Biserica si Psihologia

[dobrin7m]

În prealabil postat de Lady Brightside

Cu practica stam prost... cam toti. Imagineaza-ti avand pe cineva drag sau chiar unul din copii la pat, ai putea sa nu te intristezi? Eu recunosc, nu!

ei desigur ca te intristezi cand aproapele tau sufera, eu insa am spus altceva: cand noi insine am fi rapusi la pat, sa avem sufletul vesel ca l-am gasit pe Hristos si sa nu fim deznadajduiti ca suntem bolnavi.

Iar daca cei de langa noi sufera noi sa avem puterea de la Domnul sa ii alinam si sa ii odihnim. In necazurile vietii, cand un copil este bolnav sau sotul, sotia, cei dragi, te intristezi dar si nadajduiesti la Dumnezeu si te rogi neincetat ca Dumnezeu sa ii vindece, sa ii aline si sa ii bucure. Aceasta nadejde impreuna cu fapta ta buna, de ingrijire si iubire, va face mult bine dragilor nostri.

[dobrin7m]

În prealabil postat de cezar_ioan

"Si va spun, sunt multi psihologi - cel putin in Apus am vazut asta, si cred ca sunt si mai multi pe la noi si in tarile de bastina ortodoxa - care gasesc si descopera multe adevaruri. Daca va uitati bine, acele adevaruri erau cunoscute candva in Biserica, si nu le mai traim si, spre rusinea noastra, nu le mai aplicam." (Rafail Noica)

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...log-96417.html
http://luminapentrucandeladinsuflet....gory/psiholog/

frumoase articole, citez din primul link:

"Adica ce este psihologul? Este un om la care te poti duce si poti descarca toate, si poti spune toate, si stii ca nu o sa fii judecat, si ca, pentru motive profesionale, acela iti tine "taina spovedaniei." Parinti preoti, asta este prerogativa noastra! Noi trebuie nu numai sa putem sa inlocuim pe psiholog, dar si sa depasim, peste orice asteptare, ceea ce poate face psihologul pentru clientul lui. De ce? Fiindca avem Taina, avem pe Dumnezeu, pe Care il putem impartasi. Si va spun acest lucru iarasi: Un pic sa intram in Taina lui Dumnezeu, si nu stiu pana unde va merge. Am vazut "inviere in masa;" am vazut, de la o persoana care s-a intors catre Dumnezeu, zeci de familii care au inviat din morti, in Apus, si aicea la fel."

exact asta incerc de atatea zile bune sa spun dar cum eu sunt atat de pacatoasa probabil de aceea nu am fost inteleasa de voi.

Pentru Decebal as vrea sa mai spun: ti-am spus Decebal ca nu trebuie sa criticam preotii ci trebuie sa ne rugam pentru ei. ca avem preotii pe care i-am crescut noi crestinii ortodocsii. Iata cuvintele parintelui Rafail Noica:

"Stiti, eu consider ca noi toti suntem un singur om, spovedania mea este spovedania ta, viata mea este viata ta; impartasim aceeasi soarta. Si as dori sa va chem pe toti, ca un singur om, sa ne innoim in Duh. Nu zic asta ca voi, mirenilor, sa judecati pe preoti; zic ca voi, mirenilor, sa va rugati pentru noi, ca Dumnezeu sa ne lumineze ca sa va putem lumina. Zic asta pentru fratii mei preotii, ca sa stie ca suntem intr-o decadere cumplita, si ca sa luam pilda de la dreapta si de la stanga, si de la Parinti, si prin psihologie. Si sa ne invatam si din lumea dreptatii, si din lumea pacatului, din toate marturiile sa intelegem, cu ajutorul lui Dumnezeu, si sa ne intoarcem, cum zice in Apocalipsa uneia din Biserici: "Intoarce-te la cele dintai, pana nu-ti voi lua lumina din mijlocul tau."

Multumesc Cezar pentru aceste linkuri frumoase.

[cezar_ioan]

Ca să luăm pilda şi de la dreapta şi de la stânga, şi din Părinţi şi din psihologie
trebuie musai să-i cunoaştem: şi pe Părinţi şi pe psihologi.
Nu poţi lua pildă de acolo de unde n-ai habar ci ai doar prejudecăţi şi mecanisme de apărare foarte active.
Nu ştiu cât mai cunoaşte azi lumea pe Părinţi, nu ştiu cât mai cunoaşte pe Dumnezeu. Dar ştiu că pe psihologi nu-i cunoaşte. Nu la noi în ţară.
Aşadar cuvântul Părintelui Rafail implică un îndemn subtil: cunoaşteţi-i, dacă vreţi să luaţi ce au ei, eventual pildă! Bateţi şi se va deschide.
Dar cum să cunoşti când nu ciocăneşti la uşă?
Iar dacă, totuşi, deşi n-ai bătut la uşă, în ciuda faptului că ai fost invitat - dar n-ai intrat, considerînd c-ar fi sub demnitatea ta să stai la masă cu pungaşii, cu vameşii, cu desfrânatele
de unde să capeţi ceva, fie cât de mic, de la cel care te-a poftit şi pe care l-ai sfidat şi defăimat?

Ar mai fi ceva:
1) Oarecînd, Domnul a spus unora că li se va lua Împărăţia şi se va da altora. Iar aceia care au auzit cuvântul s-au înfuriat mult (în loc să se îmbuneze şi să se pocăiască).
2) Alt oarecînd, Apostolul Petru a văzut în vedenie o pânză cu patru colţuri şi cu numeroase animale curate şi necurate... Cu acel prilej a trecut la credinţă primul om dintre "neamuri" - sutaşul Corneliu. Pe care l-am pomenit astăzi în Biserică.

Dumnezeu îşi alege oamenii pentru a duce la îndeplinire planul Său de mântuire a lumii.
N-ar fi exclus ca Părintele Stăniloae, într-un articol din Vest de prin anii 80, să fi profeţit un lucru dureros (dar folositor): astăzi (în lumea modernă) Dumnezeu şi-a dăruit harul Lui vindecător şi mântuitor psihologilor.
Se pare însă că iudeii murmură, protestează... Ei nu pricep îndemnul la pocăinţă. Nu-l primesc. Doar nu sunt ei aleşii? Cum adică să li se conteste lucrarea? Cum să li se ia lor moştenirea? Lor?? Tocmai lor?
Îndrăzneşte cineva să îi înfrunte?
De unde Acesta să îi avertizeze? Oare nu este El fiul teslarului Iosif şi al Mariei?

Vom vedea. Toate se vor vădi la vremea lor.

[laurastifter]

În prealabil postat de cezar_ioan

Ca să luăm pilda şi de la dreapta şi de la stânga, şi din Părinţi şi din psihologie
trebuie musai să-i cunoaştem: şi pe Părinţi şi pe psihologi.
Nu poţi lua pildă de acolo de unde n-ai habar ci ai doar prejudecăţi şi mecanisme de apărare foarte active.
Nu ştiu cât mai cunoaşte azi lumea pe Părinţi, nu ştiu cât mai cunoaşte pe Dumnezeu. Dar ştiu că pe psihologi nu-i cunoaşte. Nu la noi în ţară.
Aşadar cuvântul Părintelui Rafail implică un îndemn subtil: cunoaşteţi-i, dacă vreţi să luaţi ce au ei, eventual pildă! Bateţi şi se va deschide.
Dar cum să cunoşti când nu ciocăneşti la uşă?
Iar dacă, totuşi, deşi n-ai bătut la uşă, în ciuda faptului că ai fost invitat - dar n-ai intrat, considerînd c-ar fi sub demnitatea ta să stai la masă cu pungaşii, cu vameşii, cu desfrânatele
de unde să capeţi ceva, fie cât de mic, de la cel care te-a poftit şi pe care l-ai sfidat şi defăimat?

Ar mai fi ceva:
1) Oarecînd, Domnul a spus unora că li se va lua Împărăţia şi se va da altora. Iar aceia care au auzit cuvântul s-au înfuriat mult (în loc să se îmbuneze şi să se pocăiască).
2) Alt oarecînd, Apostolul Petru a văzut în vedenie o pânză cu patru colţuri şi cu numeroase animale curate şi necurate... Cu acel prilej a trecut la credinţă primul om dintre "neamuri" - sutaşul Corneliu. Pe care l-am pomenit astăzi în Biserică.

Dumnezeu îşi alege oamenii pentru a duce la îndeplinire planul Său de mântuire a lumii.
N-ar fi exclus ca Părintele Stăniloae, într-un articol din Vest de prin anii 80, să fi profeţit un lucru dureros (dar folositor): astăzi (în lumea modernă) Dumnezeu şi-a dăruit harul Lui vindecător şi mântuitor psihologilor.
Se pare însă că iudeii murmură, protestează... Ei nu pricep îndemnul la pocăinţă. Nu-l primesc. Doar nu sunt ei aleşii? Cum adică să li se conteste lucrarea? Cum să li se ia lor moştenirea? Lor?? Tocmai lor?
Îndrăzneşte cineva să îi înfrunte?
De unde Acesta să îi avertizeze? Oare nu este El fiul teslarului Iosif şi al Mariei?

Vom vedea. Toate se vor vădi la vremea lor.

La ce articol al pr. Stăniloae vă referiţi?
Chiar m-aţi făcut curioasă! :)

[cezar_ioan]

Nu îmi amintesc sursa cu precizie, sunt câţiva ani de când am auzit treaba asta şi am reţinut-o pentru că m-a surprins foarte mult.
(Pe atunci eu nu aveam treabă cu Biserica, nu participam la slujbe, nu citeam Scriptura etc.
Mă consideram ateu şi singurul contact cu religia era strict cultural, în sensul studiului credinţelor, mentalităţilor, obiceiurilor etc. Mă pasiona antropologia şi, din aproape în aproape am ajuns şi în zona credinţei, inclusiv ortodoxe. Nu îmi plăcea atmosfera oamenilor bisericoşi, deoarece mai toţi pe care îi ştiam eu îmi păreau nu credincioşi, cât mai degrabă superstiţioşi şi ipocriţi, cu varii probleme emoţionale netratate corect... Azi ştiu că nu mă înşelam... În primul rând de pe propria-mi piele, că mă descopăr azi asemenea celor de care îmi râdeam ieri.
Singura diferenţă e că azi nu mai râd ci deplâng.)

Dar aveam un coleg de facultate, bun prieten, dintr-o familie foarte credincioasă. Evitam să merg la ei în vizită, când era şi soţialui acasă, întrucât inevitabil luau BIblia şi un volum din Filocalia şi începeau discuţii interminabile... Îmi amintesc că se amuzau pentru că de obicei reacţia mea la aceste discuţii era una şi aceeaşi, în trei timpi succesivi de-a lungul unei ore: ascultam cu atenţie - faza 1, aprox. 30-40 min. grele; zâmbeam politicos (evident cu un aer de cretin incurabil) - faza 2, 15-20 min. când supliciul atingea apogeul; epuizat, adormeam pe scaun. Cred că de atunci m-am deprins să port barbă şi riduri pe frunte...:)

Colegul meu ştia pe de rost opera Părintelui Stăniloae, o folosea ca armă împotriva nevestei care contraataca ba cu Patericul, ba cu Cleopa, ba cu Arsenie Boca.

Din această lungă ceartă nobilă între soţi, cu mine ca pseudo-moderator, a ieşit lucrarea de licenţă a colegului meu (poate prima din România postdecembristă care a pus problema unui dialog între Biserică şi Psihologie), dizertaţia lui de masterat pe aceeaşi temă şi un doctorat încremenit în proiect până astăzi...

Un lucru e cert: într-o seară a venit cu un text semnat de Părintele Stăniloae, copie xerox a nu ştiu cărui articol la o publicaţie prestigioasă din Apus. Scria acolo ce v-am spus.
Colegul meu era foarte fericit întrucât acel articol îi susţinea nădejdea că preocuparea lui pentru raportul dintre psihologie (psihoterapie) şi Teologie nu este arbitrară şi nelalocul ei, cum susţinea nevasta lui, ci dimpotrivă e o temă centrală în hailaiful vieţii spirituale. Am adormit iarăşi pe scaun dar, pentru că în somn de obicei eu îmi organizez informaţiile (nu ştiu alţii cum sunt dar eu am învăţat pentru majoritatea examenelor ...dormind!) informaţia cu pricina s-a fixat până azi în memoria mea.
Nu este exclus, însă, să fi visat, doar...:)
Conştiinţa, în anumite registre de funcţionare a ei, nu poate distinge ceea ce s-a fixat în memorie prin perceperea directă a evenimentului de ceea ce s-a fixat prin imaginarea sau reprezentarea lui. Curios lucru, nu face distincţie între origini, se pare că n-o interesează sursa şi autorul, ci conţinutul ca atare - pe care şi-l aminteşte ca "real" şi "personal". Ceea ce duce la nenumărate probleme în viaţa omului...:)

[laurastifter]

În prealabil postat de dobrin7m

acum vreo 2 zile tocmai spuneam ca sper ca discutia sa nu degenereze in extreme. Iata ca s-a intamplat cu userul barsaumas.
Iata cum crestinii ajung astfel medievali, superstitiosi si desigur inapoiati.

Ca sa evitam astfel de confuzii eu vin cu un exemplu concret.
Domnul x incepe sa se simta rau, stari de greata, voma, dureri ale stomacului, mai ales dupa ce ia masa, tulburari de tranzit, gust amar in gura si dureri puternice de cap. Fara sa realizeze inconstientul sau incepe sa lucreze si ganduri nu tocmai bune incep sa ii dea tarcoale. ceva de genul: poftim, m-am imbolnavit, daca am ceva grav, daca nu voi mai putea muncii, am vazut vecinul x ca asa se simtea si avea cancer si astfel starea psihica i se deterioreaza.

Se va duce la medic si acesta dupa un control amanuntit il anunta ca tocmai este posesorul unei pietre frumoase la fiere care daca nu va fi scoasa in viitorul apropiat ii va obstructiona canalul coledoc. Fireste ca nu se va duce la preot ca sa il opereze.

Dar daca este un crestin adevarat, domnul x se va duce la duhovnic si ii va spune despre incercarea de sanatate prin care trece si il va ruga sa se roage si pentru el sa treaca cu bine peste acest impas, sa se refaca usor dupa operatie. pentru ca ce putem noi face fara Dumnezeu? Cum trecem noi peste incercarile vietii fara ajutorul lui Dumnezeu?

Sufletul nostru are nevoie de Dumnezeu in fiece moment al vietii. Iar preotul stie ce are de facut sa intareasca un suflet aflat in durere si la necaz.
Omul care are credinta deplina in Dumnezeu usor trece peste toate incercarile vietii. Domnul il intareste. Si nu trece usor pentru ca incercarea devine mai usoara, ci pentru ca sufletul sau este mai intarit.

Dar sa luam cazul in care domnul x este deprimat si depresiv. a avut mai multe esecuri in viata care l-au cam doborat. trecand peste faptul ca daca ar fi avut credinta tare in Dumnezeu, nu ar fi deprimat si depresiv sa vedem ce poate face.
Cine este cel ce alina sufletele , le intareste in necaz , le mangaie si vindeca? Nu este El Iisus Hristos Acela?
Unde Il gaseste pe Hristos si cum Il cauta pe Hristos? urmand ascultarea de duhovnic, rugandu-se neincetat si cautand sa scape de propriile pacate il va gasi pe Hristos. Cand il ai pe Hristos depresia dispare, caci cine il gaseste pe Hristos primeste bucuria vesnica.

Omul trebuie sa ajunga la intelegerea ca " veacul acesta desertaciunea desertaciunilor". Nimic material aici nu trebuie sa il macine si sa il framante incat sa ii afecteze sufletul. Sf. Antonie cel Mare spune in Filocalia asa: nu te teme omule si rob de ai fii, caci chiar de trupul tau este lovit, la suflet nu ajunge nimeni decat daca tu ii dai voie.

Inauntru in tine, sufletul tau sa cante si sa laude pe Dumnezeu. Atunci nu vei cunoaste intristarea nici daca ai fi rapus la pat.

"Unde Il gaseste pe Hristos si cum Il cauta pe Hristos?"
În Sf. Euharistie,
în Biserică, în general,
în fiecare dintre semeni,
în Sfânta Scriptură,
în noi înşine,
în cele mai mici şi, aparent, neînsemnate dintre făpturile lui Dumnezeu,
în zâmbetul curat şi sincer al copilaşilor,
în cântecul păsărelelor,
în flori, în întreaga natură,
în întregul univers,
pretutindeni.
Şi unde-L mai putem găsi pe Hristos?
În fiecare carte bună, ziditoare de suflet, pe care o citim,
în fiecare gând, privire, cuvânt sau gest frumos pe care-l primim sau, mai ales, pe care-l dăruim cu naturaleţe şi iubire,
în orice act de bucurie, libertate, curaj, sinceritate şi dragoste neprefăcută,
în tot ce e frumos, adevărat şi bun în lume, în noi şi-n jurul nostru.
Îl mai putem găsi undeva pe Domnul?
Da:
în teologie,
în filosofie,
în ştiinţe (inclusiv în psihologie, da, cu siguranţă că da!),
în artă,
în literatură,
în tot ceea ce poate fi, pentru inimile noastre însetate de adevăr şi de frumos, un pedagog către El (aşa cum Legea lui Moise a fost pentru iudei, iar filosofia şi mitologia antică pentru păgâni).
Dar unde nu-L putem găsi?
În păcat.
Căci scris este-n Sfânta Evanghelie: "pentru ce-L căutaţi pe Cel viu între cei morţi?".
Unde este Domnul nostru Iisus Hristos, Lumina inimilor noastre?
În aparenţă, nicăieri;
în adevăr, pretutindeni.
Atunci, de ce ne pare atât de greu să-L găsim?...
Voi posta, în acest sens, răspunsul unui copil de 12 ani... un cuvânt desprins, parcă, din Pateric, dintr-un pateric al copiilor:
- "De ce mulţi oameni nu-L pot găsi pe Dumnezeu?"
- "Pentru că-L caută din interes".

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
P. S. De ce să fim exclusivişti? De ce să ne-nchidem în noi înşine, respingând ştiinţa?...
Într-adevăr, Biserica este singurul loc unde Hristos poate fi, cu adevărat, găsit;
fiindcă întregul univers este biserica şi templul Celui preaînalt şi binecuvântat în veci!
Acesta este, cred, secretul înţelegerii corecte a uimitoarei afirmaţii din "Păstorul" lui Herma:
"Biserica există mai înainte decât toate şi pentru Biserică a fost creată lumea".
Hristos în mijlocul nostru!

[laurastifter]

În prealabil postat de cezar_ioan

Nu îmi amintesc sursa cu precizie, sunt câţiva ani de când am auzit treaba asta şi am reţinut-o pentru că m-a surprins foarte mult.
(Pe atunci eu nu aveam treabă cu Biserica, nu participam la slujbe, nu citeam Scriptura etc.
Mă consideram ateu şi singurul contact cu religia era strict cultural, în sensul studiului credinţelor, mentalităţilor, obiceiurilor etc. Mă pasiona antropologia şi, din aproape în aproape am ajuns şi în zona credinţei, inclusiv ortodoxe. Nu îmi plăcea atmosfera oamenilor bisericoşi, deoarece mai toţi pe care îi ştiam eu îmi păreau nu credincioşi, cât mai degrabă superstiţioşi şi ipocriţi, cu varii probleme emoţionale netratate corect... Azi ştiu că nu mă înşelam... În primul rând de pe propria-mi piele, că mă descopăr azi asemenea celor de care îmi râdeam ieri.
Singura diferenţă e că azi nu mai râd ci deplâng.)

Dar aveam un coleg de facultate, bun prieten, dintr-o familie foarte credincioasă. Evitam să merg la ei în vizită, când era şi soţialui acasă, întrucât inevitabil luau BIblia şi un volum din Filocalia şi începeau discuţii interminabile... Îmi amintesc că se amuzau pentru că de obicei reacţia mea la aceste discuţii era una şi aceeaşi, în trei timpi succesivi de-a lungul unei ore: ascultam cu atenţie - faza 1, aprox. 30-40 min. grele; zâmbeam politicos (evident cu un aer de cretin incurabil) - faza 2, 15-20 min. când supliciul atingea apogeul; epuizat, adormeam pe scaun. Cred că de atunci m-am deprins să port barbă şi riduri pe frunte...:)

Colegul meu ştia pe de rost opera Părintelui Stăniloae, o folosea ca armă împotriva nevestei care contraataca ba cu Patericul, ba cu Cleopa, ba cu Arsenie Boca.

Din această lungă ceartă nobilă între soţi, cu mine ca pseudo-moderator, a ieşit lucrarea de licenţă a colegului meu (poate prima din România postdecembristă care a pus problema unui dialog între Biserică şi Psihologie), dizertaţia lui de masterat pe aceeaşi temă şi un doctorat încremenit în proiect până astăzi...

Un lucru e cert: într-o seară a venit cu un text semnat de Părintele Stăniloae, copie xerox a nu ştiu cărui articol la o publicaţie prestigioasă din Apus. Scria acolo ce v-am spus.
Colegul meu era foarte fericit întrucât acel articol îi susţinea nădejdea că preocuparea lui pentru raportul dintre psihologie (psihoterapie) şi Teologie nu este arbitrară şi nelalocul ei, cum susţinea nevasta lui, ci dimpotrivă e o temă centrală în hailaiful vieţii spirituale. Am adormit iarăşi pe scaun dar, pentru că în somn de obicei eu îmi organizez informaţiile (nu ştiu alţii cum sunt dar eu am învăţat pentru majoritatea examenelor ...dormind!) informaţia cu pricina s-a fixat până azi în memoria mea.
Nu este exclus, însă, să fi visat, doar...:)
Conştiinţa, în anumite registre de funcţionare a ei, nu poate distinge ceea ce s-a fixat în memorie prin perceperea directă a evenimentului de ceea ce s-a fixat prin imaginarea sau reprezentarea lui. Curios lucru, nu face distincţie între origini, se pare că n-o interesează sursa şi autorul, ci conţinutul ca atare - pe care şi-l aminteşte ca "real" şi "personal". Ceea ce duce la nenumărate probleme în viaţa omului...:)

Am înţeles, foarte interesante aceste gânduri pe care ni le-aţi împărtăşit. Ştiu, de asemenea, despre părintele Galeriu că avea o atitudine foarte deschisă faţă de psihologie. Îmi pare rău că n-am acum timp să caut, dar sigur există, pe net, texte şi înregistrări în acest sens. Îmi amintesc clar că am ascultat câteva conferinţe pe această temă, acum mai mult timp, la Trinitas. :)
Hristos în mijlocul nostru, domnule profesor!

[antiecumenism]

http://spiritromanesc.go.ro/Parintele%20Staniloae.html

În primăvara anului 1993, cu câteva luni înainte de trecerea sa la Domnul, Părintele Dumitru Stăniloae primea un grup de tineri de la Liga Tineretului Ortodox din Braşov, cu aceeaşi generozitate cu care o făcea cu toţi aceia care-l cercetau bătând la uşa „chiliei” sale din strada Cernica.

"Să vorbim despre ştiinţă şi credinţă: ştiinţa ne lasă închişi în descrierea legilor diferitelor existenţe, dar nu vrea să ştie că aceste legi trebuie să fie de la cineva mai presus de legi. Ea nu explică nimic, descrie numai; descrie mai mult legile lucrurilor materiale. În secolul XIX se credea că poate să cunoască şi cele spirituale, dar nu le poate cunoaşte. Psihologia este cea mai slabă dintre ştiinţe pentru că vrea să reducă la câteva legi viaţa spirituală a omului; omul este o mare taină.

Eu sunt o mare taină faţă de celălalt, deşi mă deosebesc de alţii şi fiecare se deosebeşte de alţii; fiecare este o taină de necuprins, de nedefinit. Fiecare este o taină, fiecare este mereu nou, fiecare este altfel decât altul, aşa că nu poţi să reduci viaţa persoanei la o ştiinţă precisă, aşa cum pretinde ştiinţa. Persoana e o mare taină, dealtfel şi lucrurile, fiecare sunt taine… .

Lumea aceasta e foarte complexă, cine-o pătrunde?… Şi chiar dacă o pătrunzi nu te satisface dacă nu recunoşti ceva mai presus de ea. Nu te satisface; nu mă mântuieşte lumea aceasta.

Persoana e o mare taină, o taină care mă înalţă, îmi dă o bucurie… de-aş avea toată lumea, dacă n-ar fi o persoană atentă faţă de mine aş fi cel mai nenorocit om. Numai dacă am o persoană care-i atentă faţă de mine, numai atunci mă simt fericit. Deci ce mare lucru este persoana, cine-o poate defini?… ştiinţa nu cred că mai poate pretinde astăzi că poate defini persoana. De fapt unde a ajuns lumea?… nu mai are nici o înţelegere a tainei; cei mai dinainte de noi aveau altă înţelegere.

Eu cred că apariţia omului este o taină şi în taina aceasta e o taină supremă - spune Sfântul Grigorie de Nyssa: „Nu se poate să fi fost cândva când n-a fost nimic.” Nu se poate… Unii oameni de ştiinţă spun că n-a fost nimic şi a apărut din nimic; nu se poate să fi fost cândva când n-a fost nimic; ori Acest care a fost totdeauna, care a fost fără început, n-are cauză. Toate au o cauză: de la Acela sunt; în Acela sunt cauzele tuturor, deci trebuie să fie perfect, trebuie să fie desăvârşit, trebuie să fie conştient, trebuie să fie deasupra legilor, trebuie să fie Absolutul, de nesupus legilor. Acesta este Dumnezeu, care are puterea să facă din nimic, nu din sine, că dacă ar fi din sine ar fi toate perfecte, ori nu pot fi din El; nu pot fi nici dintr-o materie preexistentă pentru că în acest caz n-ar fi perfect El; trebuie să fie cineva din veci perfect şi absolut, desăvârşit, iar datorită complexităţii Lui, El trebuie să aibă caracter de persoană, nu se poate să nu aibă caracter de persoană. Şi nu poţi să gândeşti persoana fără persoană; deci iată Treimea… Trebuie să fie o persoană care iubeşte. Nu se poate să ai altă persoană pe care să nu o iubeşti, sau una de care să nu vrei să fii iubit; nu poţi… Totdeauna vrei să ai o persoană care să te iubească şi tu o iubeşti pe ea; şi ce iubire mai înaltă şi mai curată este decât cea între Tată şi Fiu, şi dacă sunt numai doi care se iubesc în veci, iubirea lor e perfectă când împreună iubesc pe al treilea; nu se pot mărgini; şi fiecare din ei are o bucurie mult mai mare când are şi pe altul care se bucură de celălalt. Tatăl are pe Duhul care se bucură împreună cu El de Fiul, Fiul are pe Duhul care se bucură împreună cu El de Tatăl. Aşa că învăţătură despre Treime apare inevitabil.

„N-a fost cândva când n-a fost”, e cea mai întemeiată ştiinţă… Ştiinţa nu spune nimic despre originea lumii: ştiinţa este foarte mărginită. Credinţa vede realitatea, vede că nu poate să fie lumea aceasta de la ea. Trebuie să fie cineva perfect şi fără început. Aceasta este cea mai sigură ştiinţă. Credinţa este adevărata ştiinţă. Mi-a spus un doctor: „Eu nu cred în Dumnezeu; eu ştiu de Dumnezeu…” Nu e vorba de o credinţă în Dumnezeu ci de ştiinţă; adevărata ştiinţă. Şi cred că Occidentul acesta va ajunge la un mare fiasco dacă nu se opreşte. Poate să ducă la sfârşitul lumii cu această civilizaţie tehnică, care nu-şi pune problema tainei.

Nu-mi dă nimic, nu-mi explică nimic această ştiinţă atee, fără Dumnezeu; absolut nimic. Dar nu vrea să recunoască că totul este o taină… este o taină… Aceasta e ştiinţa adevărată, să ştii că există o taină a tuturor lucrurilor. Şi taina supremă este Dumnezeu, dar o taină de care eşti sigur; taina pe care o constaţi în mod sigur, şi cred că dacă omenirea s-ar mai putea maturiza, ar trebui să revină la această înţelegere a tainei lucrurilor, a neputinţei ştiinţei de a explica ceva. Ştiinţa ne scrie legile… ei şi ce-i cu asta; ne scrie nişte legi practice de care te foloseşti în aplicarea lor: cum să faci case, să faci diferite lucruri; dar ce-şi poate explica, şi ce poate crea?… tot lucruri moarte. Este o moarte tehnica aceasta. Poate că se potriveşte cu ceea ce se spune la Apocalipsă, că se vor înmulţi Gog şi Magog – aceste mulţimi străine de Dumnezeu, şi vor rămâne puţini cei ce vor trăi cu adevărat credinţa, cei care vor fi cu adevărat credincioşi.

Şi iată respectul pentru cei ce au fost, că lucrurile cele mai minunate le-am moştenit din trecut, de la generaţiile trecute, lucrurile spirituale, spiritualitatea.

Credinţa este ştiinţa adevărată, şi ştiinţa adevărată este ştiinţa tainei, care răspunde pe de altă parte aspiraţiei omului de a cunoaşte la infinit: niciodată nu poţi să cunoşti ceea ce este în taină complet, trebuie să înaintezi la infinit în această cunoştinţă; şi asta corespunde aspiraţiei omului. De aceea Ortodoxia este mult mai înaltă decât Occidentul acesta care nu ştie de taină şi care a redus creştinismul la ceva foarte apropiat de ştiinţa aceasta mărginită."

[cezar_ioan]

În prealabil postat de laurastifter

"Unde Il gaseste pe Hristos si cum Il cauta pe Hristos?"
În Sf. Euharistie,
în Biserică, în general,
în fiecare dintre semeni,
în Sfânta Scriptură,
în noi înşine,
în cele mai mici şi, aparent, neînsemnate dintre făpturile lui Dumnezeu,
în zâmbetul curat şi sincer al copilaşilor,
în cântecul păsărelelor,
în flori, în întreaga natură,
în întregul univers,
pretutindeni.
Şi unde-L mai putem găsi pe Hristos?
În fiecare carte bună, ziditoare de suflet, pe care o citim,
în fiecare gând, privire, cuvânt sau gest frumos pe care-l primim sau, mai ales, pe care-l dăruim cu naturaleţe şi iubire,
în orice act de bucurie, libertate, curaj, sinceritate şi dragoste neprefăcută,
în tot ce e frumos, adevărat şi bun în lume, în noi şi-n jurul nostru.
Îl mai putem găsi undeva pe Domnul?
Da:
în teologie,
în filosofie,
în ştiinţe (inclusiv în psihologie, da, cu siguranţă că da!),
în artă,
în literatură,
în tot ceea ce poate fi, pentru inimile noastre însetate de adevăr şi de frumos, un pedagog către El (aşa cum Legea lui Moise a fost pentru iudei, iar filosofia şi mitologia antică pentru păgâni).
Dar unde nu-L putem găsi?
În păcat.
Căci scris este-n Sfânta Evanghelie: "pentru ce-L căutaţi pe Cel viu între cei morţi?".
Unde este Domnul nostru Iisus Hristos, Lumina inimilor noastre?
În aparenţă, nicăieri;
în adevăr, pretutindeni.
Atunci, de ce ne pare atât de greu să-L găsim?...
Voi posta, în acest sens, răspunsul unui copil de 12 ani... un cuvânt desprins, parcă, din Pateric, dintr-un pateric al copiilor:
- "De ce mulţi oameni nu-L pot găsi pe Dumnezeu?"
- "Pentru că-L caută din interes".

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
P. S. De ce să fim exclusivişti? De ce să ne-nchidem în noi înşine, respingând ştiinţa?...
Într-adevăr, Biserica este singurul loc unde Hristos poate fi, cu adevărat, găsit;
fiindcă întregul univers este biserica şi templul Celui preaînalt şi binecuvântat în veci!
Acesta este, cred, secretul înţelegerii corecte a uimitoarei afirmaţii din "Păstorul" lui Herma:
"Biserica există mai înainte decât toate şi pentru Biserică a fost creată lumea".
Hristos în mijlocul nostru!

Frumoasă postare, Laura!
În stilul inegalabil, delicat, al liricii feminine...:)

Cât priveşte căutarea lui Dumnezeu din interes, aici mă cam scarpin în cap....
Fac niţel pe prostul, închipuindu-mi că n-aş fi deloc, şi cuget cam aşa:
Îmi vine să zic, apăsat, că aşa şi trebuie căutat Dumnezeu! Din interes. Aşa şi trebuie păstrat!
Din cel mai pur interes, cu a mai hotărâtă dintre intenţii, din spirit pur de bussiness nalt, divino-uman.
Tocmai, că fără acest gând al afacerii cu Dumnezeu, al târguielii chiar, fără priceperea măiastră a afacerii cu Dumnezeu, riscăm să eşuăm în derizoriu, în chestii de timpul liber, în hobby, în turism, în mondenisme, în mode, în lipsă de responsabilitate pentru partea ce-o purtăm în afacere.
Şi mai voim, atunci, prosperitate? Demnitate? Recunoaştere şi putere? Urmaşi? Glorie?....

Dar care este interesul pur al omului în bussinessul cu Dumnezeu?
Şi care e contractul? Obligaţiile contractuale?
Voi spicui câteva repere din Scriptură în postarea următoare. Momment, please!...

[dobrin7m]

În prealabil postat de laurastifter

"Unde Il gaseste pe Hristos si cum Il cauta pe Hristos?"
În Sf. Euharistie,
în Biserică, în general,
în fiecare dintre semeni,
în Sfânta Scriptură,
în noi înşine,
în cele mai mici şi, aparent, neînsemnate dintre făpturile lui Dumnezeu,
în zâmbetul curat şi sincer al copilaşilor,
în cântecul păsărelelor,
în flori, în întreaga natură,
în întregul univers,
pretutindeni.
Şi unde-L mai putem găsi pe Hristos?
În fiecare carte bună, ziditoare de suflet, pe care o citim,
în fiecare gând, privire, cuvânt sau gest frumos pe care-l primim sau, mai ales, pe care-l dăruim cu naturaleţe şi iubire,
în orice act de bucurie, libertate, curaj, sinceritate şi dragoste neprefăcută,
în tot ce e frumos, adevărat şi bun în lume, în noi şi-n jurul nostru.
Îl mai putem găsi undeva pe Domnul?
Da:
în teologie,
în filosofie,
în ştiinţe (inclusiv în psihologie, da, cu siguranţă că da!),
în artă,
în literatură,
în tot ceea ce poate fi, pentru inimile noastre însetate de adevăr şi de frumos, un pedagog către El (aşa cum Legea lui Moise a fost pentru iudei, iar filosofia şi mitologia antică pentru păgâni).
Dar unde nu-L putem găsi?
În păcat.
Căci scris este-n Sfânta Evanghelie: "pentru ce-L căutaţi pe Cel viu între cei morţi?".
Unde este Domnul nostru Iisus Hristos, Lumina inimilor noastre?
În aparenţă, nicăieri;
în adevăr, pretutindeni.
Atunci, de ce ne pare atât de greu să-L găsim?...
Voi posta, în acest sens, răspunsul unui copil de 12 ani... un cuvânt desprins, parcă, din Pateric, dintr-un pateric al copiilor:
- "De ce mulţi oameni nu-L pot găsi pe Dumnezeu?"
- "Pentru că-L caută din interes".

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
P. S. De ce să fim exclusivişti? De ce să ne-nchidem în noi înşine, respingând ştiinţa?...
Într-adevăr, Biserica este singurul loc unde Hristos poate fi, cu adevărat, găsit;
fiindcă întregul univers este biserica şi templul Celui preaînalt şi binecuvântat în veci!
Acesta este, cred, secretul înţelegerii corecte a uimitoarei afirmaţii din "Păstorul" lui Herma:
"Biserica există mai înainte decât toate şi pentru Biserică a fost creată lumea".
Hristos în mijlocul nostru!

Laura Hristos este persoana. Una dintre persoanele Sfintei Treimi. Dumnezeu nu se afla in creatia sa caci atunci aceasta ar fi panteism si nici in creatia oamenilor. Una este ca noi ajungand smerenia sa vedem pe fiecare om ca si cum ar fi Hristos si asa sa il ajutam si alta sa credem ca Dumnezeu se afla in toti si in toate. Pe Hristos daca Il gasesti El va intra in inima ta, si atunci arzi de iubire pentru semeni si pentru intreaga creatie a lui Dumnezeu.

Cum poti crede ca Hristos este in flori, in natura , sau in stiinte? aceasta nu este ortodoxia Laura. Citeste te rog mai pe indelete despre panteism. Hristos nu este impersonal, ci este Persoana.
Laura Biserica sunt credinciosii ei, madularele ei, nu intregul Univers, cu stele , sori, si planete si cu toate lucrurile materiale create. Mai este Biserica nevazuta pe langa cea vazuta iar capul Bisericii este Hristos.

Nu te supara pe mine insa nu pot accepta ideile panteiste sub nici o forma.