Predica de azi

[fallen]

Exact asa ne-a spus si noua.
In prima zi de Craciun ni s-a spus ca anul bisericesc se "invarte" intre 2 mari sarbatori : Nasterea si Invierea Domnului, si ni s-a pus intrebarea "oare pentru cei care nu cred in asta, ce semnificatie au aceste sarbatori; ce e cel mai important lucru in viata lor, oare in jurul cui se "invarte" existenta lor?"

[catalin2]

Ieri de Boboteaza preotul a amintit de experimentele din Rusia si a spus ca a primit acum ceva timp o sticluta de la unul din credinciosi pe care acestea o pastra de mai bine de 30 de ani. Apa era limpede si a baut din ea, era ca la inceput.

[glykys]

Eu voi posta predica par.Steinhardt la Evanghelia de azi, a lui Zaheu.
Din predica de la biserica am retinut ca trebuie sa ii dam slava lui Dumnezeu in primul rand ca am ajuns si duminica aceasta la biserica, invingand niste ispite (spre exemplu, eu, desi am pus ceasul sa sune, nu l-am luat in seama, dar tot a dat Domnul ca m-am trezit in timp util; apoi, dupa ce m-am trezit, am vazut ca bunicului ii crescuse tensiunea si un gand razlet mi-a trecut prin minte ca mai bine sa stau acasa sa am grija de bunic, dar apoi mi-am zis ca daca fac asta, o sa adorm, asa ca nici nu o sa merg la biserica, nici nu o sa am grija de bunic; apoi, dupa ce am iesit din casa, am vazut ca e ghetus... in cele din urma, am ajuns la biserica, in timp util, slava Domnului!) si ca Zaheu a facut un lucru mare cand s-a urcat in copac, lepadand orice rusine de cei din jur, nemaigandindu-se la starea lui sociala, la ce ar putea spune oaenii despre el vazandu-l catarat acolo, ca un copil. La asta nu ma gandisem!


CAZUL ZAHEU


din “Dăruind vei dobândi”
Editura Mănăstirii Rohia
2006

CAZUL ZAHEU
la Duminica a 32-a după Rusalii si …

„Iisuse, Care ai înviat din morţi, Inviază şi sufletele noastre”
(Acatistul învierii Domnului).

Zaheu a fost ticălos. De lucrul acesta se cuvine să fim ferm convinşi şi pe acesta trebuie să-l avem mai întâi în vedere, dacă ne este vrerea să tălmăcim în adâncime textul evanghelic (Luca 19, 2 şi urm.) unde el este pomenit.
Era bogat – asupra punctului acestuia se opresc îndeobşte comentatorii, pornind, de altfel de la text. Dar nu aici aflăm esenţa. Nu toţi bogaţii sunt răi şi nemilostivi, nu toţi săracii sunt buni şi nepizmaşi.
Zaheu era vameş – iată trăsătura principală. Vameş, adică slujitor al ocupantului roman, trădător de neam, colaboraţionist —cum se spune în veacul nostru, şi tocmai termenul acesta re¬cent ne ajută să pricepem cum nu se poate mai desluşit situaţia.
Se vânduse cotropitorilor ţării sale, îi slujea, se făcuse slugoiul lor. De aceea era şi vrăjmăşit şi dispreţuit, nu întrucât era bogătaş, ci ca vânzător şi om de încredere al unei puteri străine şi invadatoare, străduindu-se a-i procura venituri, taxe, biruri prin orice mijloace şi punându-se fără preget la dispoziţia ei.
Este adevărat că Zaheu, de îndată ce se schimbă, ia hotărâri băneşti: dăruieşte jumătate din avere săracilor, declară că va despăgubi împătrit pe cei nedreptăţiţi de el. Dar aceasta din pricină că setea de avuţii reprezenta viciul său major – abcesul purulent al unei maladii interne.
Pe cale monetară avea, aşadar, să se manifeste mai întâi prefacerea prin care trecuse.
Tămăduirea operează cu precădere tocmai în locul cel mai sensibilizat şi mai infectat.
Căci în interval de câteva ceasuri, Zaheu nu numai că se vindecase de patima bănească (de fapt consecutivă unei patologii mai cuprinzătoare), ci devenise un alt ins; nu pierise numai arghirofilia, se cutremuraseră înseşi profunzimile fiinţei sale. Şi aceasta este minunea: dispariţia omului vechi ivirea omului nou.
Şi tot aceasta, în general vorbind, este marea şi uimitoarea minune a lui Iisus Hristos.

Nu vindecarea slăbănogilor, muţilor, surzilor, gârbovilor, leproşilor, orbilor, muribunzilor; nu înmulţirea pâinilor, umblatul pe mare, tămăduirea demonizaţilor şi nici chiar învierea morţilor.
Minunea cea mare şi fără seamăn aceasta este: prefacerea totală a omului, săvârşită atât în vremea cât a trăit El pe pământ cât şi după înălţarea Sa la cer, de-a lungul veacurilor, prin şirul practic infinit de mucenici, sfinţi, convertiţi şi transfiguraţi.
Este metanoia, pe care am numit-o: totala dezintegrare a omului păcătos şi imediata lui metamorfozare în subiect de jertfa. Iată cea mai uluitoare minune a Domnului, neîntrecută, care pe toate celelalte le lasă în urmă şi le pune în umbră, oricât de cutremurătoare ar fi şi ele. Dar metanoia, pentru cine ştie ce este viaţa şi cunoaşte firea omenească, se arată cu mult deasupra frângerii legilor naturale de către Mântuitorul. Căci legile naturii sunt deterministe, cauzale şi pasive şi se supun Făcătorului lor, pe când fiinţa înzestrată cu darul gândirii şi conştiinţei este liberă şi, pentru a-i determina schimbarea, divinitatea însăşi are de înfruntat dreptul de liberă alegere dăruit omului. De data aceasta, ea nu porunceşte, scurt, ci numai acţionează pe calea harului îndrumător.
Este nevoie în lumea morală, din partea divinităţii, de o lucrare energetică mai subtilă şi mai radicală decât în lumea fizică, în a slobozeniei decât în a legităţilor. Aşa fiind, Hristos poate face din cel mai din urmă şi mai înrăit întru păcate, un om nou.
Hristos nu este numai bun, milostiv şi smerit cu inima, ci e şi puternic (Luca 5, 24) pentru a vindeca tot soiul de boli şi beteşuguri trupeşti, dar lucrările acestea pălesc în faţa marii minuni a prefacerii omului.
Ea dă dovadă în chip incontestabil şi irezistibil despre atotputernicia şi divinitatea Celui ce o săvârşeşte. Căci împărăţia lui Dumnezeu nu este în cuvânt, ci în putere (I Cor. 4, 20).
Prin cuvântul-putere al lui Hristos (în filosofia profană Alfred Fouillee a conceput idei-forţe), omul cel vechi moare, se naşte un om nou, viu întru Domnul, un om scos din robia păcatului şi de sub stăpânirea satanei, cumpănit de alte coordonate psihice şi etice. N-a intervenit vreun element material, nimic faptic, nici o acţiune a celor de pe ţărmul creaţiunii: misterul e deplin şi se produce între cer şi pământ, în acel spaţiu magnetic dintre cei doi electrozi cosmici supraîncărcaţi, în zona transdetectabilă de dincolo de orice coerciţiune şi silire, consecinţa fiind că insul îşi impune sieşi un mod de viaţă, o scară de valori şi o trezvie a cugetului.
El poate spune acum: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi. La loc cu păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-ne-a pe căile dreptăţii pentru numele Lui” (Psalmul 22, 1-3), sau poate conjuga la timpul prezent: „Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curaţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi” (Psalmul 50, 8).
Puterea Domnului de a replămădi omul vechi şi de a făuri dintr-însul o fiinţă nouă s-a dovedit şi la chemarea lui Levi-Matei (un vameş şi el), a lui Saul-Pavel pe drumul Damascului, a Mariei-Magdalena (sau a femeii ori femeilor păcătoase), a tâlharului celui bun de pe cruce.
Aproape la fel se petrec lucrurile cu femeia samarineancă, orbul din naştere, demonizatul din ţinutul Gherghesenilor, al celui de-al zecelea lepros şi alţi tămăduiţi care de-îndată Îl urmează, preamărindu-L pe Hristos (fără a pierde însă din vedere că în aceste cazuri din urmă, metanoia cunoaşte şi temeiuri explicative, o logică omenească izvorâtă din recunoştinţă).
„Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă”, spune Apostolul (II Cor. 5, 17); omul vechi a murit împreună cu faptele lui. Şi ne-am îmbrăcat în cel nou, dezbrăcându-ne şi dezpovărându-ne de vieţuirea cea veche.
Hristos ne înnoieşte întru totul, ne îmbracă în omul nou, ne face fii ai luminii, ca semn şi izvor de naştere: „Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strigă prin poftele amăgitoare; şi să vă înnoiţi în duhul vieţii voastre; şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit înfarti dreptate şi sfinţenia adevărului” (Efeseni 4, 22-24).
Puterea lui Hristos se vădeşte mai ales prin învierea celor vii, prin trecerea lor de la întuneric, robie, deznădejde şi păcătoşenie, la libertate, lumină şi bucurie: „Fiindcă v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi dimpreună cu faptele lui şi v-aţi îmbrăcat în cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit” (Coloseni 3, 9-10).
Cuvântul „îmbrăcat” nu face referire la o acţiune de suprafaţă, ci are sens de „contopit cu”, fiind sinonim cu „întrupat”, ca şi în cutremurătoarea formulă; „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat”. Sf. Apostol Pavel subliniază „baia naşterii celei de-a doua prin înnoirea Duhului Sfânt” (Tit 3, 3-7), iar Sf. Apostol Petru scria: „Fiind născuţi din nou… prin cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi care rămâne în veac” (I Petru 1, 23).
Celui mort în păcate, Domnul îi spune: fii viu; şi-1 răpeşte de sub stăpânirea morţii spre a-1 da vieţii, iar celui acum viu îi rosteşte: mori vieţii acesteia trecătoare spre a fi viu întru Mine.
Prin botez şi prin pocăinţă, Hristos refăureşte făptura cea veche, pe omul unei lumi care aparent este aceeaşi, dar care ia cu totul altă înfăţişare şi poartă cu totul alte sensuri pentru cel căruia i s-au deschis ochii inimii şi cugetul.
Botezul este cu adevărat o sfântă şi înfricoşătoare taină, câtuşi de puţin o simplă ceremonie, ci actul care face din cel botezat o altă fiinţă.
La orice botez se deschid cerurile, oferind o sfântă şi extraordinară bucurie. Dovadă şi ospeţele care în referatul evanghelic mai întotdeauna însoţesc convertirile: în casa lui Matei, în casa lui Zaheu…
Instantaneitate şi veselie – iată principalele caracteristici ale naşterii din nou.

[glykys]

Ospăţul – iată firescul accesoriu; potopul fericirii şi al înnoirii – iată consecinţa imediată. Pentru toţi botezul lucrează la fel, la orice vârstă, în toate cazurile când are loc naşterea de-a doua, adică aceea harică, spirituală. Fericiţi sunt cei care nu au rămas în întuneric şi au văzut totuşi lumina, mai devreme sau mai târziu.
Duhul e foc şi fulger, o dată cu fiecare creştinare ia fiinţă un cer nou şi un pământ nou. Uimirea, bucuria şi binecuvântatul tremur al lui Zaheu nu vor fi fost mai puţin intense decât ale lui Adam în ziua a şasea a Facerii, când a deschis ochii şi a contemplat zidirea.
Prin botez şi metanoie (care e reîmbrăcare în haina curăţiei) se dovedeşte puterea lui Hristos. Pruncul creştinat (şi observaţia e valabilă şi pentru convertitul ulterior la credinţa în Hristos) nu mai este o simplă vieţuitoare, înzestrată doar cu însuşiri mintale superioare; el se naşte a doua oară din apă şi duh, precum i-a spus Domnul lui Nicodim, marcând net deosebirea dintre animalitate şi omenire.
Procesul înnoirii implică atât interiorul celui renăscut cât şi posibilitatea perceperii în alt sens a lumii morale, de parcă s-ar ridica văluri, s-ar risipi întunecimi şi s-ar ivi temeiuri nebănuite ale universului.
Să mulţumim cu toţii, cu emoţie adâncă şi inimă voioasă, că suntem ai lui Hristos, fie de la naştere, fie de mai târziu, cu toţii însă născuţi din duh, născuţi de sus, în numele lui Hristos Iisus, pentru vecie.

[fallen]

La ultima predica scumpul nostru parinte a spus ca foarte multi copii ii spun ca ei nu cred in dumnezeu pt ca nu Il vad si ca el nu-i poate convinge cu argumente din Sfanta Scriptura pentru ca nu vorastfel de argumente, si atunci nu-i ramane altceva de facut decat sa le spuna ca la un moment dat in viata se vor convinge singuri de existenta lui Dumnezeu, chiar daca nu-L vor vedea, pentru ca daca ar fi sa-L vedem, n-ar mai fi vorba de credinta, ci de certitudine, adica esenta credintei e sa credem fara sa vedem, cum i-a spus Isus lui Toma. (Desigur a mai facut si pauze ). Apoi a mai zis ca daca in viata asta avem parte si de lucruri rele, de boli, necazuri, neajunsuri, nu e vina lui Dumnezeu, ci e consecinta propriilor actiuni.
A mai zis de asemeni ca la inceputurile crestinismului, dupa slujba fiecare aducea ce avea pe acasa si avea loc o agapa, un ospat.
Eu m-am bucurat ca am auzit aceasta pilda cu Zaheu, ca am putut sa dau un argument, acasa, in favoarea lui Isus.

[glykys]

La predica de astazi, pe langa explicarea semnificatiei praznicului, parintele a pus accent pe faptul ca noi, crestinii ortodocsi, trebuie sa facem cele placute lui Dumnezeu si nu cele placute oamenilor sau duhului acestei lumi.

A vorbit astfel despre randuiala ortodoxa care trebuie indeplinita la nasterea unui copil. Asa cum in VT, la opt zile dupa nastere se punea numele si se taia imprejur, noi suntem datori sa chemam preotul sa faca sfestanie, sa sfinteasca apa pe care o va folosi lauza pentru sine si pentru bebelus si sa citeasca rugaciuni pentru sanatatea si buna crestere a copilasului. A indemnat foarte staruitor crestinii sa tina seama de aceasta randuiala si sa sara in ajutorul celor care nu pot chema preotul acasa, intrucat slujba respectiva se poate face si in biserica, daca se stie numele de botez al mamei, iar apa sfintita poate fi dusa lauzei la spital.

Botezul nu trebuie amanat mai mult de 40 de zile de la nastere si se poate face oricand, fie ca e zi de post sau dulce. Atunci cand copilul se boteaza, trebuie sa fie prilej de bucurie duhovniceasca, nu prilej de chef, mancare, bautura, distractie... Botezul nu trebuie amanat pe baza unor considerente materiale si sociale (ca nu am bani acum, ca astept sa se stranga toate neamurile...), intrucat copilul este lipsit de pavaza credintei si nu poate fi imbisericit, impartasit... A asemanat copilul nebotezat unui om dezbracat scos afara, in ger. Astfel se ajunge sa se boteze copiii la trei luni, la sase luni, la un an...

Tot acum s-a pus accentul si pe Taina Cununiei, cu rugamintea ca tinerii si mai putin tinerii sa nu mai traiasca in desfranare, cum e la moda, ci sa constientizeze pacatul, sa il marturiseasca si sa ceara Taina Cununiei, pentru ca, in general, oamenilor li se intampla mari necazuri in viata, tocmai din cauza pacatelor neconstientizate si nespovedite. Si atunci se intreaba: de ce mi se intampla mie astea, Doamne? cand, de fapt, aceste ucruri sunt rezultatul unei vieti traite nu spre placul Domnului.

In incheiere, a rugat oamenii sa transmita mai departe aceste mesaje, despre importanta administrarii Tainelor Botezului si Cununiei asa cum trebuie, pastrand randuiala, spre slava lui Dumnezeu si nu asa cum dicteaza duhul lumesc. Eu le-am impartasit aici, cu rugamintea sa le faceti sa rodeasca in familiile si printre cunoscutii vostri. Daca stiti persoane care tocmai au nascut, sa le spuneti de randuiala de la opt zile si de botezul pana la 40 si, de asemenea, daca aveti in familie parinti, bunici necununati la biserica (si sunt multi, mai ales ca pe vremea comunismului se faceau pe furis), sa ii indemnati sa se cunune la biserica. Nu conteaza cheful de dupa, ci binecuvantarea lui Dumnezeu.

Bine ar fi ca lumea sa caute mai putin la cele dumnezeiesti decat la cele lumesti!

[fallen]

Miercuri seara am fost la sf. Maslu impreuna cu parintele nostru, la o alta biserica, unde a slujit impreuna cu preotul de acolo.
La sfarsitul slujbei, parintele de la spital a spus ca e foarte importanta participarea cat mai multor persoane la aceasta sfanta taina si rugaciunea comuna. A spus ca e bine sa ne rugam fiecare nu numai pentru ai nostri ci si pentru ai celorlalti enoriasi, in masura in care ii cunoastem, macar din auzite, si e bine ca parintele sa fie la curent cu situatia din familia fiecaruia.
Este important de stiut si acest aspect, al participarii si al rugaciunii comune, pentru ca poate unii, ca si mine cateodata, din pacate, considera ca e de ajuns sa treaca pe la biserica si sa dea un pomelnic, acatist, liturghie, impreuna cu o suma oarecare de bani pt. preot (de obicei,mai mica, daca vii mai des, mai mare daca vii ocazional), fara sa mai stea si la slujba, macar cinci minute, sa zica un "Tatal nostru" macar. E drept ca si slujitorii Domnului au nevoie de bani ca sa traiasca si sa intretina bisericile, dar nu banii pe care ii dam ne vor aduce bunavointa si mila lui Dumnezeu asupra noastra, in nici un caz. De fapt cred ca pe vremuri era obligatoriu doar darul ("jertfa"- lumanare, prescura) care se dadea la altar impreuna cu pomelnicul, dar nu sunt sigura de acest aspect (poate ma ajutati si voi).

[glykys]

În prealabil postat de glykys

Bine ar fi ca lumea sa caute mai putin la cele dumnezeiesti decat la cele lumesti!

Ia uite gura pacatosului!!!
Mai intai cele dumnezeiesti, apoi cele lumesti.

Fallen, e un articol pe site legat de jertfele din biserica, astazi a fost postat.
Si da, jertfa lui Dumnezeu duhil umilit, inima infranta si urgisita... Ni se cere prezenta, prezenta fizica, prezenta duhovniceasca. Ni se cere sa fim oameni traitori, nu doar contribuabili la biserica, datatori de pomelnice...
Zicea undeva par. Teofil ca oamenii au impresia ca daca vin la biserica si pun o lumanare, apoi pleaca, lumanarea aia sta acolo, in locul lor. De fapt, lumanarea e lumanare, banul e ban, inima noastra e inima noastra.

[fallen]

Apropo de ce ai scris tu, uite ca eu credeam exact pe dos, si anume ca botezul se face dupa 40 de zile...
La sapte sau opt zile stiam ca se face molifta mamei (ca si in prima zi), nu stiu insa daca poate veni ea la biserica sau tr sa vina parintele acasa, iar de copil am auzit si eu tot ieri la slujba.

[glykys]

În prealabil postat de fallen

Apropo de ce ai scris tu, uite ca eu credeam exact pe dos, si anume ca botezul se face dupa 40 de zile...
La sapte sau opt zile stiam ca se face molifta mamei (ca si in prima zi), nu stiu insa daca poate veni ea la biserica sau tr sa vina parintele acasa, iar de copil am auzit si eu tot ieri la slujba.

Nu, botezul se face inainte sau la 40 de zile, nu dupa. Bine, daca e in pericol de moarte bebelusul, se poate boteza pe loc de catre un crestin, in numele Sfintei Treimi, daca nu e preotul prin preajma, urmand ca apoi sa ii fie completate randuielile la biserica, daca, fireste, scapa cu viata.

La opt zile vine preotul la spital sau acasa, unde e lauza, sa sfinteasca apa, nu vine mama la biserica. Sau vine un crestin la biserica si solicita sfintirea apei, pentru lauza X, la opt zile.