Blasfemie la o liturghie catolica

[Mihnea Dragomir]

Simbolul de mai sus este, în mod evident, o pentagramă. Cunoscută şi folosită din timpuri vechi în lumea păgână (pitagoreicii o foloseau ca să se recunoască între ei) a fost folosită şi de Poporul Ales, care o identifica cu Sigiliul lui Solomon. În Evul Mediu creştin a fost frecvent folosită pe biserici, scuturi, etc, creştinii văzând în ea o reprezentare a celor cinci răni ale Mântuitorului. Cavalerii creştini o considerau expresie a justiţiei lui Dumnezeu în lumea aceasta (victoria Binelui în lume), în special când Pentagrama circumscria capul unui ţap.

Ca şi multe alte simboluri vetero-testamentare şi creştine, şi Pentagrama a suferit corupţie, fiind însuşită şi de duşmanii lui Dumnezeu şi ai oamenilor, astfel ajungând să aibă, astăzi, dublă semnificaţie: benefică şi malefică. Cei din şcoala Tradiţiei (Philosophia Perenis), iniţiată de Rene Guenon, s-au ocupat în mod deosebit de acest aspect, unele dintre cărţile lor fiind traduse în româneşte.

Criteriul cel mai simplu după care putem deosebi o pentagramă creştină de una satanistă este următorul: partea de sus a Pentagramei conţine colţ sau spaţiu ? Dacă Pentagrama este orientată "cu vârful în sus", probabil că purtătorul ei este satanist (sau mason, sau pur şi simplu ignorant). Pentagramele iudeo-creştine sunt cu vârful în jos. Mai sunt şi alte criterii auxiliare, de exemplu acela că adesea pentagramele iudeo-creştine sunt înscrise într-un cerc.


În ceea ce priveşte celălalt simbol, cel de pe biserică ar putea fi foarte bine o reprezentare a Sfintei Treimi, după cum spunea dl Erethorn. Ar mai putea fi şi o Stea a lui David (Hexagrama) stilizată. Toată simbolistica Vechiului Testament revine în forţă şi este din nou la modă, în manieră stilizată. Am văzut şi ornate liturgice pe care era înfăţişat curcubeul, spice de grâu, etc.