evreii se mandresc cu Hristos...oarecum

[Erica_]

Mai mult, autorii Noului Testament nu doar ca nu marturisesc despre Domnul Iisus suporta prigoana, hulele, inchisoarea, dar merg ceva mai departe si imping marturia pana la limita peste care nimeni nu poate sa treaca; de aceea valoarea ei inca intrece orice alta marturie. Accepta sa moara pentru Iisus si pentru Cuvantul Evangheliei. Si nu doar apostolii (cei mai apropiati) ci mii si sute de mii de crestini mai tarziu, prigoniti pentru credinta lor, accepta moartea si sfintindu-se prin martiraj. Ce om accepta sa sufere, si mai mult, sa moara pentru un lucru de care nu este absolut convins? Daca ucenicii si apostolii L-ar fi inventat pe Iisus, ar fi si murit pentru El? Nu se moare pentru o iluzie, pentru o minciuna niciodata. Care dintre cei ce L-au trădat pe Hristos a demascat "minciuna" existenţei lui Hristos? Nici unul, măcar unul să fi spus, să fi dovedit că Hristos n-a existat şi deci moartea este o nebunie.

Nimeni n-a murit pentru confirmarea existenţei lui Socrate, Platon, Aristotel, Alexandru, Cezar, Hanibal, Napoleon. Cât de puţin se ştie despre viaţa lui Shakespeare, Wilde, Dostoievski, deşi sunt aproape contemporanii noştri şi, cu toate acestea, existenţa lor nu este pusă la îndoială. În aceste cazuri critica se mulţumeşte şi cu presupuneri şi cu închipuiri şi cu mărturii dubioase. În cazul lui Hristos, comportarea ei este diferită: aici nu li se acordă încredere nici martorilor care nu numai că jură, ci chiar îşi dau viaţa pentru ceea ce afirmă.
------------------------------------------
Alte dovezi scrise:
-------------------------------------------

Raportul lui Publius Lentullus, proconsul al Tyrului si Sydonului in vremea imparatului roman Tiberius Cezar (manuscript gasit in Anglia, intr-o bibliotecă particulara in posesia lui Lord Kelly, în 1865) adresat imparatului si in care se regaseste cea mai amanuntita descriere a lui Iisus: (daca limba engleza este mai familiara, la acest link este traducerea in engleza a acestei scrisori si nu numai): http://www.thenazareneway.com/likene...ur_saviour.htm

“Majestăţii Voastre şi stimatului Senat al Romei, din partea senatorului Lentullus, guvernatorul Iudeii, Salutare!

Am aflat că doriţi să ştiţi cele ce acum vă comunic prin această scrisoare: trăieşte aici un om, care se bucură de o mare reputaţie de om sfânt, pe nume Iisus. Poporul Îl numeşte Profet al Adevărului, iar discipolii Lui susţin că El e Fiul lui Dumnezeu, adică al celui care a creat cerul şi pământul şi toate cele care au existat şi vor exista în Univers. Şi, în adevăr, o, Împărate, în fiecare zi se aude despre minunile săvârşite de acest Iisus. Prin unul şi singurul Său cuvânt dă sănătate bolnavilor şi viaţă morţilor.

Este de statură mijlocie şi de o frumuseţe uimitoare. Privirea lui e aşa de măreaţă încât inspiră respect în toţi cei care Îl privesc şi care se văd siliţi să-L iubească şi să se teamă de El. Părul Lui are culoarea alunei coapte, îi cade până la umeri şi se împarte în două prin mijlocul capului, după obiceiul nazarinenilor. Fruntea Lui e lată, exprimând inocenţă şi linişte. Nici o pată sau cută nu se pot vedea pe faţa Lui rumenă şi radioasă. Nasul şi gura Lui nu arată nici un argument pentru vreo critică logică, iar barba Lui bogată, de aceeaşi culoare cu a părului, e lungă şi se desparte în două, prin mijloc. Privirea Lui e măreaţă şi senină. Are ochii albaştri - vineţii, vii şi strălucitori. Lumina ce o revarsă faţa Lui este întocmai ca lumina soarelui, încât este imposibil a o privi cineva prea lung. Această strălucire aproape că inspiară spaimă. Când povăţuieşte şi sfătuieşte, uneori face aceasta plângând şi astfel atrage iubirea, simpatia şi respectul ascultătorilor. Se asigură că niciodată n-a râs, fiindcă ochii Lui mai mereu lăcrimează. Braţele şi mâinile Lui sunt foarte frumoase. E foarte plăcut când vorbeşte, dar foarte rar iese în lume. Cât despre învăţătură, ea atrage atenţia întregului Ierusalim. Cunoaşte perfect toate ştiinţele, fără să fi studiat vreuna. Călătoreşte desculţ şi cu capul descoperit.

Se vorbeşte pe aici că asemenea om nu s-a mai văzut până acum, prin locurile acestea. Mulţi iudei Îl consideră ca fiind Dumnezeu, alţii Îl denunţă că lucrează contra legilor Majestăţii Voastre. Mă revolt foarte mult împotriva acestor iudei pizmaşi. Omul Acesta n-a cauzat vreodată o nemulţumire cuiva. Dacă Majestatea Voastră doreşte să-L vadă, precum mi-aţi scris mai deunăzi, faceţi-mi cunoscut aceasta şi imediat Îl voi trimite; căci sunt gata să îndeplinesc cu smerenie şi cu supunere, tot ce Majestatea Voastră îmi va ordona...

Scris în Ierusalim. Crugul X, luna a noua.

Al Majestăţii Voastre preasmerit şi supus servitor, Publius Lentullus, Proconsulul Iudeii.”
---------------------------------------------------------
Marturia lui Cornelius Tacitus, cel mai mare istoric roman din primul secol, unul dintre cei mai exacţi istorici ai lumii antice, este cuprinsă în Annales, intre anii 115 şi 117. Ea este de o importanţă covârşitoare. E vorba de incendierea Romei, de care era făcut răspunzător Nero, după zvonul care circula în public, care de fapt era adevărat, fiindcă el era vinovat. Iată ce spune Tacit: "Ca să nimicească această rumoare el a aplicat chinuri rafinate acelora cărora abominaţia îi făcea urgisiţi şi pe care vulgul îi numea creştini. Numele le vine de la Hristos, care a fost dat spre chinuire, în timpul domniei lui Tiberiu, de către procuratorul Pontiu Pilat. Reprimată pe un moment, această execrabilă superstiţie, a izbucnit din nou, nu numai în Iudeea, unde luase naştere răul, ci încă şi în Roma, unde tot ce este infam şi ruşinos se lăţeşte şi are sectatori" (Taciti, Annalium, lib. XV, Cap.44).
---------------------------------------------------------
Caius Suetonius Tranquillus (117-138) este secretarul împăratului Hadrian. Prin anul 120 scrie istoria vieţii primilor doisprezece împăraţi romani. În viaţa lui Nero, cap. XVI, vorbeşte despre creştini şi viaţa lor nouă şi răufăcătoare: affecti supplicii christiani, genus humanum superstitionis novae et malificae. În viaţa lui Claudius face aluzie la Hristos raportând că împăratul "alungă din Roma pe evrei care, aţâţaţi de Chrestus, nu încetau să se agite" - Iudeas impulsante Chreste assiduae tumultantes Roma expulit (Vita Claudii, 25). Fapt istoric este că Claudius i-a alungat din Roma, pe la anul 49, atât pe evrei cât şi pe creştini, care se certau mereu pentru Hristos. Pe Hristos îl numeşte "Chrestus", după cum L-au numit romanii până mai târziu, care creştinilor le spuneau "Chrestiani".
---------------------------------------------------------
Iosephus Flavius (37-100 d. Hr.) - unul din cei mai renumiti istorici evrei (ca si origine), fiind chiar din familie preoţească, însă in slujba romanilor ca si istoric. El descrie evenimentele din istoria evreilor veacului I în De Bello Iudaico (anii 77-78) şi în De Antiquitatibus Iudeorum (Antichităţile) (anii 93-94). În De Antiquitatibus Iudeorum face pomenire la Sfântul Ioan Botezătorul şi uciderea lui (XVIII, V.2 Nr. 116-119) si la Iacov, fratele lui Iisus dupa alianta, Iacov cel Tânăr (sau cel Mic): "Marele preot, judecând momentul favorabil..., adună Sanhedrinul judecătorilor şi face să se prezinte înaintea acestui tribunal pe fratele lui, Isus, supranumit Hristos (Iacob era numele său) şi alţi câţiva sub acuzarea de ilegalitate, şi-i dădu să fie ucişi cu pietre" (De Antiquit., XX, IX, l, n. 200). In Antiquit., XVIII, III, nr. 3, 63,64 citim: “În această vreme apare Isus, bărbat înţelept, dacă, bineînţeles, mi-e iertat să-l numesc bărbat. Pentru că săvârşea lucruri minunate, şi era învăţător al acelora care primesc adevărul cu plăcere. Şi, într-adevăr, a şi tras pe mulţi de partea Sa, atât dintre iudei, cât şi dintre păgâni. Acesta era Hristos. Când Pilat, la învinuirea mai-marilor neamului nostru, L-a osândit la răstignire, nu L-au părăsit cei ce L-au iubit dintru început. Căci le-a apărut lor din nou, a treia zi, viu, după cum au prezis divinii proroci, care de asemenea au prezis cu privire la El mii de alte mii de minuni. Ba şi până astăzi subzistă neamul creştinilor, care de la El s-au numit aşa.”
---------------------------------------------------------
Plinius Secundus (sau Plinius cel Tanar) (62-114 d.Hr.) – scriitor, naturalist si filozof latin, magistrat imperial si guvernator al Bitiniei. Lui ii apartine cel mai vechi text (in afara de Evanghelii) care face referire la Hristos. Intr-un raport adresat imparatului Traian cu privire la crestini (Scrisori/Epistole 96,97): “Crima lor principală este că se adună într-o zi anumită, înainte de răsăritul soarelui; că înalţă pe rând cântece de laudă lui Hristos, ca unui Dumnezeu".
-----------------------------------------------------------
Sirianul Mara Bar Serapion (73-160), într-o scrisoare către fiul său: "Ce a folosit atenienilor că l-au osândit la moarte pe Socrate, samienilor că l-au ars pe Pytagora, evreilor să-l chinuiască pe regele lor înţelept. Pe drept, Dumnezeu i-a răzbunat pe aceşti trei înţelepţi" (W. Cureton, Spicilogium Syriacum, Londra, 1875, p. 43-46). Era, spune Mara, "un rege înţelept care fu osândit la moarte de poporul evreiesc". Este o mărturie foarte veche.
------------------------------------------------------------
Lucian din Samosata (125-192) - celebrul orator şi sofist, în lucrarea Moartea lui Peregrinus face şase aluzii la Hristos:"Primul lor legislator le-a arătat că ei sunt cu toţii fraţi unii cu alţii, cu condiţia să se lepede de zeii grecilor şi să adore pe sofistul lor răstignit şi să trăiască după legile sale" (Cap. 13). "Ei cinstesc mereu pe acest magician, acest om care a fost pus pe cruce în Palestina pentru că a introdus aceste mistere noi în lume" (Cap. 11).
---------------------------------------------------------------
= continuare in postul urmator =>