Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 65


Întru sfîrşit, cîntarea Psalmului învierii.

Nici cea evreiască nu are această deasupra-scriere, nici ceilalţi tălmăcitori, nici Cei 70 în Exapla, ci şi pe aceasta - precum se vede - au adăugat-o oarecari. Dumnezeiescul David a scris şi Psalmul de faţă tot celor robiţi în Babilon, dar acelora care dobîndiseră acum întoarcerea şi se apucaseră de călătorie. Totodată, mai-nainte grăieşte încă şi mîntuirea neamurilor.
Strigaţi lui Dumnezeu, tot pămîntul, cîntaţi numelui Lui, daţi slavă laudei Lui!
Zice: Toţi oamenii, împărtăşindu-vă împreună cu noi de cîntarea de laudă, împreună cu noi trimiteţi şi cuvenita cinste lui Dumnezeu. Şi după cuviinţă cheamă toată firea oamenilor către o împărtăşire ca aceasta, întru dînşii zugrăvindu-se cele ale mîntuirii tuturor: căci, precum ei s-au izbăvit din robia Babilonienilor, tot aşa s-a slobozit omenirea, după înomenirea lui Dumnezeu şi Mîntuitorului, de amara tiranie a diavolului.
După aceea, îi învaţă şi chipul cîntării de laudă:
2 Ziceţi lui Dumnezeu: Cît sînt de înfricoşate lucrurile Tale! - întru mulţimea puterii Tale minţi-vor Ţie vrăjmaşii Tăi.
Minunaţi-vă - zice - după putere de minunile făcute de Dumnezeu, că atîtea sînt şi într-acest fel, încît nu se cred de cei rău-credincioşi. Acest „întru mulţimea puterii Tale minţi-vor Ţie vrăjmaşii Tăi” are încă şi altă înţelegere, mărturisită de adevăr, că zice: Dacă vei lumina lumea cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu, schimbînd pe cei mulţi întru buna-credinţă, atunci şi cei ţinuţi cu întunericul necredinţei se vor făţărnici bunei-credinţe, lepădîndu-se de păgînătate. Şi acest lucru îl vedem făcîndu-se totdeauna, că mulţi, slujind înşelăciunii elineşti, nu îndrăznesc a mărturisi acest lucru la arătare. Încă şi Iudeii, strîmtorîndu-se, laudă biruinţa Crucii şi adevărul proorociei se arată de pretutindeni.
3 Tot pămîntul să se închine Ţie şi să cînte Ţie, să cînte adică numelui Tău, Preaînalte!
Simmah a zis stihul mai descoperit: „Toţi cei de pe pămînt se vor închina Ţie viersuind, vor cînta numele Tău.” Şi acestea sînt proorocie a vremii de acum, întru care Se laudă Dumnezeul tuturor întru toate neamurile şi Stăpînul Hristos Se numeşte „Preaînalt” de către toţi.
4 Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, cît este de înfricoşat întru sfaturi, mai mult decît fiii oamenilor!
Zice: Puneţi mintea voastră, şi înţelegeţi fiecare lucru din cele făcute de Dumnezeu şi minunaţi-vă de negrăita Lui înţelepciune, prin care neamul oamenilor se povăţuieşte către buna-credinţă. Aşa a înţeles şi Teodotion: „înfricoşat întru sfaturi mai presus decît fiii oamenilor”, adică: Înfricoşate şi minunate măiestrii pune la cale pentru mîntuirea oamenilor. Apoi, povesteşte cele făcute de demult:
5 Cel ce va întoarce marea întru uscat, prin rîu vor trece cu piciorul.
Aici, s-a schimbat timpul, şi pe cele trecute le-a zis ca pe cele ce vor să fie. Iar ceilalţi tîlcuitori au păzit timpul, pentru că Simmah zice aşa: „A schimbat marea întru uscat, rîul l-au trecut cu piciorul.” Şi zice: Acesta este Dumnezeu, Cel ce ne dăruieşte nouă mîntuirea, Cel ce de demult a despărţit marea şi rîul şi le-a poruncit a trece pe strămoşii noştri fără de primejdie. Acesta e Dumnezeu, „Care şi neamurilor le-a dăruit trecerea, prin baia naşterii de a doua, întru care se zidesc din nou: că - precum acolo a desfăcut Marea Roşie, prin mîna marelui Moisi - aşa şi aici, prin mîna preotului, înnoieşte norodul ce crede întru Hristos, iar pe faraonul cel gîndit împreună că căruţele lui, adică pe diavolul cu poftele lui, îl cufundă. Cei învăţaţi, ştiţi taina ce o zic.”
Acolo ne vom veseli de Dînsul,
Adică lîngă Iordan, „precum şi cei din neamuri lîngă dumnezeiasca scăldătoare: pentru că şi atunci, despărţindu-se ca să treacă norodul, şi acum, primind pe Făcătorul şi Ziditorul a toate, Iordanul lucrează mîntuirea oamenilor. Fiindcă baia - intrînd într-însa pentru noi Dumnezeu şi Mîntuitorul nostru - ne-a născut de a doua oară pe toţi, prin apă şi prin Duh.”
6 de Cel ce stăpîneşte întru puterea Sa veacul.
Are stăpînire nepieritoare - zice - şi Împărăţie nemărginită.
Ochii Lui peste neamuri privesc,
Şi nu numai de noi se grijeşte, ci poartă grijă de toată lumea şi tuturor le va dărui mai pe urmă a Sa cunoştinţă. A proorocit arătat acest lucru, apoi, văzîndu-i cu ochii duhovniceşti pe cei ce vor grăi împotriva propovăduirii, Proorocul mai-nainte vesteşte foarte luminat necredinţa acelora şi trufia:
cei ce amărăsc să nu se înalţe întru sine.
Pe aceştia, Teodotion i-a numit: „cei ce se abat”, Achila: „cei ce se depărtează”, iar Simmah a zis mai luminat: „Cei nesupuşi să nu se înalţe întru sine.”
Vedem sfîrşitul proorociei: acei trei sau patru Elini care au rămas întru păgînătate se înalţă întru sine cu gîndul că nu s-au dus împreună cu mulţimea, adică nu s-au supus propovăduirii. Acestora le porunceşte cuvîntul proorocesc: „Cei ce amărăsc să nu se înalţe întru sine”, că amărăsc asupra loru-şi pe Dreptul Judecător şi trag asupră-le munca cea dreaptă. Apoi, după ce a arătat pedeapsa ce zăcea asupra acestora, proorocescul cuvînt se mută către altă faţă:
7 Binecuvîntaţi, neamuri, pe Dumnezeul nostru şi auzit să faceţi glasul laudei Lui,
Cuvîntul îngrădeşte neamurile, îndemnîndu-le să se depărteze de obiceiurile părinteşti, şi să-L laude pe Dumnezeu şi să-i înveţe puterea Acestuia pe cei ce nu o ştiu. Că „auzit faceţi” aceasta a zis, în loc de: „şi învăţaţi pe alţii”.
8 a Celui ce a pus sufletul meu întru viaţă şi nu a dat spre clătinare picioarele mele.
Zice: Dîndu-mă pe mine oamenilor celor rău-credincioşi şi păgîni, nu m-a lăsat să mă abat şi să părăsesc calea cea dreaptă. Ni se cuvine a însemna că acestea toate le povesteşte ceata celor cu bună-credinţă, fiindcă Dumnezeu a trimis în Babilon, împreună cu păcătoşii, şi pe cei străluciţi cu buna-credinţă, ca pe nişte învăţători de Lege şi iscusitori, ca să-i îndemne, să-i lumineze şi să-i povăţuiască pe toţi către buna-credinţă. Unii ca aceştia erau Daniil, Iezechil, Anania, Azaria şi Misail. Lor şi altora asemenea cu ei li se potrivea să zică cele puse înainte, pentru că despre faţa lor le-a scris pe dînsele darul Duhului.
9 Că ne-ai cercat pe noi, Dumnezeule, cu foc ne-ai lămurit, precum se lămureşte argintul.
Ne-ai slobozit - zice - să le pătimim pe acestea vrînd a arăta tuturor lămurirea bunei noastre credinţe. Acestea s-au zis şi de către faţa purtătorilor de nevoinţă ce după vremi au pătimit sau pătimesc pentru Hristos.
10 Băgatu-ne-ai pe noi în cursă, pus-ai necazuri pe umărul nostru,
11 ridicat-ai oameni asupra capetelor noastre, trecut-am prin foc şi prin apă; şi ne-ai scos pe noi întru odihnă.
Aşa era cuptorul întru care, suflînd, Duhul îi răcorea pe nevoitori. Iar „cursă” era groapa leilor, cursă nepăzită şi nescăpată, dar cu toate acestea Proorocul a scăpat din ea, prin dumnezeiescul dar. Era cu putinţă să fie ei bătuţi şi munciţi de cei ce îi robiseră, de aceea a zis şi acest grai: „Pus-ai necazuri pe umărul nostru, ridicat-ai oameni asupra capetelor noastre”, adică: Robi ne-am făcut în loc de slobozi, dar - izbăvindu-ne de toate acestea şi dobîndind întoarcerea - vom aduce Ţie jertfele legiuite. Că a adăugat:
12 Intra-voi în casa Ta cu arderi de tot, da-voi Ţie rugăciunile mele
13 pe care le-au osebit buzele mele şi le-a grăit gura mea întru necazul meu.
Zice: Cîte m-am făgăduit chinuindu-mă şi rugîndu-mă, le voi plăti cu bună cunoştinţă.