Libertatea crestinilor

[geo.nektarios]

Responsabilitatea existenţială: apelurile vieţii şi răspunsurile omului
ØFrankl (supra-vieţuitor a patru lagăre de exterminare): „A fi om, persoană, înseamnă a decide de fiecare dată ce să faci cu tine însuţi, iar aceasta însemnă, la rândul său, a-ţi asuma responsabilitatea propriilor acţiuni şi ale propriei conduite.”
ØFiecare om are un loc şi o misiune în lume, ceea ce i se cere este doar să le descopere.
ØOmul poate descoperi un sens în fiecare şi în orice situaţie de viaţă, chiar şi în cele mai dificile şi lipsite de orice speranţă, prin:
oTrăirea a ceea ce este valoros (natura, arta, relaţia etc.).
oCrearea de valori (materiale, artistice, spirituale).
oSuportarea a ceea ce este de neînlăturat, de neschimbat (boală, pierderea celor dragi, etc.).
oPrin atitudinea de a-şi fi credincios sieşi şi de a se putea privi în faţă.
ØA fi responsabil de propria viaţă, de tine însuţi, înseamnă:
oA-ţi da seama de propria importanţă, de ceea ce „s-a investit în tine” pentru a răspunde în mod serios apelurilor vieţii.
ØDecizia îţi aparţine: poţi opta pentru:
oO viaţă autentică, plină de sens, sau
oTe poţi irosi într-un simulacru existenţial, tu fiind sursa propriului eşec, nu împrejurările, condiţiile exterioare.
oDacă anumite condiţionări sunt greu de depăşit sau chiar de nedepăşit, faptul de a-ţi trăi viaţa în mod real şi responsabil îţi aparţine în exclusivitate.
ØFrankl: Trebuie să-i învăţăm pe cei disperaţi că, de fapt important nu este ce aşteptăm noi de la viaţă, ci, în doar ce aşteaptă viaţa de la noi! Nu noi căutăm sensul vieţii, ci simţim că suntem permanent întrebaţi ca oameni, întrebări puse în fiecare zi şi în fiecare moment, cărora trebuie să le răspundem exact nu doar în:
oMeditaţii, fantasme, imaginaţie,
oCuvinte, declaraţii, lozinci, promisiuni,
oCi printr-o acţiune corectă, cu un comportament corect.
ØFrankl: „Motivat de voinţa de sens, omul, în faţa condiţionărilor de orice tip, dincolo de a le obiectiva în virtutea capacităţii de autodistanţare, este capabil de a recunoaşte în ele probleme de rezolvat şi sarcini de îndeplinit pentru propria formare.”
ØÎntr-o asemenea perspectivă, omul trebuie să acţioneze în existenţa sa:
oNu pentru a realiza plăcerea (Voinţa de plăcere, Freud).
oNici puterea (Voinţa de putere, Adler),
oNici măcar pentru realizarea de sine,
oCi pentru a urma o împlinire de sens (Voinţa de sens, Frankl).
ØFrankl: Omul este responsabil
onu numai pe orizontală, „faţă de…„: viaţă, normele de convieţuire socială, propria conştiinţă morală ca produs social, ci
omai ales pe verticală, „faţă de Cineva personal”, înaintea Căruia răspundem nu doar pentru „păcatele” noastre, ci mai ales de ceea ce am devenit şi am împlinit din „talantul”, sensul, rostul nostru existenţial.
ØDin nefericire, interpretarea religioasă accentuează o viziune moralist negativă asupra responsabilităţii omului, apăsând pe culpabilitatea înaintea lui Dumnezeu faţă de păcate comise sau chiar pe necesitatea mântuirii mai curând decât pe responsabilitatea pozitivă (actuală), existenţial vocaţională şi axiologică a omului, pe cerinţa de a-şi cultiva talantul personal într-o viaţă trăită plenar şi responsabil în Prezenţa lui Dumnezeu. Multe păcate nu sunt decât consecinţe nefaste ale unor frustrări existenţiale sau deficienţe în planul realizării personale.

Conştiinţă morală, culpabilitate şi responsabilitate morală
Conştiinţa psihologică
ØEste capacitatea persoanei umane de a se percepe în propria individualitate unică şi irepetabilă; este discernământul psihologic, faptul de a fi conştient de sine.
ØSe formează în timpul vârstei evolutive prin interacţiunea dintre tendinţele interne ale subiectului şi condiţionările externe din mediul ambiental până la libertatea de a alege şi capacitatea de a fi responsabil de alegerile făcute.
ØEste nucleul stabil în jurul căruia se va structura eul ca centru unificator, coordonator şi propulsor al alegerilor operante după criterii de valoare.
Conştiinţa morală

ØPresupune existenţa conştiinţei psihologice şi este chiar această conştiinţă ajunsă la un grad maxim de diferenţiere, la un mod de a fi în lumea valorilor.
ØEste un fel de loc lăuntric, un fel de busolă de orientare pentru sine şi în raport cu ceilalţi, o instanţă lăuntrică, centrul de referinţă care ghidează persoana în alegerile sale.
ØEste o funcţie a persoanei şi pentru persoană, nu este o voce a firii, ci a persoanei.
ØOrdinea morală există nu pentru că persoana se conformează firii, ci pentru că firea se personalizează în persoana care vorbeşte cu Dumnezeu.
Culpabilitatea

• Sentimentul de culpă, de vină:

Øface parte din sănătatea psihologică şi morală a persoanei;
Øeste un factor stimulativ în dezvoltarea personalităţii şi a simţului datoriei şi responsabilităţii;
Øeste un mecanism de protecţie a persoanei pentru a nu fi lezată prin devieri şi scăderi ale demnităţi morale
Øşi un paznic al standardului etic care nu permite inconsecvenţe, oscilaţii morale peste limitele admisibilului.
ØSuferinţa produsă de sentimentul de vină poate fi un punct de plecare în atitudinea responsabilă a omului faţă de propria viaţă şi moralitate în raport cu sine şi cu ceilalţi.

• Sentimentul de culpabilitate:

ØEste de origine nevrotică şi semnul unei retardări etice.
ØÎngrădeşte libertatea lăuntrică şi frânează dezvoltarea persoanei.
Responsabilitatea morală
ØPresupune un comportament responsabil, autentic moral, rezultat dintr-o decizie matură, liberă şi responsabilă. Un om moral autentic nu face răul pentru că nu-l face, ci pentru că face binele şi pentru că nu are nevoie de „motive” să nu facă răul.
ØPresupune:
olibertate de voinţă – eul este sursa creatoare de dorinţe şi de decizii, dar nu e constrâns să le manifeste nici de condiţii exterioare, nici de impulsuri lăuntrice.
oşi libertate de acţiune – care se manifestă acolo unde dorinţa şi decizia survenite nu întâmpină dificultăţi în calea realizării lor.