Despre pacatele sau blestemele care se transmit peste generatii

[AndruscaCIM]

Vad ca nimanui nu ii convine acest concept de predare a bagajului genetic negativ, insa nu am niciun dubiu ca nimeni nu ar avea ceva de obiectat referitor la faptul ca atunci cand exista un preot/calugar/unchi in neam care si-a petrecut viata in rugaciune si a murit linistit prevestindu-si sfarsitul cu cateva zile inainte...nu il deranjeaza deloc.

Oare exista acest sentiment de revolta pentru ca nu ne cunoastem neamul, sau pur si simplu pentru ca nu suntem de acord cu aceasta afirmatie?

Mie mi se pare foarte obiectiv acest concept de transmitere a bagajului genetic, dar mai mult decat atat...pe langa inclinatia spre anumite afectiuni mostenita de la parinti, trasaturi de caracter si trasaturi fizice, sa mostenim intr-o oarecare masura si structura lor sufleteasca. Cred ca parintii mai duri, mai insensibili, mai deloc religiosi...transmit aceste caracteristici sau lipsuri si copiilor lor. Mi se pare explicabil faptul ca unii indivizi nu au respect pentru viata, nu le tresare niciun muschi atunci chinuie animale, cand trec cu masina peste ele, cand devin violenti sau cand nu manifesta nicio latura religioasa...pentru ca toate acestea pot fi explicate de ce au transmis parintii.

Desi fiecare individ e original si vine cu ceva al lui, el este totusi in mare parte conturat prin ceea ce mosteneste de la parinti....cel putin eu constat acest lucru in ceea ce ma priveste, si sunt foarte mandra de acest lucru.

Nu cred ca mostenim pacate si blesteme, dar in schimb cred ca avem de luptat uneori cu anumite inclinatii...si cred ca asta consecinta stilului de viata adoptat de parinti, bunici de fapt.

[Noesisaa]

Nu de mult am citit despre un tanar de 27 de ani din Vatra Dornei care s-a sinucis. Tatal lui s-a sinucis si el acum multi ani. Bagaj genetic negativ? Adica ii era scris in frunte sa se sinucida? Ce fel de pedeapsa a lui Dumnezeu ar fi asta -- adica familia sa fie pedepsita intr--un asa fel incat sa isi piarda sansa de mantuire? Sau mai curand, avand exemplul tatalui, tanarul a pastrat in minte ideea ca sinuciderea este o solutie viabila daca se aduna prea multe probleme (se pare ca mama ii murise cu putin timp in urma, prietena il parasise, fusese mutat disciplinar la o alta unitate...), cumva raul produs de tata nu s-a vindecat in inima fiului, nu s-a apropiat de Dumnezeu, nu a incercat sa capete incredere in Dumnezeu...Ma gadesc ca daca se apropia de Dumnezeu nu ar fi facut un asemenea gest.

[elizabeta]

În prealabil postat de Noesisaa

Da, dar ce vroiam sa spun ca se pare totusi ca din cele mai vechi timpuri ale bisericii atitudinea, daca poate nu oficiala, dar a indivizilor care o compun, fata de pacat a fost cel putin - un pic legalista, daca nu mai mult.

Pe de alta parte, poti oare sa cumperi cumva, sau sa platesti/rascumperi iertarea? Hristos cand l-a vindecat pe slabanog, sau pe orb, sau soacra lui Petru, sau pe altii, nu a spus: sa nu te vad 15 ani fiindca ai pacatul asta si asta, si pana atunci sa faci 50 de matanii pe zi, si apoi se sterg urmele pacatului tau manifestate prin boala. Sau te iert si de dezleg de pacatele tale, dar atatia ani sa ma lasi in pace (adica sa nu te impartasesti) ca prea esti pacatos. Sigur, inteleg o oprire temporara pentru cei care nu constientizeaza gravitatea pacatului, sau nu le pare rau, sau nu le pasa, sau pana in momentul in care inceteaza sa mai traiasca in pacat. Dar din pacate, sunt destul de multe cazuri in care legalismul este pus la mare cinste (exemplul lui Ory, situatie care mie mi se pare aberanta).

Si au cred ca, mai ales dupa spovedanie (care implica dorinta de indreptare), cea mai mare nevoie a sufletului este chiar comuniunea cu Iisus din Sfanta Euharistie si, din acest motiv, nu reusesc sa inteleg de ce oprirea de la Impartasanie este, in anumite cazuri, de asa lunga durata - de ordinul anilor(!!!).
In cazul amaratilor vindecati de Iisus, cred ca acestia, prin suferinta lor indelungata (iara vorbim de ani sau zeci de ani de neputinte), sufletul lor deja ispasise orice posibil canon de pocainta...
Pe de alta parte, cred ca oprirea temporara de care vorbesti tu este necesara si pentru a constientiza cat de grava este ofensa adusa lui Dumnezeu, dar si paguba asupra propriului suflet. Altfel, s-ar incuraja anumite comportamente realmente deviante - azi pacatuiesc, pentru ca oricum primesc dezlegarea, iar imediat ma impartasesc si ce sfant par in ochii lumii...NU!
...Nu pot decat sa sper din toata inima sa fim cu totii feriti de asemenea canoane si sa mergem la impartasanie, asa cum ar fi normal pentru orice crestin...

[elizabeta]

În prealabil postat de dani2004

Am pacatuit. Urmeaza sa fiu pedepsit de Dumnezeu. Cand, cum si cat numai El stie.Prin spovedanie se iarta pacatul, greseala? Sau vina de a fi pacatuit? Care este deosebirea intre ele? Primesc pedeapsa pentru pacat sau pentru ca l-am facut?
Daca pacatul sau grasala sunt iertate, de ce sa mai fiu pedepsit?

Prin spovedanie se iarta vina, adica acel "te-am iertat" dupa care tanjeste sufletul.
Prin canon ne ispasim (partial sau total) pedeapsa, adica: "desi te-am iertat, esti pedepsit sa nu te mai joci afara 2 saptamani"

[glykys]

În prealabil postat de elizabeta

Prin spovedanie se iarta vina, adica acel "te-am iertat" dupa care tanjeste sufletul.
Prin canon ne ispasim (partial sau total) pedeapsa, adica: "desi te-am iertat, esti pedepsit sa nu te mai joci afara 2 saptamani"

Asa este, tocmai pentru a constientiza gravitatea pacatului. Altfel, ce ar fi, sparg o banca, ma spovedesc, m-a iertat Dumnezeu, gata, mai sparg inca o banca, iar ma iarta Dumnezeu... ca si cum iertarea s-ar da oricum si in orice conditii...

[Fani71]

În prealabil postat de Noesisaa

Pai este, adevarat. Dar in general nu iese fum fara foc.

Da, focul este in cazul asta o tendinta umana de a simplifica, de a reduce lucrurile la un mod de gandire de tip pagan.
Religia crestina a vrut sa depaseasca acest mod de gandire contabil, de fapta si rasplata, de polite, etc, si a vorbit despre iertare (ganditi-va la fiul ratacitor! Tatal nici nu ii asculta spovedania pana la capat, gata, pune sa se taie vitelul gras!), mila lui Dumnezeu nemarginita, daca ne pocaim si si noi ii iertam pe altii, despre libertatea de pacat, despre invierea cu Hristos, despre depasirea Legii... Dar noi tot cadem in aceste modele de gandire simpliste.

Asta pentru elizabeta: la catolici am criticat niste puncte de doctrina care mai sunt teoretic valabile in textele dogmatice. Insa la catolici ele nu mai sunt tratate asa de la Vatican 2, sunt tratate mai duhovniceste. Insa la ortodocsi, desi anumite lucruri nu exista in doctrina, exista in practica, in vorbele unor duhovnici contemporani, in constiinta populara.. Ceea ce face multe ravagii.

[glykys]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Vad ca nimanui nu ii convine acest concept de predare a bagajului genetic negativ, insa nu am niciun dubiu ca nimeni nu ar avea ceva de obiectat referitor la faptul ca atunci cand exista un preot/calugar/unchi in neam care si-a petrecut viata in rugaciune si a murit linistit prevestindu-si sfarsitul cu cateva zile inainte...nu il deranjeaza deloc.

Oare exista acest sentiment de revolta pentru ca nu ne cunoastem neamul, sau pur si simplu pentru ca nu suntem de acord cu aceasta afirmatie?

Mie mi se pare foarte obiectiv acest concept de transmitere a bagajului genetic, dar mai mult decat atat...pe langa inclinatia spre anumite afectiuni mostenita de la parinti, trasaturi de caracter si trasaturi fizice, sa mostenim intr-o oarecare masura si structura lor sufleteasca. Cred ca parintii mai duri, mai insensibili, mai deloc religiosi...transmit aceste caracteristici sau lipsuri si copiilor lor. Mi se pare explicabil faptul ca unii indivizi nu au respect pentru viata, nu le tresare niciun muschi atunci chinuie animale, cand trec cu masina peste ele, cand devin violenti sau cand nu manifesta nicio latura religioasa...pentru ca toate acestea pot fi explicate de ce au transmis parintii.

Desi fiecare individ e original si vine cu ceva al lui, el este totusi in mare parte conturat prin ceea ce mosteneste de la parinti....cel putin eu constat acest lucru in ceea ce ma priveste, si sunt foarte mandra de acest lucru.

Nu cred ca mostenim pacate si blesteme, dar in schimb cred ca avem de luptat uneori cu anumite inclinatii...si cred ca asta consecinta stilului de viata adoptat de parinti, bunici de fapt.

O postare echilibrata si de bun simt, pana la urma. Mi-a venit in minte si pilda aceea din Pateric des folosita in contextul suferintei in iad: calugarul care se stia fara pacate si, totusi, suferea de o boala grea incat spunea ca prefera 3 ore in iad decat inca 1 an pe pamant:

- Doamne, îngerul Domnului, tu care ştii necazurile mele, să mai zac eu un an pe pământ? Nu ştii că o noapte îmi pare un an şi că toate bolile mai cu seamă noaptea sunt grele? Deci cum am să mai rabd eu un an această groaznică boală? Şi pentru ce rabd eu? Că eu ştiu ca om, că m-am silit, de când am venit aici în Sfântul Munte, să fac voia lui Dumnezeu. Şi a zis îngerul Domnului:
- Tu nu suferi pentru tine. Tu suferi pentru neamurile tale, care sunt în iad şi Dumnezeu te-a găsit pe tine şi voieşte prin osteneala şi suferinţa ta să scoată din neamul tău, până la al nouălea neam din iad". Că aşa se întâmplă dacă un călugăr bun îşi face datoria, mulţi din neamul lui se mântuiesc prin el.
Nu ai auzit ce zice proorocul Ieremia? Dumnezeu răsplăteşte păcatele părinţilor asupra copiilor până la al patrulea neam.
Deci, tu suferi pentru strămoşii tăi. Dar dacă vrei să ieşi şi tu din iad şi ei, să mai zaci un an pe pământ sau trei ceasuri în iad. dar ia seama ce spui, i-a spus îngerul, că în clipa aceasta ţi-am şi luat sufletul!

Evident, si eu m-as bucura foarte tare daca se va gasi cineva in neamul meu care sa ma scoata, prin rugaciunile si nevointa sa, din iad. Tot asa m-as bucura daca as reusi si eu sa fac ceva pentru mantuirea unui suflet. Insa asa suntem noi, oamenii, ca in exemplul acela al lui Fani, cu coaja de ceapa.

[emili76]

nu stiu de unde sa incep....cu un pacat cumplit ce imi apasa sufletul,desi e spovedit si-mi fac dupa putinta canonul.......am facut un avort.......avem o fetita si ne mai dorim un copil.......ma gandesc la pedeapsa divina,dar in acelasi timp si la Mila si puterea si Iubirea lui.....daca cel ce va veni va suferi pt pacatul nostru?daca nu va fi sanatos?

[Fani71]

În prealabil postat de emili76

nu stiu de unde sa incep....cu un pacat cumplit ce imi apasa sufletul,desi e spovedit si-mi fac dupa putinta canonul.......am facut un avort.......avem o fetita si ne mai dorim un copil.......ma gandesc la pedeapsa divina,dar in acelasi timp si la Mila si puterea si Iubirea lui.....daca cel ce va veni va suferi pt pacatul nostru?daca nu va fi sanatos?

Daca l-ai spovedit si faci pocainta, de ce te temi?
Dumnezeu este mare si bun.
Sa va dea Dumnezeu un copil sanatos si numai bucurii.

[Fani71]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Vad ca nimanui nu ii convine acest concept de predare a bagajului genetic negativ, insa nu am niciun dubiu ca nimeni nu ar avea ceva de obiectat referitor la faptul ca atunci cand exista un preot/calugar/unchi in neam care si-a petrecut viata in rugaciune si a murit linistit prevestindu-si sfarsitul cu cateva zile inainte...nu il deranjeaza deloc.

Oare exista acest sentiment de revolta pentru ca nu ne cunoastem neamul, sau pur si simplu pentru ca nu suntem de acord cu aceasta afirmatie?

Mie mi se pare foarte obiectiv acest concept de transmitere a bagajului genetic, dar mai mult decat atat...pe langa inclinatia spre anumite afectiuni mostenita de la parinti, trasaturi de caracter si trasaturi fizice, sa mostenim intr-o oarecare masura si structura lor sufleteasca. Cred ca parintii mai duri, mai insensibili, mai deloc religiosi...transmit aceste caracteristici sau lipsuri si copiilor lor. Mi se pare explicabil faptul ca unii indivizi nu au respect pentru viata, nu le tresare niciun muschi atunci chinuie animale, cand trec cu masina peste ele, cand devin violenti sau cand nu manifesta nicio latura religioasa...pentru ca toate acestea pot fi explicate de ce au transmis parintii.

Desi fiecare individ e original si vine cu ceva al lui, el este totusi in mare parte conturat prin ceea ce mosteneste de la parinti....cel putin eu constat acest lucru in ceea ce ma priveste, si sunt foarte mandra de acest lucru.

Nu cred ca mostenim pacate si blesteme, dar in schimb cred ca avem de luptat uneori cu anumite inclinatii...si cred ca asta consecinta stilului de viata adoptat de parinti, bunici de fapt.

Cu ce scrii tu cred ca sunt de acord.
Cu ce nu eram deu de acord era un prea mare determinism, pe de o parte, si pe de alta o conceptie contabila a pacatului si a iertarii; cu ideea de pedeapsa.
Pe langa asta, nu sunt de acord cu ideea ca daca ai conceput copilul in post sau ai avut relatii in timpul sarcinii nenorocesti copilul.
Inteleg sa spunem ca are efect asupra sufletului lui (suferinta, poate boli.. cine stie) daca a fost conceput de exemplu prin viol sau relatii sado-maso.
Sau daca unul din parinti are fantasme sexuale despre el (chiar daca nu ii face nimic). Asta da.. dar ziua conceperii, daca conceptia este facuta cu dragoste si respect? Nu.