Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 21


Întru sfîrşit, pentru sprijinirea de dimineaţă, Psalmul lui David.

Psalmul acesta mai-nainte vesteşte Patimile Stăpînului Hristos, şi Învierea, şi chemarea neamurilor şi mîntuirea lumii. Deasupra-scrierea aceasta arată. „Zice: «întru sfîrşit, pentru sprijinirea de dimineaţă». Acel «întru sfîrşit» este pus ca să înţelegi «iconomia ce s-a făcut de Dînsul la sfîrşitul veacurilor»”. Iar „sprijinire de dimineaţă” este arătarea Mîntuitorului nostru, Cel ce a strălucit ca o dimineaţă celor ce şedeau întru întuneric. Căci Stăpînul Hristos este Lumină adevărată şi a săvîrşit dimineaţa care a risipit întunericul şi „negura diavolească, pentru că «răutatea», în multe locuri ale Scripturii, se înţelege în loc de «întuneric», cu ghicitură. Iar oarecare numeşte «sprijinire de dimineaţă» vremea Învierii Mîntuitorului.” Deci pentru Dînsul s-a zis Psalmul, căci se cuvine a crede mai mult Sfinţiţilor Apostoli şi Mîntuitorului Însuşi, Celui ce a pricinuit arătat înainte-cuvîntarea Psalmului, decît celor ce se apucă a-l tîlcui rău.
Dumnezeule, Dumnezeul Meu, ia aminte spre Mine, pentru ce M-ai lăsat?
Stăpînul a slobozit acest glas şi pe Cruce, fiind pironit, folosind însăşi limba Evreilor: „Ili, ili, lema sabahtani?” Aşadar cum este cu putinţă să facă ei neadevărată mărturia Adevărului Însuşi? Iar că „S-a lăsat“, zice fiindcă a suferit moartea, care luase stăpînirea asupra celor păcătoşi, măcar că nu s-a făcut de Dînsul nici un păcat. Deci nu numeşte „lăsare” despărţirea Dumnezeirii celei unite - după cum au socotit oarecari - ci slobozirea ce s-a făcut patimii. Pentru că Dumnezeirea era de faţă şi cînd pătimea Chipul robului[COLOR=#800080][1][/COLOR]şi L-a slobozit să pătimească, măiestrind mîntuire la toată firea omenească. Ea însă nu primea patimă întru Sine, căci cum era cu putinţă să pătimească firea cea fără de patimă? Ci Stăpînul Hristos le zice pe acestea ca un om şi - de vreme ce întru cele aduse asupră-I El era pîrgă a firii omeneşti - vorbeşte pentru toată firea.
2 Departe de mîntuirea Mea sînt cuvintele greşelilor Mele.
Se cuvine a şti că nici unul din ceilalţi tălmăcitori nu a pomenit „greşelile”, ci Achila zice: „răcnirea Mea”, Simmah: „tînguirile Mele”, iar Teodotion: „strigarea Mea”. Dar, ca să nu fim în bănuială că i-am trecut cu vederea pe ceilalţi tălmăcitori şi că dintru aflare a minţii îi mustrăm pe cei ce au tîlcuit într-alt fel Psalmul acesta, vom folosi tălmăcirea Celor 70. Luînd aminte la acest stih, şi aceia au zis că Psalmul nu se potriveşte la Domnul, căci „cum era cu putinţă să zică Cel ce nu a păcătuit: «departe de mîntuirea Mea sînt cuvintele greşelilor Mele»?” Deci ascultă-l strigînd pe marele Ioan: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Şi pe dumnezeiescul Pavel: „Pe Cel ce n-a cunoscut păcat, pentru noi păcat L-a făcut, ca noi să ne facem dreptate printr-Însul.” Şi iarăşi: „Hristos pe noi ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcîndu-Se, pentru noi, blestem.” Deci - precum a luat asupră-Şi păcatul nostru, fiind izvor al dreptăţii; şi a luat blestemul ce zăcea asupra noastră, fiind noian al blagosloveniei; şi a răbdat Crucea, defăimînd ruşinea - tot aşa a rostit şi cuvintele cele pentru noi. Că - dacă S-a vîrît, cu voia, sub pedeapsa hotărîtă nouă, căci „pedeapsa păcii noastre este peste Dînsul”, după cum zice Proorocul - apoi cu mult mai vîrtos şi mai bine a rostit cuvintele cele pentru noi în locul nostru, şi strigă: „Departe de mîntuirea Mea sînt cuvintele greşelilor Mele.” Să nu cauţi - zice - la greşelile firii, ci dă-i mîntuire pentru Patimile Mele. Şi, de vreme ce a iconomisit patima după omenire[COLOR=#800080][2][/COLOR], în vremea Patimilor S-a rugat de multe ori, zicînd: „Părinte, de este cu putinţă, treacă paharul acesta de la Mine!” Şi, mîhnindu-Se, zicea: „Întristat este sufletul Meu pînă la moarte.” Deci, după cuviinţă, şi Psalmul de faţă le-a zis pe acestea, mai-nainte vestindu-le.
3 Dumnezeul Meu, striga-voi ziua către Tine, şi nu vei auzi; şi noaptea, şi nu spre nepricepere Mie.
Ori, după ceilalţi: „Şi noaptea, şi nu cu tăcere.” Zice: Necurmat strigînd Eu noaptea şi ziua şi nesuferind a tăcea, nu ai auzit şi M-ai dat la Patimă, dar cu toate acestea ştiu taina iconomiei. Că aceasta a arătat „nu spre nepricepere Mie”, adică: Am înţeles că nu în zadar ai întîrziat darea cererii, ci iconomisind din Patimă un lucru mare şi mîntuitor.
4 Iar Tu în cel sfînt locuieşti, lauda lui Israil.
Lucrul mai prea-slăvit decît toate - zice - este că Patima se lucrează locuind Tu în trupul acesta sfînt. Iar „laudă a lui Israil” Îl numeşte pe Dînsul ca pe Cel ce Se laudă şi Se cîntă de ai Săi slujitori, căci, în loc de „laudă”, ceilalţi tîlcuitori au pus „cîntare”.
5 Spre Tine au nădăjduit părinţii noştri,
Arată cîştigul nădejdii:
nădăjduit-au, şi i-ai izbăvit pe dînşii.
6 Către Tine au strigat, şi s-au mîntuit. Spre Tine au nădăjduit, şi nu s-au ruşinat.
Ştiu arătat - zice - că, nădăjduind la ajutorul Tău, părinţii noştri nu s-au înşelat de nădejde şi, chemîndu-Te pe Tine spre ajutor, au dobîndit purtarea Ta de grijă.
7 Iar Eu sînt vierme, şi nu om, ocara oamenilor şi defăimarea norodului.
[COLOR=windowtext]Iar Eu - zice - ca un vierme şi prost[/COLOR][COLOR=windowtext][3][/COLOR][COLOR=windowtext]M-am arătat, şi am fost cu totul de rîs. Oarecari au zis că prin „vierme” se arată şi naşterea din Fecioară, că nu din împreunare are acesta (adică viermele) pe fiu. Iar eu socotesc că prin „vierme” se arată aici numai prostimea, asemuind aceasta din cele de mai jos, căci zice: [/COLOR]
8 Toţi cei ce M-au văzut M-au batjocorit, grăit-au cu buzele, clătit-au cu capul:
9 Nădăjduit-a spre Domnul, izbăvească-L pe El, mîntuiască-L pe El, că-L voieşte pe El!
Iar acestea se află şi întru Sfinţitele Evanghelii, că zice: „Mulţi, clătind cu capetele, ziceau: Pe alţii a mîntuit, pe Sine nu poate să Se mîntuiască!” Şi unul din tîlhari zicea: „De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, mîntuieşte-Te pe Sine-Ţi şi pe noi!” Se poate a-l afla întru Sfinţitele Evanghelii încă şi pe acest „Nădăjduit-a spre Domnul, izbăvească-L pe El, mîntuiască-L pe El, că Îl voieşte pe El!”