Hristos e raspunsul la toate

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de CristianR

Dar am ținut să-ți împărtășesc această bucurie pe care am avut-o descoperind cartea menționată, știindu-te preocupat de rugăciune.

M-ai facut curios sa o caut, mai ales ca ea a provocat o asemenea revelatie in tine.
Sunt rare cartile care sunt pe masura cuiva, de regula simtim ca ar mai fi fost ceva de spus, sau ca lucrurile nu sunt prea clare.
Eu asm rasfoit pelerinul rus, si in acest subiect delicat al rugaciunii inimii,exista peroicolul cred sa incerci si sa te simti descurajat ca altii pot sa se roage ore si zile iar tu nu poti nici 5 minute.
Dar am citit si pasaje din alte carti care explicau rugaciunea inimii mai degraba catre meditatie si unire cu Hristos.

E foarte important sa nu iti iei mai mult decat poti duce, ca sa nu cazi in deznadejde , dar daca lucrurile sunt prezentate familiar tie, atunci poate fi un mare ajutor.

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de Seraphim7

Pentru că dacă îl băgăm pe Hristos în toate căile celorlalte persoane care au alte viziuni personale și le spunem că Hristos îi "salvează" pe toți, indiferent de ce cred ei...

Iese un mare sincretism confuz, artificial, dictatorial, monopolizat forțat.

Nici un om nu poate fugi de 2 lucruri: relatia cu ceilalti oameni si moartea.
Si ar mai fi si dorinta de a fi iubit,si de ce nu , de a iubi el insusi.
Din frica de moarte deriva si nevoia de a ne gandi ce e dincolo, si posibilitatea unui Dumnezeu.

Aici vad eu universalitatea lui Hristos peste toate culturile si conceptiile , poti sa o numesti dictatura, eu as numi-o condamnarea lumii la "bine".

Nimeni, nici un alt gand nici o alta conceptie, nici toti oameni la un loc ,nu pot face ce a facut Hristos, ne-a dezvaluit existenta lui Dumnezeu, dar intr-un mod uman.

Toti ceilalti filozofi, sau creatori de religii ,nu au putut gasi explicatia ultima, ca au cautat-o in ei insisi. Au cautat prezenta princ ipiului suprem prin puterile lor !!
Si ce a iesit a fost omenesc, si de slaba calitate.

Hristos nu creeaza o conceptie ,o religie, El ne descopera pur si simplul Adevarul .
El nu este un profet, un om intelept, El este insusi Dumnezeu, coborat de bunavoie la treapta omului.

Si coborarea Sa a fost exact pentru a ridica omul din pacat , nu de dragul revelatiei, nu de dragul intruparii.
Ridicarea omului din pacatul adamic, ii da acestuia posibilitatea vietii vesnice.
Iata deci micimea mortii ,nu dispare decat odata cu revelatia lui Hristos, Dumnezeu vesnic si Om.

Tocmai de asta spuneam mai sus că este o mare diferență între revelații,fie ele personale sau colective și ADEVĂRUL obiectiv, imuabil care se reflectă peste toți la fel.

Diferența este doar la nivel de percepție.

Adevarul obiectiv si absolut este unul singur Hristos, caci El este legatura intre omul-perceptie si realitatea-dumnezeire.
El nu este doar Dumnezeu, realitate abstracta si atotcuprinzatoare, este si Om.

Deci iti da dreptate tie, adevarul este perceptie personala subiectiva, pe care insa o obiectivizezi prin legatura cu modelul omului : Fiul Omului.

Deci macar pentru om ,daca nu pentru intrega faptura, Adevarul este unul singur Iisus Hristos. El este suma adevarurilor ,al meu ,al tau , al lui Petru si al lui Iuda(caruia ii spala picioarele) , fiecare cu conceptiile lui personale, dar El este si matricea lor, prin faptul ca El le da lumina vietii tuturor, ca si Creator, dar le da si Mantuirea ca si Om.

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de cozia

Dar tu frate din ce vezi in jur, la ce se petrece cu noi cu copiii care dispar, la interactiunile negative ororile dintre oameni, popoare, etnii, toti manevrati si manipulati de suta de milioane de sefi, stapani, patroni..nu mai elaboram ca totul este mult prea sumbru. Pentru mai multe adjective aferente situatiei in care suntem citeste "Psalmii nepotilor lui David." ale lui Morocco si ai sa te lamuresti .
In mainile cui crezi ca este lumea asta materiala?

Eu nu am sentimentul asta atat de puternic ca si tine , al stapanirii lumii de rau.
O imagine mai pozitva a rolului nostru in lume ar fi din cuvintele Mantuitorului:

"Voi sunteti lumina lumii. Voi sunteti sarea pamantului , dar daca sarea isi pierde puterea de a sara, la ce va mai folosi ea"

De cand am intrat pe forumul acesta ma uit la pesimismul tau, la ideea ta primordiala ca lumea ii apartine lui mamona.
Eu,fara sa te contrtazic, as accentua pe rolul pozitiv al lumii, sa incercam sa nu mai vedem peste tot intunericul, sa aprindem noi lumina unde se poate, ca sa nu ne lasam rapusi sub greutatea materialului, si a stapanirii raului.

Nu imi pasa de lume, are ea grija de ea,lumea e ceva abstract undeva afara, mie imi pasa doar de tine, sa nu te pierzi sub atata exagerare a puterii celui rau, despre care si sfintii parinti au spus ca sta doar in acceptarea noastra, si ca raul de fapt nu exista, ca Dumnezeu a creat de fapt lumea buna. RRaul vine doar prin mintea si vointa noastra.

Incearca sa vezi puterea lui Hristos, de a fi aproape unii de altii, de a ne ajuta, de a ne intelege, si nu vei mai vedea lumea un loc asa de pustiu.
Acesta e adevarul, sa iti pese de ceilalti, nu sa cauti sa enumeri belele cu care cel rau incearca sa ne impresoare.

În prealabil postat de cozia

Buna intrebarea, de ce n-a ramas pentru lamuriri, mai ales ca dupa inviere nu l-ar mai fi putut prinde nimeni pe pamant cu drone, nici in aer cu F-uri si miguri, nici cu submarine, sau nave uriase. Ca urmare adaugam intrebarea la lista de dileme, impreuna cu alte lamuriri pentru cand va reveni a doua oara.

Da frate, si eu (si cred ca am vazut si altii pe aici )
Cand am scris asta am vrut de fapt in loc de altii sa trec pseudonimul tau 'cozia" . Dar am zis hai intai sa vad ce gandesti. Si uite ca nu m-as fi inselat :)
Hristos nu a ramas pe pamant, pentru ca dupa spusele Sale :
"Eu ma duc la Tatal sa va pregatesc un loc, si este in interesul vostru sa ma duc, caci daca nu ma duc Eu,Mangaietorul nu va veni"

Cum sa nu, tot din experimentare DIRECTA, mergand pe jos de la A la B sau pe ocolite de la A la B :)

Intr-o lume in care totul se demonstreaza cum e matematica (cum e si lumea noastra de fapt) , axioma aceasta nu a putut fi demonstrata :), de aia s-a numit asa.
Deci nu conteaza experimentul in aceea lume, ci demonstratia .

Dar bine ai zis: experimentul demonstreaza ceea ce ratiunea singura nu poate , doar intuieste ca e adevarat.
Faptele bune sunt cele mai mari dovezi ale existentei lui Dumnezeu, Cel care altfel este nevazut.

[CristianR]

În prealabil postat de iustin_dumitru

E foarte important sa nu iti iei mai mult decat poti duce, ca sa nu cazi in deznadejde , dar daca lucrurile sunt prezentate familiar tie, atunci poate fi un mare ajutor.

Pentru mine a fost încurajator în acest sens să înțeleg că este o măsură pentru fiecare și în rugăciune. Chiar dacă îndeletnicirile curente ale vieții nu-ți permit să avansezi prea mult, acel puțin efort va fi și el răsplătit în scurt timp, printr-o schimbare lăuntrică simțită, printr-o sporire a dragostei și a credinței.

Revelator a fost să pricep că ce contează cel mai mult nu este efortul propriu de a duce gândul rugăciunii la inimă și a-l ține acolo, cât simțirea, dorul cu care o faci și care poate să aprindă inima, aceasta începând să ardă pentru Dumnezeu. O flacără mică la început, ca de candelă, ulterior singura grijă va fi să nu o lași să se stingă, înălțând gândul fierbinte către Iisus în orice moment al zilei. indiferent cu ce te-ai ocupa.

Aceasta va însufleți și celelate rugăciuni, redându-le viața pe care alcătuitorii lor din vechime au pus-o acolo. Rugăciunile Bisericii sunt comori de duh, dacă vrei, impregnate de trăirea profundă a sfinților, și pot fi revitalizate de oricine învață să le citească... cu inima.

Spune autorul că la slujbele Bisericii primare cântau doar cei care simnțeau îndemnați să o facă, iar apoi, sensibilizați și pătrunși de duhul cântării, începeau și ceilalți, până se aprindeau toți, ca lumănările de Paști.

Hristos este cu adevărat răspunsul la toate și este omniprezent, dar constatarea prezenței Sale nu se face doar conștientizând-o, străduindu-te să-ți amintești mereu de El, ci cu inima.

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de CristianR

O flacără mică la început, ca de candelă, ulterior singura grijă va fi să nu o lași să se stingă, înălțând gândul fierbinte către Iisus în orice moment al zilei. indiferent cu ce te-ai ocupa.

ca sa lamurim cantitativ: Mai sus te referi ca o faci continuu sau doar in anumite momente ale zilei cand simti (adica xde cateva ori pe zi probabil)
Daca o faci continuu , mnai poti sa te gandesti si la altceva in timpul acela, de exz la treburi cotidiene?

În prealabil postat de CristianR

Aceasta va însufleți și celelate rugăciuni, redându-le viața pe care alcătuitorii lor din vechime au pus-o acolo. Rugăciunile Bisericii sunt comori de duh, dacă vrei, impregnate de trăirea profundă a sfinților, și pot fi revitalizate de oricine învață să le citească... cu inima.
.

În prealabil postat de CristianR

Aceasta va însufleți și celelate rugăciuni, redându-le viața pe care alcătuitorii lor din vechime au pus-o acolo. Rugăciunile Bisericii sunt comori de duh, dacă vrei, impregnate de trăirea profundă a sfinților, și pot fi revitalizate de oricine învață să le citească... cu inima.

Eu le vedeam si ca niste mici comori de teologie, de dogmatica, ca niste mici rezumate despre ce avem nevoie.
Dar bineinteles trebuie sa fie in primul rand rugaciune. Deci cumva zici tu, rugaciunea inimii te pregateste si te invata sa te rogi, adica iti da dorul de rugaciune. Sinastfel echipat,receptionezi altfel continutul rugaciunilor scrise.

Tu ai experimentat ce spui sau a fost o revelatie de cunoastere, adica ai rezonat cu ce scrie acolo despre rugaciune?

În prealabil postat de CristianR

Hristos este cu adevărat răspunsul la toate și este omniprezent, dar constatarea prezenței Sale nu se face doar conștientizând-o, străduindu-te să-ți amintești mereu de El, ci cu inima.

Cred ca eu intradeva utilizez mai mult mintea. Cumva cred ca mintea trebuie sa fie in background si la orice sentiment intens , sa il genereze sau sa nu il impiedice.
Dar mintea fara inmuieresea si largirea inimii nu e de nici un folos.

Mai cred ca noi punem mintea si apoi Dumnezeu pune inima,cum a facut cu Zaheu , l-a starnit prin atentie ca sa declanseze marturisirea lui emotionanta.

Pildele de adanca credinta ale persoanleor care au intercationat cu Hristos: sutasul,cananeanca, iair, au fost si pilde de intelepciune ale acelora, care au provocat si sentimentul de credinta puternica. Intelepciune de multe ori izvorata din disperare ,deci dintr-un semntiment puternic.

De exemplu raspunsul cananeencei ca si cainii mananca frimiturile e o pilda de intelepciune ,smerenie, dar si disperare de a isi salva copilul.

Nu vreau sa contrazic ce spui, ca nu ar fi in primul rand inima ceea cu care ne apropiem de Hristos, dar nici sa cadem in extrema inimii , sa ignoram intelepcunea, ca fecioarele care ardeau de dorinta sa il intampine pe mire, dar nu s-au ingrijit din neglijenta, de detaliul uleiului pentru candele.
Lipsa aceste griji a fost un semn de neiubire a mirelui, caci iubirea te face si aprins si rational.

[CristianR]

În prealabil postat de iustin_dumitru

ca sa lamurim cantitativ: Mai sus te referi ca o faci continuu sau doar in anumite momente ale zilei cand simti (adica xde cateva ori pe zi probabil)
Daca o faci continuu , mnai poti sa te gandesti si la altceva in timpul acela, de exz la treburi cotidiene?

Recomandarea este de a-i dedica un timp special în pravila zilnică, un efort de 15-30 de minute în care să nu te ocupi cu nimic altceva decât rostirea rugăciunii în inimă. Odată focul aprins, el îți va ține inima caldă pe parcursul zilei, cu condiția de a mai pune câte un lemn pe foc ori de câte ori ai ocazia: un simplu gând din inimă, o țâșnire a sufletului către Dumnezeu cu dragoste și pocăință. Asta se poate face inclusiv când ești la lucru, ori chiar dacă ești antrenat în vreo convorbire cu cineva. Starea aceea binecuvântată poate fi păstrată printr-o repetată aducere aminte și pomenire a lui Dumnezeu făcută nu atât cu mintea, cât cu inima. Ea va sfinți orice moment al zilei – chiar și al nopții la cei care lucrează mai mult – fără a ne împiedica să ne vedem de treburi.

Astea le-am sintetizat din carte și într-adevăr am rezonat cu învățătura de acolo, experiența mea fiind foarte limitată în privința asta.

Cred ca eu intradeva utilizez mai mult mintea. Cumva cred ca mintea trebuie sa fie in background si la orice sentiment intens , sa il genereze sau sa nu il impiedice.
Dar mintea fara inmuieresea si largirea inimii nu e de nici un folos.

Nici mintea fără inimă și nici inima fără minte. Prima ar fi intelectualism sec, a doua sentimentalism debusolat.

Mai cred ca noi punem mintea si apoi Dumnezeu pune inima,cum a facut cu Zaheu , l-a starnit prin atentie ca sa declanseze marturisirea lui emotionanta.

Punem atât mintea, cât și inima (e tot lucrarea noastră), iar Dumnezeu dă Duhul.

[Nietzsche]

În prealabil postat de CristianR

Nici mintea fără inimă și nici inima fără minte. Prima ar fi intelectualism sec, a doua sentimentalism debusolat.

Punem atât mintea, cât și inima (e tot lucrarea noastră), iar Dumnezeu dă Duhul.

Prin aceaste fraze tocmai ce l-ai contrazis flagrant pe apostolul Pavel.

"8.Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; 9.Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni."

Care e deosebirea în ceea ce voi ortodocși practicați prin rugăciunea inimii și meditațiile unui budist? Niciuna! Ambele sunt fapte spirituale și implicit denotă lucrarea ta nu a lui Dumnezeu. Harul nu poate fi dobândit pentru ca este un dar! Îl primești la botez ca dar, și nu poate fi dobandit pe parcurs, pentru că asta ar însemna munca ta. Cei din biserica primară se botezau la o vârstă matură și în deplină cunoștință de cauză și astfel recunoșteau și harul pe care îl primeau, pe când voi ați fost botezați la doua luni în necunostiinta, ulterior încercând sa-l dobândiți prin rugăciune, lucru imposibil conform declarațiilor lui Pavel. Cei contemporani cu apostolul se rugau în harul pe care l-au primit la botez spre a face voia Tatălui, și duhul era cel ce se ruga nu mintea lor, spre deosebire de voi care va rugați sa primiți har, să primiți duh pentru ca nu aveți. E cam mare diferența!

[Seraphim7]

Magistral Nietzsche:))

You just "drop the mic"....

All orthodox left the chat:))

PS

Adică cu tot respectul pentru colegii ortodocși,și pentru tine CristianR, ești în suflet de o sensibilitate aparte aici pe forum.

Dar să apreciem intervenția colegului Nietzsche,una șocantă, surprinzătoare,din partea unui ateu,care ....

Intervine chirurgical pe Subiect!

[cozia]

În prealabil postat de Nietzsche

Prin aceaste fraze tocmai ce l-ai contrazis flagrant pe apostolul Pavel.

"8.Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; 9.Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni."

Aici nu zice nimic de Botez ci doar "prin credinta" care este altceva.

În prealabil postat de Nietzsche

Harul nu poate fi dobândit pentru ca este un dar! Îl primești la botez ca dar, și nu poate fi dobandit pe parcurs, pentru că asta ar însemna munca ta. Cei din biserica primară se botezau la o vârstă matură și în deplină cunoștință de cauză și astfel recunoșteau și harul pe care îl primeau

Ok, si daca -l primesti in dar de ce continui sa nu auzi vocea Harului in momentul cand mireanul cu familia sa intra intr-o depasire periculoasa si se ciocneste fatal cu un TIR? ...sau cand ia o curba in viteza. De ce nu aude o voce a Harului care sa-i spuna sa reduca viteza debila de la 140km/ora la 40 kilometri/ora ca altfel in urmatoarele secunde se va incolaci in jurul unui copac .

Zilnic aproape vedem la stiri cum se duc de-amboulea familii intregi botezate.
De ce, botezati fiind, ramane debilismul asta in capul lor?

[CristianR]

În prealabil postat de Nietzsche

Prin aceaste fraze tocmai ce l-ai contrazis flagrant pe apostolul Pavel.

"8.Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; 9.Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni."

Cu totul de acord cu Sf. Ap. Pavel. El se referă acolo la faptele legii, pe care se bazau evreii, și care nu sunt mântuitoare. Mântuirea este exclusiv darul lui Dumnezeu și se dă tutoror celor care nu-I întorc spatele.

Iar lucrul la care m-am referit eu mai sus este tocmai străduința de a sta mereu cu fața către Hristos pentru a beneficia de harul Său. Este un efort pe care trebuie să-l facem noi, însă fără darul Lui, efortul nostru nu ne mântuiește, pentru că singuri "nu putem adăuga un cot staturii noastre".

Este o întâlnire la jumătatea drumului, dacă vrei. Dumnezeu coboară, dar și noi trebuie să facem efortul de a-L întâmpina. Oare roadele pomilor nu sunt darul lui Dumnezeu? Însă dacă tu nu lucrezi livada, dacă nu selecționezi pomii... vei avea cel mult mere pădurețe.

Apostolul Pavel nu îndeamnă nicăieri la lene în așteptarea harului. Din contră, îndeamnă permanent la vigilență și la strădania de a ne împotrivi păcatului, căci fără aceasta, el se insinuează pe nesimțite în sufletul oricărui om (iar unde este păcat nu poate fi har):

„Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge, luptându-vă împotriva păcatului.” (Evrei 12,4)

Oare și Ap. Iacov îl contrazice pe Sf. Pavel când spune:

„Arată-mi credința ta fără fapte, iar eu îți voi arăta, din faptele mele, credința mea.” (Iacov 2, 18)?

Evident că nu. Credința trebuie să fie lucrătoare, omul creat după chipul lui Dumnezeu trebuie să lucreze, pentru că El însuși lucrează, după cum spune Hristos:

„Tatăl Meu până acum lucrează; și Eu lucrez.” (Ioan 5, 17)

Care e deosebirea în ceea ce voi ortodocși practicați prin rugăciunea inimii și meditațiile unui budist? Niciuna! Ambele sunt fapte spirituale și implicit denotă lucrarea ta nu a lui Dumnezeu. Harul nu poate fi dobândit pentru ca este un dar! Îl primești la botez ca dar, și nu poate fi dobandit pe parcurs, pentru că asta ar însemna munca ta.

Diferența estențială este aceea că un creștin prin rugăciune intră în dialog cu Hristos, într-o relație de iubire, simțind prezența Lui tot mai mult în inima și în viața sa, transfigurându-se, înviind cu sufletul încă din această viață. Nu atât tehnica rugăciunii contează, cât gândul fierbinte către Dumnezeu făcut în orice împrejurare a vieții.

Sunt și creștini care ating această stare în alte moduri decât rugăciunea inimii: rugându-se cu propriile cuvinte, cântându-și credința ori preluând sau ușurând suferințele semenilor. Toate, însă, cu dragoste, care nu-i de la ei, ci de la Dumnezeu.

Harul ni se dă, precum spui, la botez. Și nu numai, ci în toate tainele și rugăciunile Bisericii. Dar îl pierdem, pentru că suntem nestatornici și înclinarea noastră spre rău rămâne în noi, chiar dacă ne-am botezat. Nașterea din nou începe cu Botezul, dar trebuie continuată toată viața. Practic, această viață limitată nu este altceva decât o fază embrionară din punct de vedere duhovnicesc. Nu devenim de la început oameni duhovnicești, este un proces îndelungat. În unii convertirea, nașterea omului nou, se petrece într-o clipă – cum a fost Ap. Pavel. Altora le trebuie toată viața.

Cei contemporani cu apostolul se rugau în harul pe care l-au primit la botez spre a face voia Tatălui, și duhul era cel ce se ruga nu mintea lor, spre deosebire de voi care va rugați sa primiți har, să primiți duh pentru ca nu aveți. E cam mare diferența!

Într-adevăr, suntem departe de credința și harul pe care-l aveau cei din Biserica primară; chiar foarte departe. Și de aceea căutăm să regăsim duhul care a impregnat rugăciunile și învățăturile pe care ni le-au lăsat ei. Măcar de-am înțelege cât de valoroase sunt și de-am reuși ca, dând la o parte ambalajul vechi, ponosit, pate inadecvat pentru vremurile noastre, alcătuit din cuvintele lor, să ajungem la acel miez inestimabil, de duh, capabil să aprindă și în noi focul care a ars în inimile lor.