Imbracamintea noastra si a copiilor

[Yasmina]

În prealabil postat de Solveig

Eu port la gat o cruce mica din ata neagra, din aceea facuta de mana, simpla. Sotul meu mi-a daruit-o la putin timp dupa ce ne-am cunoscut si tin foarte mult la ea.
Vara e aproape tot timpul vizibila.Cand imi amintesc ca o am la gat si apartin de credinta mea, ma ajuta sa ma comport mai retinut si mai frumos, mai crestineste (lucrez cu oameni...).
Chiar daca as sti ca pe altii ii deranjeaza, nu as scoate-o; probabil ca in general numele Mantuitorului nostru deranjeaza, la fel ca si cuvintele "mantuire", "viata vesnica". Dar cred ca trebuie sa le rostim mai des.

Pe mine nu ma deranjeaza oamenii de alte culte,deci nici ei nu ar trebui sa fie deranjati de crucea mea. Dar sunt!
Eu port la lucru,o cruce mica,mica la rever si am observat ca unele persoane se uita la cruce,apoi la mine...si in final au o atitudine dispretuitoare,o atitudine care arata ca daca port o cruce sunt o idioata si deci demna de tot dispretul lor.
Nu va spun ca am vrut s-o scot(este o brosa mica) si nu pot s-o scot,s-a intepenit in material :)
Asa ca nu am mai insistat si am lasat-o acolo...

[lore86]

În prealabil postat de Laura19

In fine, semul asta e pe haine, in reclame, pe caiete, creioane, papuci, ciorapi, curele, in scoli, in autobuze, pe panouri...e peste tot.

Intr-o lume vadit anticrestina, oare toate astea sa fie intamplatoare???

În prealabil postat de lore86

Intr-o lume vadit anticrestina, oare toate astea sa fie intamplatoare???

Stii ce e ironic, la unele licee de aici, nu au educatie religioasa, dar au lectii de yoga. Deci dupa mintea lor, yoga e buna, dar crestinismul ba. Cel mult se pomeneste de crestinism in istoria religiilor, la Legende si Mituri, anumite fapte redate in Sf.Scripura, de ex. Iisus mergand pe apa, sunt considerate mituri. Asta lasand la o parte teoria evolutiei care este f.detaliata si bagata pe gat. Si tot ei zic ca nu indoctrineaza.

Eu aici am fost la o scoala unde erau 80% evrei si o romanca a sfatuit sa nu port Crucea ptr. ca am sa primesc comentarii si priviri urate. Comentarii n-am primit, insa priviri piezise da si dialog cu colegii evrei 0. In sfarsit. Bine ca am scapat de scoala aia , caci a fost o experienta ciudata.

[Alin.D.Zaharia]

În prealabil postat de Laura19

Stii ce e ironic, la unele licee de aici, nu au educatie religioasa, dar au lectii de yoga. Deci dupa mintea lor, yoga e buna, dar crestinismul ba.

Cel puțin la yoga înveți cum să îți relaxezi mintea și corpul pe când la ora de religie te învață că dacă nu faci cum zice în biblie mergi în iad și ai să suferi o eternitate. Eu aș alege lecția de yoga.

În prealabil postat de Laura19

Cel mult se pomeneste de crestinism in istoria religiilor, la Legende si Mituri, anumite fapte redate in Sf.Scripura, de ex. Iisus mergand pe apa, sunt considerate mituri.

Având în vedere că nu există nici o dovadă că un individ pe nume Iisus a mers pe apă nu văd de ce ar fi considerat altceva decât un mit.

În prealabil postat de Laura19

Asta lasand la o parte teoria evolutiei care este f.detaliata si bagata pe gat. Si tot ei zic ca nu indoctrineaza.

Nu prea are sens termenul „îndoctrinare” în această frază. Eu consider că ești îndoctrinat atunci când ești învățat o anumită dogmă.
(„dogmă” - adevăr absolut ce nu poate fi pus sub semnul întrebării)

Ești liber să pui sub semnul întrebării teoria evoluției sau să încerci să demonstrezi că este greșită/nu are sens/etc, sunt sigur că ai să câștigi un Nobel dacă reușești.
Dar nu ai să reușești pentru că în știință când ceva este o „teorie” înseamnă că sunt dovezi empirice și că acel lucru este demonstrat deja.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de Yasmina

Pe mine nu ma deranjeaza oamenii de alte culte,deci nici ei nu ar trebui sa fie deranjati de crucea mea. Dar sunt!
Eu port la lucru,o cruce mica,mica la rever si am observat ca unele persoane se uita la cruce,apoi la mine...si in final au o atitudine dispretuitoare,o atitudine care arata ca daca port o cruce sunt o idioata si deci demna de tot dispretul lor.
Nu va spun ca am vrut s-o scot(este o brosa mica) si nu pot s-o scot,s-a intepenit in material :)
Asa ca nu am mai insistat si am lasat-o acolo...

Poate se uita asa si pentru ca nu prea au vazut sa fie purtata crucea pe rever, cum nici eu de altfel...cine stie!

[costel]

În prealabil postat de Alin.D.Zaharia

Având în vedere că nu există nici o dovadă că un individ pe nume Iisus a mers pe apă nu văd de ce ar fi considerat altceva decât un mit.

Exista Scriptura. A crede nu inseamna a te increde numai in dovezi logice. Aici sta maretia credintei - sa te increzi in cuvintele lui Hristos, chiar daca de multe ori invatatura Lui pare a fi absurda, precum cererea de a te ruga pentru cei ce ti-au facut rau.

[Yasmina]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Poate se uita asa si pentru ca nu prea au vazut sa fie purtata crucea pe rever, cum nici eu de altfel...cine stie!

Serios??...nu m-am gandit la asta...intr-adevar altii poarta crucea pe fund,pe spate sau oriunde altundeva decat la gat sau la rever...
Greseala mea,dar sa stii ca pe fund nu am s-o pun!!!

[Alin.D.Zaharia]

În prealabil postat de costel

Exista Scriptura. A crede nu inseamna a te increde numai in dovezi logice. Aici sta maretia credintei - sa te increzi in cuvintele lui Hristos, chiar daca de multe ori invatatura Lui pare a fi absurda, precum cererea de a te ruga pentru cei ce ti-au facut rau.

Deci crezi în scriptură și biblie să înțeleg.

Câteva întrebări:
De ce nu ești musulman și nu crezi în alah și învățăturile Coranului?
De ce nu crezi în Thor? De ce nu crezi în Zeus? De ce nu crezi în Isis? etc.

Îți zic eu de ce, pentru că te ai înăscut într-o familie creștină și într-un loc/timp unde lumea este creștină. Dacă te nășteai acum 6000 de ani în egiptul actual credeai în altceva. Dacă te nășteai într-o țară/familie musulmana credeai în alah.
Singurul lucru care dictează ce religie ești sau nu ești este locul, timpul și familia în care te naști.

Concluzie, degeaba îmi zici tu mie că, crezi în cuvântul lui Hristos, asta nu schimbă realitatea cu nimic, dacă vrei să convingi pe cineva de ceva trebuie să aduci dovezi nu credință.

[ioanna]

În prealabil postat de costel

Exista Scriptura. A crede nu inseamna a te increde numai in dovezi logice. Aici sta maretia credintei - sa te increzi in cuvintele lui Hristos, chiar daca de multe ori invatatura Lui pare a fi absurda, precum cererea de a te ruga pentru cei ce ti-au facut rau.

De fiecare data cand cineva ne cere dovezi pentru a crede sau spune trebuie sa vad pentru ca sa cred sau merge la spectacole evanghelice pe stadion, menite sa trezeasca credinta prin "minuni" facute live, imi aduc aminte de un pasaj din „Dăruind vei dobîndi. Cuvinte de credinţă” a lui Nicolae Steinhardt:

„Căci nu numai că nu bănuiau pe Cine spînzuraseră pe lemn, ci nu ştiau nici ce înseamnă „a crede” şi foloseau cuvîntul fără a-l înţelege deloc. Dacă, următor injoncţiunii arhiereşti, Domnul ar fi coborît de pe crucea pe care, grăieşte atît de frumos Fericita Caterina din Siena, nu piroanele, ci dragostea Îl ţinea ţintuit, cuvîntul „credinţă” ar fi fost desfiinţat pentru totdeauna şi năvalnic s-ar fi înscăunat împărăţia lui Dumnezeu. Faptul coborîrii nu putea fi crezut, ci numai constatat, înregistrat, luat la cunoştinţă în plinătatea evidenţei sale. S-ar fi impus ca atare şi ar fi redus la zero orice supravieţuire a enigmaticului verb „a crede”. A crede nu este sinonim cu a dovedi, a demonstra, a fi evident; cu sintagma „a crede pentru că”. A crede înlătură orice dubiu, rezervă şi motivaţie. Brusca apariţie a unei imense păsări roşii căzute din cer i-ar pune pe oameni, scrie Kierkegaard, faţă în faţă cu un eveniment extraordinar şi senzaţional care nu le-ar mai îngădui să nu-şi dea seama că au de-a face cu un semn cert, unul dintr-acelea stăruitor cerute de farisei, scribi şi cărturari. Coborîrea de pe cruce, la Golgota, ar fi fost o asemenea uriaşă pasăre colorată; după ivirea căreia arhiereilor şi tuturor celor aflaţi în perimetrul acela nu le mai rămînea altceva de făcut decît să se supună evidenţei, să îngenuncheze, să cînte osana. (...)

Coborîrea de pe cruce ar fi fost un act de autoritate, de constrîngere, de siluire a voinţei şi libertăţii, de înlocuire a credinţei prin evidenţă. Cercetarea atentă a textelor evanghelice şi meditarea lor ne îndeamnă să ajungem la concluzia că nu acesta a fost „stilul de lucru” al Domnului. Nu cu evidenţe, cu dovezi, ci parcă, dimpotrivă, în mod tainic şi dubitativ I-a plăcut să procedeze, lăsînd totdeauna posibilitatea sesizării unei doze de incertitudine şi a conceperii validităţii unor îndoieli”.

„E de mirare că un popor atît de ascuţit la minte ca acela iudeu s-a putut opri asupra unui Mesia glorificat, coborînd din cer cu un alai definitiv care nu ar mai fi îngăduit nici cea mai mică îndoială, ci doar prosternarea, constatarea. Cum de n-au bănuit că planul divin va recurge la o cale mai puţin simplistă? Soluţia mesianică închipuită de Iuda este de o naivitate egală cu soluţia scenică a unui deus ex machina“. (Jurnalul Fericirii p.517)

Noi nu demonstram nimanui obiectivitatea realitatilor biblice, nu dorim sa convingem pe nimeni de nimic, pentru ca dovezile nu duc la credinta autentica. Daca demonstrez ca un om poate merge pe apa, nu e vestea cea buna a Evangheliei, nu asta inseamna "credinta". Vestea cea buna a Evangheliei presupune un mod de existenta, deci singurul anunt obiectiv compatibil cu evenimentul eclezial este invitatia “vino si vezi”, o chemare a omului sa participe la anumite relatii de impartasire a vietii in Biserica, iar acolo este punctul din care se naste credinta, prin deschiderea lui spre Dumnezeu. Vrea cineva sa vada Biblia drept o colectie de mituri ,o fictiune ideatica si literara? Nu o sa-l pot eu convinge ca nu este asa, atata timp cat e atasat obsesiv de ideea asta, inchizandu-si orizontul cunoasterii. Libertatea provine din incertitudine, pe care el nu o accepta, e indoctrinat, atasat obsesiv de propriul idol mental. Insa si un astfel de om poate ajunge la un moment de cumpana in viata, care il marcheaza si se trezeste.

[iuliu46]

În prealabil postat de ioanna

De fiecare data cand cineva ne cere dovezi pentru a crede sau spune trebuie sa vad pentru ca sa cred sau merge la spectacole evanghelice pe stadion, menite sa trezeasca credinta prin "minuni" facute live, imi aduc aminte de un pasaj din „Dăruind vei dobîndi. Cuvinte de credinţă” a lui Nicolae Steinhardt:

„Căci nu numai că nu bănuiau pe Cine spînzuraseră pe lemn, ci nu ştiau nici ce înseamnă „a crede” şi foloseau cuvîntul fără a-l înţelege deloc. Dacă, următor injoncţiunii arhiereşti, Domnul ar fi coborît de pe crucea pe care, grăieşte atît de frumos Fericita Caterina din Siena, nu piroanele, ci dragostea Îl ţinea ţintuit, cuvîntul „credinţă” ar fi fost desfiinţat pentru totdeauna şi năvalnic s-ar fi înscăunat împărăţia lui Dumnezeu. Faptul coborîrii nu putea fi crezut, ci numai constatat, înregistrat, luat la cunoştinţă în plinătatea evidenţei sale. S-ar fi impus ca atare şi ar fi redus la zero orice supravieţuire a enigmaticului verb „a crede”. A crede nu este sinonim cu a dovedi, a demonstra, a fi evident; cu sintagma „a crede pentru că”. A crede înlătură orice dubiu, rezervă şi motivaţie. Brusca apariţie a unei imense păsări roşii căzute din cer i-ar pune pe oameni, scrie Kierkegaard, faţă în faţă cu un eveniment extraordinar şi senzaţional care nu le-ar mai îngădui să nu-şi dea seama că au de-a face cu un semn cert, unul dintr-acelea stăruitor cerute de farisei, scribi şi cărturari. Coborîrea de pe cruce, la Golgota, ar fi fost o asemenea uriaşă pasăre colorată; după ivirea căreia arhiereilor şi tuturor celor aflaţi în perimetrul acela nu le mai rămînea altceva de făcut decît să se supună evidenţei, să îngenuncheze, să cînte osana. (...)

Coborîrea de pe cruce ar fi fost un act de autoritate, de constrîngere, de siluire a voinţei şi libertăţii, de înlocuire a credinţei prin evidenţă. Cercetarea atentă a textelor evanghelice şi meditarea lor ne îndeamnă să ajungem la concluzia că nu acesta a fost „stilul de lucru” al Domnului. Nu cu evidenţe, cu dovezi, ci parcă, dimpotrivă, în mod tainic şi dubitativ I-a plăcut să procedeze, lăsînd totdeauna posibilitatea sesizării unei doze de incertitudine şi a conceperii validităţii unor îndoieli”.

„E de mirare că un popor atît de ascuţit la minte ca acela iudeu s-a putut opri asupra unui Mesia glorificat, coborînd din cer cu un alai definitiv care nu ar mai fi îngăduit nici cea mai mică îndoială, ci doar prosternarea, constatarea. Cum de n-au bănuit că planul divin va recurge la o cale mai puţin simplistă? Soluţia mesianică închipuită de Iuda este de o naivitate egală cu soluţia scenică a unui deus ex machina“. (Jurnalul Fericirii p.517)

Noi nu demonstram nimanui obiectivitatea realitatilor biblice, nu dorim sa convingem pe nimeni de nimic, pentru ca dovezile nu duc la credinta autentica. Daca demonstrez ca un om poate merge pe apa, nu e vestea cea buna a Evangheliei, nu asta inseamna "credinta". Vestea cea buna a Evangheliei presupune un mod de existenta, deci singurul anunt obiectiv compatibil cu evenimentul eclezial este invitatia “vino si vezi”, o chemare a omului sa participe la anumite relatii de impartasire a vietii in Biserica, iar acolo este punctul din care se naste credinta, prin deschiderea lui spre Dumnezeu.

Frumoase cuvinte. Pacat ca nici un "liber cugetator " nu gandeste inainte sa ceara "dovezi ".