie pe Paulin, fie pe Apolinarie (Apolinarie, episcop al Laodiceei Siriei - circa 390, eretic. Cu el încep luptele hristologice. A fost condamnat de sinodul II ecumenic de la Constantinopol din 381).
Cuvîntul acesta «anatema» face ca marea mulţime a credincioşilor să nu mai cunoască bine deosebirea dintre eretici şi arată şi rătăcirea, care stăpîneşte adîncul sufletului lor, datorită acestei foarte rele prejudecăţi.
Că spune Apostolul: «învaţă, certînd cu blîndeţe pe cei ce stau împotrivă, că poate le va da lor Dumnezeu pocăinţă spre cunoaşterea adevărului şi vor scăpa din cursa diavolului, prinşi fiind de el, pentru a-i face voia».
Întinde mreaja dragostei ca să nu cadă cel şchiop, ci ca să se vindece! Arată că din toată inima ta vrei să faci ca binele tău să fie binele tuturora! Aruncă undiţa cea dulce a dragostei şi aşa, cercetînd cu ea cele ascunse, scoate din prăpastia pierzării pe cel pe care îl îneacă gîndurile sale!
Păruta lui învăţătură bună vine sau din prejudecată sau din neştiinţă. Învaţă-l că învăţătura lui e străină tradiţiei apostolice! Iar dacă omul, care primise rătăcirea, va voi să primească sfatul tău, el, după cuvîntul profetului, cu viaţă va vieţui, iar tu îţi vei izbăvi sufletul tău. Dar dacă nu vrea, ci stăruie în încăpăţînarea lui, ca să nu fii vinovat, mărturiseşte-ţi credinţa ta numai cu îndelungă răbdare şi bunătate, ca să nu-ţi ceară Judecătorul din mîna ta sufletul lui.
Nu-l urî!
Nu-i întoarce spatele !
Nu-l prigoni, ci arată-i dragoste sinceră şi adevărată! Cîştigă-i dragostea! De n-ai-avea alt folos, acesta-i marele folos, acesta-i marele cîştig, că vă iubiţi şi aţi învăţat să fiţi ucenicii lui Hristos.
Că spune Hristos: «Întru aceasta vor cunoaşte că sînteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste între voi».
Apostolul a arătat că dacă nu-i dragoste, nu-i de nici un folos nici cunoaşterea tainelor lui Dumnezeu, nici credinţa, nici profeţia, nici sărăcia de bună voie, nici mucenicia pentru Hristos.
Că spune Apostolul: «De aş avea toate tainele şi toată cunoştinţa şi credinţa, încît să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte; şi de aş grăi în limbi îngereşti şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu să-l ardă, iar dragoste nu am, nimic nu sînt. Dragostea se milostiveşle, nu se semeţeşte, nu caută ale sale ; toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă».
4. Nimeni dintre voi, iubiţilor, n-a avut atîta dragoste pentru Hristos, cîtă a avut sfîntul suflet al lui Pavel! Nimeni dintre oameni, în afară de el, n-a îndrăznit să rostească nişte cuvinte ca acelea. Şi ardea sufletul lui cînd spunea : «Împlinesc lipsurile necazurilor lui Hristos în trupul meu»; şi: «Aş fi dorii să fiu anatema de la Hristos pentru fraţii mei»; şi: «Cine este slab şi eu să nu fiu slab?».
A avut atîta dragoste pentru Hristos, încît n-a ocărit pe nimeni, n-a silit pe nimeni, n-a dat anatemei pe nimeni. Dacă ar fi făcut asta, n-ar fi adus Iui Dumnezeu atîtea neamuri şi atîtea cetăţi întregi!
A făcut aceasta vorbind frumos, îndemnînd, rugînd, deşi era umilit, lovit, pălmuit şi luat în rîs de toţi.
Astfel, cînd s-a dus la atenieni şi i-a găsit pe toţi înebuniţi de închinarea la idoli, nu i-a ocărit, spunîndu-le : «Sînteţi nişte atei şi cu totul necredincioşi!». Nu le-a spus : «Pe toate lucrurile le socotiţi dumnezei şi numai de singurul Dum¬nezeu vă lepădaţi, de Stăpînul şi Creatorul universului!».
— Dar ce le-a spus ?
— Le-a spus: «Trecînd şi privind locurile voastre de închinare, am găsit şi un altar, pe care era scris : «Necunoscutului Dumnezeu». Pe Acela pe Care voi, necunoscîndu-L, Îl cinstiţi, pe Acesta vi-L vestesc eu vouă». Ce lucru minunat! Ce inimă de părinte! A spus că elinii erau evlavioşi, deşi se închi¬nau la idoli, deşi erau necredincioşi!
— Pentru ce?
— Pentru că îndeplineau toate îndatoririle religiei lor ca nişte oameni evlavioşi; socoteau că cinstesc pe Dumnezeu, erau convinşi de aceasta.
Vă rog dar pe toţi, să-l imitaţi pe Pavel şi eu împreună cu voi. Dacă Domnul, Care cunoaşte mai dinainte gîndul şi voinţa fiecăruia, Care ştie ce va ajunge fiecare din noi, a făcut asta, pentru ca să se reverse asupra noastră darurile şi dărnicia Sa — că nu spre rele ne-a zidit Dumnezeu — şi ne-a învrednicit de bunătăţile cele de obşte, pentru că vrea ca toţi să fim imitatorii Lui, pentru ce faci cele potrivnice Lui, tu, care te duci la Biserică, unde se săvîrşeşte jertfa Fiului lui Dumnezeu?
Nu ştiţi oare că Hristos n-a zdrobit trestia frîntă şi n-a stins feştila ce fumegă?
— Ce înţeles au aceste cuvinte?
— Ascultă! Hristos n-a alungat pe Iuda şi pe cei ce au căzut la fel cu el, pînă ce fiecare din aceştia nu s-a răsleţit singur şi nu s-a dat cu totul rătăcirii.
Nu facem noi oare rugăciuni pentru neştiinţele poporului? Nu ni s-a poruncit oare să ne rugăm pentru duşmani, pentru cei ce ne urăsc şi pentru cei ce ne prigonesc?
Iată, eu îmi împlinesc slujba mea!
Iată, vă rog! Hirotonia nu dă puteri de stăpîni, nu înalţă, nu duce la despotism. Toţi am luat acelaşi Duh, toţi am fost chemaţi la înfiere; iar pe cei pe care Tatăl i-a cercat, pe aceia i-a învrednicit să slujească fraţilor lor, după stăpînirea dată lor. Împlinindu-mi dar slujba, vă rog şi mă cuceresc vouă, să vă depărtaţi de un păcat aşa de mare. Cel pe care vrei să-l anatematizezi, este sau viu şi în viaţa aceasta nemuritoare de aici sau mort. Dacă este încă în viaţa aceasta de aici, păcătuieşti, pentru că desparţi de Hristos pe un om, care se poate întoarce, care se poate schimba de la rău la bine; iar dacă a murit, cu mult mai mult păcătuieşti.
— Pentru ce?
— Pentru că «Domnului său stă sau cade», pentru că nu mai este sub stăpînirea omenească. Şi e primejdios să pronunţi sentinţa asupra ceea ce este ascuns şi păstrat Judecătorului veacurilor, singurul Care ştie şi măsura conştiinţei şi mărimea credinţei.
Spune-mi, te rog, de unde ştim cu ce cuvinte se va învinovăţi sau se va apăra acela în ziua cînd Dumnezeu va judeca cele ascunse ale oamenilor?
Într-adevăr «nepătrunse sînt judecăţile Lui şi de negăsit urma căilor Lui», «că cine a cunoscut gîndul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui»?
Poate că nimeni dintre noi, iubiţilor, nu se mai gîndeşte că şi acela a fost învrednicit de sfîntul botez! Poate că nimeni nu vrea să mai ştie că are să fie o judecată viitoare! Dar pentru ce vorbesc eu de judecata viitoare? Nu vrem să mai ştim nici că vom muri şi că vom ieşi din trup, din pricina nebuniei, oare ne stăpîneşte după lucrurile din lumea aceasta.
Depărtaţi-vă, vă rog, de un păcat atît de mare! Iată spun şi mărturisesc înaintea lui Dumnezeu şi înaintea aleşilor lui îngeri, că păcatul acesta are să ne fie nouă, în ziua judecăţii, pricină de mare chin şi de foc nestins. Dacă în pilda fecioarelor, au fost izgonite din cămara cea de nuntă, din pricina împietririi inimii lor, fecioarele care duseseră o viaţă strălucită şi plină de credinţă, pentru că Stăpînul tuturor văzuse faptele lor, cum vom putea fi învredniciţi de mîntuire noi, care trăim fără nici o grijă şi ne purtăm fără milă cu semenii noştri?
De aceea, vă rog, să nu ascultaţi cu nepăsare nişte cuvinte ca acestea. Da, trebuie să anatematizăm învăţăturile eretice, cele potrivnice învăţăturilor primite de noi, să combatem dogmele greşite, dar să cruţăm cu toată grija pe oameni şi să ne rugăm pentru mîntuirea lor.
Facă Dumnezeu, ca noi toţi să fim stăpîniţi de dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, să împlinim poruncile Stăpînului, ca în ziua Învierii să întîmpinăm pe Mirele ceresc cu fapte de milă şi cu candelele aprinse, aducându-I întru slavă pe cei care s-au folosit de pe urma inimii noastre bune, cu harul şi cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiul lui Dumnezeu, cu Care Tatălui slavă împreună cu Sfîntul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Asadar, Sfantul Ioan Gura de Aur ne sfatuieste pe toti sa evitam a anatemiza pe cineva, viu sau mort, eretic/schismatic sau nu, caci aceasta inseamna sa-I luam Fiului lui Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos dreptul de a mai judeca acea persoana, trimitand-o inca din viata ei [daca este vie] in flacarile gheenei si in mainile slujitorilor lui Lucifer.

A anatemiza pe cineva inseamna a crede ca suntem mai drepti decat Insusi Bunul Dumnezeu!

Amin!


razvan_m

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma, pe mine, pacatosul!

[Iustin32]

Nu inteleg care este scopul tau de ai postat aceasta scriere, caci daca ereticii si erezia lor nu ar fi dati pe fata si condamnati de Biserica asa cum vedem ca a facut Sf Ap Pavel cu cel ce facuse incest cu mama sa vitrega, spunand :,,caci l-am dat satanei ca sa se chinuie trupul dar sa aibe mila la judecata,, , atunci minciuna ar fi confundata cu adevarul cum este acum la neoprotestanti, fiecare cu ,,adevarul sau,,. Arata-mi si mie daca au fost condamnati Sfintii Parinti de la Sinoadele Ecumenice care au condamnat ereziile si pe ereticii care nu au vrut sa se lepede de ele. Sf Nicolae l-a palmuit pe Arie si fiind in temnita pentru acesta, i s-au aratat Mantuitorul si Maica Sa incurajandu-l si dandu-i si omoforul de episcop. Biserica a luat hotararea de a-i condamna pe eretici ca ei sa se trezeasca iar unii din ei s-au intors,altfel calea Adevarului ar fi fost ratacita si pierduta

În prealabil postat de Iustin32

Nu inteleg care este scopul tau de ai postat aceasta scriere, caci daca ereticii si erezia lor nu ar fi dati pe fata si condamnati de Biserica asa cum vedem ca a facut Sf Ap Pavel cu cel ce facuse incest cu mama sa vitrega, spunand :,,caci l-am dat satanei ca sa se chinuie trupul dar sa aibe mila la judecata,, , atunci minciuna ar fi confundata cu adevarul cum este acum la neoprotestanti, fiecare cu ,,adevarul sau,,. Arata-mi si mie daca au fost condamnati Sfintii Parinti de la Sinoadele Ecumenice care au condamnat ereziile si pe ereticii care nu au vrut sa se lepede de ele. Sf Nicolae l-a palmuit pe Arie si fiind in temnita pentru acesta, i s-au aratat Mantuitorul si Maica Sa incurajandu-l si dandu-i si omoforul de episcop. Biserica a luat hotararea de a-i condamna pe eretici ca ei sa se trezeasca iar unii din ei s-au intors,altfel calea Adevarului ar fi fost ratacita si pierduta

Scump frate intru Hristos Iulian,

Am observat cu strangere de inima cum unii frati vechi-calendaristi [stilisti, cum sunt cunoscuti in popor] folosesc la tot pasul cuvintele: "Anatema ereticilor din..." sau "Anatema schismaticilor din..." . Ceea ce inseamna, potrivit Sfantului Ioan Gura de Aur ca ei Il lipsesc pe Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos de dreptul de a face Judecata Particulara asupra respectivului eretic sau schismatic, adica s-ar considera, ei, creatia, mai drepti si mai intelepti decat Insusi Creatorul lor; inseamna ca osandesc persoanele/sufletele acelor eretici sau schismatici in flacarile gheenei sub totala stapanire a duhurilor diavolesti, aceia inca in viata fiind. Cu alte cuvinte, anatema aruncata asupra unor persoane, fie ele si eretice, reprezinta un pacat de moarte la fel de infricosator ca si blestemul si pacatul impotriva Duhului Sfant. Anatema trebuie aruncata doar asupra credintelor strambe/ereziilor, nu si asupra persoanelor care imbratiseaza aceste strambe invataturi. Iar, din cate stiu, numai de doua ori Sfantul Apostol Pavel a fost nevoit sa pronunte anatema in Epistolele sale catre diferitele popoare [care in acea vreme erau inca idolatre] antice, dupa cum precizeaza si Sfantul Ioan Gura de Aur in invatatura sa mai inainte mentionata.
Acest topic l-am deschis deci numai pentru a-i face acei pe frati vechi calendaristi care au fost invatati sa pronunte la tot pasul anateme peste anateme la adresa persoanelor, nu la adresa credintelor eretice sa inceteze cu acest pacatos obicei.

Te rog, frate, iarta-ma pe mine, pacatosul!


Doamne ajuta!
Razvan

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!

Iar anatemele pot fi pronuntate numai de catre clericii sinodali, nu de restul ierarhilor si, mai ales, nu de catre mireni...

[moro.d]

În prealabil postat de razvan_m

Am observat cu strangere de inima cum unii frati vechi-calendaristi [stilisti, cum sunt cunoscuti in popor] folosesc la tot pasul cuvintele: "Anatema ereticilor din..." sau "Anatema schismaticilor din..." .

sunt convinsa ca din cauza mea ai postat topicul asta...
ok...
dar la afirmatia asta te taxez.
te rog sa spui concret cine pe cine a dat anatemii? da nume. si ma refer in mod special la mine... pe cine anume am dat anatemii?