Ecumenismul = EREZIA MONDIALA A LEPADARII DE HRISTOS!

În prealabil postat de mihailt

Canonul 45 se refera la cei care nu cred in domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu intrupat.
Adica nu inteleg nu ai voie sa spui "Tatal nostru" impreuna cu un catolic sau prostestant sau miafizit?
Normal nu ai voie sa iei Sfanta Impartasanie decat de la crestini ortodocsi,la fel anafura,aghiasma.
Iar dupa cum a hotarat Sfantul Sinod nu ai voie sa faci slujbe nici macar de sfintire (ierurugii) impreuna cu ne-crestin-ortodocsi.
Iar rugaciuni de astea cum se fac acum la saptamana de unitate nu e erezie.

Conform Canonului 45 Apostolic nu ai voie sa spui nicio rugaciune in comun cu ereticul, fie el catolic, protestant sau monofizit.
De ce sunt fiecare dintre cei mentionati eretici?

1. Catolicii cel putin pentru dogma lor Filioque hulitoare la adresa Uneia dintre Persoanele Sfintei Treimi (Duhul Sfant);

2. Protestantii pentru eliminarea a 5 dintre cele sapte Sfinte Taine ale Bisericii, pentru nerecunoasterea icoanelor, ba pentru unii chiar contestarea semnului Sfintei Cruci, hulirea Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria;

3. Monofizitismul şi ramurile lui sunt o ereticească socotinţă nerecunoscand în Domnul Iisus Hristos deopotrivă firea dumnezeiască şi cea omenească.
Istoric vorbind, rădăcina ereziei monofizite se trage din învăţăturile ereticului Nestorie, patriarh al Constantinopolului între anii 428 -431, care învăţa că firile - cea dumnezeiască şi cea omenească - ale lui Hristos sunt total separate şi că Fecioara Maria nu este Născătoare de Dumnezeu ci de om, învăţătură anatemizată de Soborul Sfinţilor Părinţi la cel de al treilea Sobor al Bisericii Ortodoxe ţinut la Efes în anul 431.

Iata acum si un scurt istoric al ecumenismului contemporan de origine protestanta, deci eretica, preluat de la adresa
http://www.sihastru.net/mirem/ceor/istorie_cucos.html

[justify]Mişcarea ecumenică, care din 1948 a primit denumirea de Conciliul Ecumenic al Bisericilor (The World Council of Churches), este de origine engleză şi americană şi îşi are rădăcinile în lumea anglicană şi protestantă, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Ea a fost precedată de un număr de organizaţii anglicane şi protestante care militau pentru apropierea şi colaborarea Bisericilor, îndeosebi pentru înlăturarea războaielor dintre popoare. Primul război mondial (1914-1910) a provocat omenirii şi mai ales popoarelor Europei suferinţe nemaicunoscute în istorie, încît acest motiv a fost iniţial folosit pentru a demara colaborarea şi unirea cultelor creştine, cel puţin pe teren practic, pentru inlăturarea războiului şi vindecărilor relelor sociale.

Dintre organizaţiile intercreştine premergătoare Mişcării Ecumenice, care au militat pentru înfăptuirea colaborării şi unirii cultelor creştine într-o organizaţie mondială, la loc de frunte se situează următoarele asociaţii :

1. "Asociatia Bisericilor anglicană şi ortodoxă-răsăriteană" (The Anglican and Eastern Orthodox Churches Association), înfiinţată în 1864, care, datorită ministrului anglican H. J. Fynes Cliton, a devenit în 1906 "Unirea Bisericilor Anglicană şi Ortodoxă de Răsărit" (Anglican and Eastern Orthodox Churches Union). Ea a fuzionat în 1913 cu "Asociaţia Bisericilor de Răsărit (The Eastern Churches Association), în care au activat teologi englezi, americani, ruşi greci ş a

2.. Consiliul misionar internaţional (International Missionary Council) care a ţinut prima conferinţă internaţională a misiunilor în 1910 la Edimburg în Scoţia şi din care s-a dezvoltat mişcarea ecumenică. Acest Consiliu a ţinut a doua conferinţă la Oxford în 1923, apoi altele, sub conducerea lui John Mott (1865-1955), metodist american, şi J. H. Oldhain, la Madras (1928) ; apoi; la Witby - Canada, în 1947, la Willirigen în 1952 şi în Ghana în 1958; iar din 1961 a fuzionat cu Consiliul Ecumenic al Bisericilor, cu ocazia celei de-a III-a Adunări Generale de la New-Delhy - India, ţinută intre 18 noiembrie şi 6 decembrie 1961.

3. Asociaţia mondială pentru promovarea păcii internaţionale - între naţiuni - prin Biserici (The World Alliance for promoting international Friendship among the Nations through the Churches), înfiinţată la 2 august 1914 la Constanz, în Elveţia. Preşedinte al Alianţei a fost ales primatul Bisericii Anglicane, iar Vicepreşedinte, din 1920, mitropolitul primat Miron Cristea al Bisericii Ortodoxe Române. Această asociaţie a ţinut mai multe conferinţe internaţionale, după cum urmează: Geneva - 1920, Copenhaga - 1922, Novisad - 1923 şi 1925, Sinaia - 1924, Atena - 1926; Sofia - 1927, Praga - 1928, Cambridge -1931, Bucureşti - 1933, Chambry sur Montreux - 1935, Rîmnicu- Vîlcea - 1936, Farris Bad, Narvik (Norvegia) în 1938.

Observăm o vătămare a conştiinţei eclesiologice la conducătorii ortodocşi progresişti încă din acea perioadă, cînd înainte de constituirea propriu-zisă a mişcării ecumenice (1910-1920), Patriarhia de Constantinopol s-a preocupat de relaţiile Ortodoxiei cu Catolicismul şi Protestantismul. Astfel, patriarhul Ioachim III (1878 -1884; 1901-1912), printr-o Enciclică sinodală din anul 1902, cerea Bisericilor ortodoxe părerea asupra unirii cu cele două mari confesiuni creştine, punînd problema căutării unor puncte de întîlnire şi contact cu ele. Primind răspunsuri favorabile, patriarhul scotea în relief, într-o altă enciclică din 1904, că, păstrînd cele ce ne sînt proprii, se cuvine să privim şi la cele ale altora, să ne rugăm din tot sufletul pentru unirea tuturor fără să ne descurajăm în faţa greutăţilor şi fără să socotim lucrul ca imposibil. "Să deschidem drum pentru lucrul unirii tuturor, plăcut lui Dumnezeu, tratînd cu înţelepciune şi blîndeţe pe cei despărţiţi, care cred în Sfînta Treime, se însemnează cu numele Domnului Iisus Hristos şi speră să fie mîntuiţi prin harul lui Dumnezeu, cuvinte care prin superficialitatea înţelesului pot fi primite de către toţi protestanţii zilelor noastre.

După primul război mondial (1914-1918), mitropolitul Dorotei de Brussa, locţiitor al patriarhului ecumenic, în şedinţa Sfîntului Sinod din 10 ianuarie 1919 a acceptat propunerea Bisericii anglicane, a Bisericii vechi-catolice şi a Bisericii armeano-gregoriene, pentru colaborarea şi unirea Bisericilor.

In Enciclica sinodală a Bisericii din Constantinopol către Bisericile lui Hristos de pretutindeni, din ianuarie 1920, el adresă un apel tuturor Bisericilor creştine din lume, în care afirma că diferenţele dogmatice nu pot constitui o piedică de netrecut în calea apropierii şi colaborării Bisericilor unele cu altele, pînă se va putea ajunge la unirea lor deplină, fapt care de atunci a stat ca un scop vital al realizărilor ecumeniste, tematicile ulterioare arătînd cum fundamentele Bisericii Ortodoxe au fost puse în discuţie nu pentru a fi prezentate drept model unic şi adevărat de urmat, ci pentru a fi negociate la masa tratativelor de unificare.

Mişcarea ecumenică, care din 1948 s-a organizat în Consiliul Ecumenic al Bisericilor, îşi are originea în trei mişcări paralele, al căror izvor comun este Conferinţa misionară mondială de la Edimburg - Scotia din 1910, despre care am amintit.[/justify]

[continuarea in urmatorul mesaj]