Din Viata Maicii Domnului de Sfantul Maxim Marturisitorul

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Ea a zis : "Aud aievea, şi ce văd, au nu e vis ? . . . / Prea - străluminate Înger, Slavă cui mi-te-a trimis ; / Şi dacă-i aievea totul, te-aş ruga fierbinte-foarte ; / Ai mei fii şi fraţi Apostoli să-i văd până-a a nu fi-n moarte ! / Sufletul meu să se-nalţe pe când ei toţi fi-vor faţă, / Ca-n mormânt, ei să pogoare trupul meu lipsit de viaţă ! / Şi mai fă ca : al meu suflet, străbătând albastrul hău, / Înainte să nu-i iasă din adânc nici un duh rău. / Să nu-i tulbure deci zborul astfel nici un duh viclean / Şi să scape al meu suflet de puterea lui Satan ! . . ." / Zicând astfel Preacurata, fericită-n de-ajuns, / Cu smerenie -n cuvinte, Îngerul i-a dat răspuns : / "Tot ce vezi şi-auzi , aivea-i ! Şi mai află că azi poţi / Să vezi adunaţi în juru-ţi pe Apostolii Lui toţi. / Vor veni din lumea-ntreagă, zile trei să-ţi stea sobor, / Şi-al tău suflet către Ceruri va zbura din jurul lor ! / Că cel care odinioară, stăpânin al vremii scripet, / Pe Iisus cu-ai Săi pe -asinul i-a fost dus până-n Egipt, / Poate-n câteva clipite numai, ca fiind nălucă, / Toţi Apostolii Luminii lângă tine să-i aducă ! / Cât despre Satan, de ce e Preacurata temătoare, / Când ea , capul a zdrobt i-a călcat cu -a ei picioare". <<< Va Urma >>>

Şi-a pierit cum piere ceaţa Îngerul venit din Cer, / Rămânând în mâna Sfintei ramura de palmier, / Taoată verde, dar atâta de-ncărcată de lumină, / Ca luceafărul de ziuă, neputând sub ochi s-o ţină ! . . . / În clipita următoare, cum Ioan era-n Efes, / Un nor alb învăluindu-l, din cea ţară l-a cules. / Şi, adus în pragul casei Maicii lui , în uşă bate-i / Iar apoi, smerit, se-nchină înaintea Preacuratei, / Care-n plâns de bucurie, lacrimile stând să-i pice, / Lui Ioan ca Mamă dată, cu iubire sfântă-i zice : / "Fiul meu, ţi-aduci aminte vorbele ce-al meu Iisus / Pe când încă sta pe Cruce , amândoura ne-a spus, / Arătându-te pe tine ca fiindu-mi mie fiu, / Ţie dându-mă ca mamă, până ce voi fi-n sicriu ! / Acum, iată că mă cheamă sus în Cer, pe albă cale, / Iar eu trupu-mi fără viaţă îl las astfel grijei tale. / Căci aflat-am că Iudeii, fără viaţă când rămân, / Au de gând ca să mă fure, să mă ardă-n chip păgân ! / Dar tu nimici-vei planul, dacă ramura de faţă, / O vei pune pe sicriul purtând trupu-mi fără viaţă . . ." / "Oh, a zis Ioan, ce bine m-aş simţi cu fraţii-aproape, / Ca soboru-ntreg să aibă mângâierea să te-ngroape. / Spre lăcaşul veşniciei să-ţi fim strajă toţi pe cale, / Şi soboru-ntreg să facă lauda-ngropării tale ! . . ." <<< Va Urma >>> -