Viata Sf. Lev de la Optina

[Andrew]

În timpul șederii cuviosului la Kaluga, persoanele apropiate, aflând despre acesta, au îngenuncheat și i-au făcut metanii. Șeful poliției, neștiind cine este și-a dat seama că acest lucru e un indiciu pentru o față bisericească de cinste și a făcut un raport corespunzător către episcopul Nicanor.

Episcopul l-a chemat la el pe schimnic și după cum i s-a cerut, schimnicul i-a cântat simbolul credinței după modelul kievean începând cu notele de jos și ridicând tonul până la cea mai înaltă notă. După proverbul „cine se aseamănă se adună”, bunul episcop și-a dat seama de cel pe care îl avea în fața sa și a înțeles motivul pentru care schimnicului i se făceau metanii.

L-a ținut pe schimnic lângă el câteva zile, având grijă de el și l-a ospătat, astfel încât schimnicul, întorcându-se acasă, nu a mâncat două zile. Din păcate, acest bun arhipăstor nu a cârmuit prea mult în Kaluga și atunci a venit episcopul Nicolae și l-a mutat pe schimnic.

Stăreția cuviosului Leonid a durat la Schitul Optina din anul 1829 și până în anul sfârșitului său, care a avut loc în 1841, în total 12 ani. Acest interval de timp schimnicul l-a petrecut aproape ca pe o persecuție neîntreruptă.

Când a venit la Schitul Optina egumenul Moisei, i-a predat acestuia conducerea duhovnicească a obștei, iar el s-a ocupat în mod deosebit de partea gospodărească și nimic nu începea fără binecuvântarea schimnicului.

[Andrew]

La fel se purta față de schimnicul Leonid și fratele egumenului Antonie, care era conducătorul Schitului.

Împotriva schimnicului se afla un oarecare părinte Vasian, care se considera cel mai vechi în mănăstire și nu recunoștea îndrumarea schimnicului. Acest părinte Vasian recunoștea numai foloasele exterioare ale omorârii timpului. Acest călugăr a fost descris de Dostoievski în romanul „Frații Karamazov”, sub numele de Ferapont.

De-a lungul primilor 6 ani, prigonirile nu au avut un caracter prea aspru. Însă cu trecerea timpului acestea au suferit o schimbare mult mai periculoasă.

Către perioada de început, a fost trimisă scrisoarea unei oarecare Pașa Trunova, sora lui Pavel Trunov, ucenicul schimnicului. Ea povestește că odată, în timpul șederii sale la Schitul Optina, schimnicul Leonid i-a interzis să vină la el în ziua următoare, deoarece „va fi o judecată”. „Cine va fi judecat?”, a întrebat Pașa. „Eu”, a răspuns schimnicul.

În ziua următoare toată mănăstirea a fost interogată de anchetatori, iar toate declarațiile au țintit către cuvios. Acesta a fost doar începutul. În anul 1835 și mai ales în anul 1836, prigonirile s-au înmulțit. În afară de toate mărturiile mincinoase, episcopul din Kaluga a obținut prin poliția secretă din Moscova o declarație anonimă cu învinuiri la adresa schimnicului și a starețului.

[Andrew]

Trebuie menționat că schimnicii Schitului manifestau o preferință pentru cei care trăiau în mănăstire și că Schitul pricinuia mănăstirii o mare pierdere dacă el ar fi distrus, iar vechea obște ar fi fost ruinată.

În cadrul anchetei starețul a fost chemat la interogatoriu, iar schimnicului Leonid i s-a interzis să mai poarte schimă, astfel încât el a fost închis în chilie și i s-a interzis cu asprime să primească vizitatori. Pe schimnic l-au mutat din Schit în mănăstire, iar acolo l-au plimbat dintr-o chilie în alta.

Cuviosul se purta față de aceste nenorociri cu deplină seninătate; cu cântarea „Cuvine-se...”, a adus personal în noul locaș icoana din Vladimir a Maicii Domnului, dată ca binecuvântare de cuviosul Paisie Velicikovski ucenicul schimnicului Teodor.

Biograful cuviosului Leonid ne spune că „odată egumenul Moisei, trecând prin mănăstire a văzut o mare mulțime de oameni înaintea chiliei schimnicului, deși primise poruncă de la arhiereul de la Kaluga să nu lase pe nimeni să intre la el. Părintele egumen a intrat la schimnic în chilie și i-a spus: «Părinte Leonid, cum se face că primiți poporul? Doar episcopul v-a interzis să-l primiți!»”.

[Andrew]

În loc de răspuns, schimnicul i-a părăsit pe aceia de care se ocupa și i-a poruncit ucenicului să i-l aducă pe ologul care stătea în acel moment întins la ușa chiliei. Acesta a fost adus și așezat înaintea lui. Părintele egumen se uita la el cu nedumerire. „Iată – a început schimnicul să vorbească – priviți la acest om. Vedeți cum are părțile corpului paralizate? Dumnezeu l-a pedepsit pentru păcatele necurățate. El a săvârșit când una, când alta și pentru toate suferă acum – e în iad de viu. Însă trebuie să-l ajutăm. Dumnezeu l-a adus la mine pentru ca să facă pocăință sinceră și pentru ca eu să-l vindec și să îl ridic. Pot eu oare să nu-l primesc? Ce spuneți despre acest lucru?”. Ascultându-l pe cuvios și privind la nenorocitul care stătea întins înaintea lui, părintele egumen s-a cutremurat.

„Însă Prea Sfințitul – a șoptit el – amenință că vă trimite sub blestem”. Schimnicul a răspuns: „Chiar dacă mă trimiteți în Siberia, chiar dacă mă puneți pe rug, chiar dacă mă băgați în foc, eu voi fi același Leonid. Eu la mine nu chem pe nimeni; cine vine la mine, pe acela nu pot să îl dau afară. Mulți dintre oamenii de rând se prăpădesc din cauza nesocotinței și nădăjduiesc într-un ajutor duhovnicesc. Cum aș putea să îi disprețuiesc pe cei care tânjesc după folosul duhovnicesc?”.

Părintele egumen Moisei nu a putut să-i răspundă nimic la aceasta și tăcând s-a retras, lăsându-l pe schimnic să trăiască și să lucreze așa cum îi arată Însuși Dumnezeu.
Schimnicul ar mai fi întâmpinat greutăți dacă nu le-ar fi pus capăt mitropolitul Filaret, mitropolitul Kievului, care l-a protejat pe schimnic pentru că se afla în sinod și de asemenea, a vizitat Schitul Optina unde i-a arătat cuviosului deosebite dovezi de respect în timpul vizitei.

[Andrew]

La mitropolitul Filaret Moscoveanul a ajuns scrisoarea schimnicului Macarie prin episcopul Ignatie Briancianinov care în tinerețe a fost ucenicul cuviosului Leonid. Mitropolitul Filaret i-a scris episcopului din Kaluga: „Nu există pricină de ivire a ereziei în părintele Leonid”.

Nu cu mult timp înainte de moartea schimnicului au apărut din nou prigoniri și în mănăstirile de maici asupra fiicelor duhovnicești ale schimnicilor optineni. Monahiile au fost izgonite. Această prigonire a fost întemeiată pe neadevăr și ignoranță. Pe schimnic l-au numit mason, iar cărțile Sfinților Părinți, cum ar fi scrierile Avvei Dorotei pe care el le-a dat monahilor, au fost numite „vrăjitorii”.

Cu toate acestea, înainte de sfârșitul său, monahiile au fost reabilitate, astfel încât schimnicul a murit liniștit. Cele mai bune ucenice ale cuviosului Leonid s-au ocupat în continuare de treburile lor mănăstirești.

În primele zile ale lunii septembrie din anul 1841, schimnicul a început să slăbească și a bolit cinci săptămâni. După suferințe cumplite, Lev s-a mutat la Domnul pe 11 octombrie, în anul 1841. Întristarea obștii a fost nedescrisă și mare a fost mulțimea de oameni, care l-a dus la groapă pe cel răposat.

[Andrew]

Sursa: https://doxologia.ro/viata-sfantului-lev-de-la-optina

AMIN