Tragedie la Maternitatea din Giulesti

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Erethorn

noi dam vina pe Dumnezeu...

Eu nu cred că cineva raţional "dă vina" pe Dumnezeu. Pe de altă parte, mă gândesc eu, din moment ce credem că Dumnezeu este Atoatele, că este omniprezent, că până şi de mişcările unei şuviţe de păr nu este străin, atunci înseamnă că nu este străin nici de tragedia de la Maternitatea din Giuleşti. Desigur, teologii, cu gândirea şi limbajul lor complicat, deosebesc între "voinţa comisivă" şi "voinţa permisivă" a lui Dumnezeu, dar asta nu schimbă foarte mult lucrurile. Puţin mă interesează că incendiul este opera lui Dumnezeu sau că Dumnezeu doar a ştiut dintotdeauna de el şi a preferat să nu intervină.
Eroarea pe care o facem noi, oamenii (şi cu precădere noi, medicii) este să credem că viaţa în trup are o valoare absolută. O deformare umană, cu precădere o deformare profesională. Poate că până şi viaţa în limbo puerorum este mai frumoasă decât viaţa în această vale a lacrimilor. Poate că acei micuţi sunt mai bucuroşi în starea lor actuală decât ar fi fost ma întâi în incubatoarele patrei, mai apoi în şcolile vieţii şi ca martori, dacă nu actori, a cine ştie căror surprize ne mai rezervă viitorul.
Când moare cineva drag, cu mintea noastră care nu se poate ridica mai sus de lumea noastră strâmtă spunem: "ce nenorocire !". Dar nu aceasta e concepţia creştină, şi concepţia metafizică în general. Nenorocire nu este decât să fii departe de Dumnezeu, iar cea mai mare nenorocire este să fii o eternitate astfel. Eu nu cred că acei copii vor fi o eternitate astfel, ci că deja se află, precum Avraam ori săracul Lazăr, "la sânul lui Dumnezeu".