Articolul de azi - Ce este prea mult strica

[cezar_ioan]

Confruntarea între cele două atitudini privind Sfânta Împărtăşanie este cunoscută şi în cercul de credincioşi apropiaţi mie. Iar poziţiile cunoscuţilor variază în zonele de înţelesuri circumscrise de cele două articole (P. Roman şi P. Calciu).

În icoana pe care o am lângă mine Mântuitorul se află la Masa Cinei înconjurat de Apostoli.
Ioan Îi şade la piept, Iuda se află în lateral, pitit oarecum după un alt Apostol, ţinîndu-şi strâns la piept punga cu arginţii trădării. Are capul plecat, faţa tristă şi mâhnită, iar chipul exprimă sugestiv refuzul: "Nu!", spune Iuda, şi e simultan prins de negativism şi amărăciune. Nu ştiu dacă amărăciunea e a unei furii reprimate sau exprimă neputinţa de a da curs gestului pe care îl face Mântuitorul precum şi conştientizarea acestei neputinţe. La care, însă, Iuda ţine, ca la un bun de mare preţ, precum dealtfel toţi oamenii ţin la neputinţele lor dragi...

Acesta este contextul: în centru Domnul, în jurul Lui sunt Apostolii, Ioan şade la piept, ceilalţi Îl înconjoară cu expresie de uimită seriozitate, iar Iuda se ţine deoparte, cu tristeţă mare şi cu punga bine strânsă în mână, mica şi unica lui avere...

Ce face, însă, Domnul în acest context?
Şade drept, priveşte înainte, adică spre noi, şi face un gest ferm şi solemn: arată cu mâna dreaptă, mai exact cu degetul arătător, spre potirul pe care îl ţine cu stânga. Alături de potir se află o pâine, în centrul mesei.
Privind de multe ori această icoană, care se află în spaţiul unde îmi petrec majoritatea timpului de acasă, am conştientizat un amănunt care mi-a scăpat multă vreme: Domnul nu roagă, nu invită, nici măcar nu recomandă, ci, pur şi simplu, reiese din atmosfera întregii scene şi din expresia trupului, chipului şi ochilor Mântuitorului: Domnul porunceşte. Gestul este ferm şi nu lasă loc de interpretări, bâjbâieli sau amânare: Fă asta!, spune Domnul.

"Luaţi, mâncaţi..." şi "Beţi..." nu sunt, cred eu, invitaţii de complezenţă, nici gesturi amicale, nicidecum scene de taifas şi banchet. Ci porunci ale Domnului, chemări ferme ale Împăratului către slugile Sale, strunire de Păstor. Cine nu vine, se va pierde.

De aceea, Împărtăşirea nu este gest opţional al creştinului, după cum îi spune dorinţa, înclinaţia minţii sau a inimii, dispoziţia de moment sau de durată. Nu atârnă de judecata, alegerea şi cheful omului, ci numai de Hotărârea Celui Care a formulat-o. De cunoaşterea, dispoziţia şi Voia Stăpânului.

Dar aceasta nu înseamnă deloc că toată lumea trebuie să se repeadă la Taină, fără nici o oprelişte sau făr discernământ. Dumnezeu cheamă pe toţi, dar nu pe oricine şi oricum. Ne cheamă de câte ori vine, adică la fiecare Sfântă Liturghie, mai întâi, dar nu independent de faptele şi starea noastră ci, dimpotrivă, tocmai ţinînd cont de starea vieţuirii noastre. Mulţi chemaţi, puţini aleşi...

Aşadar, chemaţi fiind cu toţii la Dumnezeire, să ne învrednicim de a intra la Împăratul, comportîndu-ne potrivit cu această chemare şi cu Persoana Celui Care ne cheamă, fiind aşadar demni de Chemarea Lui. Că nu i se cuvine slugii să intre fluierînd şi ţopăind, distrat şi cu ţinuta în dezordine, atunci când e chemat să se înfăţişeze Stăpânului. Care nu e altul decât Dumnezeu, Făcătorul Cerului şi al Pământului şi Judecătorul tuturor.
Aşa înţeleg că stau lucrurile cu dilema aceasta, ca răspuns schematic la bogăţia de necuprins a Tainei.
Să fiu iertat că am îndrăznit...

Eu îți mulțumesc pentru că ai îndrăznit.

[cezar_ioan]

"Via mea este la mine acasă; mia de sicli să fie a ta, Solomoane, şi două sute numai pentru cei ce păzesc roadele ei!
O, tu, ce în grădini sălăşluieşti, prietenii vor să-ţi asculte glasul; fă-mă să-l aud şi eu cu ei!"

Oricât îmi storc mintea, trebuie să mărturisesc că am nevoie de tâlcuire la cele de mai sus.

[cezar_ioan]

Găsesc o legătură mare între Cântarea Cântărilor, din care am extras cele două versete (antipenultimul şi penultimul din Cântarea)
o legătură mare, aşadar, cu problema apropierii noastre, ca mădulare ale Bisericii, de Sfânta Împărtăşanie.

Atitudinea miresei faţă de mire o văd ca pe un îndreptar privind apropierea noastră de Împărtăşanie. O culme poetică, aşa e acolo... Un îndreptar sublim, mult mai aproape de înţelegerea mea decât predicile savante.

Doamnei (Sophia)

E bine ca ati propus ca tema de topic articolul „Ce este prea mult strica?” si eu va multumesc pentru asta. De mai bine de 15 ani aceasta dilema: sa ne impartasim des sau sa ne impartasim rar, pare sa fie un subiect de prima pagina. Sunt multe discutat si multe de inteles. Eu am vreo doua pagini de link-uri despre spovedanie si impartasanie.
Dar cred ca trebuie sa facem totul cu intelepciune, "cu frica de Dumnezeu cu credinta si cu dragoste''ca atunci cand vrem sa ne apropiem de Sfintele Taine.

De ce m-a intristat articolul domnului Adrian Cocosila?
Pentru ca refuz sa cred ca duhovnicii români sunt “Cerberi ai Sfantului Potir”. Daca acceptam acest gand si chiar il promovam, il propovaduim, inseamna ca refuzam sa vedem realitatea, inseamna ca sute si sute de ani de crestinism românesc s-au scurs inutil. Si pierdem toti: si duhovnicii si fiii lor duhovnicesti.


Eu nu stiu daca sunt preoti care sa refuze sa-i impartasesca des pe credinciosi si mai ales preoti care sa refuze sa-i spovedeasca pe credinciosi de cate ori simt nevoia sa o faca.
Nu cred ca preotii ar merge pe ideea "ce este prea mult strica". Stiu insa cu siguranta ca, de multe ori parintele nostru ne-a spus, cu diverse prilejuri, ca Impartasirea cu nevrednicie cu Sfintele Taine inseamna foc.

Si mai ales, nu cred ca aici poti sa aplici niste reguli cu strictete, la fel ca atunci cand faci o reactie chimica sau ca atunci cand prepari un medicament.
Nici cand faci o prajitura, dupa o reteta, nu poti sa o respecti cu strictete; de ex. la cozonac, daca ouale sunt mai mari, cantitatea de lapte pe care o folosesti scade/1 kg. de faina; daca ouale sunt mai mici, atunci canitatea de lapte creste. DECI: daca la un cozonac, nu poti sa aplici niste reguli fixe, cum s-o faci la un om!

Nu cred ca e bine sa ne impartasim in fiecare duminica. Am auzit pe la mai multe biserici ca se practica deja acest sistem. Mi se pare o inventie care nu ajuta la imbunatatirea starii de sanatate duhovniceasca a neamului nostru.
Nu vad si n-am vazut că noi, crestinii ortodocsi români, am fi mai buni, mai toleranti, mai intelepti, mai crestini in ultimii 15-20 de ani, de cand s-a dat liber la idei de genul: sa ne impartasim mai des.

Si nu vad ca s-a imbunatatit aceeasi stare de duhovnicie nici de cand manastirile au ajuns puncte de atractie turistica( desi rostul lor este altul) si de cand a crescut simtitor numarul bisericilor sau de cand, din pacate, oficiali din partea Patriarhiei Române dau declaratii rasunatoare despre numarul mare de pelerini care se inchina la Sfintele Moaste in zilele de Hram (Sf. Paraschieva, Sf. Dimitrie cel Nou din Basarabi, Sf. Mare Mucenic Mina, Sf. Nectarie etc.) sau despre veniturile obtinute cu aceste prilejuri.

Asta nu inseamna ca e rau ca avem biserici multe; sa dea Dumnezeu sa fie atatea biserici cat sa ne adune pe toti si sa fie prilej de credinta adevarata, de rugaciune si inchinare adevarata; sa ne ajute Dumnezeu sa fim pregatiti cu credinta si iubire de Dumnezeu si de aproapele, ca la a doua venire a Mantuitorului Iisus Hristos Pamantul sa fie un Rai, indeplinind cuvantul Domnului din Rugaciunea Domneasca Tatal Nostru” Faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant”.

[cezar_ioan]

Via mea este la mine acasă. E a mea, eu o lucrez, eu sunt posesorul şi responsabilul şi sunt liber s-o dau cui vreau şi s-o lucrez cum vreau. (sufletul meu e acum în mâna mea)
Dar Ţie Ţi-o lucrez, Ţi-o dăruiesc, vreau ca Tu să te bucuri de ea... Eu sunt mireasa Ta (spune sufletul celui îndrăgostit de Domnul), iar nu a altcuiva. Iată credincioşia, dăruirea mea iubitoare...

Dar cum voi face? Înfricoşată sunt, zice iubita, ca nu cumva să nu-Ţi fiu pe plac.
Învaţă-mă Tu, aşadar...
spune Biserica. Şi Domnul o învaţă, precum pe fiecare dintre noi, prin toate ale Bisericii.

"fă-mă să-l aud", zice mireasa, declinîndu-şi nepriceperea...

Cerem harul Dumnezeirii ca să devenim vrednici de Împărtăşirea cu El.

Acum înțeleg. Cântarea Cântărilor a fost interpretată metaforic (nu-mi amintesc de către cine) ca unirea/iubirea dintre Hristos și Biserică. Versetele alese de tine, însă, nu le... pricepeam.

E adevarat ca e trist cand, la chemarea preotului "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati", nu se apropie nimeni, sau se apropie putini sau doar cativa copii.

Dar cine ne opreste sa fim curati, sa nu clevetim, sa nu judecam pe nimeni, sa nu avem patimi(lacomie, betie etc.)? Cine ne opreste sa traim respectand poruncile lui Dumnezeu? Cine ne opreste sa fim milostivi? Cine ne opreste sa participam la Sf. Liturghie in fiecare duminica? Cine ne opreste sa mergem in zi de duminica, dupa Sf. Liturghie, sa vizitam un om bolnav, sa ducem un cuvant bun, intelept si plin de duhovnicie si de dragoste crestina acolo unde e nevoie? Cine ne opreste sa respectam poruncile ca sa devenim vrednici sa ne Impartasim cu Sfintele Taine?


Avem un duhovnic? Ne sfatuim, pe cat posibil, in problemele mai grele pe care trebuie sa le rezolvam?

Cati dintre noi, avand un duhovnic au fost opriti de la Sfanta Impartasnie doar pe motivul, pana nu de mult perfect acceptat si valabil, ca n-au trecut minimum 40 de zile de la ultima impartasanie?

Sa-i lasam duhovnicului dreptul de a hotari in privinta apropierii de Sfintele Taine, de Sfantul Potir. Si sa uitam: la spovedanie, prin glasul preotului vorbeste Dumnezeu. Preotul este doar un martor.
Sa nu-i mai percepem pe duhovnici, asa cum rau suntem indemnati, ca „Cerberi ai Sfantului Potir”.


M-au impresionat vorbele Parintelui Ilarion Argatu (citându-l pe Parintele Paisie Olaru) : <<Cel mai greu este totusi sa apreciezi – asa cum spunea parintele Paisie Olaru: „De doua lucruri ma tem când mi-o ieși sufletul: că am legat pe cine nu trebuia să leg și am dezlegat pe cine trebuia să leg.” Eu m-am gandit, insa, de multe ori ca daca il sperii cu un canon mare, il pierzi, si apoi chiar e mai rau. Sau daca il vad ca se apropie si vine la biserica... Prima data aste e: sa iubeasca Biserica, sa nu se departeze; biserica este cea care ne salveaza>>
(Ghid practic al crestinului ortodox, Canon de pocainta catre Domnul Nostru Iisus Hristos pentru pruncii avortati, Insotit de cuvinte de folos ale unor cunoscuti duhovnici români de astazi, Editura Bizantina, pag.60).

Noi crestinii (fiii duhovnicesti)sa ne facem datoria noastra. Si sa-i lasam pe preoti sa-si faca datoria lor fara sa ne arogam dreptul de a-i invata sau de a-i ghida in misiunea grea si binecuvantata pe care o au de indeplinit, misiune data de Dumnezeu prin Harul Duhului Sfant primit la Hirotonie spre binele nostru duhovnicesc, pentru mantuirea noastra.

Din nefericire, pentru orice neimplinire cautam Răul sau vinovatul, in afara noastra. Poate ar trebui sa ne mai uitam si in sufletul nostru. Oare ce gasim acolo?


M-a surprins articolul „Ce este prea mult strica?” pentru ca vine la 7 zile dupa articolul: „De ce nu se modernizeaza Biserica Ortodoxa?” cand lucrurile pareau clare: Biserica Ortodoxa nu trebuie sa se modernizeze.
Pai, mai mare modernizare decat sa te impartasesti cu Sfintele Taine saptamanal sau poate si mai des???





{<<De aceea trebuie să fim totdeauna veghetori. Nu e mică pedeapsa pentru cei ce se împărtăşesc cu nevrednicie. Adu-ţi aminte cît te-ai revoltat împotriva vânzătorului, împotriva răstignitorilor. Caută, dar, să nu te faci şi tu vinovat de Trupul şi Sîngele lui Hristos! Iudeii au junghiat Prea Sfîntul Trup, dar tu îl primeşti într-un suflet murdar, după ce ai primit atîtea binefaceri.>>

<<Aşadar să nu ne trîndăvim, de vreme ce sîntem învredniciţi de o atât de mare dragoste şi cinste. Nu vedeţi pe copii cu cîtă grabă se îndreaptă spre sînul mamei lor, cu cîtă rîvnă îşi înfig buzele în sîn? Tot cu atîta grabă să ne apropiem şi noi de masa aceasta, de sînul potirului cel duhovnicesc; dar, mai bine spus, să sugem harul Duhului cu mai multa rîvnă decît copiii de lapte. O singură durere să simţim, aceea de a nu ne împărtăşi cu această hrană. Tainele din faţa noastră nu sînt fapte ale puterii omeneşti. Domnul, Care le-a săvîrşit atunci la cina aceea, Acelaşi le săvârşeşte şi pe acestea acum. Noi preoţii nu sîntem decît slujitorii: El este Cel ce le sfinţeşte şi le preface. Nici un Iuda să nu fie aici! Nici un iubitor de argint! Dacă nu eşti ucenic, pleacă! Masa aceasta nu-i primeşte pe unii ca aceştia.>>

<<Cuvintele acestea vi le spun şi vouă care vă împărtăşiţi şi vouă celor ce împărtăşiţi. Este de neapărată trebuinţă să vi se spună şi vouă, ca să împărţiţi aceste daruri cu multă băgare de seamă. Nu mică vă va fi osînda dacă îngăduiţi să se împărtăşească de la această masă cineva pe care-l ştiţi cu vreun păcat. Sîngele lui Hristos din mîinile voastre se va cere.
De-ar fi general, de-ar fi mare dregător, de-ar fi chiar cel cu diadema pe cap, oprește-l dacă se apropie cu nevrednicie! Tu ai mai multă putere decât el.

Dacă ţi s-ar fi încredinţat să ai grijă de curăţenia apei unui izvor din care bea o turmă şi ai vedea că vine la apă o oaie plină toată de noroi la gură, n-ai lăsa-o să se aplece să bea, ca să nu tulbure izvorul; aici însă nu ţi s-a încredinţat izvorul unei ape, ci izvorul Sîngelui şi al Duhului. Şi cînd îi vezi pe unii că se apropie, deşi au păcate mai murdare decît pămîntul şi noroiul, nu te revolţi şi nu-i opreşti?
Ce iertare mai poţi avea? Pentru aceasta v-a cinstit Dumnezeu pe voi, preoţilor, cu această cinste, ca să-i deosebiţi pe unii de alţii. Aceasta e vrednicia voastră; aceasta-i trăinicia voastră, aceasta-i toată cununa voastră, nu ca să umblaţi într-o haină albă şi strălucitoare.>>}
(Sfantul Ioan Gura de Aur, Din Omilia LXXXII la Matei, partea morală)
http://www.razbointrucuvant.ro/2013/...gele-domnului/

<<Este bine ca un creştin să se împărtăşească mai des, dar cu pregătirea cuvenită unei asemenea Sfinte şi înfricoşate Taine.
Ca să ne dăm seama de primejdia ce aşteaptă pe cei ce vor a se împărtăşi fără pregătirea cuvenită, să ascultăm cuvintele Sfântului şi marelui Apostol Pavel, care, în această privinţă, spune aşa:

Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din Pâine şi să bea din pahar; căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului (I Cor. 11, 28-29).

Iar cât priveşte deasa sau rara împărtăşire cu Sfintele Taine, să ascultăm pe marele dascăl al lumii, dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, care în această privinţă ne vorbeşte aşa:

Mulţi cu Tainele acestea o dată într-un an se împărtăşesc, alţii de două ori, iar alţii de mai multe ori. Deci către toţi ne este nouă cuvântul, nu numai către cei de aici, ci şi către cei ce şed în pustie (pustnicii). Că aceia o dată în an se împărtăşesc, iar de multe ori după doi ani”.
Apoi zic: „Nici cei ce o dată, nici cei ce de multe ori, nici cei ce de puţine ori, ci cei ce au ştiinţa gândului curată, cei ce au inima curată, cei ce au viaţă neprihănită. Cei ce sunt întru acest fel, totdeauna să se apropie; iar cei ce nu sunt întru acest fel, nici măcar o dată. Pentru ce? Pentru că îşi iau judecată, osândă, muncă şi pedeapsă.>>
(Parintele Ilie Cleopa citand din Sfantul Ioan Gura de Aur)
http://apologeticum.wordpress.com/20...deasa-si-rara/


<<Este cu neputinta o intoarcere mecanica la primele veacuri crestine. Problema consta in faptul ca in primele veacuri masura vietii duhovnicesti era alta. E de ajuns sa amintim aici prigoanele. Daca acum incepem sa ne impartasim des, fara sa ne marturisim, vom obtine un rezultat cu totul nou, infricosator. Aceasta NU este o cale de urmat.>>

<<Oamenii care cauta intr-adevar nevointa vietii duhovnicesti sunt foarte putini. Multi cauta doar viata sufleteasca, confortul sufletesc, legaturile sufletesti, viata pamanteasca, nu pe cea cereasca; nu doresc sa se elibereze de patimi, nu doresc sa se lepede de voia lor, nu doresc sa jertfeasca nimic de la ei.>>

http://www.razbointrucuvant.ro/2011/...ata-la-nevoin/


<<188. Cand si de cate ori pe an trebuie sa ne spovedim?
Spovedania nu este legata de termene sau soroace anumite din cursul anului. Putem alerga la duhovnic ori de cate ori si oricand simtim nevoia de a ne usura sufletul de povara pacatelor, sau de a primi mangaierea Harului si nadejdea iertarii. Cu cat ne spovedim mai des, cu atat este mai bine.

De obicei insa spovedania este legata de posturi. De aceea, porunca a patra a Bisericii ne invata sa ne marturisim pacatele de patru ori pe an, adica in cele patru posturi: al Pastelui, al Craciunului, al Sfintei - Marii si al Sfintilor Apostoli.

Cei mai inaintati in cuviosie si in evlavie sa se spovedeasca in fiecare luna, iar ceilalti, cel putin o data pe an, si anume in Postul Paresimilor. Dar sa nu amanam implinirea acestei datorii crestinesti abia in saptamana cea din urma a Postului, cum se intampla de obicei; caci atunci si preotul este ocupat cu savarsirea sfintelor slujbe si nici vreme de ajuns nu ne mai ramane pentru implinirea canonului ce ni se va da.

Ci inca din cea dintai saptamana a Postului sa alergam la duhovnic si sa ne spovedim, ca sa ne ramana timp de indreptare si de curatire, pentru primirea cu vrednicie a Sfintei impartasanii. Caci tot postul pentru aceea s-a si oranduit, fiind el vreme de pocainta si de indreptare>>
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...nii-80563.html

<<194. Cand si de cate ori pe an se cuvine sa se impartaseasca credinciosul?

Impartasirea crestinului fiind strans legata de spovedanie sau marturisire, tot ce am spus despre timpul sau termenele de spovedanie se potriveste si aici.

Adaugam ce spun despre acest lucru Povatuirile din Liturghier: "Preotii de enorie sa invete pe poporenii lor ca, intr-un cuget curat, atat parte barbateasca cat si femeiasca, de va fi cu putinta la praznice, iar de nu, negresit in cele patru posturi de peste an, sa se pregateasca pentru Sfanta impartasanie...

Iar de vor vrea sa se apropie de Sfanta impartasanie si afara de cele patru posturi obisnuite, sa posteasca mai inainte... si sa se pregateasca dupa randuiala, prin marturisirea pacatelor...".

De dorit este ca fiecare crestin sa se impartaseasca cat mai des, bineinteles pregatindu-se din vreme pentru aceasta (I Cor. 11, 28-29).>>
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...nii-80564.html