Din nou despre suflet

[r.mircea]

Dar cum ar fi să punem altfel problema? Oamenii vechi-testamentari aveau adevărul creației chiar lângă ei, chiar în ei. Aveau conștiința propriei exisențe, dar și a realității divine ca ceva adânc însușit. Nu erau atât de pervertiți încât să spună că nu e Dumnezeu, că nu e suflet... Încât să vină cineva să le citească despre lucrurile astea atât de ciudate pentru omul secularizat... Nu vedeți că oamenii nu dau definiția sufletului în Scripturi, ci îl folosesc de multe ori în secvențe epice, nu solemne sau definitorii, ca să tragem noi concluzii studențești.
Domnule 99, teologia sufleltului e mult mai profundă decât putem noi înțelege. Prea vreți dumneavoastră să folosiți textul Scripturii ca pe un almanah. Taina omului, a trupului și a sufletului său, doar Dumnezeu o cunoaște. În virtutea cărui citat respingeți tradiția sfinților, cărora, după mai marea sau mai mica lor vrednicie li s-au descoperit înțelesurile marilor Taine ale lui Dumnezeu ( nu înțelesurile Sfintei Scripturi, că Scripturile sunt duh, sunt hrană sufletească, nu sunt exclusiv cărți de dogmatică, așa că sola scriptura nu ține). N-o spun cu ironie.