![]() |
![]() |
|
#1
|
||||
|
||||
![]()
Scrisoare de mulțumire
Mai întâi trebuie să-ți mulțumesc pentru că ai făcut totul pentru a-ți împlini dorințele, pentru a fi tu însuți și pentru libertatea ta: pentru că ai vrut să fii cineva: îți mulțumesc că ai refuzat identitatea pe care ți-a dat-o Dumnezeu și ai căutat o alta, numai a ta... Că ți-ai luat viața în propriile mâini... Așa a ajuns în mâinile mele... Îți mulțumesc călduros că ai crezut în om și în puterile lui, în evoluție, progres și știință: ale mele au fost toate acestea, ale tale, doar mândria și îngâmfarea, prin care mi-ai cedat mie realitatea și tu ți-ai păstrat închipuirea... Îți mulțumesc, apoi, că ai iubit "fără complexe morale": n-a fost o afirmare a libertății tale, nici a iubirii, ci doar neputința de mi te opune: nu tu, ci eu, prin iubirea ta, am cucerit și alte inimi, ale tale fiind doar, amărăciunea și oboseala... Îți mulțumesc că te-ai mințit și ai mințit: nu pe tine te-ai salvat dintr-o situație stânjenitoare, ci pe mine m-ai protejat: ale tale au fost doar dezgustul și frica de a fi prins... Îți mulțumesc că ai dorit lumea și bogățiile ei, că te-ai luptat pentru partea ta din ele: mi-a plăcut să le primesc și din mâinile tale, ca închinare bineplăcută mie, plină de nevoințe, lipsuri, trudă, calcule, spaimă și griji: religia mea... Îți mulțumesc că ai răspuns răului cu rău și ți-ai urât dușmanii, că nu i-ai iertat pe cei care ți-au greșit, neratând prilejul răzbunării: au fost cele mai intense trăiri ale mele din viața ta... Îți mulțumesc că ți-ai învățat copiii, prin puterea exemplului personal, să creadă în ei înșiși, în om și în lumea lui: vor "trăi" și ei aceeași "viață" ca și tine și vor primi și ei, la sfârșit, câte un exemplar din această "scrisoare de mulțumire"... Îți mulțumesc pentru tot efortul tău de a fi fericit: și ai reușit... să mă faci fericit! Bomboana de pe tortul plăcerilor tale a fost totdeauna a mea... Îți mulțumesc că împlinindu-ți poftele mi-ai dăruit și viața ta: căci eu nu am viață decât dacă o primesc de la oameni... A fost o plăcere să-ți iau totul cu propriile tale mâini... Recunoaște că sunt un geniu! Așa că-ți mulțumesc pentru viața pe care mi-ai dat-o. Îți voi răsplăti înmiit. Bineînțeles, în felul meu... Pe veci, al tău, satan preluat de pe http://usa-milostivirii.blogspot.com/ |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Mesajul diavolului catre demoni | annajanette | Generalitati | 9 | 14.03.2010 15:25:28 |
Scrisoarea unui general roman catre Nero,despre Hristos | ortodox4life | Generalitati | 18 | 14.10.2008 22:09:52 |
Rugaciune de milostivire si de multumire catre Dumnezeu | ortodox4life | Rugaciuni | 2 | 12.10.2008 16:35:07 |
PACATOSII FURA IMPARATIA CERURILOR!!! | sergiub | Preotul | 6 | 11.05.2008 23:50:11 |
Doamne iarta-ne pe noi pacatosii si ne miluieste | serb_crina | Preotul | 3 | 04.12.2007 21:54:16 |
|