Medicamentele

[costel]

Ce dureros este ca medicii recomanda cu multa lejeritate medicamente care creeza dependenta. Si mai trist este ca nu orice medicament prescris pentru probleme psihice este eficient in toate cazurile.

Din cate observ, am un prieten bolnav psihic, generatiile tinere de psihiatri sunt educate in asa fel, incat medicamentul este elemntul de baza al terapiei lor. Asa se face ca nu mai exista dialog cu pacientul. I se administreaza diferite medicamente si-l face sa fie un mort viu.

[Florin-Ionut]

Sa mearga la un psiholog atunci.

[casiana]

Nu stiu pe nimeni din anturajul meu suferind de o astfel de boala, dar am cunoscut cu totul intamplator astfel de oameni si cred ca intai de toate trebuie ajutati, intelesi, ascultati, consiliati (de specialisti) si in functie de gravitatea bolii li se poate prescrie sau nu tratament medicamentos pentru a putea duce o viata cat mai normala. Cred, de asemenea, ca majoritatea bolilor psihice pot fi tratate daca cei in cauza sunt sprijiniti sa nu se izoleze dpdv social.

Cat despre generatiile tinere de medici mai putin specialisti cred ca este o cauza a sistemului nostru de invatamant, sau o cauza a vremurilor pe care le traim in care diplomele se obtin foarte usor si fara prea mult studiu, iar a-ti face meseria bine tine de domeniul trecutului, importante sunt veniturile pe care le obtii chiar daca profesezi intr-un domeniu cu totul necunoscut sau pt care nu ai fost pregatit.

De aceea tot mai multi medici se afla in imposibilitatea tratarii unor boli fara a apela la tratament pe baza de medicamente, tratament care poate fi periculos si asa cum ziceai poate crea dependenta fara o cercetare amanuntita a pacientului, a cauzelor care au determinat oscilatiile respective de comportament.

Adevarul e ca orice boala psihica este impovaratoare, insa cu toate astea nu trebuie sa ne gandim ca aceste tulburari reduc valoarea fiintei umane aflata intr-o astfel de suferinta si mai ales trebuie sa fim constienti ca ele pot afecta aproape pe oricine dintre noi.

[razvan_andrei]

Pt bolile psihice medicamentele nu sunt tocmai solutia cea mai buna. Dar, oricum, e spre beneficiul idustriei farmaceutice sa se vanda medicamente, nu? E o afacere extraordinara industria farmaceutica, zeci de miliarde ies si intra acolo. Cand o companie farmaceutica primeste o amenda, amenda nu e de cateva mii de euro, ci de cateva zeci de milioane de euro. Ce-i drept, pt un medicament nou, se investeste aprox 1 miliard de euro si 15-20 de ani de cercetare. Deci, poate au argumente in ceea ce fac...

[Jane Says]

Depinde. Prietenul tau ce diagnostic are?
Pentru ca poti vorbi cu om si face terapie sa-l ajuti sa iasa dintr-o depresie, sau sa nu mai fie atat de anxios, sau sa scape de unele obsesii si fobii. De multe ori insa, pacientul este cel care solicita medicatie, pentru ca terapia necesita un efort personal mai mare, si nu doar din punct de vedere financiar. Asa ca omul prefera sa inghita pastile, sa nu priveasca in fata problema, sa nu o infrunte deschis, sa nu faca efortul de a schimba ceva in modul in care vede lucrurile si reactioneaza.

Daca insa e psihotic, daca e delirant, daca are halucinatii, vorbitul nu rezolva nimic. Relationarea si increderea in medic e foarte importanta in psihiatrie, fara ea practic tot ce faci sta in aer si n-are nici o baza nici de o parte nici de alta. Insa in cazurile de genul asta, nu e suficient doar atat si medicamentele amelioreaza simptomele grave, nu discutiile.

[LapetiteMoc]

Din pacate, a devenit unica modalitate a medicilor de a-si face meseria. Prescriu medicamente, fara a avea rabdare sa asculte bolnavul, sa-i explice ceva despre boala lui, de ce este bine si de ce nu este bine sa faca anumite investigatii etc. Pacientii au devenit robotei administrati de medici. Li se aplica, in limbaj medical, "protocolul" stabilit pentru boala pe care o au.
Am fost cu cineva la un medic neurolog. Ii explica medicului ca are stari angoasante, depresive din cauza bolii. Medicul il intreaba: "Credeti ca v-ar ajuta niste antidepresive?" Nu-mi venea a crede ca medicul pune o asemenea intrebare unui pacient care e cu discernamantul la limita inferioara. I-a prescris pana la urma un antidepresiv. A doua zi l-a sunat pe medicul generalist sub a carui observatie se afla. Si acesta l-a intrebat "De ce ati solicitat un antidepresiv atat de puternic? Credeti ca aveti intr-adevar nevoie?"

Peste tot in lume aceeasi atitudine.

Altei persoane un medic neurolog i-a pus diagnostic de parkinson. A facut apoi tratament pentru parkinson timp de trei luni. Vazand ca e din ce in ce mai rau, a consultat un alt medic neurolog care i-a pus disgnostic de cancer la creier. Imediat a intrat in sala de operatie. In cele trei luni cat a facut tratament aiurea pentru parkinson, putea face chimioterapie si poate scapa de o operatie atat de grea, atat de grea!

[AlinB]

În prealabil postat de costel

Din cate observ, am un prieten bolnav psihic, generatiile tinere de psihiatri sunt educate in asa fel, incat medicamentul este elemntul de baza al terapiei lor. Asa se face ca nu mai exista dialog cu pacientul. I se administreaza diferite medicamente si-l face sa fie un mort viu.

Da, asta este politica oficiala.
Cu rare exceptii.

[arwein]

În prealabil postat de costel

Ce dureros este ca medicii recomanda cu multa lejeritate medicamente care creeza dependenta. Si mai trist este ca nu orice medicament prescris pentru probleme psihice este eficient in toate cazurile.

Din cate observ, am un prieten bolnav psihic, generatiile tinere de psihiatri sunt educate in asa fel, incat medicamentul este elemntul de baza al terapiei lor. Asa se face ca nu mai exista dialog cu pacientul. I se administreaza diferite medicamente si-l face sa fie un mort viu.

Da, dar gandeste-te ca medicamentele sunt "compensate", deci o reteta are un rol limitat; psihoterapia (cred ca la asta te referi cand aduci in discutie convorbirea detaliata cu pacientul) este scumpa si presupune sedinte saptamanale, uneori chiar 2/saptamana- nu stiu cati isi permit asta. Si specializarea este alta- psihoterapia o fac in general psiholgii si numiti psihiatri (si au pregatire speciala, pe durata a mai multi ani), iar medicamentele sunt administrate de psihiatri si atat. Unele stari implica, dupa cum spune Jane Says(wow, cum suna asta) necesitatea absoluta a medicatiei- altfel respectiva persoana poate sa se distruga sau sa distruga pe cei din jur. Si cred ca s-a abandonat metoda socurilor electrice in psihozele severe (altminteri se pare ca era eficienta)!!!!!

[costel]

Dimpotriva, spuneam ca nu se mai discuta amanuntit cu omul. Ai o depresie, ia un pumn de medicamente si iti vei reveni. Asta e recomandarea unor medici. Sunt persoane care din aceasta cauza stau luni bune, altii si un an internati. Iar daca sunt scosi afara din cladire, ai impresia ca sunt niste animale. Nu se mai pot bucura unii de altii. Te mai doare si faptul ca intr-un colt, sta o infirmiera care tipa atunci cand i se pare ca un pacient a facut multi pasi de la usa cladirii, ca si cand acesta ar intra in porumbul vecinului.

[Jane Says]

În prealabil postat de costel

Dimpotriva, spuneam ca nu se mai discuta amanuntit cu omul. Ai o depresie, ia un pumn de medicamente si iti vei reveni. Asta e recomandarea unor medici. Sunt persoane care din aceasta cauza stau luni bune, altii si un an internati. Iar daca sunt scosi afara din cladire, ai impresia ca sunt niste animale. Nu se mai pot bucura unii de altii. Te mai doare si faptul ca intr-un colt, sta o infirmiera care tipa atunci cand i se pare ca un pacient a facut multi pasi de la usa cladirii, ca si cand acesta ar intra in porumbul vecinului.

Pentru ca nu exista timp fizic sa se discute cu toti, cand sunt 20 pe zi programati la consultatie (ca de fapt iei bani de la casa de asigurari doar pe 14 pe zi iar restul de 6 nu mai sunt decontati deci practic e munca voluntara ca tot esti acolo, nu mai zic nimic, oricum nu sunt bani, ii inchizi usa-n nas omului pentru ca nu e programat si pentru ca ti-ai facut norma de 14? Nu i-o inchizi. Sincer, foarte putini o inchid, daca o inchide careva). Le spui si de psihoterapie dar nu ii poti trimite cu forta si putini se duc, si pe aceea trebuie sa o plateasca ei pentru ca acel serviciu nu e decontat de asigurari decat la nivel de o ora de psihoterapie pe luna.
Cat despre faptul ca infirmiera tipa la unul si la altul, eu nu zic ca e bine ca tipa sau ca are vreo scuza, insa toti suntem oameni. Si cand trebuie sa supraveghezi zeci de oameni (o infirmiera la treij de paturi de exemplu, dintre care unii cazuri grave cu care nu te intelegi si la care le schimbi pampersii si care nu inteleg ca exista reguli) zilnic, sa stii ca te cam lasa arcurile dupa o vreme pentru ca foarte putini oameni au suficiente resurse interioare sa duca o chestie de genul asta. Nici macar nu dau vina pe salariul pe care-l au infirmierele, pur si simplu volumul uman cu care ai de a face e atat de mare si de variat incat ajunge la un moment dat sa-ti biruiasca rabdarea si daca esti platit greutatea ta-n aur.
Daca se simte careva bun crestin si crede ca ar face treaba mai buna si cu mai multa daruire, sa se duca voluntar intr-un azil de cronici, oameni cu dementa sau retard mental mediu/sever si sa vedem acolo ce parere mai avem despre noi insine dupa cateva zile si la ce concluzii am ajuns privind rabdarea, daruirea si iubirea noastra crestineasca.