De ce nu avem dreptul sa judecam pe altii

[florina_drossu]

Mulţi îşi dau cu părerea şi osândesc diferiţi păcătoşi. Ei spun: “Eu nu aş fi făcut aşa ceva în locul lui”. Dar fiecare persoană este unică, şi deci şi motivaţiile şi intensitatea trăirilor. Aşadar, nu am cum să ştiu eu ce a simţit altcineva când a făcut ceva ce eu judec a fi rău. Şi, neştiind ce a simţit, nu am cum să judec obiectiv. Doar cineva care ştie în totalitate contextul faptelor cuiva poate să judece drept. Şi acea persoană este numai Dumnezeu, care cunoaşte gândurile şi simţirile oamenilor. Iar judecata lui Dumnezeu nu este pătimaşă, ca a noastră, este singura judecată cu adevărat obiectivă.

“Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.” (Sfânta Evanghelie după Ioan 3, 16-17). Acum este vremea când Dumnezeu încearcă să-i mântuiască pe oameni. După moartea fiecăruia, la judecata particulară, fiecare dă seama de faptele sale. Însă noi, oamenii, judecăm înainte de vreme (oricine se poate pocăi până la sfârşitul vieţii) şi subiectiv, căci nu cunoaştem adâncul fiinţei celor pe care îi judecăm.

Acum, în Postul Mare fiind, să luăm hotărârea de a nu-i mai judeca pe fraţii noştri, ca să nu ne agonisim osândă, “căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura”. (Sfânta Evanghelie după Luca, 6,38). Sfinţii Părinţi ne recomandă să ne vedem de păcatele proprii, şi aşa vom afla adevărata odihnă şi calea către Dumnezeu.