Doua nebunii

[vsovivi]

Marea nebunie este timpul, timpul în care primind „darul” de mâncare uităm să mai trăim iubind neinteresat și altruist. Și apoi te dai un neînțeles, o victimă „vrednică”, un com-pot dulce și rânjitor... Păi cum să nu rânjești dacă ți se oferă bellșug de mâncare, de plăpumioare, de distracții și de vise spectaculoase? Cum să nu te visezi un peștișor de aur înotând prin com-pot-ul de mere, pere în panere ce se dă nu se mai cere?

Deci nebunia e timpul mort. Timpul morților. Timpul ucis prin dărâmarea hambarelor cele mici ca să depui la ciorap tot mai mult pentru zile negre. E rezidirea hambarelor. Grooozăvia.

Și de ce ți-e atât de groază doar pentru trup? Și de ce nu-ți pasă deloc de suflet-ul Domnului? Fără compasiune și fără compătimire, chiar sufletul tău nu e decât un trup. Și așa omul ajunge să fie numai trup, căci se învârte ca un peștișor în com-potul cel dulce al neascultării... Și cât de mult îi place trupului tău acolo... sunt râme dulci care scurmă adâncul pământului, fundul lacului, și viermi de mătase ce țes toată ziua, și omizi și furnici care gâdilă urdorile, gâdilă cu gingășie... iar musca țețe înțeînțeapă foarte plăcut... dulce... atât de dulce... cum numai timpul pierdut poate să înțeleagă... deși e un timp complet mort!