Foamea si setea dupa Dumnezeu

[icamilin]

I.) PROLOG

Ca sa fie inteleasa/ Versuirea care-o scriu,/
Dau o mica deslusire / Despre " Ratacitorul fiu "/

In calatoria vietii/ Doua drumuri s-au deschis,/
Unul duce spre Gheena/ Altul, catre " Paradis "/

Primul este lat si neted/ Si prea lesne de umblat./
Cel de-al doilea, cu piedici/ Si cu totul stramtorat./

Deasemenea la oameni/ Doua cete de vadesc:/
Unii inmultesc " Talantii ",/ Altii rau ii cheltuiesc./

Sant - adica - credinciosii/ cei cu trai neprihanit,/
Si pe urma sunt " pierdutii ",/ Cei cu duhul razvratit./

Cei dintai urmeaza drumul,/ Cel placut lui Dumnezeu,/
Cei din urma sunt " mezinii ",/ Care se abat mereu./

Deci prin " sita cunostintii ",/ oamenii fiind cernuti,/
Unii se gasesc " acasa ",/ Altii inca sunt " pierduti "./-

II.) CHEMAREA FIULUI PIERDUT

Vino, fiul meu iubit,/ Din amagitoare cai,/
Ca din nou sa te imbrac/ In " podoaba cea dintai "!/

Cu zdrobirea inimii/ Tu batand la usa Mea,/
voi iesi atunci cu dor/ Spre intampinarea ta./

Pe grumazul tau cazand./ Sarutare iti voi da/
Si cu glas induiosat, / " Fiul meu " te voi chema./

Iti voi da sandale noi,/ Haine bune si inel/
Si voi face pranz bogat/ Dintru cel mai gras vitel./

Toata casa mea atunci,/ Vesela va praznui,/
Pentru " firul cel pierdut ",/ Care iarasi va veni./-

III.) MARTURISIREA FIULUI PIERDUT

Cheltuit-am pe pamant/ Mosatenirea mea la rau/
Si acum nevrednic sunt/ Ca sa ma numesc " al Tau "!/

Cu naravul cel porcesc/ Darul Tau am irosit/
Si vesmantul sufletesc/ In desfrau l-am ponosit./

Flamanzind de darul Tau/ Sufleteste eu muream/
Si in slujba " celui rau "/ Eu cu totul ma aflam./

Poscilor am fost pastor/ La " boierrul cel strain "/
Si din roscovele lor/ In zadar ceream tain./

Dupa ce m-a vatamat/ Arsita pacatului,/
Sfantul Har mi s-a luat/ Mie desfranatului./

Astazi vrednic nu mai sunt/ De lacasul Tau cel sfant,/
Nici sa fiu ca ceilalti frati/ Ci ca unul din argati!"?-