despre nazisti

[Antoni0]

În prealabil postat de mirabela

mai nou nemtii ne fac lenesi....desi in unele domenii, muncim in locul lor, si poate chiar mai mult ca ei...locuiesc in chirie, intamplator dintr-o discutie, a sotului meu cu admistratorul cladirii, spunea ca tatal lui are 7 miliarde de dolari, si ei tot lucreaza, la care sotul meu a intrebat de ce mai lucrezi, iar el a raspuns, pentru ca asa sunt obisnuiti...sa lucreze..
e adevarat ca nemtii lucreaza foarte mult, majoritatea se trezesc dimi la 2 si la ora 3 sau 4 sunt la servici deja...sa nu uitam ca dupa al doilea razboi mondial, au ridicat germania, caramida cu caramida, desi primeau doar bani pentru mancare !
respecta zilele de sf mare sarbatoare, si nimeni nu lucreaza.....de ce nu suntem agreati....nu stiu....probabil pt ca suntem ortodocsi...e doar o parere.

Din cate stiu eu, in Germania e mare problema cu turcii. Dar cred ca lucrurile difera de la oras la oras, de la regiune la regiune.

Nemtii generalizeaza; la fel cum fac si italienii. Si acum ma puteti acuza ca eu fac la fel cu tiganii. Dar din ce am vazut pana acum nu cred ca generalizez.

Suntem imigranti. Suntem romani imigranti. Cu o imagine negativa din cauza unor compatrioti plus unei etnii. Atata timp cat ascultam de ei, totul e bine. Dar cand incepe "cearta" din n motive, incep si injuriile din partea lor. "Ca le furam pamantul", "ca le furam locurile de munca" si multe altele.

Dar cum am mai zis, imaginea negativa a romanilor in Italia, se datoreaza in mare parte tiganilor (sau romilor/rromilor?).

Uite ce zice (de exemplu) Parintele Steinhardt:

Printre ţigani. Rasismul este o demenţă, dar — cum să spun? — nerasismul, contestarea unor rase deosebite, fiecare cu însuşirile ei, este o nerozie.

Sunt mai ales certăreţi, rostul vieţii lor e gâlceava, harţa: gălăgioşi; fără de larmă şi tărăboi se asfixiază şi pier; pângăritori, au un dar neîntrecut de a terfeli totul; mincinoşi, minţim cu toţii, dar idealizăm realul, la ei e altfel, ca la antimaterie.

Şi găsesc de cuviinţă să-şi întărească minciunile cu jurăminte grele: să-mi sară ochii, să-mi moară mama, să fiu nebun.Dacă ar fi să-i iau în serios, ar trebui să se înalţe maldăre de ochi, ca cele atribuite lui Ante Pavelic de Malaparte în Kaputt; să se perinde în faţa fabricii nesfârşite convoaie de dricuri, întrerupând orice trafic; să fie balamucurile pline până la refuz.

Şi nu le poţi intra în voie. Oricât de frumos le vorbeşti: orice umilinţă, orice făţărnicie: deopotrivă de inutile. Leneşi, urăsc pe cine le cere un efort, o lene îndărătnică, violentă ca instinctul de conservare. Şi nu pot bea în cârciumi, numai afară pe stradă, cu sticlele înşirate alături şi puradeii roată; o maidanofilie, un exhibiţionism, o nostalgie a bâlciului; şi un jind al ocării, ţipetelor, poalelor date peste cap. Spurcăciunea. Dracul sordid, dracul poltron, dracul ţopăitor. Cărora Coşbuc le-a găsit nume atât de potrivite şi care-n infern îşi fac din cur o goarnă.