| 
				 VI 
 
			
			Așa cum era de așteptat, ocupația sovietică a accentuat disprețul –  subtil sau brutal – pentru ceea ce este cu adevărat românesc. Plin de  durere, Ernest Bernea observa, la începutul anilor ’50, că „vechea  cultură populară a dispărut”. De ce? Pentru că dispăruse modul de viață,  felul de a fi, de a trăi, al „românului natural”, al țăranului,  ciobanului sau meșterului popular român. Nu cu totul. Pe alocuri mai  erau sate de olari și de cruceri, de ciobani și zarzavagii, de țărani  adevărați. Dar Ernest Bernea vedea scăderea accelerată a numărului lor,  demolarea sistematică a culturii populare, începând cu insuportabila –  pentru comuniști – credință ortodoxă, înlocuirea tradițiilor vii cu  „festivale folclorice” și altele asemenea. Și a fost sigur că, prin  distrugerea firelor ce țineau poporul în străvechea sa cultură, aceasta  va dispărea. Va dispărea o dată cu dispariția târgurilor și a horelor,  cu dispariția mânăstirilor și drumurilor vechi, cu noile legi privind  pământul și pădurile, apele și morile. Va dispărea o dată cu odioasa  colectivizare forțată, cu închiderea în pușcărie a mii și mii de preoți  ortodocși, cu închiderea celor mai însemnați oameni cu adevărat din  popor – gospodari harnici, oameni ai credinței, iubitori ai adevărului.
		 |