Tie , Doamne ! Un gand, o ruga sau un vers , Bunului nostru prieten - Dumnezeu !

[cristiboss56]

Cine va întinde mâinile către copiii ce se îneacă dacă nu tatăl lor?
Pe cine priveşte mai mult curăţenia şi frumuseţea casei dacă nu pe stăpânul ei?

Tu ne-ai chemat dintru nimic ca să fim ceva, dar noi legăm prieteşug cu răul şi astfel ne întoarcem în nimic.
Înfăşurăm în jurul inimii noastre şarpele de care ne temem cel mai mult.
Din toată puterea noastră strigăm împotriva întunericului, dar întunericul trăieşte în sufletele noastre: microbii întunericului şi microbii morţii.

Ne luptăm într’un glas cu răul, iar răul se strecoară pe tăcute în casa noastră; în timp ce noi strigăm, răul cucereşte poziţie după poziţie şi ajunge mai aproape de inima noastră.
Stai, Preaînalte Tată, stai între noi şi rău, şi vom înălţa inimile noastre, şi răul are să sece cum seacă sub arşiţa soarelui izvorul de lângă cale.

Tu eşti cu mult deasupra noastră şi nu simţi cum creşte răul, dar noi ne înăbuşim sub el. Iată, răul creşte în noi pe zi ce trece, sub ochii noştri, şi întinde îmbelşugatele sale roade în toate părţile.

Soarele ne spune „Bună dimineaţa!” zilnic şi ne pune întrebarea: ce avem să-I arătăm Marelui nostru Împărat? Şi noi Îi arătăm doar vechile roade stricate ale răului. Dumnezeule, oare nu e ţărâna cea nemişcată şi fără viaţă mai curată decât omul care se află în slujba răului?

Iată, ne-am zidit casele şi castelele prin văi şi gropi ale pământului. Ţie nu-Ţi va fi greu să porunceşti râurilor Tale să înece toate aceste văi şi toate aceste gropi, curăţând pământul de oameni şi de faptele lor cele rele.
Dar Tu eşti mai presus de mânia noastră şi de sfaturile noastre. Dacă ai asculta sfaturile omeneşti, ai fi nimicit lumea până la temelii şi Te-ai fi îngropat pe Tine Însuţi în ruine.

O, Cel mai înţelept dintre toţi taţii! Tu totdeauna zâmbeşti în frumuseţea şi nemurirea Ta cea dumnezeiască şi, iată, din zâmbetul Tău cresc stele! Întotdeauna preschimbi zâmbind răul nostru în bine şi altoieşti pomul binelui pe pomul răului, şi astfel vindeci cu răbdare Grădina Raiului cea lăsată în părăsire de către noi. Tu cu răbdare vindeci şi cu răbdare zideşti. Cu răbdare zideşti a Ta Împărăţie a binelui, Împăratul şi Tatăl nostru. Ne rugăm Ţie: slobozeşte-ne de rău şi umple-ne de bine, Tu, desăvârşită deşertare de rău şi umplere de bine.

(Sf. Nicolae Velimirovici)




Mai uşor este pentru om să greşească faţă de legile Tale decât să le înţeleagă, Tată. Dar pentru Tine nu-i uşor să ne ierţi greşelile dacă noi nu-i iertăm pe cei care greşesc faţă de noi. Fiindcă Tu ai întemeiat lumea pe măsură şi pe rânduială. Cum ar putea echilibrul acesta să se păstreze în lume dacă ai avea o măsură pentru noi şi alta pentru aproapele nostru, sau dacă ne-ai da pâine în vreme ce noi dăm aproapelui nostru piatră, sau dacă ne-ai ierta păcatele în timp ce noi ne spânzurăm aproapele pentru greşelile sale? Cum s’ar păstra atunci măsura şi rânduiala în lume, Păstrătorule al legii, Tată?

Şi totuşi, Tu ne ierţi mai mult decât putem noi ierta fraţilor noştri. Noi spurcăm pământul în fiecare zi şi în fiecare noapte prin fărădelegile noastre, în timp ce Tu ne cercetezi în fiecare zi cu ochiul neîntunecat al soarelui Tău şi trimiţi în fiecare noapte iertarea Ta cea milostivă prin stele, luminoşii străjeri de la porţile curţii Tale, Împărătescule Tată al nostru!

Tu ne faci de ruşine în fiecare zi, Preamilostive: fiindcă atunci când aşteptăm pedeapsă, ne trimiţi milă; când aşteptăm tunetele Tale, ne trimiţi seară paşnică, şi când aşteptăm întuneric, ne trimiţi strălucirea soarelui.
Tu eşti întotdeauna mai presus de păcatele noastre şi întotdeauna eşti măreţ în răbdarea Ta cea tăcută.

Vai de nebunul care crede că Te tulbură cu vorbe hulitoare! El e ca un copil care aruncă supărat un grăunte de nisip în mare, ca să împingă întreaga mare din locul său. Dar marea doar încreţeşte pielea sa pe deasupra şi prin puterea sa uriaşă întărâtă în continuare neputinţa-i copilărească şi supărată.

Iată, toate păcatele noastre sânt de obşte şi sântem cu toţii răspunzători pentru păcatele tuturor. Drept aceea, nu se află pe pământ oameni cu totul drepţi, fiindcă toţi drepţii au de luat asupra lor unele păcate ale păcătoşilor. Greu e să fii om drept fără de prihană, fiindcă nu se află nici un drept care să nu poarte pe umerii săi măcar un păcătos. Dar fă-mă să înţeleg, Tată, cum se face că cu cât mai mult poartă pe umeri dreptul păcate ale păcătoşilor, cu atât este mai drept? Tatăl nostru ceresc, Care trimiţi pâine de dimineaţa până seara copiilor Tăi şi primeşti greşelile lor ca plată, uşurează povara Drept-slăvitorilor şi luminează întunericul păcătoşilor!

Pământul este plin de păcate, dar este plin şi de rugăciuni; el este plin de rugăciunile drepţilor şi de deznădejdea păcătoşilor. Oare nu este deznădejdea începutul rugăciunii?

Tu trebuie să fii biruitor în cele din urmă. Împărăţia Ta se va întemeia pe rugăciunile drepţilor. Voia Ta va ajunge lege pentru toţi oamenii, precum e deja lege pentru îngeri. Şi atunci, de ce ar întârzia Tatăl nostru să ierte păcatele muritorilor, dând astfel pildă de milostivire şi de iertare?
(Sf. Nicolae Velimirovici)



Multa pace si liniste sufleteasca, va doresc.
Doamne ajuta!