stigmatele - posibilitate sau inventie catolica?

"Sfantul Ioan
Scararul atentioneaza ca cei inclinati spre cugetare semeata si alte patimi sufletesti nu trebuie
nicicum sa-si aleaga viata in pustnicie, ci sa petreaca in mijlocul obstii si sa se mantuiasca
prin lucrarea poruncilor (Cuvantul 8, cap. 10, 18, 21, 25 - Cuvantul 27, cap. 13, 36): caci
orice fel de vietuire, fie in pustie, fie in chinovie, atunci cand este potrivit, atunci cand este
potrivit cu voia lui Dumnezeu, si are ca tel a placea lui Dumnezeu, este preafericit (88 de
capete ale Preacuviosului Simeon Noul Teolog). Din zavorarea de mai inainte de vreme
odrasleste inselarea draceasca, nu numai cea care bate la ochi, ci si cea care este nevazuta la
aratare: a cugetului, a sufletului, fara de asemanare mai primejdioasa decat cea dintai, ca una
care se tamaduieste foarte anevoie, iar adesea nici nu cunoaste tarriaduire. Acest rod al
inselarii, care se intemeiaza pe cugetarea semeata, este numit de catre Sfintii Parinti "parere"
(Ale Sfantului Grigorie Sinaitul, capetele 128,131,132), atunci cand nevoitorul primeste
pareri mincinoase despre lucrurile duhovnicesti si despre sine, socotindu-le adevarate.
Parerilor si vedeniilor mincinoase le urmeaza intotdeauna, potrivit legaturii firesti de simtire
si de lucrare dintre minte si inima, simtiri amagitoare, desfatatoare ale inimii: ele nu sunt
altceva decat lucrarea unei patimi subtiri a dulcetii si slavei desarte. Cei molipsiti de catre
aceasta inselare se fac propavaduitori ai unei invataturi ascetice mincinoase, cateodata si
ereziarhi, spre vesnica pieire a lor si a celor apropiati lor. Sfantul Isaac Sirul pomeneste, in
cel deal 55-lea Cuvant, ca un oarecare Malpas a dus in pustnicie o viata foarte aspra de
nevoitor, cu telul de a atinge o inalta stare duhovniceasca, si a cazut in trufie si inselare

demonica vadita, facandu-se intemeietor si capetenie a sectei evhaitilor.

Ca pilda de carte ascetica scrisa in acea stare de inselare numita "parere" putem da
lucrarea lui Toma de Kempis, numita "Urmarea lui Hristos". Ea rasufla o patima subtire a
dulcetii si o cugetare semeata, care naste in oamenii orbiti si plini pe deasupra peste masura
de patimi, o desfatare pe care ei o socot gustare a harului Dumnezeiesc. Nefericitii si
intunecatii ! Ei nu pricep, ca adulmecand damful subtire al patimilor care traiesc in ei, se
indulcesc de el, socotindu-1 in orbirea lor, mireasma a harului ! Ei nu inteleg ca de desfatarea
duhovniceasca sunt in stare doar sfintii, ca inaintea desfatarii duhovnicesti trebuie sa mearga
pocainta si curatirea de patimi, ca desfatarea duhovniceasca nu sta in puterea pacatosului, ca
el trebuie sa se cunoasca pe sine ca fiind nevrednic de desfatare, sa o alunge, daca aceasta va
incepe sa-i dea tarcoale, sa o alunge ca pe un lucru nepotrivit cu el, ca pe o vadita si
pierzatoare amagire de sine, ca pe o miscare subtire a slavei desarte, a cugetarii semete si a
patimii dulcetii. IIn pustnicie, au ajuns, asemenea lui Malpas, la cea mai vartoasa inselare

demonica Francisc de Assisi, Ignatiu de Loyola si alii nevoitori ai latinilor (Dupa caderea Bisericii de Apus de la cea din Rasarit), recunoscuti de ei ca sfinti. "Atunci cand Francisc a fost rapit la cer" spune scriitorul Vietii acestuia, "Dumnezeu Tatal, vazandu-l, S-a intrebat, fiind pentru o clipa in nedumerire: cui sa dea intaietate, Fiului Sau Celui dupa fire, sau fiului

dupa har - Francisc". Ce poate fi mai cumplit, mai had decat aceasta hula, ce poate fi mai intristator decat aceasta amagire !