Iubirea vrajmasilor

[Marius22]

Bine ar fi fost daca nimeni nu ne-ar fi dat, sau daca noi insine nu am fi oferit altora, prilejul de a-l (sau de a ne) numi vrajmas. Dar si mai bine este atunci cand desi exista acest prilej, ochii inimii noastre nu vad in semen chipul vrajmasului, ci numai pe cel al fratelui intru Hristos.

Cat de minunata ar fi lumea daca tot mai multi am fi loviti de aceasta "nevedere" a vrasmasului. Sa ne rugam ca Domnul sa ne "orbeasca" astfel cu dumnezeiasca iubire de vrajmasi.

Fericit este acela care poate spune cu Sfântul Grigorie de Nissa: „Doamne, fă cu mine ceea ce fac eu cu alţii”.

[Lavrentiu]

Parintele Steinhardt spunea ca Hristos ne cere imposibilul: sa dam ce nu avem, dar nici nu putem avea daca nu dam.

Iubirea vrajmasilor nu mai este in firea noastra cazuta, doar lucrarea Duhului Sfant ne-o poate reapropria. Nu exista iubire de vrajmasi fara Hristos. Dar Hristos ne daruieste iubirea vrajmasilor prin aceea - asa cum bine arata Marius22 - ca ne face sa nu mai avem vrajmasi, scotand de la noi vrajmasia si satanica senzatie de superioritate.

[Lavrentiu]

"Cel ce se roaga pentru oamenii ce-l nedreptatesc, ii inspaimanta pe draci; iar cei ce se lupta cu cei dintai, e ranit de cei de al doilea.

E mai bine sa fim batjocoriti de oameni decat de draci; dar cel placut lui Dumnezeu pe amandoi i-a biruit"

(Sfantul Marcu Ascetul)