Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Sfanta Scriptura > Din Noul Testament
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #28  
Vechi 02.01.2009, 11:50:04
patinina34's Avatar
patinina34 patinina34 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 29.11.2008
Locație: peste oceane si peste mari
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.185
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru patinina34
Implicit Psalm 105

TÎLCUIREA PSALMULUI 105


Aliluia.

În Psalmul 104, proorocescul cuvînt a povestit dumnezeieștile faceri de bine, iar întru acesta le pomenește iarăși, și prihănește nemulțumirea primitorilor acestora și ne învață feluritele pedepse aduse asupra lor. Și s-a închipuit ca despre fața celor bine-credincioși, care tînguiesc primejdiile de obște și se roagă a dobîndi cruțare.
Mărturisiți-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui!
Lăudați-L pe Stăpînul pentru facerile de bine mai dinainte și așteptați nădejdile cele bune, că bun și iubitor de oameni este Stăpînul și pururea arată a Sa milă! Apoi, învață că povestirea dumnezeieștilor minuni covîrșește firea oamenilor:
2 Cine va grăi puterile Domnului, cine va face auzite toate laudele Lui?
Nici un cuvînt nu ajunge spre cîntarea de laudă a Dumnezeului tuturor.
3 Fericiți – cei ce păzesc judecata și fac dreptate în toată vremea.
Fericirea faptei bune intră sub simțirea păcatului, că cel ce pătimește osîndele pentru păcat fericește pe cei izbăviți de acesta, ce și-au împodobit viața lor cu dreptate. Și fericește nu pe cel ce a lucrat dreptatea o dată, ci pe cel ce urmează pururea și necurmat urmelor ei.
4 Adu-Ți aminte de noi, Doamne, întru bunăvoirea norodului Tău, cercetează-ne pe noi întru mîntuirea Ta,
Aici, însemnează norodul cel nou și Biserica cea din neamuri, pe care a învrednicit-o de mîntuire, a căreia împărtășire învață a o răpi mulțimea Iudeilor. Și împreună-glăsuiesc cu înțelegerea aceasta și cele adăugate:
5 ca să vedem bunătatea aleșilor Tăi, să ne veselim cu veselia neamului Tău, să ne lăudăm cu moștenirea Ta.
Ne rugăm – zice – să ne împărtășim de veselia neamului Tău celui nou și să ne facem părtași ai bunătății dăruite acelora.
6 Greșit-am cu părinții noștri, nelegiuit-am, nedreptățit-am.
Că - zice – de la părinți am primit călcarea legilor Tale, ca pe o moștenire. Iar „părinții” numește nu pe Sfinții Patriarhi, ci pe cei ce au fost după dînșii. Că prin cele adăugate aceasta a arătat:
7 Părinții noștri în Egipt n-au înțeles minunile Tale, și nu și-au adus aminte de mulțimea milei Tale
Că, atîtea minuni făcîndu-se pentru dînșii în Egipt, n-au voit a cunoaște a Ta putere.
și Te-au amărît suindu-se la Marea Roșie.
Că, după ce au văzut pe Egipteni gonindu-i și marea oprindu-le fuga, n-au voit a aștepta ajutorul de la Tine, ci strigau asupra marelui Moisi, zicînd: „Ne-ai scos să ne ucizi în pustia aceasta, ca și cînd nu era mormîntul în Egipt!” Dar, cu toate acestea și arătîndu-se atîta de nemulțumitori, i-a învrednicit de mîntuire. Că aceasta a adăugat:
__________________
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
http://sashaparagulla.blogspot.com/
Reply With Quote
 



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Psalmii in lectura lui Marcel Iures mariusmanta75 Generalitati 9 20.12.2015 08:12:12
psalmii de laudă... myself00 Generalitati 2 13.06.2012 01:23:27
Filozofia crestina vs celelalte filozofii Pestisorul de Aur Generalitati 90 11.12.2011 23:47:07
Inmormantarea la celelalte religii tigerAvalo9 Generalitati 19 18.02.2009 23:08:38
Cum se citeste Evaghelia? costel Reguli in Biserica 4 13.01.2009 08:23:23