Noi avem o imagine inversată în privința ispitei. Noi credem în secvența: "mai întâi ispita, pe urmă păcatul", astfel transformând, în mod eronat, ispita în cauză a păcatului. În realitate, Ispititorul nu este decât complicele nostru. Cauza păcatului suntem noi înșine. Ispita nu vine fără ceva care să o favorizeze. Să ne amintim Păcatul Strămoșesc, paradigmă a oricărui păcat. Dezastrul nu începe odată cu ispitirea Evei de către Șarpe. Dezastrul începe cu o secvență mai devreme: Eva se plasează, mai întâi, într-o situație periculoasă. La început, o vedem pe Eva singură în fața pomului interzis. Șarpele vine DUPĂ aceea. Ispita e favorizată mereu de noi: Eva se afla într-un loc în care nu trebuia să se afle. Noi, de câte ori ne plasăm în situații periculoase, ca apoi să aruncăm vina pe ecuația "păcat = ispită plus slăbiciune", ori chiar, reducând la zero slăbiciunea, pe ecuația "păcat = ispită", așa cum a făcut Eva, care a dat vina pe Șarpe ?
Când întârziem asupra unor situri pe care nici nu ar fi trebuit să le deschidem, suntem asemenea Evei, singură în fața pomului interzis. Șarpele va veni negreșit, că ăsta e jobul lui. Când venim noaptea acasă, la ore târzii, după un șpriț prelungit sau o discotecă, suntem asemenea Evei. Când intrăm într-un cazinou, nu, nu ca să jucăm banii copiilor noștri, ci doar ca să ne uităm, suntem asemenea Evei, într-un loc în care nu ar trebui să fim. Când acceptăm invitația a doi sau trei eretici de a merge împreună la o "sesiune de studiu biblic", noi neavând suficientă pregătire apologetică și nefiind de curând întăriți de Sf Taină care asigură scutul credinței, suntem asemenea Evei.
Vedeți, deci, cât de puțin ne-am schimbat !
|
17.07.2011, 11:37:37
Subiecte asemănătoare
Threaded Mode