Ce avem în comun?

[george.marian]

Celor care, mînaţi de compasiune, gîndesc în chip eretic că mîntuirea e la fel de sigură în orice credinţă şi religie, ca şi în Ortodoxie, Părintele Damaschin Grigoriatul le relatează povestirea tînărului zairez Tambue, care zice:

„M-am născut în Lubumbashi, fiind singurul fiu al unor părinţi evlavioşi de religie catolică. Am frecventat casa de rugăciune şi am urmat sfaturile părinţilor mei legate de Dumnezeu şi mîntuire încă din primii ani ai vieţii. Atunci cînd am împlinit 20 de ani, influenţat de propovăduirea penticostalilor, am intrat în comunitatea acestora. Iubeam studiul Sfintelor Scripturi, dedicîndu-mă cu multă rîvnă acestora. Credeam că am găsit adevărata Biserică şi mă gîndeam că ar fi bine să-i ajut şi pe alţii pe dificila cale a mîntuirii. Celor mai în vîrstă decît mine le făcea mare plăcere să vadă ce rîvnă aveam pentru învăţare şi activitate religioasă, propunîndu-mă după o vreme să fiu pastor al unei comunităţi. La puţin timp după aceeam mă aştepta o treaptă mai înaltă. Mi-au dat scaunul de învăţător şi predicator pentru o zonă destul de întinsă. M-am dedicat propovăduirii cuvîntului lui Dumnezeu, făcînd acest lucru nu numai cu simplă rîvnă, ci ca un fanatic. N-am ezitat niciodată să le vorbesc şi autorităţilor, eu fiind acela care l-am convertit pe guvernatorul din Lubumbashi, rupîndu-l de catolicism şi aducîndu-l la penticostali, precum şi pe alţi diverşi oameni. Într-o zi, pe cînd citeam Noul Testament, am observat că noi nu împlineam anumite sarcini, învăţături şi porunci pe care Hristos le dăduse Apostolilor. De pildă, El le-a dat Apostolilor şi umaşilor acestora puterea de a lega şi a dezlega păcatele. Sub chipul pîinii şi al vinului, El le-a dat să se împărtăşească cu Trupul şi Sîngele Său spre viaţa de veci. Le-a poruncit să-i boteze pe cei nou-veniţi la credinţă etc. Toate acestea au ridicat multe semne de întrebare în inima mea. M-am neliniştit şi am început să mă întreb: Poate că religia pe care o urmez greşeşte, iar eu merg pe calea amăgirii! Mi-am zis că pînă în momentul în care voi fi în stare să răspund la aceste întrebări care mă tulburau atît de mult încît nu mă lăsau să dorm, n-am să mai propovăduiesc nimănui. Am încetat să mai merg la casele de rugăciune, în schimb mă rugam astfel: Dumnezeul meu, ştiu că Tu ai lăsat pe pămînt o singură Biserică adevărată. Penticostalii şi alţii mi-au zis că Biserica Apostolică şi-a încetat existenţa. Cu toate acestea, cum ar putea cineva tîlcui cuvintele Tale: Porţile iadului nu o vor putea birui! (Matei 16:18) În acest caz, Biserica Ta există şi este una singură! Luminează-mă, ca să o pot recunoaşte şi să-i urmez ei! N-am încetat, zi şi noapte, să îndeplinesc această singură lucrare, rugăciunea către Dumnezeu, pentru a-mi descoperi Biserica Sa. Au trecut doi ani şi n-am primit nici un răspuns sau vreo confirmare de vreun fel. Gîndurile necredinţei m-au împresurat. Norii deznădejdii m-au învăluit. Dar Dumnezeu, în bunătatea Sa, a văzut necazul meu şi n-a întîrziat să-mi descopere ceea ce doream. Într-o noapte, am văzut în somn o persoană pe care nu o cunoşteam, îmbrăcată în negru. Era un veşmînt european, o sutană neagră, purtată de cineva cu barbă albă. Privirea îi era paşnică şi duioasă, ochii îi erau plini de dragoste şi compasiune. S-a apropiat de mine şi mi-a vorbit în swahili. Mi-a spus cuvînt cu cuvînt următoarele: Sînt Sfîntul Nicolae! Dacă vrei să te mîntuieşti urmează-mi Biserica! "

Dumnezeu sa va lumineze!

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!