Cum sa ne comportam cu habotnicii?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de loveeverywhere75

Sunt persoane foarte zeloase, bigote, habotnice, care incearca sa iti bage credinta cu pumnul in gura. Sunt fanatici. Sunt persoane foarte orgolioase. Incearca sa te forteze sa crezi ca sa se mantuiasca ei - adica tot pentru binele lor.
Fac fapte bune dar ca sa primeasca o rasplata, nu din dragoste fata de aproapele.
Nu tolereaza decat credinta lor si tot ceea ce ei cred este adevarat, iar ceilalti gresesc sau sunt rataciti.

Chiar daca le spun mai multe persoane ca fac exces de zel, ei continua sa fie la fel.
E ingrozitor. O discutie civilizata si bazata de bun simt sau macar ratiune / intelect nu isi are rostul. Se sfarseste cu conflict verbal.
Desi se dau smeriti sunt foarte patimasi cand se contrazic.

Fac mai mult rau Bisericii pentru ca dupa ce ii vezi, nu prea iti mai vine sa mergi pe calea Bisericii.

Cel mai bine e sa ii eviti! Dar ce e de facut cand sunt de-ai nostrii? (adica rude, prieteni).
Cum trebuie procedat cu aceasta categorie de oameni?
Eu unul ii consider periculosi si raspandesc acest fanatism ca un virus si la altii.

Incearca sa iti forteze liberul arbitru. Tin neaparat ca tu sa gandesti ca ei si sa crezi ca ei.
Ce e de facut?
Ultima data am avut un conflict dur cu o astfel de persoana.

Prima problemă în faţa căreia suntem puşi este dacă în acel caz anume e vorba de habotnicie adevărată sau de zel pentru Cristos. Am cunoscut şi habotnici, şi oameni umpluţi de zel pentru Domnul nostru şi, la prima vedere, seamănă între ei. Dar la a doua nu mai seamănă. O habotnică din familia mea, nu numai că ţinea post, ceea ce trebuie să facă toţi creştinii care pot să facă asta. Dar fierbea toate cratiţele şi farfuriile. Nu, nu le spăla cu detergent, ci le punea într-o imensă albie de cupru, destinată fabricării dulceţii, şi le aşeza acolo, cu apă şi leşie (practic, soluţie de sodă caustică). Aceeaşi soartă tristă aveau furculiţele, cuţitele şi tot ceea ce ar fi putut intra în contact cu vreo moleculă de carne zilele trecute. Bârfea şi minţea de îngheţau apele, intrigile şi sădirea vrajbei erau principala ei îndeletnicire, dar fierbea vasele cu uluitoare minuţie de Lăsata Secului.
Am cunoscut şi din cei cu zel în credinţă. Aceştia erau oameni transformaţi înăuntrul lor. Nu erau ceea ce obişnuim să numim "om echilibrat", dar erau, în orice caz, oameni frumoşi. Nişte nebuni pentru Cristos.

Deci, pentru habotnici putem mai întâi să ne rugăm şi să sperăm că, aşa cum au descoperit forma credinţei, vor descoperi şi fondul ei. Să sperăm că nu se vor opri la Cele Zece Porunci, ci o vor practica şi pe a unsprezecea.

Mai apoi, putem să le oferim habotnicilor exemplul nostru personal. Ei fac rele. Dar şi noi facem. Ei postesc. Noi postim ? Ca să le dăm lor o lecţie de credinţă internalizată, mai întâi trebuie să o internalizăm noi înşine. Ca să fii calificat să-i faci unui habotnic teoria ortodoxiei, mai întâi trebuie să deprinzi ortopraxia.

În sfârşit, în cazul în care habotnicul este ruda noastră, avem posibilitatea să-i punem sporadic anumite întrebări, care l-ar putea face să vadă lucrurile într-o altă lumină decât până atunci. "Despre ce a vorbit părintele la biserică ?" "Despre pilda vameşului şi fariseului". "Ce însemnează asta pentru tine ? Te socoţi mai asemănător vameşului ori mai asemănător fariseului ?" etc.