Sfantul si Marele Sinod - anunțuri, stiri si comentarii de ultimă oră

În prealabil postat de cristiboss56

Antonia nu mai refuza tratamentul medicamentos . caci de cel duhovnicesc nici nu-ti pasa !

Asculta, stimabile! Chiar nu ti-e rușine ca în loc de argumente sa folosești sistematic insulte? Acestea te descalifica în primul rand pe tine. Te uiți în oglinda și scrii. Spor!

Care e modalitatea de lupta pentru păstrarea dreptei credințe pana la un viitor sinod? Ascultarea oarba? Pumnul în gura? De ce sa ni se ia și credința ortodoxa? Oricâte cozi de topor vor exista, Ortodoxia va rămâne.

[Copacel]

În prealabil postat de antoniap

Care e modalitatea de lupta pentru păstrarea dreptei credințe pana la un viitor sinod? Ascultarea oarba? Pumnul în gura? De ce sa ni se ia și credința ortodoxa? Oricâte cozi de topor vor exista, Ortodoxia va rămâne.

Antonia hai sa-ti zic o "co-medie":
daca incerci intr-o zi sa faci toate slujbele zilnice din Ceaslov, nu mai ai timp
de alte chestii.Idee e ca pt noi, mirenii sa faci randuiala zilnica a slujbelor
si sa mai ai timp si de celelalte (grija casei, piata, curatenie, etc) pur si simplu
nu ai timp sa le faci pe toate.
De aceea noi unii din mireni ne impartim randuiala in doua zile astfel:
Zilele impare:
1)Utrenia+Ceasul I + Ceasul III + Ceasul VI + Obednita,
2)Miezonoptica

Zilele pare:
1)Ceasul IX + Vecernie+Pavecernita Mica
2)Miezonoptica

Timpii pt fiecare slujba sunt de regula urmatorii, (tinand cont de faptul
ca mireanul va canta din Ceaslov fiecare tropar pe glasul specificat inainte
de inceperea troparului):

Utrenia + Ceasul I : 3 ore;
Ceasul III + VI + Obednita: 1 ora si 30 min;
Ceasul IX + Vecernie: 2 ore;
Pavecernita Mica( inclusiv canonul pt fiecare zi randuit, conform glasului de rand din Octoih sau Canoanele Maicii Domnului, atentie ca nu ma refer la Octoihul Mare) : 1 ora si 30 min
Miezonoptica: 1 ora si 30 min (exceptie sambata unde dureaza 45 de min)

Asa cum se stie daca ai participat la Sfanta Liturghie atunci nu mai trebuie
sa faci acasa Obednita.

Ia incearca sa te tii de programul asta, la care sa adaugi si job si menajul casei si sa vezi cum nu mai timp de tampeniile lui saccisiv & Co.

Uite de exemplu pe mine ma doare la basca de sinoduri si alte chestii.Eu am alte probleme acum.De multe ori mi se intampla ca atunci cand citesc tropare pe glasul II, o dau fara sa vreau pe glasul IV.

Cand mintea imi sta preocupata la Dumnezeu, dracul nu mai are loc si atunci ramane pe afara.

[ioan67]

În prealabil postat de antoniap

... modalitatea de lupta pentru păstrarea dreptei credințe ...

Printre primele lucruri care m-au surprins când am ajuns student la Teologie (am pierdut şi eu vremea, pe acolo, vreo doi ani, candva... - spun că am pierdut vremea în sensul că nu mi-am făcut bine treaba, nu că ar fi pierdere de vreme să studiezi acolo, la poalele Patriarhiei!) au fost afirmaţiile de acest gen.
Auzeam adesea pe unii tineri seminarişti sau pe mai vârstnicii colegi studenţi că vorbeau despre "luptă" şi "misiune". Ei înţelegeau aceşti termeni, desigur, ca pe acţiuni îndreptate împotriva altora, care împărtăşesc alte credinţe, au alte accente, felurite alte nuanţe...
Aflam că trebuie (evident!) să luptăm mai întâi împotriva papistaşilor (spre ruşinea mea, abia atunci auzeam termenul acesta), apoi împotriva protestanţilor dar şi a ateilor, agnosticilor, buddhiştilor, musulmanilor etc.
Practic, oamenii aceia înflăcăraţi se arătau a fi în luptă cu toată lumea! Cu toate mişcările religioase care nu se subordonează Ortodoxiei (înţeleasă ca credinţă promovată de Biserica noastră sau, uneori, de alte comunităţi considerate Biserică...), cu toţi oamenii care ar avea de spus ori de făcut orice diferit decât ceea ce vine din "Program".

M-am sperit niţel, mi-a părut că am intrat într-un fel de Armată a tristului regim, aceea politizată şi mutilată de fostul dictator... Aceleaşi reflexe, acelaşi aer dictatorial, acelaşi mic hitler ori stalin deghizat mişuna, parcă, peste tot...

Am întrebat mai întâi pe un fost ofiţer, un colonel, student şi el acum: oare cum ţi se pare "atmosfera" pe aici? Lupta asta, ideologia asta de tip comunist sau neonazist etc. Cum îţi pare?
O porcărie, a spus el, nu mă aşteptam, o să mă retrag. Şi s-a retras omul, după câteva luni, mirat că Ortodoxia a ajuns să fie confundată cu o mare maşină de spălat creieraşul. Colegul era un creştin "practicant" din fragedă pruncie. Din familie de credincioşi ortodocşi, se spovedea şi se împărtăşea regulat, se ţinea departe de viciile frecvente pe la noi, era om cu adevărat serios, temperat, echilibrat. Milostiv, disciplinat, sobru, el citea frecvent din Sfinţii Părinţi, adeseori îmi lămurea câte un lucru din Patristică etc. Îmi părea, deja, preot...:) Şi încă unul dintre cei mai destoinici. Dar a ales să plece, dezamăgit de accentul pus pe "luptă", "trebuie", "misiune"...

Am întrebat şi pe un alt coleg, psihanalist. Acesta a fost mult mai reţinut, a început fireşte să mă întrebe el, în loc de a-mi da un răspuns: dar ce te face să vezi aşa, ce simţi legat de asta etc. În final a acceptat şi el că nu e chiar cum se aştepta şi, după vreo juma de an, satisfăcut de ce specimene mai cunoscuse pe-acolo, a tulit-o şi el.

Am întrebat şi pe un alt coleg, filosof de profesie, ca să zic aşa (doctorand, profesor nu ştiu unde...). Acesta mi-a încadrat fenomenul într-o puzderie de conexiuni, curente, accepţiuni. Foarte încântat de întrebare, s-a apucat să deschidă mulţime de fişiere pentru a încropi, într-un agonizant sfârşit, un răspuns de genul: "domle, ce să-i faci, nişte proşti!"...:))

Şi uite-aşa am rămas singur printre misionari şi luptători, canonindu-mă vreo doi ani să îmi văd de treburi (e mult de studiu la Teologie! e şi de participat la slujbe, dacă chiar vrei să faci vreo treabă cu tine) şi să mă lămuresc, printre altele, cum e cu lupta asta, cu misiunea sfântă, cu trebuie şi cu alte formule foarte la modă prin acel mediu unde îşi făceau veacul câteva miişoare de creştini.

Ei bine, n-am aflat cum e cu lupta. Probabil va rămâne o enigmă veşnică a vieţii mele.
Singura luptă pe care aş fi vrut să o aud dezbătută şi purtată ar fi fost lupta cu patimile proprii, cu prostia personală, cu boalele toate, cu nedesăvârşirile...
Dar pe cât de mare era taina luptei aceleia pentru mine, pe atât de mare s-a arătat ceastălaltă taină pentru aceia... Pesemne făceam parte din "divizii" distincte. Şi iată că tot la luptă ajungem...

P.S. Un student mai special, unul foarte "credincios", aflat, zicea lumea, în "severă ascultare", venea din dulcea Moldovă, avînd binecuvântare taman de la (să fiu iertat de dezvăluire) celebrul şi nestăvilitul orator Calistrat. L-am întrebat şi pe el ce să înţeleg din lupta asta, mărturisindu-mi neputinţa de a găsi tâlcul ei... Îmi amintesc că s-a uitat lung la mine (cam cum te uiţi, pesemne, la vreun drac bătrân), m-a măsurat bine şi ... mi-a întors spatele. Purta sub braţ, îmi amintesc, "Cuvintele" sfântului Nil Ascetul.
Nu mi-a mai vorbit niciodată. Nu mi-a mai răspuns la salut. Am aflat mai apoi că avea ascultare de la duhovnic să nu vorbească cu nimeni, vreme de 5 ani, decât cu profesorii când îl întrebau ceva la vreun examen. (În general nu prea îl întrebau, că era, oricum, cel mai slab din grupă. Prost bocnă, îşi făcea mereu copiuţe la examen, avea sute de foiţe îndesate prin mâneci, pe sub curea, prin mici şi tainice buzunare... Îl treceau de milă şi de jenă, în baza renumelui că are o "credinţă puternică", atât cât să ţină, chipurile, loc de orice altă însuşire a viitorului preot.....)
Mare luptător, acesta!
Mă întreb uneori, cu oarece stupor - nu cumva o fi ajuns, între timp, .... preot? Sau nu cumva se ocupă de educaţia copiilor noşti prin vreo şcoală?....

[cristiboss56]

Cu siguranță nu există creștin atașat la valorile și viața Bisericii sale, care să nu fi auzit despre Sinodul din Creta; un sinod mult așteptat, dar în același timp și contestat. Dincolo de deciziile luate la acest sinod, dincolo de participanții din diferite Biserici naționale, ale Bisericii Ortodoxe una, rămâne valul uriaș de discuții ridicat de acest sinod. Creștinii vorbesc în biserici, prin media și pe internet. Mai ales pe internet. Aceasta arată de fapt și o împărțire a creștinilor ortodocși. Unii au puține informații despre Sinod, dar îl privesc ca pe o întrunire ortodoxă ce a avut rolul de a întări viața Bisericii. Alții sunt indiferenți sau caută informații despre ce s-a întâmplat și s-a discutat acolo. Iar unii condamnă cu vehemență sinodul, deciziile și participanții la această întrunire ortodoxă. Deci sunt cei care apără, cei care acuză și cei cărora nu le pasă. Dacă cineva ar dori să urmărească aceste discuții, ar putea vedea că primele două categorii au un numitor comun. Deși se situează pe poziții adverse, există totuși ceva care le leagă: dragostea de Biserica lui Hristos și dragostea față de Dumnezeu. Unii apără din dragoste, în timp ce alții acuză tot în numele aceleiași iubiri. Fără a vorbi despre necredință sau rea voință, se poate observa că râvna față de cuvântul lui Dumnezeu poate îndepărta de Acesta.
Toate aceste discuții aprinse și însoțite de gesturi și cuvinte grele au găsit un ecou în Sfânta Scriptură, într-un episod care arată că râvna poate duce și la păcat.
Este vorba de Saul, primul rege al Israelului biblic. El este ales și înscăunat rege într-un moment în care autoritatea lipsea cu desăvârșire în Israel. Haosul caracteristic acestei perioade este descris de autorul cărții Judecătorilor prin următoarea remarcă: „în zilele acelea nu era rege în Israel și fiecare făcea ce i se părea că este cu dreptate” (21, 25). Cererea poporului de a primi un rege reprezintă lepădarea Dumnezeului legământului și dorința lor de a fi asemenea celorlalte popoare (I Regi 8, 4-5).
Saul, unsul Domnului
Această alegere și ungere a lui a născut și o serie de întrebări. A fost bună sau nu această alegere? A dorit cumva Dumnezeu să-și pedepsească poporul prin înscăunarea lui Saul? Am întâlnit opinii care susțineau că această alegere era o modalitate prin care Domnul dorea să le arate israeliților răul pe care un rege îl poate provoca poporului. Este destul de hilară ideea de a-L prezenta pe Dumnezeu asemenea unui om supărăcios, care se răzbună într-un mod copilăresc pe cei care au opinii diferite. Domnul arată că Saul este cel care va răspunde nevoilor poporului, deoarece „acela va izbăvi pe poporul Meu din mâna filistenilor, căci am căutat spre poporul Meu, deoarece strigătul lui a ajuns până la Mine” (I Regi 9, 16).
Încă de la început, autorul îi creează lui Saul o imagine cu totul aparte. Aspectul fizic îl prezintă pe fiul lui Chiș ca fiind un om deosebit, așa cum nu se mai întâlnea în Israel: „tânăr și frumos, încât nu mai era nimeni în Israel mai frumos ca el; acesta era de la umeri în sus mai înalt decât tot poporul” (I Regi 9, 2). Cu siguranță că descrierea făcută acestuia avea rolul de a arăta ca Domnul a ales spre a fi rege pe cel mai bun dintre ei, astfel încât israeliții să accepte alegerea făcută de Dumnezeu (deși existau și nemulțumiți I Regi 10, 27).
Dar oare alegerile divine se bazează doar pe imaginea externă? Domnul alege doar după partea din afară? Dacă Saul era tânăr, frumos și înalt, îl făceau aceste calități fizice și o persoană morală, cu frică de Dumnezeu, demnă de a conduce poporul ales? Textul biblic arată că nu întotdeauna frumuseții exterioare îi corespunde una interioară, sufletească. Însă în cazul lui Saul lucrurile par a se potrivi: cel ales întrunea și calitățile duhovnicești pentru aceasta.
Întâlnirea dintre Saul și Samuel este determinată de faptul că cel din urmă era plecat să caute asinele tatălui său. Textul biblic arată că acea căutare a fost una extrem de intensă (I Regi 9, 4-5). Saul pare a se plia imaginii păstorului celui bun, care își caută oaia rătăcită, doar că în acest caz oile sunt înlocuite cu asinele. Dar imaginea păstorului responsabil este identică. Mai mult, atunci când această căutare nu își atinge ținta, gândul lui Saul, la îndemnul slujitorului său, se îndreaptă către omul lui Dumnezeu. El nu cere ajutor de la o vrăjitoare, cum va face ulterior, ci apelează la Dumnezeul părinților săi.
Când Samuel încearcă să îi dezvăluie alegerea pe care a făcut-o Domnul, Saul îi arată poziția sa socială „nu sunt eu oare fiul lui Veniamin, una din cele mai mici din semințiile lui Israel? Și familia mea oare nu este cea mai mică din toate familiile seminției lui Veniamin?” (I Regi 9, 21). Obârșia lui Saul era una modestă: din cea mai mică seminție și din cea mai neînsemnată familiei a acestei seminții. Și el era conștient de această descendență. Dar, din această perspectivă, alegerea lui se încadrează în tiparul alegerilor divine, prin care Domnul înțelegea să izbăvească pe Israel: oameni simpli, lipsiți de putere, pentru ca israeliții să înțeleagă că ajutorul vine de la Dumnezeu.
Deși Samuel îi dezvăluise faptul că el va fi rege, Saul pare a refuza această poziție în Israel. Atunci când Domnul arată poporului viitorul lor lider, sunt aduse toate semințiile. Nominalizarea se restrânge până se ajunge la seminția lui Veniamin, la Saul, însă acesta nu iese să își primească cu bucurie rolul de rege, ci se ascunde printre lucruri de ochii poporului (I Regi 10, 19-23). Nu își dorește această responsabilitate și demnitatea regală. Nici chiar după ungerea și recunoașterea lui care rege, Saul nu profită de prerogativele sale. Atunci când locuitorii din Iabeșul Galaadului vin să îi ceară ajutorul, „marele” rege al lui Israel era „la câmp, în urma boilor” (I Regi 11, 5). Activitatea lui nu are nimic din cea a unui rege obișnuit. Saul își vedea de vechile sale îndeletniciri.
Ceea ce-l caracterizează pe Saul în aceste momente este responsabilitatea, jertfelnicia, smerenia, credința în Dumnezeu.

[cristiboss56]

Căderea lui Saul
Mărirea și puterea schimbă omul. Același lucru se întâmplă și cu primul rege al lui Israel, deoarece Saul se schimbă la nici un an de când a fost ales rege. Prima greșeală menționată de autorul biblic este legată de lupta împotriva filistenilor, dușmanii poporului lui Dumnezeu. Textul scripturistic descrie amănunțit evenimentele și locul în care se desfășoară. Ideea este că Saul a așteptat opt zile, timpul hotărât de Samuel, însă văzând că acesta întârzie, decide să aducă singur jertfă lui Dumnezeu, pentru a putea purcede mai repede la luptă împotriva filistenilor (I Regi 13). Venirea profetului atrage și mustrarea lui Saul pentru faptul că el și-a depășit atribuțiile. În primul rând, jertfa nu putea fi adusă decât de către slujitorii Domnului, cei care fuseseră aleși din seminția lui Levi, pentru slujirea la Cortul Sfânt. Mai târziu, un alt rege care va încerca să facă un lucru asemănător va fi lovit cu lepră (II Cronici 26). În al doilea rând, Saul trebuia să îl aștepte pe Samuel, însă dorința de a lupta împotriva filistenilor a fost mai puternică decât ascultarea de profet.
Cel de-al doilea păcat al regelui Saul este legat tot de războiul cu filistenii și de dorința lui de a înfrânge dușmanii lui Israel. În esență, de fapt acestea fuseseră cuvintele lui Dumnezeu cu referire la slujirea lui: „acela va izbăvi pe poporul Meu din mâna filistenilor” (I Regi 9, 16). O astfel de intenție a stat la baza interdicției pe care Saul o pune asupra poporului, ca nimeni să nu mănânce până ce filistenii nu vor fi învinși (I Regi 14, 24). Literatura patristică (Tertulian, Fer. Ieronim) vede această interdicție ca un post solemn raportat la Dumnezeu. Atât de solemn, încât deși Ionatan nu a știut de el, totuși trebuia să fie pedepsit pentru încălcarea lui. Decizia lui Saul, deși extrem de bine intenționată, lupta împotriva dușmanilor lui Israel, duce în cele din urmă la căderea poporului în păcat: oamenii au mâncat carne cu sânge în ea (I Regi 14, 32), lucru interzis încă din timpul legământului noetic (Facere 9, 4).
Ultimul păcat, cel care face ca Dumnezeu să își îndrepteze definitiv fața de la Saul este cel pe care regele îl săvârșește în timpul luptei cu amaleciții. Porunca lui Samuel fusese una extrem de clară: să nu cruțe nimic, om sau animal. Însă Saul cruță pe Agag, regele amalecit, dar și o parte din turmele acestuia (cele mai bune). Primind veste de la Dumnezeu despre ceea ce s-a petrecut, Samuel îl mustră pe Saul. Scuza pe care o invocă regele lui Israel este una extrem de interesantă: „le-am adus (turmele n.a.) de la Amalec, de vreme ce poporul a cruțat pe cale mai bune din oi și din vitele mari, ca să fie aduse jertfă Domnului Dumnezeului tău” (I Regi 15, 15). Deci cruțarea turmelor nu s-a făcut pentru folosul regelui sau al ostașilor săi, sau pentru interesul poporului, ci prin raportarea la Dumnezeu: să fie aduse jertfă. Și în cazul acesta, gândul lui Saul a fost tot la Domnul, ca prin gestul lui să mulțumească pentru ajutorul primit de la El. Sfântul Ioan Casian[1] observă că Saul a fost păcălit de întuneric, gândindu-se că propriile jertfe vor fi primite de Dumnezeu mai mult decât ascultarea de cuvântul lui Samuel. Unei astfel de decizii, profetul îi răspunde că Domnul preferă mai mult ascultarea, decât jertfele și arderile de tot (I Regi 15, 22-23). Consecința acestui ultim păcat este lepădarea lui Saul de către Dumnezeu: „pentru că ai lepădat cuvântul Domnului, și El te-a lepădat, ca să nu mai fii rege peste Israel” (I Regi 15, 23).
După acest ultim păcat, Saul nu mai are puterea de a se întoarce către Dumnezeu. Își cere iertare, dar cererea lui este lipsită de părere de rău, de regret. Sfântul Grigorie cel Mare observă că Saul și-a pierdut smerenia care-l caracteriza la început și a devenit plin de sine și mândru. Deplin convins că el este alesul și unsul Domnului, regele pierde ceea ce era mai important: legătura cu Dumnezeu. În toate acțiunile sale întreprinse până în acest moment, Saul a dorit să slujească Domnului și să îi împlinească cuvântul Său. Din râvna de a nimici pe filisteni, dușmanii poporului ales, aduce jertfă și impune poporului interdicția de a nu mânca. Aceeași râvnă față de Dumnezeu îl face să păstreze turmele lui Amalec, pentru a fi aduse jertfă Dumnezeului legământului. Până în acest moment, Saul nu s-a raportat deloc la sine însuși sau la propriul interes. Textul biblic pare a arăta că aproape întotdeauna a primat interesul divin. Prin comparație, se poate spune că regele Saul a greșit dorind să slujească lui Dumnezeu, în timp ce regele David păcătuiește urmându-și doar propriile interese (relația și căsătoria cu Batșeba, uciderea lui Urie).
Saul devine convins că el este unealta lui Dumnezeu; că prin el Domnul va izbăvi pe Israel; că el este cel ales. El și nu altul. Dorind să împlinească cuvântul lui Dumnezeu, regele Saul pierde legătura cu Domnul. Smerenia este înlocuită cu mândrie, ascultarea cu propria părere, iubirea cu ură. Astfel încât, râvna lui, lipsită de smerenie, de ascultare și de iubire, deși îndreptată către Dumnezeu, îl duce în cele din urmă la păcat.
Exemplul lui Saul se dovedește atât de valabil în aceste zile când, din râvnă față de Dumnezeu, se renunță la smerenie, la ascultare și la iubire. Mai ales la iubire...

[sofiaiuga]

În prealabil postat de antoniap

Cristi, crestinule, ce e cu tine? Ma sperie atitudinea ta. Pui diagnostice tuturor celor care nu sunt de acord cu hotararile sinodului din Creta? Iata ca numarul celor care sunt ,,bolnavi de schizofrenie" se mareste pe zi ce trece, in ciuda caterisirilor si amenintarilor. Iata cati,,schizofrenici refulati" exista! Si vor mai fi si altii. Toti acestia au intrerupt pomenirea ierarhului din cauza ereziilor semnate la Creta. Cine vrea se documenteaza despre fiecare.

frumos,dar in Ardeal e prea mare pauza,nimica deosebit,toti tac,pina cind nu stiu dar parintele ARSENIE BOCA a zis ca in ARDEALA VA DISPAREA ORTODOXIA SI VOR FI NUMAI CATOLICI ,SE INTREVEDE DIN PACATE DE PE ACUMA!!

[sofiaiuga]

Ascultarea merge numai pina la erezie.atit!de aci intra in functie liberul arbitru .

[sofiaiuga]

În prealabil postat de cristiboss56

de asemenea, sfântul sinod a luat act cu mirare de atitudinea necanonică şi agresivă a unor teologi și clerici (preoți și ierarhi) din două biserici ortodoxe surori, de a veni în eparhiile patriarhiei române pentru a critica ierarhia acesteia și a instiga pe unii clerici și credincioși la neascultare față de ierarhii bisericii noastre. Din acest motiv, sfântul sinod al bisericii ortodoxe române a decis ca să fie aduse la cunoștința întâistătătorilor bisericilor ortodoxe surori (patriarhia moscovei și biserica ortodoxă a greciei) situațiile în care unii dintre preoţii şi ierarhii acestora desfășoară în mod necanonic activități agresive şi turbulente în eparhiile patriarhiei române, instigând la neascultare, răzvrătire și dezbinare.

Clericii, monahii şi mirenii implicați în acțiuni de răzvrătire şi denigrare a sinodului din creta, ignorând faptul că un sinod nu poate fi judecat decât de către un alt sinod, vor fi chemaţi la îndreptare prin dialog pașnic și lămurire canonică privind gravitatea dezbinării și a tulburării păcii și unității bisericii. La fel, sancțiunile administrative și canonice disciplinare se vor aplica spre îndreptarea clericilor, monahilor și mirenilor care persistă în starea lor de răzvrătire și dezbinare, tulburând pacea și unitatea bisericii.

Totodată, s-a reamintit că dacă părinţii sinodali care au participat la cel de-al doilea sinod ecumenic (din anul 381) au operat 3 omisiuni și 10 adăugiri sau diortosiri la textul crezului formulat de către părinții sinodului i ecumenic (din anul 325), cu scopul de clarifica şi completa textul sinodal iniţial, cu atât mai mult un viitor sfânt și mare sinod al bisericii ortodoxe poate explicita, nuanța și dezvolta documentele formulate şi aprobate de către sinodul din creta, pentru a se evita interpretări eronate dăunătoare păcii şi unităţii bisericii lui hristos. în această privință, de remarcat este şi hotărârea sfântului sinod al bisericii ortodoxe bulgare care, deşi are unele observații critice şi a propus amendamente viitoare la unele documentele ale sinodului din creta, totuși a hotărât: „să păstreze comuniunea fraternă, euharistică, spirituală, dogmatică şi canonică cu toate bisericile ortodoxe locale – atât cu cele care au participat la sinodul din creta, cât şi cu cele care nu au participat”.

în concluzie, orice lămurire privind expunerea credinţei ortodoxe trebuie făcută în interiorul comuniunii bisericeşti, nu în stare de răzvrătire şi dezbinare, deoarece duhul sfânt este, în acelaşi timp, duhul adevărului (cf. Ioan 16, 13) şi duhul împărtășirii sau al comuniunii (cf. 2 corinteni 13, 13).

Biroul de presă al patriarhiei române

au venit cu binecuvintare pt a sensibiliza poprul crestin in legatura cu adevarul acestui sinod,ca sa nu fie crestinii in necunostinta .asta nu a convenit patriarhiei ,de ce sa stie mirenii adevarul ,asa cum nu ne-au spus despre cipuri asa nici despre adevarul acestui sinod,

[simpllu]

Să înţeleg că revenim la cipuri când mai trece valul Sinodului?