![]() |
![]() |
|
#28
|
||||
|
||||
![]() TÎLCUIREA PSALMULUI 115 Aliluia. Crezut-am, pentru aceea am grăit. Că nu cu ochii trupului am văzut țara aceea[COLOR=#800080][1][/COLOR], ci credința mi-a făcut-o arătată. Iar eu m-am smerit foarte, 2 eu am zis întru uimirea mea: Tot omul este mincinos! Și Achila, așa: „Eu am zis, cînd m-am spăimîntat: Tot omul este mincinos!”, iar Teodotion: „tot omul lipsește”, iar Simmah: „Și am zis, mîhnindu-mă: Tot omul minte!” Și nu așa prost am pus toate tălmăcirile, ci vrînd să arăt că numește minciună buna-norocire omenească, fiindcă curge prea-degrab și nu are nimic statornic. Că zice: Văzînd această grabnică schimbare, și aducîndu-mi aminte de buna-norocire a noastră mai dinainte, și văzînd primejdiile grămădite unele peste altele și mîhnindu-mă, am zis că nimic nu este întemeiat, nici statornic, iar cel ce nădăjduiește acestora de față ca unor lucruri statornice rămîne mincinos și se înșeală de nădejde. Aceasta a zis-o încă și în Psalmul 38: „Însă toate sînt deșertăciune, tot omul ce viază.” Și înțeleptul Solomon - după ce le-a învățat pe acestea, măcar de a și călătorit prin toată buna-norocire, dar s-a atins de fiziologia[COLOR=#800080][2][/COLOR]lucrurilor omenești - a pus această înainte-cuvîntare: „Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sînt deșertăciune!” 3 Ce voi răsplăti Domnului pentru toate cîte mi-a dat mie? Zice: Fiind înconjurat cu multe și felurite faceri de bine, nu știu cu ce voi răsplăti Făcătorului de bine. Și nu așa prost a împreunat acest stih cu cel mai dinainte, ci ne învață că Dumnezeul a toate tinde oamenilor ajutorul Său întru feluritele schimbări ale vieții și aduce mîngîiere de tot felul celor mîhniți. Aceasta a zis și Fericitul Pavel: „Bine este cuvîntat Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce ne mîngîie pe noi întru tot necazul nostru, ca să putem și noi a mîngîia pe cei ce sînt întru tot necazul cu mîngîierea cu care ne-am mîngîiat și noi de la Dumnezeu. Că, precum prisosesc pătimirile Lui Hristos întru noi, așa prisosește prin Hristos și mîngîierea noastră.” Aceasta a zis și Fericitul David: „După mulțimea durerilor mele, mîngîierile Tale au veselit sufletul meu.” 4 Paharul mîntuirii voi lua și numele Domnului voi chema. Deci se cuvine a primi cu îndrăzneală moartea pentru Dînsul și a da Lui această răsplătire pentru facerile de bine cele de tot felul. Că „pahar al mîntuirii” a numit moartea pentru buna-credință, că așa o numește Domnul pe dînsa, zicînd: „Părinte, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta!”; iar perechii Apostolilor ce au cerut împărtășirea împărăției, așa i-a zis: „Puteți bea paharul pe care îl voi bea Eu?” Deci și aici zice că nevoitorii cei bărbați și prea-viteji ai bunei-credințe își poruncesc loru-și să facă aceasta. Și împlinesc această făgăduință fiind priviți de cei de o seminție, ca și pe dînșii să-i ascută spre asemenea rîvnă: 5 Rugăciunile mele Domnului voi da înaintea a tot norodul Lui. Apoi, arată și rodul acestei morți: 6 Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioșilor Lui! Iar dacă lui Dumnezeu Îi este scumpă, căruia din cuvioși nu-i va fi cinstită? 7 O Doamne, eu - robul Tău, eu - robul Tău și fiul roabei Tale! Deci, dacă vom răbda acea moarte vrednică de minune, vom dobîndi cinstea și slava de la Dumnezeu și pururea vom fi lăudați. Iar dacă - înălțîndu-ne deasupra vrăjmașilor, cît tabăra acelora să o risipim - vom aduce Stăpînului lauda de mulțumire mărturisindu-ne robia și fălindu-ne că o avem de la strămoși (că cei ce sînt siliți să robească oamenilor se fălesc uneori că au avut strămoși slobozi, iar cei ce au slujit lui Dumnezeu din dragoste mărturisesc că au robia de la strămoși), după cuviință cred că prea-mare laudă este o robie ca aceasta. Rupt-ai legăturile mele. M-ai slobozit de primejdiile mele cele multe și felurite. 8 Ție voi jertfi jertfă de laudă, și întru numele Domnului voi chema. 9 Rugăciunile mele Domnului voi da înaintea a tot norodul Lui, 10 în curțile casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime! Și, după ce m-ai izbăvit de primejdii, nu voi fi nemulțumitor către facerile de bine, ci voi răsplăti Ție jertfa laudei și voi plăti lauda de mulțumire, toți cei de o seminție privind și dobîndind de aici folosul. Și voi aduce Ție această lucrare de cele sfinte în Biserica sfințită întru numele Tău. Deci putem învăța și de aici că și cînd stăpînea Legea cea veche cei ce luau aminte mai duhovnicește la Legecinsteau jertfele cuvîntătoare mai mult decît junghierile dobitoacelor, zugrăvindumbrit Noul Așezămînt. Și se cuvine a ști că amîndoi Psalmii se potrivesc și tuturor bunilor-biruitori Mucenici, că unul și același este scopul atît al acestora, cît și al acelora: că aceia au răbdat moartea cea vrednică de minune pentru Legeși pentru Puitorul de lege; iar aceștia, pentru Cel ce ne-a mîntuit și a pierdut moartea, au ales mai bine sfîrșitul decît viața aceasta de aici. [COLOR=#800080][1][/COLOR]„latura celor vii” [COLOR=#800080][2][/COLOR]De materialitatea lor cea schimbătoare și pieritoare. |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Psalmii in lectura lui Marcel Iures | mariusmanta75 | Generalitati | 9 | 20.12.2015 08:12:12 |
psalmii de laudă... | myself00 | Generalitati | 2 | 13.06.2012 01:23:27 |
Filozofia crestina vs celelalte filozofii | Pestisorul de Aur | Generalitati | 90 | 11.12.2011 23:47:07 |
Inmormantarea la celelalte religii | tigerAvalo9 | Generalitati | 19 | 18.02.2009 23:08:38 |
Cum se citeste Evaghelia? | costel | Reguli in Biserica | 4 | 13.01.2009 08:23:23 |
|