despre necazuri si biruirea tristetii

[George.m]

Crestinul e om al bucuriei. Se veseleste, intrucat in inima sa locuieste Insusi Iisus Hristos.
Vietuirea in Hristos e motiv de bucurie, de neincetata bucurie.

"Pavel n-a spus numai atat: Bucurati-va pururea, ci a adaugat si pricina bucuriei continue: Bucurati-va in Domnul pururea, a spus el. Cel ce se bucura de Domnul nu-si poate pierde bucuria aceasta, orice necaz ar veni peste el. Toate celelalte pricini de bucurie sunt trecatoare, nestatornice, iute schimbatoare. N-au numai acest cusur, ci si acela ca, si atunci cand raman, nu ne dau atata bucurie incat sa alunge si sa umbreasca tristetea ce ne cuprinde din alte pricini.

Frica de Dumnezeu, insa, are amandoua aceste insusiri: este si trainica si statornica, dar si revarsa atata bucurie, incat niciunul din simturile noastre nu simte necazul. Omul care se teme de Dumnezeu cum se cuvine si se increde in El a atins radacina bucuriei si are intregul izvor al veseliei.

Dupa cum se pierde indata o scanteie cazuta pe intinsul nemarginit al unui ocean, tot asa se stinge si piere orice necaz care cade peste cel ce se teme de Dumnezeu, caci cade peste intinsul unui ocean nemarginit de bucurie" (Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilia XVIII la statui).