Sa vorbim despre prostie!

Pentru prostia mea Clayderman nu e curativ...

Deh, nu prea exista paliative universale...:)

P.S. Uite, ma mai dreg cu asta: https://www.youtube.com/watch?v=d6idPaGqvV8
Sau asa: https://www.youtube.com/watch?v=ZZo0klTdVGg

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ahilpterodactil

O.K. Nu se inghesuie nimeni... Fireste, subiectul e incomod, desi dialogul dintre Plesu si Liiceanu ar avea, poate, darul sa ne dea ghes la o palavra... Mi-a placut discutia lor!

*
O sa incep eu, cu o precizare si cu o amintire.
Precizarea e ca subiectul asta m-a interesat, de-a lungul vietii, mai mult, poate, decat oricare altul. Mai intai pentru ca l-am auzit pomenit frecvent (oamenii au des in vedere prostia, indeosebi a celorlalti), apoi pentru ca l-am trait pe pielea mea mai mereu.

Prima carte despre prostie am citit-o in adolescenta, era discursul lui Erasmus spre lauda prostiei. Pe atunci ma interesa elogiul nebuniei si am fost surprins ca Erasmus a tratat-o la pachet cu prostia...
Dar nu asta e amintirea de care ziceam. Ci urmatoarea:
Spre deosebire de multe alte cuvinte, pe acesta tin minte cand l-am descoperit. Anume, intr-o discutie cu tata, la pescuit. Aveam 3-4 ani, era o duminica insorita si tata tocmai insirase unditele si o lanseta pretioasa pe iarba, la doi pasi de lac. Eu, atras brusc de un fluture frumos colorat care zbura pe deasupra noastra, am dat sa-l prind. Si nu doar ca nu l-am prins, dar am calcat si pe undite si apoi am alunecat in apa. Era destul de adinca sub malul acela. Nu stiam sa innot. Tata m-a prins, insa, de mana, cu un reflex uluitor (avea acest dar nemaivazut de mine la altii, de a reactiona corect si prompt in majoritatea situatiilor de viata - o spontaneitate a miscarilor, nu doar trupesti, care ma complexa mereu...) si ma trase din apa. Ajuns pe mal, cu totul buimac si aproape buind in plans, ma trezesc cu intrebarea tatei: "fiul meu, tu esti, oare, prost?"...
Ii vad si azi privirea scormonitoare, albastrul acela care devenise, din nesfarsit in bogatia lui, teribil de sfredelitor... Asa m-a mai privit tata doar pe patul de moarte.
Parca tata voia atunci sa imi ghiceasca viata intreaga si, cum deja simteam, avea o anumita incordare tematoare in privire, ca si cum ar fi detectat acolo un destin pe care nu si l-ar fi dorit niciodata pentru mine... Stia in ce lume m-am nascut, cunostea multime de nuante ale universului prostiei...
Imi amintesc foarte bine ca m-a surprins cuvantul acela. Nu-l mai auzisem sau, poate, nu-i mai dadusem importanta. Acum insa constientizam clar, simteam cu putere ca tata imi vorbise despre ceva rau, foarte periculos, cu totul de nedorit. Era, intr-un fel, ca si cum imi vorbea despre moarte. Despre care deja intelesesem cate ceva, cu o anumita anxietate si neincredere.
Aici insa intelegeam ca nu e de gluma. Parea ceva mai rau chiar decat moartea. Ingrijorarea tatei era atat de evidenta, atat de mare, cu mult mai mare decat atunci cand mi-a vorbit pentru prima oara despre moarte. Atunci fusese senin, imi vorbise cu impacare, ma linistise parca mai degraba decat sa ma tulbure...
Am ramas asadar cu un amestec de teama si repulsie fata de prostie. Cu vremea, aveam sa o cunosc mai bine. Din faptele mele, mai intai.
Dupa cum am descoperit si deliciul inexprimabil de a o invinge in mine, uneori. Sau impresia reconfortanta si amagitoare ca as face-o. Tot mai rar, insa, de-o vreme...

Sa fi fost, de fapt, blestemul fluturelui?

Prostia este mama tuturor relelor.

Mandria nu face exceptie. (Mandria lui Lucifer asisderea)

De aceea, cel mai intelept lucru este sa realizam in ce fel suntem prosti, in ce consta, de fapt, prostia noastra. Ca sa ne putem vindeca.

https://www.youtube.com/watch?v=-F_W_zl61bI
https://www.youtube.com/watch?v=3rRPbBGsR50

Pentru Red Rose, Ptero, si toti ceilalti:

https://www.youtube.com/watch?v=2aJUnltwsqs

https://www.youtube.com/watch?v=uGcsIdGOuZY

[RedRose]

Multumesc Ahil si Intrarea Vagonului..sa indraznesc sa va spun ca sunteti super gentili?
Ahil, filmuletul ca baietelul care canta m-a emotionat profund.Stii sa impresionezi o femeie..si mai ales o mama:) Ti le iert pe toate, inclusiv ca nu-ti place Clayderman :)
Se stie ca cei din spectrul autist isi compenseaza minusurile, exceland in anumite domenii:muzica, matematica, fizica, etc...unii dintre ei ajungand genii, mai ales cei cu sindromul Asperger....
Muzica, cel putin este unul dintre domeniile lor preferate,ajungand pianisti, flautisti ori cantareti de exceptie.N-o sa sa va vina sa credeti (nici mie la inceput, pana cand am realizat ca asa e), dar ei percep sunetele in alta gama fata de cum percepem noi..este asa numita extrasenzorialitate...toate cele 5 simturi le trasmit o lume total diferita fata de cum o simtim noi..si automat, ei o si inteleg altfel...
Se spune ca Dumnezeu a trimis acesti copii pe pamant(si numarul lor e in continua crestere-ultimele statistici aratau ca in Romania 1 din 100 de copii are autism), pentru a ne schimba.ADN-ul uman e in continua modificare si cine stie..poate peste cativa zeci de ani, ei vor fi cei preponderenti si normali, si noi...restul..:)
Dumnezeu nu da omului o cruce mai grea decat poate duce, asa ca eu si familia mea, ne putem considera unii din "norocosii" care pot si vor schimba ceva...
Skillet e genial, merci ...chiar ma gandesc sa mi-o setez ca motivational music pentru cand ma duc la sala...Cand simt ca nu mai pot, genul asta de muzica ma impulsioneaza sa gasesc in mine resurse atat mentale cat si fizice care ma fac sa continui...:)
Daca mai ai si alte sugestii, merci in avans!

[CristianR]

În prealabil postat de AlinB

Este un act curajos sa vorbesti despre propriile defecte.

Ca omul care nu recunoaste ca e prost, sigur e nebun :)

Asta mă ispitește să-mi arăt curajul și să recunosc: Și eu sunt prost! :)

Dacă mă gândesc, însă, că cei mai deștepți dintre oamenii pe care i-am cunoscut au făcut o astfel de mărturisire, iar mulți dintre proști n-ar recunoaște asta în ruptul capului, mă face să mă gândesc că mă autoinclud - fără a o merita - într-o companie selectă.

Al. Paleologu spunea că orice om, oricât ar fi el de inteligent, este uneori prost; are momentele lui de prostie (poate de inadecvare).

Părintele Galeriu spunea, într-o predică: „Sunt, și eu, un prost ca oricare” - afirmație care, cu un umor involuntar, cred, arată că toți suntem proști; dar poate că aici sensul cuvântului este și cel de „om simplu”, căci pe ei îi desemna în trecut cuvântul „prostime”.

E bine, în orice caz, și e confortabil să pornești de la premisa că ești prost măcar uneori. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, cred că prostia îmi este constitutivă. Este ceea ce mă definește și îmi aparține, este ceea ce sunt prin mine însumi.

Atunci când se întâmplă să nu fiu prost, nu e din cauza mea. Când pricep câte ceva simt imediat că, măcar că am făcut un oarecare efort, nu din puterile mele vine asta, ci e primit în dar. Și așa se explică de ce în Scriptură darul înțelegerii și darul înțelepciunii sunt de la Duhul Sfânt.
Pentru a le primi, însă, trebuie să știi că tu ești un vas gol, adică ești prost. Și a ști asta înseamnă să fii smerit, adică receptiv.

Cu adevărat prost, însă, în sensul rău al cuvântului, ești atunci când refuzi cu orice chip să crezi că ai putea fi vreo clipă prost. Să crezi că știi, că înțelegi, cunoști, că darurile tale native sau îndelung lucrate te-au urcat pe o culme, deasupra altora, infatuându-te, autoadmirându-te și pretinzând ca și ceilalți să te admire - abia atunci ești prost, pentru că atunci, mobilându-ți casa sufletului cu ceea ce consideri ca fiind acumulări proprii, nu mai rămâne în tine niciun loc pentru razele de lumină ale Dumnezeirii.

Nu degeaba spun Părinții că, atunci când vrei să te apropii de Dumnezeu, să-L cunoști în rugăciune, trebuie să te lepezi de tot ceea ce ai acumulat nu atât în sens material, cât lăuntric. Oricât de mare savant sau filosof vei fi devenit, în fața Lui trebuie să uiți totul. Și abia atunci începe adevărata cunoaștere.

Cred că sunt multe înțelesuri ale prostiei și multe feluri de prostie. De asemenea, ea „potențează” în sens negativ trăsăturile cu care se asociază sau le însoțește vrând-nevrând. De exemplu, în privința relației ei cu răutatea, cred că atunci când ești rău ești, totodată, și prost. Pentru că răutatea nu-ți este niciodată profitabilă, distrugând atât victima, cât și pe tine însuți, sufletește vorbind.

Dacă a te recunoaște prost este de dorit, a rămâne prost, însă, este un păcat. Pentru că nu consider prostia ca antonim al inteligenței, ci ca opacizare a spiritului, ca umplere de sine, ca obtuzitate, nereceptivitate. Omul care știe de Dumnezeu nu poate fi prost, oricât de mic i-ar fi IQ-ul.

[flying]

În prealabil postat de RedRose

...muzica vindeca multe..de ce nu ar vindeca si prostia?

Ce bine ar fi fost sa fie cum spui.E doar putina "morfina" care atenueaza niste dureri ale ranilor noastre sufletesti ,dar atenuarea durerii nu inseamna vindecarea ranii ,ci doar o amanare a infruntarii problematicii ranilor.

Odinioara (spun asa ca sa nu fiu intrebat cand anume, exact, s-a intamplat - ca n-as sti sa precizez)
oamenii, am auzit, convietuiau cu prostia si cu Dumnezeu in mod pasnic.
Nu-si puneau atatea probleme explicite, erau convivi, se impartaseau unii de altii si cu asta basta.
Si prostia si Dumnezeirea se desfasurau firesc in viata oamenilor, fara prea multe problematizari si retorici.

Din acele vremuri ne-au ramas ca semn muzica, rugaciunea, plansul linistit.

De atunci multe s-au schimbat.
Azi nu mai avem muzica, ci urlet pompos. Nu mai e rugaciune, ci declaratie solemna de adeziune la un nou partid. Nu mai e plansul, ci isteria spectaculara.

Vreau sa ma impac cu prostia si cu Dumnezeul meu. Dar am ajuns atat de prost incat eu nu mai stiu s-o fac.
Ca urmare, cu o ultima licarire din lampita mintii mele, ma vad silit sa cer ajutor.
Oare nu-l voi refuza, iarasi?...

[RedRose]

Ca sa revin ontopic, parerea mea este ca prostia/inteligenta unui om sunt chestiuni ce tin pur si simplu de perspectiva personala.Toti suntem si destepti si prosti in acelasi timp.
Sa ne turnam cenusa in cap si sa facem "mea culpa" pt gafe din trecut nu rezolva nimic, eventual ne-ar face sa ne simtim inferiori fata de restul lumii..rest care nu e perfect, nici el.
De ex toti am facut gafe, toti am gresit in anumite situatii sau fata de anumite persoane, lasandu-le o impresie eronata despre noi si "creierasul" nostru.Este usor sa spui despre cutare sau cutare ca e prost, daca ceea ce-ai vazut din omul respectiv este exact momentul cand gafa.Dar sa generalizezi si sa cataloghezi , e totul alta poveste.
Prostia poate insemna neatentie( ca in cazul lui Ahil, cand a cazut in apa), poate insemna "naivitate impardonabila", ca sa-l citez pe AlinB, in cazul meu, cand am fost fraierita cu catelul PUG, poate insemna multe chestii..depinde de conjuctura respectiva...Asta nu inseamna ca suntem prosti in general.
Sa crezi contrariul inseamna sa incurajezi judecata superficiala, sa dai apa la moara unor oameni care nici ei nu sunt perfecti si care poate iti sunt inferiori tie din anumite pcte de vedere, sa se creada deasupra ta..In fond si la urma urmei sa crezi ca esti limitat inseamna sa nu te respecti.
Respectul de sine si parerea buna despre tine, sau dimpotriva absenta lor, isi vor pune amprenta asupra ta si asupra felului cum te percep ceilalti.Respecta-te tu in primul rand si vei merita si respectul celor din jur.
Si indrazneste...Dumnezeu te ajuta dar sa te culci pe o ureche si sa te bazezi doar pe ajutorul lui Dumnezeu, nu stiu daca e solutia potrivita.Dumnezeu ii ajuta si pe cei care se ajuta singuri.
Sa va dau un ex concretrovin dintr-o familie intelectuala, am fost crescuta sa fiu mereu politicoasa, sa mananc tot din farfurie, sa nu injur, sa merg la olimpiade, sa iau note bune, sa intru din prima la facultate, sa am bursa, etc etc...stiti voi copilul model din epoca ceausista si imediat post decembrista.Credeti ca chestia asta m-a ajutat efectiv in viata? stiti deja raspunsul..:)
Daca e ceva ce-am invatat pe propria mea piele este:
1.crede in tine si-n valorile tale si invata-le sa le folosesti corect
2.la gunoi cu timiditatea si falsa modestie.Lauda de sine nu miroase a bine...corect..dar nici cand esti destept si taci ca melcul din gura nu te ajuta..Oameni mediocri si mai jos ca tine ajung sa te devanseze sau sa fie preferati in detrimentul tau, tocmai pentru ca au indraznit, au vorbit, s-au gudurat, si-a aratat cea mai buna "fateta" a lor fata de persoanele potrivite, in momentul potrivit.
3.Nu renunta la lupta dar lupta corect..niciodata denigrandu-l pe altul sau punandu-l pe el intr-o postura proasta nu te va face pe tine mai bun. Viata intr-adevar e o jungla, dar nu sunt de acord ca daca nu musti, vei fi muscat.Chiar nu e nevoie sa musti, doar sa gasesti propria ta metoda sa razbati.
4.Trecutul e trecut si nu trebuie sa traiesti in el.Poti in schimb sa pastrezi din el amintirile frumoase sau chestiile constructive, care te ajuta sa mergi mai departe.Iarta-te tu in primul rand daca vrei ca si ceilalti sa te ierte.
5.Ai mereu incredere in tine si-n instinctele tale.Informeaza-te, alege ce-i mai bun pentru tine, fii pregatit sa suporti consecintele bune sau rele ale deciziilor tale.Si oricare ar fi aceste urmari,nu regreta deciziile tale.Ai ales corect la momentul respectiv si cu mentalitatea respectiva.Daca e ceva ce vei schimba in viitor va fi felul cum vei gandi.Daca nu faci propriile tale greseli, n-ai cum sa reusesti.
6.Am lasat-o ultima, desi nu e ultima..e poate cea mai importanta...De fiecare data cand ai cazut, ridica-te...aduna-ti toate fortele si resursele, roaga-te, inconjoara-te de cartile sau oamenii potriviti care te pot trage in sus..sunt multi care isi dau cu presupusul despre ceea ce-ar trebui sa faci in cutare sau cutare situatie, dar aminteste-ti ca tu si numai tu poti schimba ceva in viata ta.Restul e doar teoria "cutiei de chibrituri".
Toate principiile astea care mi le-am format si pe care incerc sa le aplic personal in viata nu ma fac mai desteapta sau nu ma feresc sa o gafez din cand in cand in cand.
Dar cu siguranta ma ajuta sa ma inteleg mai bine pe mine insami, sa-mi dau seama unde am gresit si sa ma indrept.

În prealabil postat de CristianR

... nu consider prostia ca antonim al inteligenței, ci ca opacizare a spiritului, ca umplere de sine, ca obtuzitate, nereceptivitate. Omul care știe de Dumnezeu nu poate fi prost, oricât de mic i-ar fi IQ-ul.

Trecind peste bucuria de a citi postarea ta, nepriceputule,
sau mai degraba raminind in bucuria postarii tale mangaietoare, pentru mine,
as vrea sa iti zic ceva despre inteligenta, daca nu te superi...:)
Un prost, crede-ma, stie vorbi pe-indelete despre inteligenta!...:)))

Conu Liiceanu, ca un mester versat in ale emisiunilor cu public mut, a mizat bine pe intelesul primar pe care majoritatea telespectatorilor il vor fi dind inteligentei. Acela de insusire cognitiva, fie ea si complexa (sub cupola unui IQ ridicat se pitesc factori care tin si de limbaj si de gandire si de reprezentari si de memorie etc.). A fi inteligent, stie bine maestrul Liiceanu, inseamna pentru noi a fi destept, a sti, a cunoaste. Rationalismul stupid al lumii in care traieste filosoful nu-i e, desigur, strain.

Si totusi, filosoful a lasat deschisa si acceptiunea mai subtila si mai bogata a inteligentei. Aceea de a te lasa pradat, momit si pradat, de instinctul (da!) abandonarii de sine. Prin, poate, interogatie. A te intreba si a intreba poate fi un act al abandonarii de sine. Dar si al unei obraznicii memorabile!
A te deda la cugetare, cu o foame teribila de a reiinoi tot rostul lumii, imi pare un pacat foarte rafinat. Liiceanu il cunoaste, il practica zilnic, sper, il foloseste, inteligent, pentru a trai/pentru a petrece.

Din lumea tainica a inteligentei imi plac mai ales pajii ei: mirarea, cumpanirea (ca delectare sau ca chin), rasul-surasul, indurerarea, suspinul. Si o vointa anume de a ramane cu o foarte subtire fanta a constiintei receptiv la ceea ce (ti) se intampla cu adevarat. Ca si cum ai lasa mereu fereastra intredeschisa, pentru a intra pe acolo, de neinchipuit, un oarecare semn de-al zefirului...
Nu imi plac oamenii care gandesc cu toata fruntea.