![]() |
![]() |
|
#27
|
||||
|
||||
![]()
Mai mult, autorii Noului Testament nu doar ca nu marturisesc despre Domnul Iisus suporta prigoana, hulele, inchisoarea, dar merg ceva mai departe si imping marturia pana la limita peste care nimeni nu poate sa treaca; de aceea valoarea ei inca intrece orice alta marturie. Accepta sa moara pentru Iisus si pentru Cuvantul Evangheliei. Si nu doar apostolii (cei mai apropiati) ci mii si sute de mii de crestini mai tarziu, prigoniti pentru credinta lor, accepta moartea si sfintindu-se prin martiraj. Ce om accepta sa sufere, si mai mult, sa moara pentru un lucru de care nu este absolut convins? Daca ucenicii si apostolii L-ar fi inventat pe Iisus, ar fi si murit pentru El? Nu se moare pentru o iluzie, pentru o minciuna niciodata. Care dintre cei ce L-au trădat pe Hristos a demascat "minciuna" existenței lui Hristos? Nici unul, măcar unul să fi spus, să fi dovedit că Hristos n-a existat și deci moartea este o nebunie.
Nimeni n-a murit pentru confirmarea existenței lui Socrate, Platon, Aristotel, Alexandru, Cezar, Hanibal, Napoleon. Cât de puțin se știe despre viața lui Shakespeare, Wilde, Dostoievski, deși sunt aproape contemporanii noștri și, cu toate acestea, existența lor nu este pusă la îndoială. În aceste cazuri critica se mulțumește și cu presupuneri și cu închipuiri și cu mărturii dubioase. În cazul lui Hristos, comportarea ei este diferită: aici nu li se acordă încredere nici martorilor care nu numai că jură, ci chiar își dau viața pentru ceea ce afirmă. ------------------------------------------ Alte dovezi scrise: ------------------------------------------- Raportul lui Publius Lentullus, proconsul al Tyrului si Sydonului in vremea imparatului roman Tiberius Cezar (manuscript gasit in Anglia, intr-o bibliotecă particulara in posesia lui Lord Kelly, în 1865) adresat imparatului si in care se regaseste cea mai amanuntita descriere a lui Iisus: (daca limba engleza este mai familiara, la acest link este traducerea in engleza a acestei scrisori si nu numai): http://www.thenazareneway.com/likene...ur_saviour.htm “Majestății Voastre și stimatului Senat al Romei, din partea senatorului Lentullus, guvernatorul Iudeii, Salutare! Am aflat că doriți să știți cele ce acum vă comunic prin această scrisoare: trăiește aici un om, care se bucură de o mare reputație de om sfânt, pe nume Iisus. Poporul Îl numește Profet al Adevărului, iar discipolii Lui susțin că El e Fiul lui Dumnezeu, adică al celui care a creat cerul și pământul și toate cele care au existat și vor exista în Univers. Și, în adevăr, o, Împărate, în fiecare zi se aude despre minunile săvârșite de acest Iisus. Prin unul și singurul Său cuvânt dă sănătate bolnavilor și viață morților. Este de statură mijlocie și de o frumusețe uimitoare. Privirea lui e așa de măreață încât inspiră respect în toți cei care Îl privesc și care se văd siliți să-L iubească și să se teamă de El. Părul Lui are culoarea alunei coapte, îi cade până la umeri și se împarte în două prin mijlocul capului, după obiceiul nazarinenilor. Fruntea Lui e lată, exprimând inocență și liniște. Nici o pată sau cută nu se pot vedea pe fața Lui rumenă și radioasă. Nasul și gura Lui nu arată nici un argument pentru vreo critică logică, iar barba Lui bogată, de aceeași culoare cu a părului, e lungă și se desparte în două, prin mijloc. Privirea Lui e măreață și senină. Are ochii albaștri - vineții, vii și strălucitori. Lumina ce o revarsă fața Lui este întocmai ca lumina soarelui, încât este imposibil a o privi cineva prea lung. Această strălucire aproape că inspiară spaimă. Când povățuiește și sfătuiește, uneori face aceasta plângând și astfel atrage iubirea, simpatia și respectul ascultătorilor. Se asigură că niciodată n-a râs, fiindcă ochii Lui mai mereu lăcrimează. Brațele și mâinile Lui sunt foarte frumoase. E foarte plăcut când vorbește, dar foarte rar iese în lume. Cât despre învățătură, ea atrage atenția întregului Ierusalim. Cunoaște perfect toate științele, fără să fi studiat vreuna. Călătorește desculț și cu capul descoperit. Se vorbește pe aici că asemenea om nu s-a mai văzut până acum, prin locurile acestea. Mulți iudei Îl consideră ca fiind Dumnezeu, alții Îl denunță că lucrează contra legilor Majestății Voastre. Mă revolt foarte mult împotriva acestor iudei pizmași. Omul Acesta n-a cauzat vreodată o nemulțumire cuiva. Dacă Majestatea Voastră dorește să-L vadă, precum mi-ați scris mai deunăzi, faceți-mi cunoscut aceasta și imediat Îl voi trimite; căci sunt gata să îndeplinesc cu smerenie și cu supunere, tot ce Majestatea Voastră îmi va ordona... Scris în Ierusalim. Crugul X, luna a noua. Al Majestății Voastre preasmerit și supus servitor, Publius Lentullus, Proconsulul Iudeii.” --------------------------------------------------------- Marturia lui Cornelius Tacitus, cel mai mare istoric roman din primul secol, unul dintre cei mai exacți istorici ai lumii antice, este cuprinsă în Annales, intre anii 115 și 117. Ea este de o importanță covârșitoare. E vorba de incendierea Romei, de care era făcut răspunzător Nero, după zvonul care circula în public, care de fapt era adevărat, fiindcă el era vinovat. Iată ce spune Tacit: "Ca să nimicească această rumoare el a aplicat chinuri rafinate acelora cărora abominația îi făcea urgisiți și pe care vulgul îi numea creștini. Numele le vine de la Hristos, care a fost dat spre chinuire, în timpul domniei lui Tiberiu, de către procuratorul Pontiu Pilat. Reprimată pe un moment, această execrabilă superstiție, a izbucnit din nou, nu numai în Iudeea, unde luase naștere răul, ci încă și în Roma, unde tot ce este infam și rușinos se lățește și are sectatori" (Taciti, Annalium, lib. XV, Cap.44). --------------------------------------------------------- Caius Suetonius Tranquillus (117-138) este secretarul împăratului Hadrian. Prin anul 120 scrie istoria vieții primilor doisprezece împărați romani. În viața lui Nero, cap. XVI, vorbește despre creștini și viața lor nouă și răufăcătoare: affecti supplicii christiani, genus humanum superstitionis novae et malificae. În viața lui Claudius face aluzie la Hristos raportând că împăratul "alungă din Roma pe evrei care, ațâțați de Chrestus, nu încetau să se agite" - Iudeas impulsante Chreste assiduae tumultantes Roma expulit (Vita Claudii, 25). Fapt istoric este că Claudius i-a alungat din Roma, pe la anul 49, atât pe evrei cât și pe creștini, care se certau mereu pentru Hristos. Pe Hristos îl numește "Chrestus", după cum L-au numit romanii până mai târziu, care creștinilor le spuneau "Chrestiani". --------------------------------------------------------- Iosephus Flavius (37-100 d. Hr.) - unul din cei mai renumiti istorici evrei (ca si origine), fiind chiar din familie preoțească, însă in slujba romanilor ca si istoric. El descrie evenimentele din istoria evreilor veacului I în De Bello Iudaico (anii 77-78) și în De Antiquitatibus Iudeorum (Antichitățile) (anii 93-94). În De Antiquitatibus Iudeorum face pomenire la Sfântul Ioan Botezătorul și uciderea lui (XVIII, V.2 Nr. 116-119) si la Iacov, fratele lui Iisus dupa alianta, Iacov cel Tânăr (sau cel Mic): "Marele preot, judecând momentul favorabil..., adună Sanhedrinul judecătorilor și face să se prezinte înaintea acestui tribunal pe fratele lui, Isus, supranumit Hristos (Iacob era numele său) și alți câțiva sub acuzarea de ilegalitate, și-i dădu să fie uciși cu pietre" (De Antiquit., XX, IX, l, n. 200). In Antiquit., XVIII, III, nr. 3, 63,64 citim: “În această vreme apare Isus, bărbat înțelept, dacă, bineînțeles, mi-e iertat să-l numesc bărbat. Pentru că săvârșea lucruri minunate, și era învățător al acelora care primesc adevărul cu plăcere. Și, într-adevăr, a și tras pe mulți de partea Sa, atât dintre iudei, cât și dintre păgâni. Acesta era Hristos. Când Pilat, la învinuirea mai-marilor neamului nostru, L-a osândit la răstignire, nu L-au părăsit cei ce L-au iubit dintru început. Căci le-a apărut lor din nou, a treia zi, viu, după cum au prezis divinii proroci, care de asemenea au prezis cu privire la El mii de alte mii de minuni. Ba și până astăzi subzistă neamul creștinilor, care de la El s-au numit așa.” --------------------------------------------------------- Plinius Secundus (sau Plinius cel Tanar) (62-114 d.Hr.) – scriitor, naturalist si filozof latin, magistrat imperial si guvernator al Bitiniei. Lui ii apartine cel mai vechi text (in afara de Evanghelii) care face referire la Hristos. Intr-un raport adresat imparatului Traian cu privire la crestini (Scrisori/Epistole 96,97): “Crima lor principală este că se adună într-o zi anumită, înainte de răsăritul soarelui; că înalță pe rând cântece de laudă lui Hristos, ca unui Dumnezeu". ----------------------------------------------------------- Sirianul Mara Bar Serapion (73-160), într-o scrisoare către fiul său: "Ce a folosit atenienilor că l-au osândit la moarte pe Socrate, samienilor că l-au ars pe Pytagora, evreilor să-l chinuiască pe regele lor înțelept. Pe drept, Dumnezeu i-a răzbunat pe acești trei înțelepți" (W. Cureton, Spicilogium Syriacum, Londra, 1875, p. 43-46). Era, spune Mara, "un rege înțelept care fu osândit la moarte de poporul evreiesc". Este o mărturie foarte veche. ------------------------------------------------------------ Lucian din Samosata (125-192) - celebrul orator și sofist, în lucrarea Moartea lui Peregrinus face șase aluzii la Hristos:"Primul lor legislator le-a arătat că ei sunt cu toții frați unii cu alții, cu condiția să se lepede de zeii grecilor și să adore pe sofistul lor răstignit și să trăiască după legile sale" (Cap. 13). "Ei cinstesc mereu pe acest magician, acest om care a fost pus pe cruce în Palestina pentru că a introdus aceste mistere noi în lume" (Cap. 11). --------------------------------------------------------------- = continuare in postul urmator => |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Evreii din viata mea | cristipuiu | Intamplari adevarate | 100 | 26.11.2011 02:24:19 |
o intrebare oarecum stupida->Obiceiurile pagane | cristina.c | Generalitati | 5 | 09.04.2010 13:04:38 |
Evreii Mesianici | Danut7 | Generalitati | 0 | 23.01.2010 10:48:28 |
Evreii in Romania. | Evreulcelales | Iudaismul | 2 | 02.10.2009 17:42:50 |
evreii | jezisovi_pivo_nelej | Iudaismul | 28 | 14.07.2009 19:07:27 |
|