Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Crestinul trebuie sa se socoteasca partas (vrednic) chemarii ceresti si sa se poarte in chip vrednic de Evanghelia lui Hristos rtat de cineva de la amintirea lui Dumnezeu si de la voile si judecatile Lui. Crestinul trebuie sa devina in toate mai presus de judecatile dupa lege, nici sa nu jure, nici sa nu minta.
Nu trebuie sa defaimeze , nici sa nu batjocoreasca , nici sa nu se certe , sa nu se razbune singur , sa nu rasplateasca raul cu rau , nici sa nu se manie .
Trebuie sa fie indelung-rabdator , si sa mustre la timp potrivit pe cel ce se razbuna nu insa din patima razbunarii, ci din dorinta indreptarii fratelui, dupa porunca Domnului.
Nu trebuie sa spuna ceva impotriva fratelui care nu este de fata, cu scopul de a-l cleveti, ceea ce este calomnie, chiar daca ar fi adevarate cele spuse.
Trebuie sa dispretuiasca pe cel care calomniaza pe fratele . Nu trebuie sa spuna vorbe de rusine.
Nu trebuie sa rada si nici sa nu tolereze pe cei care rad .
Nu trebuie sa vorbeasca cuvinte rele, spunand ceva care nici la folosul celor care asculta nu duce, nici la familiaritatea necesara si ingaduinta cu Dumnezeu nu contribuie . Asa incat si cei care lucreaza sa se ingrijeasca, atat cat este posibil, sa lucreze cu liniste si sa se adreseze cu cuvinte cuviincioase celor care sunt incredintati sa randuiasca cuvantul ca discernamant spre zidirea credintei, ca sa nu intristeze Duhul Cel Sfant al lui Dumnezeu.
Nu se cuvine ca vreunul care vine de la altii sa indrazneasca sa se apropie sau sa vorbeasca cuiva dintre frati, inainte ca aceia care au primit sarcina supravegherii in toate sa fie cercetati cum place lui Dumnezeu spre folosul comun.
Nu trebuie sa fie robit de vin, nici sa nu fie stapanit de patima pentru mancare de carne , nici, in general, sa nu devina lacom pentru orice mancare sau bautura , pentru ca cine se lupta, se infraneaza de la toate .
Din cate se dau fiecaruia spre folosire, nu trebuie sa aiba nimic ca al sau propriu sau sa inmagazineze , ci fiind atent cu grija pentru toate, ca si cum apartin lui Dumnezeu, sa nu dispretuiasca nimic din cate intamplator sunt aruncate sau puse deoparte. Nimeni sa nu socoteasca ceva ca al sau (proprietate), ci ca fiindu-i incredintat de Dumnezeu spre slujirea fratilor care formeaza o inima si o simtire , astfel si sa gandeasca si sa faca toate, si fiecare (sa ramana) in randul cetei sale .
Nu trebuie sa carteasca , nici de stramtorare din lipsa celor necesare, nici de oboseala din munca, pentru ca in orice imprejurare, judecata o au cei carora li s-a incredintat puterea (autoritatea) corespunzatoare.
Nu trebuie sa faca strigare sau alta manifestare sau miscare, in care se manifesta manie sau indepartare de incredintarea ca Dumnezeu este de fata.
Glasul sa fie potrivit dupa imprejurare.
Nu trebuie sa raspunda cuiva sau sa faca ceva cu obraznicie si dispret , ci sa dovedeasca in toate si fata de toti ingaduinta si cinste .
Nu trebuie sa faca semne din ochi cu viclenie sau sa foloseasca alta forma sau miscare a unui membru (a corpului), care intristeaza pe frate sau dovedeste dispret.
Nu trebuie sa se impodobeasca in imbracaminte sau incaltaminte, ceea ce dovedeste desertaciune (mandrie).
Trebuie sa foloseasca lucruri simple pentru nevoile corpului.
Nu trebuie sa cheltuiasca nimic mai mult decat cele necesare sau pentru lux, ceea ce este abuz (necumpatare).
Nu trebuie sa caute cinstiri si sa urmareasca intaietate .
Trebuie ca fiecare sa socoteasca pe toti ceilalti mai de cinste decat pe sine . Nu trebuie sa fie razvratit (nesupus) .
Cel care poate sa lucreze, daca nu lucreaza, nu trebuie sa manance , ci chiar si cel care se indeletniceste cu ceva dintre faptele spre marirea lui Hristos, trebuie sa se forteze pe sine pentru implinirea lucrului dupa putere .
Fiecare trebuie sa faca toate prin examinarea proiestosilor cu cuvantul si invatatura, chiar si mancarea si bautura, asa incat si acestea sa se faca spre slava lui Dumnezeu .
Nimeni nu trebuie sa treaca de la o lucrare la alta fara examinarea celor care au puterea (autoritatea) sa rnduiasca asemenea lucruri, in afara de cazul cand pe cineva, pe neasteptate, l-ar chema o nevoie urgenta in ajutorul celui lipsit de puteri.
Trebuie ca fiecare sa ramana la ceea ce a fost randuit si sa nu treaca din proprie initiativa la lucrari straine, afara de cazul cand cei care au raspunderea pentru asemenea (situatii) ar socoti ca cineva are nevoie de ajutor.
Nimeni nu trebuie sa se gaseasca in alt atelier decat cel al sau.
Nu trebuie sa faca ceva fata de cineva din duh de contrazicere sau cearta.
Nu trebuie sa fie invidios pentru succesul altuia, nici sa nu se bucure pentru defectele cuiva.
In dragostea lui Hristos, trebuie sa se intristeze si sa se mahneasca pentru defectele fratelui, dar sa se bucure pentru realizarile lui .
Nu trebuie sa fie indiferent pentru cei care pacatuiesc sau sa stea linistit pentru ei.
Cel care mustra trebuie sa mustre cu toata indelunga-rabdare , cu frica de Dumnezeu si cu scopul sa intoarca pe cel pacatos.
Cel mustrat sau pedepsit trebuie sa fie primit cu bunavointa, cunoscand folosul sau in indreptare.
Cand cineva este acuzat, nu trebuie ca altul sa contrazica pe acuzator inaintea aceluia sau a altor cativa. Dar daca vreodata s-ar intampla ca acuzatia sa apara cuiva nedreapta, (acesta) de la sine sa ia cuvantul pentru cel acuzat si, fie sa-l lamureasca, fie sa se lamureasca.
Trebuie ca fiecare, in masura in care ii este posibil, sa linisteasca (imblanzeasca) pe cel care are vrajmasie impotriva lui. Nu trebuie sa se pastreze ranchiuna impotriva celui care a pacatuit si se caieste, ci sa fie iertat din inima .
Trebuie ca acela care spune ca se pocaieste pentru pacat, sa se intristeze nu numai pentru pacat, ci sa si faca roade vrednice de pocainta.
Cel care a fost pedepsit pentru pacate anterioare si a fost gasit vrednic de iertare, daca va gresi din nou, isi pregateste siesi judecata maniei dumnezeiesti mai rea (aspra) decat cea dinainte.
Cel care dupa prima si a doua mustrare persista in greseala lui , trebuie sa fie aratat proiestosului, pentru ca astfel, fiind mustrat de mai multi, sa se rusineze . Dar daca nici astfel nu se va indrepta, sa se taie ca sminteala a celorlalti si "sa fie privit ca un pagan si ca un vames" , spre siguranta celor care lucreaza instruirea ascultarii, potrivit celor spuse : "Cand se prabusesc cei fara de lege, se infricoseaza cei drepti". Dar trebuie sa se si planga pentru el, ca de un madular taiat din corp.
Soarele nu trebuie sa apuna peste mania fratelui (52), ca nu cumva noaptea sa-i duca la deplina invrajbire si in ziua judecatii sa-i copleseasca delictul neinlaturat.
Nu trebuie sa astepte prilej potrivit pentru indreptarea lui , pentru ca nu este sigur pentru ziua de maine; in realitate multi planuiesc multe pentru ziua de maine, dar n-o mai apuca (ajung).
Nu trebuie sa abuzeze de incarcarea peste masura a pantecelui, de la care provin inchipuirile (imaginatiile) de noapte.
Nu trebuie sa se forteze la lucru peste masura si sa depaseasca limitele moderatiei, potrivit Apostolului, care a spus : "Ci, avand hrana si imbracaminte, cu aceasta vom fi indestulati" , pentru ca abundenta, dincolo de necesitate, produce chipul avaritiei (lacomiei), iar lacomia a fost declarata ca inchinare la idoli .
Nu trebuie sa fie avar nici sa nu stranga lucruri nefolositoare, de care nu are nevoie.
Cel care se alatura lui Dumnezeu, sa imbratiseze saracia pentru totdeauna si sa fie strapuns (fixat) in teama de Dumnezeu, potrivit celui care a spus : "Strapunge cu firea Ta trupul meu, ca de judecatile Tale m-am temut"

Sa dea Domnul ca sa primiti cele spuse, cu toata intelegerea, asa incat sa dovediti roade vrednice de Duhul spre slava lui Dumnezeu, prin gratia lui Dumnezeu si cu ajutorul Domnului nostu Iisus Hristos . Amin.

[amatyyy]

Întodeuna trebuie să-i învățăm și să-i convingem cu duioșie, cu blandețe și cu dragoste, dar în primul rand cerand in sinea noastră ajutorul lui Dumnezeu.

[amatyyy]

Cine nu îndură defăimarea, acela nu poate atinge smerenia.

[amatyyy]

Cand esti ocărat, amintește-ți cum a fost ocărat Mantuitorul și chinuit chiar pana la moarte, și, pironit pe cruce, El a spus: Părinte! Iartă-le lor, căci nu știu ce fac.

[cristiboss56]

Precum la Taina Sfântului Botez, mirii ce urmează a se cununa sunt însoțiți de nași sau nuni. Aceștia asistă pe finii lor la Logodnă și la Cununie, implicându-se și participând activ la săvârșirea acestor două slujbe, îndeplinind împreună cu preotul anumite gesturi sau acte liturgice, între care punerea inelelor în degetele mirilor, la Logodnă, și punerea și luarea cununiilor de pe capetele mirilor, la Cununie. De asemenea, ei țin lumânările, de o parte și de alta a mirilor, nașul în partea dreaptă a mirelui și nașa în partea stângă a miresei. Aceste lumânări sunt un simbol al luminii sau al căii celei adevărate pe care trebuie să meargă viitorii soți, nașii angajându-se să le fie garanți sau chezași ai seriozității și trăiniciei vieții de familie pe care cei doi tineri o încep. Nașii au un rol foarte important, deoarece ei devin părinți sufletești și spirituali ai finilor, renăscându-i pe cei ce formează un nou și unic trup al familiei. Având în vedere această calitate deosebită a nașilor și răspunderea lor pentru buna călăuzire a viitorilor soți, tradiția bisericească cere ca nașii să îndeplinească anumite calități sau condiții.
În primul rând, ei trebuie să fie ortodocși, să cunoască bine credința ortodoxă, Crezul, Catehismul Ortodox, Sfânta Scriptură și să meargă regulat la Biserică. Pe de altă parte, se recomandă ca nașii să fie mai în vârstă decât mirii, pentru a avea mai multă autoritate în fața lor și mai multă experiență de viață, din care să împărtășească și viitorilor soți. Astfel nu se diminuează seriozitatea instituției nășiei, iar respectul finilor față de nași este mai mare. În al treilea rând, cât privește persoanele care pot să îndeplinească calitatea de nași, acestea pot fi rude apropiate: frați, surori, veri și cumnați. Părinții nu pot fi nașii propriilor copii și, de asemenea, călugării nu pot îndeplini această calitate.
În al patrulea rând, nașii trebuie să fie cununați și să aibă o viață morală exemplară. Nu pot fi nași cei ce trăiesc în concubinaj, în desfrânare, cei ce nu vor să aibă și să crească copii, cei bețivi, divorțați și cu nume rău în societate. Nașii trebuie să se aleagă dintre cei mai buni și mai evlavioși creștini, indiferent de starea lor socială, pentru că nașii sunt povățuitori duhovnicești ai finilor lor și au mai mari îndatoriri față de aceștia, chiar decât părinții cei trupești.
Nașii trebuie aleși cu multă atenție, să-și asume responsabilitatea de a purta grijă să învețe pe finii lor frica de Dumnezeu, să-i cheme la biserică, la spovedanie, la săvârșirea faptelor bune, să-i cerceteze regulat la casele lor, să-i mustre la nevoie, să le dea cărți creștinești de citit, pentru că nașii au mare răspundere, fiind garanții finilor lor înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.
Putem spune că mulți nași credincioși își mântuiesc sufletele prin finii lor, dacă îi cresc în frica de Dumnezeu; dar mai mulți se osândesc pentru lenevirea și nepăsarea față de fiii lor duhovnicești. La rândul lor, și finii au datoria să asculte pe nașii și garanții lor sufletești, să-i consulte în toate, să primească sfaturile lor cele bune, să se roage zilnic pentru nașii lor.
Pr. Prof. Costel Bulgaru

[cristiboss56]

Să te bucuri că greșești mereu, pentru că ești mândră și în felul acesta te smerești. „Dumnezeul meu”, să spui, „aceasta sunt eu! Ajută-mă! Nimic nu pot să fac dacă nu mă ajuți Tu!”.
Să nu deznădăjduiești! Când greșim, ni se descoperă sinele adevărat, îl cunoaștem și încercăm să ne îndreptăm. În felul acesta, înaintăm pe calea cea bună și nu trăim cu sentimentul fals că mergem bine. Eu mă bucur atunci când vreo neputință de-a mea se manifestă, când îmi ies patimile la iveală. Dacă nu ar ieși la iveală, aș crede că m-am sfințit, când, de fapt, semințele patimilor ar rămâne în inima mea. La fel și tu, atunci când te mânii sau cazi în osândire, e firesc să te mâhnești, pentru că ai căzut, dar trebuie să te și bucuri, pentru că ți s-a dezvăluit neputința. Atunci te vei lupta ca să te izbăvești de ea.
Cuviosul Paisie Aghioritul

[amatyyy]

În ce constă nevoința?

Nevoința constă în a fi măsurat în toate.

[cristiboss56]

Socoteşte cu luare-aminte înţelepciunea cea atotputernică, iubirea de bunătate şi celelalte vrednicii ale preacinstitului şi preaslăvitului Stăpân, care sunt atât de minunate, că nu covârşesc numai mintea şi tot gândul omenesc, dar şi pe cel al Puterilor cereşti. Acest gând este destul să te facă să te smereşti până la pământ şi să stai cu frică multă şi cu cutremur înaintea Lui. Şi, cu cât se va deda şi se va îndeletnici inima ta cu această frică, cu atât se va întoarce mintea ta de la grijile acestei vieţi, fiindcă frâul fricii nu lasă inima să fie înconjurată de alte gânduri înaintea unei asemenea măriri. Că, dacă, atunci când te duci să vorbeşti cu vreun împărat pământesc, care este om ca şi tine, stai cu atâta frică şi cutremur, cu atât mai mult trebuie să stai astfel când vorbeşti prin rugăciune cu Împăratul îngerilor şi a toată zidirea. Stai smerit în rugăciune precum stă osânditul înaintea judecătorului, ca să stingi mânia Dreptului Judecător cu chipul cel de afară şi cu obiceiul cel dinăuntru şi să iei desăvârşită iertare a păcatelor tale. Rugându-te, începe deja cuvântări dumnezeieşti şi laude cuviincioase către El şi, când cu smerită cugetare Îl slăveşti, atunci cere nu hrană, sau sănătate trupească, nici altceva din cele pământeşti, ci Împărăţia Cerurilor; iar celelalte câte sunt de nevoie trupului ţi le dă şi fără să le ceri, precum ne-a făgăduit, zicând: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă”.
(Agapie Criteanul, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 362)

[cristiboss56]

Niciodată nu vom putea ajunge la adevărata smerenie, chiar dacă mărturisim că suntem mai răi decât toţi oamenii, pentru că aceasta înseamnă a ne compara cu semenii noştri. Adevărata smerenie presupune o altfel de comparaţie: ne comparăm pe noi înşine cu chipul omului care ni s-a descoperit în Iisus Hristos, chipul în care Dumnezeu l-a gândit pe om mai înainte de toţi vecii. Pentru noi punctul de referinţă este Hristos. El este pilda noastră. Iar dacă punctul nostru de referinţă este Domnul Însuşi, atunci smerenia nu are sfârşit. Nu ne mai putem mândri, căci ştim că adevărata smerenie este de neatins, de vreme ce este întruchipată de Hristos-Dumnezeu. Tindem spre ea, dar nu suntem în stare a o atinge în chip desăvârşit. În lumina celor spuse mai sus, înţelegem de ce Sfântul Pavel zicea: „Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu” (I Timotei 1,15). Marele Apostol putea mărturisi că el este întâiul între păcătoşi, deoarece se învrednicise de vederea lui Hristos şi cunoştea măsura la care ar trebui să se ridice omul, dacă vrea să se asemene Fiului lui Dumnezeu. Şi cu cât mai limpede Îl vedem pe Domnul, cu atât mai adâncă devine smerenia noastră.
Pe Hristos Îl întâlnim în adâncul inimii, acolo unde se zugrăveşte chipul Lui, precum arată acelaşi Apostol: „O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi!” (Galateni 4, 19). Când Hristos a luat chip în inima noastră, ne coborâm mintea înlăuntrul ei şi vedem Faţa Domnului, sfinţenia şi măreţia Lui. Atunci înţelegem că smerenia nu are hotar pe pământ. Aşadar, nu trebuie să ne comparăm cu semenii noştri muritori, ci cu Hristos – pilda noastră cea desăvârşită. „V-am dat vouă pildă”, spune Domnul. El este Învăţătorul şi Stăpânul nostru.
(Arhimandrit Zaharia Zaharou )

[cristiboss56]

Scrii că uneori te preocupă gândul cum Luceafărul, din înger de lumină, s-a preschimbat în satana. Ştii şi singur că din mândrie. Ţine minte, însă, că acum trebuie să te ţii mai cu tărie de rugăciune şi să nu te laşi pradă nici unui fel de gând, nici cugetelor ce vin din altă parte, chiar dacă ţi-ar părea că sunt bune. Rugăciunea cu smerenie este arma de neînvins împotriva vrăjmaşului, iar prin cugete nu-l vei putea birui.


(Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina)