Deruta in credinta si intrebarile - care este cauza?

[Brielle]

Eu va citesc mesajele si va multumesc tuturor pentru ceea ce scrieti aici.
Savarsiti un lucru minunat prin discutiile interesante si sincere pe care le purtati pe acest forum :)

Referitor la primul mesaj al sophiei, am ajuns la concluzia ca, mie cel putin, imi lipseste definitiv educatia religioasa din copilarie.

Bajbai si eu cu succes deocamdata si imi dau seama ca pana la credinta adevarata am un drum destul lung de parcurs, dar pe care mi-l doresc din tot sufletul.

Dupa ce am citit primele doua carti pe tema credintei, ambele scrise de Cuviosul Paisie Aghioritul, m-am dezumflat de tot si mi-a pierit orice speranta ca as m-as mai putea numi vreodata un om cat de cat credincios, dar ulterior am inceput sa vad anumite situatii de viata din cu totul alta perspectiva :)

Si uite asa primii pasi inspre credinta au fost facuti, iar eu sunt de aceeasi parere cu cei care cred ca si o calatorie de o mie de mile incepe cu un pas.

Cred ca am ajuns mult prea tarziu sa constientizez ca exista credinta cu adevarat si de aceea ,la varsta maturitatii ma aflu inca in ceata sa zicem asa. :)

Cel mai mult ma sperie faptul ca uneori desi stiu ce as avea de facut, si vointa ma indeamna permanent, nu am puterea de a renunta la anumite tabieturi sau obiceiuri, hai sa le zicem pe numele lor adevarat PATIMI , care nu se impaca intr-adevar cu viata unui om credincios.

Ma simt ca un elev in primele sale zile de scoala care incearca sa descifreze prima pagina din abecedar si asta cu mintea si experienta de viata a unei femei mature.


Deci in cazul meu cred ca aici este problema.

Va citesc cu drag si interes in continuare :)